Standing of Lessee as Insurance Creditor Under Ceded Policy and Insolvency Fund Payment Claims

Şedinţa publică din data de 1 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 22.03.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea deciziei nr. 4776/08.03.2017 emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care s-a respins cererea de plată nr. x/05.02.2016, depusă pentru dosarul de daună nr. x, asigurat CASCO A. S.R.L., obligarea pârâtului la plata sumei solicitate prin cererea de plată, respectiv la plata sumei de 22.386,35 RON, reprezentând contravaloarea reparaţiei efectuate la autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, de către service-ul B. S.R.L. şi plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

1.2. Hotărârile pronunţate în cauză

Prin sentinţa civile nr. 4353 din 14 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi s-a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Soluţionând excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că Poliţa de asigurare CASCO are ca beneficiar pe reclamantă, dar toate drepturile şi acţiunile în justiţie care derivă din această poliţă au fost cesionate de utilizator societăţii finanţatoare, iar între societatea finanţatoare şi reclamantă nu a intervenit o transmisiune convenţională a calităţii procesuale active.

Prin Decizia nr. 4196/09.09.2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de către reclamantă şi a dispus casarea sentinţei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Instanţa supremă a arătat că în speţă reclamanta are calitate în formularea acţiunii prin raportare la calitatea sa de petentă, respectiv de persoană care a adresat o cerere unei autorităţi publice, soldată cu emiterea actului administrativ individual contestat.

A mai reţinut instanţa că Decizia nr. 4776/08.03.2017 a dispus respingerea cererii de plată formulată de reclamantă, soluţie faţă de care aceasta a invocat producerea unei vătămări, pentru a cărei înlăturare este necesară intervenţia instanţei de contencios administrativ, în vederea anulării actului administrativ şi obligării autorităţii pârâte la repararea acestei pagube, prin acordarea despăgubirilor solicitate.

Aşadar, în cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 36 din C. proc. civ., reclamanta având calitatea de persoană care a solicitat emiterea actului administrativ individual şi care apreciază că a fost vătămată prin emiterea deciziei, fiind îndeplinită condiţia privitoare la identitatea dintre reclamantă şi subiectul activ al raportului juridic dedus judecăţii.

Înalta Curte a mai reţinut că, deşi cererea de plată a fost depusă de reclamantă, decizia contestată a fost emisă faţă de societatea de leasing, părţile prezentând opinii diferite cu privire la persoana care are dreptul să formuleze cererea de plată (finanţatorul sau utilizatorul bunului asigurat), cu privire la calitatea în care reclamanta a formulat cererea de plată (creditor de asigurare ori doar împuternicit al societăţii finanţatoare), respectiv cu privire la persoana beneficiară a despăgubirii (societatea finanţatoare, utilizatorul ori unitatea reparatoare).

Însă, Înalta Curte a constatat că aceste aspecte privesc fondul cauzei şi nu pot fi tranşate prin soluţia dată asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active, dezlegarea lor necesitând o analiză a raporturilor juridice deduse judecăţii, din perspectiva raporturilor contractuale utilizator-finanţator-asigurător şi a competenţelor legale ce revin pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Dreptul de a formula acţiune aparţine, în contenciosul administrativ, persoanei care se consideră vătămată prin emiterea unui act administrativ, în principal destinatarului actului, dar şi oricărei alte persoane, titulare a unui drept ori a unui interes legitim, care se consideră vătămată prin emiterea actului administrativ adresat altui subiect de drept.

Or, reclamanta este titulara cererii de plată adresată FGA, chiar dacă actul administrativ a fost emis faţă de un alt subiect de drept, iar stabilirea existenţei sau nu a unei vătămări concrete a drepturilor şi intereselor legitime ale reclamantei, inclusiv din perspectiva destinatarului deciziei contestate, reprezintă un aspect ce ţine de analiza fondului litigiului.

Al doilea ciclu procesual

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 22. 03. 2021, sub nr. x/2021.

Sentinţa Curţii de Apel Bucureşti

Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 875 din 4 iunie 2021, a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

În argumentele expuse în susţinerea soluţiei, instanţa a reţinut că, în conformitate cu cele stipulate în contractul de leasing financiar, prin poliţa de asigurare s-a stabilit că beneficiarul este S.C. C., poliţa fiind şi cesionată către aceasta, astfel că nu poate fi primită susţinerea reclamantei, potrivit căreia are calitatea de beneficiar al asigurării doar în cazul daunelor totale sau furt total, nu şi în situaţia daunei parţiale.

Curtea a mai susţinut că o atare distincţie nu este inserată în cuprinsul poliţei de asigurare, acesta fiind actul juridic în funcţie de care pârâtul este ţinut a soluţiona cererea de plată. Astfel, potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, "în vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, FGA procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă."

