Mandatory broadcaster contact under audiatur et altera pars for public notoriety accusations in audiovisual content
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the broadcasting company, upholding the Court of Appeal’s decision to reject the administrative challenge and thereby confirming the validity of the National Audiovisual Council’s sanction. The dispute concerned a public summons for compliance imposed on the broadcaster for failing to respect the principle of *audiatur et altera pars* when broadcasting accusatory statements on a ticker tape regarding a public figure’s alleged role in closing church doors during the 1989 revolution; the broadcaster argued the allegations were matters of public notoriety and that the public figure had previously declined media interviews. The Court held that the lower courts correctly applied Article 40(1) and (2) of the Audiovisual Code, determining that the obligation to directly contact the accused individual to allow them to express their point of view—or to explicitly state their refusal or unavailability on air—is mandatory each time such accusations are broadcast, regardless of prior public silence or notoriety, and that the right to reputation and image constitutes a valid limit on the freedom of expression in this context.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ; Mandatory broadcaster contact under audiatur et altera pars for public notoriety accusations in audiovisual content: The dispute concerned a public summons for compliance imposed on the broadcaster for failing to respect the principle of *audiatur et altera pars* when broadcasting accusatory statements on a ticker tape regarding a public figure’s alleged role in closing church doors during the 1989 revolution; the broadcaster argued the allegations were matters of public notoriety and that the public figure had previously declined media interviews. The Court held that the lower courts correctly applied Article 40(1) and (2) of the Audiovisual Code, determining that the obligation to directly contact the accused individual to allow them to express their point of view—or to explicitly state their refusal or unavailability on air—is mandatory each time such accusations are broadcast, regardless of prior public silence or notoriety, and that the right to reputation and image constitutes a valid limit on the freedom of expression in this context.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe procedural basis cited in the operative part for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 1 martie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 03.02.2021, sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. 24/19.01.2021, ca netemeinică şi nelegală.
În argumentele prezentate în susţinerea cererii de chemare in judecată reclamanta a arătat, în esenţă, că, în calitate de radiodifuzor pentru postul B., a fost sancţionată prin Decizia atacată cu somaţie publică de intrare în legalitate pentru că a difuzat pe crawl (în partea de jos a ecranului) în datele de 17.12.2020 şi 18.12.2020 mai multe texte, precum: "17 decembrie 1989 Catedrala Timişoarei un loc unde au vrut să intre manifestanţii din faţa gloanţelor armatei criminale! Uşile s-au închis de sau la comanda lui C., 20 de ani senator, odrasla, D. 10 ani europarlamentar, ginerele E. 4 ani prim ministru! De 31 ani morţii sunt la doi metri sub pământ sau cenuşa lor aruncată în canal, şi nu au primit un răspuns cine le-a închis uşa în nas lăsându-i în faţa gloanţelor!", considerate de către C.N.A. ca încălcând dreptul la demnitate şi imagine a persoanei, context în care radiodifuzorul era obligat să-l contacteze pe cel vizat pentru a-şi exprima opinia cu privire la acuzaţia respectivă, iar în cazul în care acesta refuza să-şi exprime punctul de vedere, radiodifuzorul trebuia să precizeze acest fapt pe post.
A considerat petenta că intimata a dispus sancţionarea sa în mod nelegal, deoarece toate afirmaţiile făcute în text reprezintă chestiuni de notorietate publică, consemnat în mai multe publicaţii, de o mare încărcătură emoţională, pentru care nimeni nu a fost încă tras la răspundere. După cum, pe numele fostului parlamentar există deja o plângere penală prin care este acuzat că ar fi dat acest ordin, având în vedere calitatea sa de preot-consilier la Mitropolia Banatului, şi având în vedere faptul că LPS. Mitropolitul Nicolae Corneanu lipsea la acel moment din localitate.
1.2. Hotărârea instanţei de fond
Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 334 din 8 iunie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, a respins acţiunea formulată de reclamantul S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca neîntemeiată.
1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate
Împotriva sentinţei civile nr. 334 din 8 iunie 2021 a Curţii de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs reclamanta A. S.R.L..
În prealabil, Înalta Curte, constată că, prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii cu consecinţa anulării actului administrativ contestat ca netemeinic şi nelegal, apreciind că instituţia pârâtă se erijează în apărător al anumitor persoane publice, depăşindu-şi astfel atribuţiile stabilite în sarcina sa.
După prezentarea detaliată a contextului raportului juridic, recurentul-pârât a punctat îndeosebi aspectele care vizează nelegalitatea sentinţei, susţinând că instanţa de fond a încălcat normele de drept material, respectiv interpretarea art. 40 alin. (2) din Legea Audiovizualului cu privire la principiul audiatur et altera pars.
Recurenta a arătă că în situaţia dată, nu exista această obligaţie din partea acesteia. Informaţia transmisă este una de notorietatea publică, nefiind prima dată când numele domnului C. este legat de decizia regretabilă de închidere a porţilor Catedralei Mitropolitane în faţa unui grup de revoluţionari.
