Judicial suspension for psychiatric assessment: limits of inpatient expertization and material error exception

Şedinţa publică din data de 1 martie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1450 din 10 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu opinie majoritară, a respins excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 574/10.04.2019 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii invocată de recurenta-reclamantă, ca neîntemeiată, a admis recursul formulat de reclamanta/contestatoarea A. împotriva sentinţei nr. 46/F-CONT din 12 martie 2021 a Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a casat în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare: a admis în parte acţiunea formulată de contestatoarea A. în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, a anulat Hotărârea nr. 1197 din 2 iulie 2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi a menţinut soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte solicitarea de acordare a daunelor morale.

Astfel, instanţa a apreciat, printre altele, că articolul 5 alin. (1) din Metodologia de examinare medicală a judecătorilor, procurorilor, magistraţilor asistenţi şi personalului asimilat acestora, precum şi a candidaţilor pentru admiterea în magistratură. prevede că examinarea medicală a categoriilor de persoane prevăzute la art. 4 din Metodologie se va efectua de către Comisia de examinare din cadrul Centrului Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu al Ministerului Justiţiei. Alin. 2 prevede că "Comisia se întruneşte periodic în condiţiile legii, la convocarea şefului comisiei".

Reţine instanţa că textele citate se referă la activitatea unei comisii de expertiză care funcţionează în sistem ambulatoriu, nu în cadrul unui spital de psihiatrie.

Totodată, a reţinut că, potrivit art. 8 alin. (2) din acelaşi act normativ se prevede că "pentru precizarea diagnosticului, şefa comisiei de expertizare poate cere efectuarea unor examene clinice de specialitate, investigaţii paraclinice, atât în reţeaua sanitară a Ministerului Justiţiei, cât şi în afara acesteia."

A arătat, că este însă vorba de o situaţie de excepţie în care sunt necesare examene clinice de specialitate, investigaţii paraclinice care nu pot fi realizate în cadrul Centrului or, în speţă, internarea nu a fost solicitată pentru astfel de examinări, ci chiar pentru realizarea consultului de specialitate de către un membru al comisiei.

Metodologia de examinare nu oferă alte detalii relevante privitoare la modalitatea în care se realizează o expertiză psihiatrică, însă, prin raportare la alte norme referitoare la astfel de expertize, rezultă că regula o constituie realizarea în ambulatoriu a unei astfel de lucrări.

De asemenea, a avut în vedere că fiind vorba de norme care se referă la o expertiză psihiatrică cu un alt obiectiv concluzia care se desprinde este aceea că internarea persoanei expertizate într-un spital de psihiatrie nu este inerentă procesului de realizare a unei expertize psihiatrice, ci reprezintă, mai degrabă, o măsură de excepţie care se dispune în anumite circumstanţe particulare, cu asigurarea unor garanţii proporţionale cu impactul măsurii asupra vieţii private a persoanei expertizate.

S-a mai arătat că, în ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurii, aşa cum a reţinut şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea pronunţată în cauza Worwa c. Poloniei, "atunci când expertiza psihiatrică este necesară, autorităţile trebuie să vegheze ca această măsură să nu depăşească linia de echilibru care trebuie să existe între obligativitatea respectului vieţii private a persoanei şi buna administrare a justiţiei."

În concluzie, în condiţiile în care recurenta nu a refuzat să se prezinte la Centrului Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu în vederea expertizării, ci dimpotrivă, s-a prezentat la data de 06.06.2019 la acest centru, refuzând, în schimb, să se prezinte pentru internare la Spitalul clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia, în mod greşit s-a reţinut incidenţa, în speţă, a prevederilor art. 64 alin. (4) din legea 303/2004. În ceea ce priveşte cererea de acordare a daunelor morale, formulată iniţial în cadrul acţiunii şi respinsă prin sentinţa atacată, se constată că recurenta-reclamantă nu a criticat această soluţie decât din perspectiva faptului că nu a mai insistat în soluţionarea acestui capăt de cerere întrucât nu avea posibilitatea să îl timbreze.

Or, cât timp nu a formulat expres o declaraţie de renunţare la judecarea acestui capăt de cerere instanţa avea obligaţia să se pronunţe, prin sentinţa recurată, inclusiv pe această cerere.