Conchide instanţa in sesnul că, pârâtul este ţinut a analiza cererea de plată prin raportare la condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractul de asigurare.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea A. S.R.L., în condiţiile art. 483 C. proc. civ. şi urm., art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., precum şi în baza art. 496 şi 497, din acelaşi cod solicitând admiterea recursului declarat şi în consecinţă casarea deciziei atacate.

După prezentarea detaliată a contextului raportului juridic, recurenta-reclamantă a punctat îndeosebi aspectele care vizează nelegalitatea sentinţei, susţinând, in esenţă, că instanţa de fond a încălcat normele de drept material, respectiv interpretarea prevederilor art. 4. lit. b) din Legea nr. 213/2015 privind fondul de garantare a asiguraţilor.

Recurenta a arătat că, în situaţia de faţă, creditorul de asigurare îndreptăţit să primească despăgubirea este utilizatorul A. S.R.L. respectiv deţinătorul autovehiculul marca x cu nr. de înmatriculare x, pentru care există încheiată asigurare CASCO la E. (poliţa CASCO nr. x).

Mai susţine că, în prezenta cauză pentru auto x s-a încheiat un contract de leasing financiar între A. S.R.L. şi C.., iar potrivit prevederilor art. 7.7 din Codul fiscal a) riscurile şi beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face obiectul leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul la care contractul de leasing produce efecte.

Totodată, potrivit contractului de leasing, la art. 9 se stipulează că, în caz de daună parţială, utilizatorul este mandatat să se ocupe cu avizarea dosarului de daună, tot el fiind în măsură să încaseze despăgubirea, respectiv să dispună ca plata indemnizaţiei de asigurare să se facă în contul unităţii reparatoare.

Practic, utilizatorul este cel care are posesia autovehiculului asigurat, el achită primele de asigurare, si, deşi, potrivit contractului, poliţa de asigurare este cesionată mandatarului, situaţia daunelor parţiale este o excepţie, utilizatorul având dreptul la încasarea despăgubrii.

În concluzie, contrar, celor reţinute de prima instanţă, utilizatorul A. S.R.L. are calitatea de creditor de asigurare.

1.4. Apărările intimatului FGA

Intimatul-pâârt nu a formulat întâmpinare în cauză.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Aşa cum reiese din actele şi lucrările dosarului, la data de 30.05.2015, a fost avariat autoturismul ce face obiectul leasingului financiar, iar urmare avizării a fost constituit dosarul de daună nr. x, reclamanta efectuând reparaţia autovehiculului x la Service B. S.R.L., care a emis factura de reparaţie seria x nr. x în cuantum de 22.386,35 RON.

Cu privire la autovehicul cu nr. de înmatriculare x. a fost întocmită poliţa de asigurare CASCO nr. x din 06.06.2012 cu S.C. E. S.A., privind asigurarea autovehiculelor pentru avarii şi furt, în care se menţionează în mod expres că aceasta poliţa de asigurare este cesionată în favoarea C., având ca principal efect cesionarea drepturilor decurgând din contractul de asigurare în caz de producere a riscului asigurat, indemnizaţia de asigurare urmând a se plăti cesionarului, indiferent de persoana care a încheiat contractul şi, eventual, a achitat primele de asigurare sau o parte din cuantumul acestora.

De altminteri, la data de 11.06.2015 S.C. C. S.A. a acordat o împuternicire , prin care, în calitate de proprietar şi finanţator al bunului "confirmă faptul că asiguratul A. S.R.L. are dreptul, în nume propriu, să efectueze orice act juridic în relaţia cu Fondul pentru Garantarea Asiguraţilor şi/sau cu E. S.A., având calitatea de creditor de asigurare, conform art. 4 lit. b) pct. i) din Legea nr. 213/2015, pentru dosarul de daună parţială, deschis urmare evenimentului asigurat din data de 30.05.2015, în care a fost implicat bunul ce face obiectul leasingului financiar."

Prin cererea de plată, înregistrată sub nr. x/05.02.2016, reclamanta a solicitat FGA plata sumei de 22.386,35 RON, reprezentând contravaloarea reparaţiei efectuate la autovehicul, în baza contractului de asigurare facultativă.

Prin Decizia nr. 4776/08 martie 2017, pârâtul FGA a respins cererea de plată formulată de reclamantă în calitate de împuternicit al S.C. C. S.A., având în vedere că anterior soluţionării acesteia, FGA a plătit S.C. C. S.A. suma totală de 450.000 RON, potrivit borderoului anexat la decizia contestată.

De asemenea, pârâtul a mai constatat că, potrivit poliţiei de asigurare, beneficiarul este S.C. C. S.A., căruia i-a şi fost cesionată poliţa de asigurare.

În acest context, F.G.A. a apreciat că persoana îndreptăţită a primi plata despăgubirii nu este reclamanta, ci S.C. C. S.A..