Consideră că, datorită vechimii şi notorietăţii acestor acuzaţii, domnul C. a avut suficient timp şi suficient mijloace să prezinte un punct de vedere. De fiecare dată, acesta a ales să ignore solicitările în acest sens ale jurnaliştilor şi nu a făcut nicio declaraţie din proprie iniţiativă în acest sens.
Recurenta a susţinut că a respectat dreptul la tăcere al oricărei persoane, ceea ce înseamnă că nu i se poate pretinde să solicite de fiecare dată un punct de vedere de la o persoană care a dat de înţeles în numeroase rânduri că nu vrea să comenteze un anumit subiect. De asemenea, recurenta a mai arătat că toate informaţiile menţionate în acest articol sunt corecte şi nu au fost formulate cu rea-credinţă (astfel cum în mod nejustificat susţine intimata prin Decizia sa), astfel că publicul a avut o reprezentare completă şi corectă a stării de fapt redate.
Recurenta susţine că nu a făcut nicio afirmaţie nereală, nedovedită, nefăcând decât să se concentreze aceste informaţii într-un text succint şi relevant pentru publicul nostru, în baza îndatoririi de informare a telespectatorilor, în contextul comemorării unui eveniment tragic pentru istoria oraşului nostru.
În concluzie, a menţionat că pe această cale faptul că domnul C. nu si-a exercitat dreptul la replică sau la rectificare, prevăzute de art. 49- art. 58 din Codul audiovizualului, anterior sesizării C.N.A., astfel cum în mod imperativ prevăd art. 59-63 din Codul audiovizualului.
1.4. Apărările formulate în cauză.
Intimatul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În apărările formulate a arătat, în esenţă, că potrivit raportului de monitorizare, pe crawl (în partea de jos a ecranului), în mod repetat (în buclă) începând din data de 17.12.2020, orele 12:06, până a doua zi, 18.12.2020, orele 08:28, aproape pe tot parcursul programului difuzat, împreună cu alte enunţuri, s-a difuzat următorul text:"17 decembrie 1989 Catedrala Timişoarei un loc unde au vrut să intre manifestanţii din faţa gloanţelor armatei criminale! Uşile s-au închis de sau la comanda lui C. Zeci de morţi şi sângele curgea pe treptele Catedralei! 17 decembrie 2020 fostul popă, C., 20 de ani senator, odrasla, D. 10 ani europarlamentar, ginerele E. 4 ani prim ministru! De 31 de ani morţii sunt la doi metri sub pământ sau cenuşa lor aruncată în canal, şi nu au primit un răspuns cine le-a închis uşa în nas lăsându-i în fata gloanţelor!".
În analiza conţinutului redat mai sus şi vizionând textul difuzat pe crawl în zilele de 17 şi 18 decembrie 2020, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat dreptul la demnitate şi imagine a persoanei, fapt ce contravine prevederilor art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului, potrivit cărora în cazul în care radiodifuzorul aduce acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars.
1.5. Procedura de soluţionare a recursului.
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 1 martie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă şi faţă de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor şi lucrărilor dosarului reţine că recursul de faţă este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În prealabil, Înalta Curte constată că, în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente şi concludente, recurenta-reclamantă reiterează, sub o altă formă, considerentele prezentate prin susţinerile formulate la instanţa fondului fără a dezvolta un raţionament juridic pentru care apreciază că sentinţa recurată este neîntemeiată, fără a aduce reale critici modului în care curtea de apel a soluţionat prezenta cauză, fiind nemulţumită de fapt de soluţia pronunţată de aceasta.
În contextul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor formulate prin motivele de recurs.
Soluţia de respingerea a cererii de chemare în judecată a fost adoptată în mod corect în considerarea faptului că obligaţia de a respecta principul auditur et altera pars incumbă radiodifuzorului conform art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului ori respectarea acestei obligaţii presupune contactarea în mod direct a persoanelor vizate de discuţiile purtate în cadrul unor emisiuni pentru a se asigura exercitarea efectivă a dreptului la replică.
Curtea a reţinut că simplul fapt că dl C. nu ar fi solicitat dreptul la replică ca urmare acuzaţiilor aduse în cadrul programului de televiziune difuzat de B. şi că fără această solicitare acesta nu se putea adresa direct Consiliului Naţional al Audiovizualului, astfel că acest aspect nu are nicio relevanţă în prezenta cauză şi nu exonerează radiodifuzorul de obligaţia respectării prevederilor art. 42 din Codul audiovizualului, cele două noţiuni audiatur et altera pars şi drept la replică/rectificare fiind diferite prin conţinut şi reglementare.
Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a realizat o justă expunere argumentelor care au condus la respingerea acţiunii, astfel că, vor fi înlăturate ca nefondate criticile recurentei. Atributul esenţial al instanţei de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speţă, nu există critici de nelegalitate în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Înalta Curte reţine, raportat la înscrisurile depuse la dosar în etapa soluţionării fondului şi faţă de susţinerile părţilor că, este de necontestat faptul că prin Decizia nr. 24/19.01.2021, de recurenta-reclamantă a fost sancţionată cu somaţie publică, întrucât, în urma dezbaterilor ce au avut loc după analizarea raportului de monitorizare şi vizionarea textului difuzat pe crawl în zilele menţionate membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. A. S.R.L. a încălcat prevederile art. 40 alin. (2) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare (Codul audiovizualului).
Membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat dreptul la demnitate şi imagine a persoanei, fapt ce contravine prevederilor art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului, în contextul comemorării zilei de 17 decembrie 1989 de la Timişoara, când aceştia au constatat că, în zilele de 17 şi 18 decembrie 2020, radiodifuzorul a difuzat pe crawl un text ce conţine acuzaţii grave la adresa fostului parlamentar C., despre care s-a afirmat că, în calitate de preot la momentul demonstraţiilor din Timişoara, a comandat ca porţile Catedralei să fie închise pentru a nu intra manifestanţii care fugeau din calea gloanţelor.
Astfel, membrii Consiliului au considerat că o astfel de afirmaţie acuzatoare gravă la adresa d-lui llie C. obliga radiodifuzorul să-l contacteze pentru a-şi exprima opinia cu privire la acuzaţia respectivă, iar în cazul în care acesta refuza să-şi prezinte punctul de vedere, radiodifuzorul trebuia să precizeze acest fapt pe post.
Aceste opţiuni nu pot leza, însă, drepturile altor membri ai colectivităţii, aşa cum este şi dreptul la propria imagine, afectat prin afirmaţii nesusţinute cu dovezi.
Înalta Curte reţine că în speţă, recurenta-reclamantă a fost sancţionată cu somaţie publică, pentru încălcarea unor principii pe care furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să le respecte atunci când îşi exercită dreptul la libera informare a publicului şi nu pentru însăşi exercitarea acestui drept.
Potrivit art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului, potrivit căruia în cazul în care se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, radiodifuzorul trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars, respectiv trebuia să respecte dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Codul audiovizualului, conform cărora, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt.
Conform textelor legale menţionate, a căror greşită aplicare, recurenta-reclamantă a imputat-o primei instanţe, informarea trebuie să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună credinţă.
Recurenta-reclamantă consideră că nu s-a demonstrat faptul că informarea nu a fost prezentată în mod imparţial şi s-a încălcat principiul bunei-credinţe.
Drept argument al acestei susţineri este faptul că persona respectivă (d-nul C.) putea să ceară să intervină pe post pentru a îşi prezenta argumentele şi punctul său de vedere.
Aşa cum bine a remarcat instanţa fondului, se observă că apărările reclamantei legate de inacţiunea persoanei vizate de cele exprimate în cadrul programului de televiziune difuzat de B., obiectul monitorizării, de a interveni din proprie iniţiativă pentru a îşi exprima un punct de vedere, sunt lipsite de suport.
Nici argumentul conform căruia punctul de vedere al domnului C. ar fi fost consemnat deja cu privire la acest eveniment în numeroasele articole de presă, de unde ar rezulta că refuză să răspundă public interpelărilor pe acest subiect, nu poate fi primit, în contextul în care obligaţia respectivă trebuind a fi îndeplinită de fiecare dată când se constată situaţia premisă, respectiv enunţarea unor afirmaţii denigratoare la adresa vreunei persoane, comportament imputat în speţă reclamantei.
Nu în ultimul rând, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un jurnalist, care exercită libertatea sa de exprimare, îşi asumă "îndatoriri şi responsabilităţi a căror întindere depinde de situaţia concretă în discuţie. Aşadar, Curtea a decis că numai prin respectarea îndatoririlor şi responsabilităţilor ce-i revin, presa îşi îndeplineşte funcţia sa esenţială într-o societate democratică, fără a depăşi anumite limite, având misiunea de a comunica numai informaţii de interes public, în sensul dat acestei noţiuni în jurisprudenţa Curţii [Hotărârea Tammer c. Estoniei, 06 februarie 2001].
De altfel, C.E.D.O. nu a stabilit că libertatea de exprimare ar fi un drept absolut şi nici că politicienii ar fi excluşi de la protecţia acordată de art. 10 din Convenţie, ba dimpotrivă, a subliniat că în cadrul limitelor acceptabile criticile sunt mai largi în ceea ce îi priveşte pe politicieni, nuanţă care este esenţială şi total diferită de susţinerea recurentei-reclamante care consideră în mod eronat sau deliberat greşit că limitele criticii ar fi mai acceptabile cu privire la politicieni.
Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.
III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 496 C. proc. civ., instanţa va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta A. S.R.L..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 334 din 8 iunie 2021 a Curţii de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 1 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.