~Opinia separată a doamnei judecător B., a fost în sensul respingerii recursului formulat de reclamanta/contestatoarea A. împotriva sentinţei nr. 46/F-CONT din 12 martie 2021 a Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. În argumentele prezentate, contrar opiniei majoritare şi având în vedere Metodologia de examinare medicală care, pentru precizarea diagnosticului, lasă la aprecierea specialiştilor modul în care se va efectua expertiza de specialitate, judecătorul aptreciat că regula o constituie realizarea în ambulatoriu a acestei lucrări.

Aşadar, se reţine, că în funcţie de particularităţile fiecărui caz, expertiza de specialitate necesară pentru a constata dacă magistratul suferă sau nu de o boală psihică, care îl împiedică să-şi exercite funcţia în mod corespunzător, poate reprezenta un proces medical complex, care să se desfăşoare în mai multe etape şi în anumite condiţii, în vederea stabilirii unui diagnostic corect. Or, aceasta este şi situaţia în speţa dedusă judecăţii, când după examinarea iniţială a magistratului efectuată în ambulatoriu, la data de 06.06.2019, s-a apreciat necesar continuarea evaluări medicale într-o unitate medicală de specialitate şi s-a stabilit data de 18.06.2019, dată la care magistratul în cauză nu s-a mai prezentat.

Se concluzionează în sensul că, în urma finalizării expertizei psihiatrice s-ar fi putut stabili dacă persoana în cauză suferă sau nu de tulburări psihice. Nu orice persoană care se află în îngrijirea unui serviciu medical, devine pacient în sensul art. 5 din Legea nr. 487/2002, ci doar "persoana cu tulburări psihice aflată în îngrijirea unui serviciu medical", ceea ce în speţă nu este cazul, întrucât în privinţa recurentei-reclamante nu se stabilise un diagnostic medical în acest sens.

Împotriva acestei decizii contestatorul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat contestaţie în anulare, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., solicitând anularea în parte a deciziei civile nr. 1450 din 10.03.2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020 şi, în rejudecare respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de reclamanta-contestatoare A. împotriva sentinţei nr. 46/F-CONT din 12 martie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, având în vedere următoarele considerente:

A precizat că, prin Hotărârea nr. 1197 din 2 iulie 2019 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, s-a dispus suspendarea din funcţie a intimatei A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioare, pe o perioadă de 1 an, începând cu data de 02.07.2019.

Prin Hotărârea nr. 1084 din 20.08.2020 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a propus eliberarea din funcţie a intimatei judecător A., în temeiul prevederilor art. 65 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a neprezentării acesteia, în mod nejustificat, la expertiza de specialitate, până la împlinirea duratei suspendării din funcţie dispuse potrivit art. 64 alin. (4) din aceeaşi lege.

Hotărârea sus menţionată a fost contestată de către intimata A., cererea de chemare în judecată având ca obiect anularea acestei hotărâri fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020.

De asemenea, prin încheierea din data de 12.01.2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, a fost anulată contestaţia reclamantei formulată împotriva Hotărârii secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1084/20.08.2020, pentru lipsa semnăturii. Cererea de reexaminare formulată de reclamantă împotriva sus-menţionatei încheieri a fost respinsă în mod definitiv prin încheierea pronunţată de aceeaşi instanţă la data de 11.03.2021.

Cu toate acestea, intimata A. a formulat recurs împotriva încheierii din data de 11.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, calea de atac declarată fiind respinsă ca inadmisibilă prin decizia civilă nr. 3951 pronunţată la data de 15.09.2021 de Înalta Curte de Casaţie Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020

La data de 19.10.2021, ca urmare a validării în mod definitiv a legalităţii Hotărârii nr. 1084 din 20.08.2020 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, a fost emis de către Preşedintele României Decretul nr. 1061/2021 de eliberare din funcţia de judecător a intimatei A., publicat în Monitorul Oficia al României sub nr. x din 19.10.2021.

Arată contestatorul ca situaţie de fapt, că la data pronunţării deciziei civile nr. 1450 din 10.03.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, intimata A. nu mai avea calitatea de judecător, fiind eliberată din funcţie.

Referitor la motivele contestaţiei în anulare, s-a susţinut că în raport de situaţia de fapt mai sus descrisă, a apreciat că în cauză este incident motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., potrivit căruia: "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea data recursului este rezultatul unei erori materiale".