În speţa supusă analizei, se constată că poliţa nr. x/6.06.2012, privind asigurarea autovehiculelor pentru avarii şi furt, încheiată între S.C. A. S.R.L., în calitate de asigurat şi E. S.A., în calitate de asigurător, are ca beneficiar pe S.C. C. S.A., astfel că toate drepturile care derivă din cuprinsul acestei poliţe au fost cesionate în favoarea S.C. C. S.A..

Aşadar, este de necontestat că între finanţatorul C. S.A. şi utilizatorul S.C. A. S.R.L. s-a încheiat un contract de leasing financiar, având ca obiect finanţarea, în regim de leasing financiar, în legătură cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare x.

Or, poliţa nr. x/6.06.2012, privind asigurarea autovehiculelor pentru avarii şi furt, încheiată între S.C. A. S.R.L.,în calitate de asigurat şi E. S.A., în calitate de asigurător, are ca beneficiar pe S.C. C. S.A., astfel că toate drepturile care derivă din cuprinsul acestei poliţe au fost cesionate în favoarea S.C. C. S.A..

În acest context al analizei, este de menţionat că interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor legale incidente raportului juridic dedus judecăţii este corectă având în vedere că S.C. C. S.A. nu a cesionat către S.C. A. S.R.L. toate drepturile care derivă din cuprinsul Poliţei nr. x/6.06.2012, privind asigurarea autovehiculelor pentru avarii şi furt, încheiată între S.C. A. S.R.L., în calitate de asigurat şi E. S.A., având ca beneficiar pe S.C. C. S.A..

Aşa fiind, cât priveşte situaţia juridică de fapt şi de drept a cauzei, în speţă creditorul de asigurare este C., beneficiar al poliţei de asigurare, iar nu asiguratul, în cauză reclamanta, astfel că nu poate fi primită critica recurentei-reclamante, potrivit căreia creditorul de asigurare este asiguratul, întrucât din interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 rezultă că asiguratul este creditor de asigurare atunci când nu există un beneficiar al asigurării, ceea ce nu este situaţia în speţă.

Este locul aici a aminti faptul că, potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, "în vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, FGA procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă."

Mai mult decât atât, art. 4. – "(1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:

a) creanţa de asigurări – creanţele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii, precum şi primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare;

b) creditorii de asigurări sunt, după caz:

(i) persoana asigurată – persoana fizică sau juridică aflată în raporturi juridice cu asigurătorul debitor prin încheierea contractului de asigurare;

(ii) beneficiarul asigurării – terţa persoană căreia, în baza legii sau a contractului de asigurare, asigurătorul debitor urmează să îi achite sumele cuvenite ca urmare a producerii riscului asigurat;

(iii) persoană păgubită (în cazul asigurării de răspundere civilă) – persoana îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă; (…)" Criticile recurentei reclamante indicate în expunerea motivelor de recurs, cuprind un alt raţionament juridic faţă de cele expuse în cele de mai sus, prezenta instanţă confirmând că intimatul- pârât a apreciat în mod corect faptul că cererea de plată este formulată de către reclamantă, în calitate de mandatar al S.C. C. S.A., iar nu în nume propriu.

Ca atare, proprietarul şi finanţatorul, în calitate de beneficiar al poliţei de asigurare a împuternicit utilizatorul A. S.R.L., în calitate de asigurat, să efectueze demersurile necesare în relaţia cu FGA, pentru a pretinde plata indemnizaţiei pe care nu o mai poate obţine de la E. S.A., inclusiv a formula cererea de plată.

Prin hotărârea recurată s-a dezlegat problema referitoare la faptul că reclamanta are calitatea de asigurat în contractul de asigurare facultativă încheiat cu E. S.A., dar potrivit clauzelor contractului de asigurare beneficiarul asigurării este S.C. C. S.A., în favoarea căreia a fost, de altfel, cesionată poliţa de asigurare.

În concluzie, chiar dacă reclamanta în calitate de utilizator a deschis dosarul de daună şi a completat cererea de despăgubire nu o face creditor de asigurare, fiind doar împuternicită.

Cum bine a punctatat judcătorul fondului, în calitate de proprietar al autovehiculului finanţatorul C. este titularul Poliţei Casco şi beneficiar al acesteia, prin urmare, paguba s-a produs în patrimoniul acesteia, având deci calitatea de creditor de asigurări, cum corect s-a reţinut în decizia contestată.

Reclamanta, în calitate de utilizator, nu este vătămată prin refuzul achitării sumelor de către FGA către proprietarul autovehiculului, finanţatorul C., întrucât service-ul a facturat c/v reparaţiilor către C. şi nu către reclamantă, care avea doar obligaţia de a achita primele de asigurare pentru a beneficia de efectele poliţei, iar riscurile falimentului asiguratorului se produc în patrimoniul finanţatorului.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerinţele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 875 din 4 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 1 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.