S-a mai susţinut că dispoziţia legală sus-citată reglementează contestaţia în anulare specială ce poate fi formulată împotriva hotărârilor instanţelor de recurs.

Pe calea acestei contestaţii pot fi invocate greşeli de fapt, constând într-o eroare materială esenţială, adică o eroare care a determinat pronunţarea de către instanţa de recurs/apel a unei soluţii greşite faţă de actele existente la dosar.

Conchide contestatorul în sensul că, instanţa de recurs dacă ar fi avut în vedere realitatea situaţiei de fapt şi anume că la momentul pronunţării deciziei recurate intimata A. nu mai avea calitatea de judecător, dând astfel efect Decretului Preşedintelui României de eliberare din funcţie a acesteia, soluţia pronunţata cu luarea în considerare a acestor aspecte ar fi fost indubitabil aceea de respingere a recursului formulat împotriva sentinţei nr. 46/F-CONT din 12 martie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Or, pronunţarea instanţei de recurs fără luarea în considerare a situaţiei existente la momentul pronunţării deciziei contestate în cauza pendinte a determinat o soluţie greşită bazată pe eroarea în care instanţa s-a aflat la acel moment, eroare ce poate fi remediată numai prin admiterea prezentei căi de atac de retractare.

Analiza Înaltei Curţi privind contestaţia în anulare

Aşa cum reiese din motivele prezentate în susţinerea prezentei contestaţii în anulare precizându-se că hotărârea atacată este rezultatul unei erori materiale, întrucât instanţa de recurs nu a luat în considerare situaţia existentă la momentul pronunţării deciziei contestate în cauza pendinte, astfel că a determinat o soluţie greşită bazată pe eroare, încât argumentele instanţei nu pot reprezenta rezultatul unei corecte şi complete accepţiuni asupra adevăratei situaţii de fapt. Se invocă în drept prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Analizând prezenta cale de atac formulată de contestatorul Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., (2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Noţiunea de "eroare materială" folosită de legiuitor în art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât în sensul textului legal.

"Erorile materiale" sunt erori evidente şi involuntare cu privire la aspecte esenţiale de ordin formal-procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate; ele nu sunt greşeli de judecată şi nu se referă, deci, la aspectele de fond ale cauzei, cum ar fi, de exemplu, modul în care instanţa a apreciat probele sau a înţeles să interpreteze o dispoziţie legală.

Ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. se referă la săvârşirea unei erori materiale, în sensul de greşeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greşit, ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, menţiuni greşite referitoare la incidente procedurale, pronunţarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor şi care au determinat soluţia pronunţată, iar nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.

Verificarea unei astfel de erori materiale nu trebuie să implice, aşadar, reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor, deoarece contestaţia în anulare tinde la desfiinţarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziţii legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziţia părţilor calea recursului la recurs.

Or, contestatorul, prin calea de atac extraordinară de faţă, susţine că instanţa de recurs a greşit atunci când a admis recursul deoarece instanţa nu ar fi avut in vedere că la momentul pronunţării deciziei recurate intimata A. nu mai avea calitatea de judecător potrivit Decretului Preşedintelui României de eliberare din funcţie a acesteia.

Se invocă, aşadar, aspecte care ţin de fondul cauzei, de modul în care instanţa de recurs a soluţionat recursul.

Aceste aspecte exced noţiunii de "eroare materială" în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Ca atare, motivul contestaţiei în anulare în sensul că dezlegarea dată de instanţa de recurs, prin decizia atacată, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este rezultatul unei erori materiale nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei.

Contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental".

De asemenea, Curtea a subliniat permanent că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Mai mult decât atât, aserţiunea contestatorului în ceea ce priveşte pretinsa eroarea materială a instanţei este lipsită de fundament real, în condiţiile în care decizia pronunţată în recurs viza o acţiune prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 1197 din 2 iulie 2019, emisă de secţia pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a dispus suspendarea din funcţie a doamnei judecător, în temeiul art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 2 iulie 2019.

Pentru aceste considerente, se va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva Deciziei nr. 1450 din 10 martie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva Deciziei nr. 1450 din 10 martie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 1 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.