Limits on judicial review of moral damage quantification in insurance guarantee fund claims under mandatory equity discretion

Şedinţa publică din data de 1 martie 2023

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea deciziei nr. 23580/22.05.2020 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, iar pe cale de consecinţă admiterea cererii de despăgubire, astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului la plata diferenţei dintre sumele solicitate cu titlu de despăgubiri şi sumele menţionate în decizie, după cum urmează: 1336,44 RON cu titlu de daune materiale; diferenţa până la valoarea de 50.000 euro, mai exact 47.934 euro cu titlu de daune morale, având în vedere acordarea sumei de 10.000 RON.

În subsidiar, a solicitat anularea deciziei nr. 23580/22.05.2020 şi obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii prin care Fondul de Garantare a Asiguraţilor să plătească daune materiale şi morale.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Curţea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1324 din 2 decembrie 2020, a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat în parte decizia nr. 23580/22.05.2020 emisă de pârât în sensul că, a admis cererea de plată formulată de reclamant pentru suma de 41.595 RON, din care 35.000 RON reprezentând daune morale şi 6.595 RON daune materiale în loc de 15.308 RON, din care 10.000 RON reprezentând daune morale şi 5.308 RON daune materiale.

Totodată, a obligat pârâtul la plata către reclamant sumei de 41.595 RON în loc de 15.308 RON.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva hotărârii instanţei de fond a promovat recurs reclamantul A., în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

Criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, recurentul-reclamat a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii privind cuantumul daunelor morale.

După o succintă prezentare a istoricului cauzei, s-a susţinut că hotărârea recurată este nelegală, întrucât instanţa de fond, a încălcat prevederile art. 15 alin. (2) din legea nr. 213/2015 cu raportare la art. 26, 50 din Norma ASF nr. 14/2011, întrucât nu ţine seama nici de particularităţile speţei dar nici de criteriile jurisprudenţiale impuse în evaluarea cuantumului despăgubirilor.

S-a mai susţinut că, deşi instanţa fondului face trimitere la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, precum şi la dispoziţiile art. 50 din Norma ASF nr. 14/2011, nu a făcut aplicarea acestora.

Faţă de acestea a concluzionat că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că pentru stabilirea cuantumului daunelor morale sunt prevăzute norme legale cărora instanţa de fond trebuia să le dea eficienţă.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamant prin care a solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat, reluând, în esenţă, argumentele expuse în cererea de recurs, în sensul de a arăta că nu se critică nelegalitatea sentinţei prin încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept motivele de nelegalitate material ci netemnicia privind cuantumul sumei acordare de FGA.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, intimatul-reclamant a arătat, în esenţă, că recurentul readuc în discuţie elemente de fapt, regimul aplicabil ariei respective, reinterpretarea probelor administrate, aspecte care în realitate presupun o nouă judecare a fondului şi reprezintă reiterarea unor chestiuni supuse dezbaterii în faţa instanţelor de fond.

Faţă de acestea a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 21 octombrie 2021 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 1 martie 2023, cu citarea părţilor.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi faţă de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că este nefondat recursul promovat de reclamant, în considerarea celor ce urmează:

Se reţine că recursul nu este o cale devolutivă de atac. Prin urmare, sunt date în competenta instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea sentinţei instanţei de fons, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, cu referire directă în cauza de faţă la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurentul -reclamant.

În aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Recurentul-reclamant a invocat generic aplicarea greşită a legii, fără a indica, în concret, în ce ar consta greşeala de judecată şi nelegalitatea sub acest aspect a sentinţei de fond, fără a arăta modul efectiv în care instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile legale invocate.

Astfel fiind, criticile recurentului, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizează pretinsa aplicare greşită a prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 cu raportare la art. 26, 50 din Norma ASF nr. 14/2011, întrucât nu ţine seama nici de particularităţile speţei dar nici de criteriile jurisprudenţiale impuse în evaluarea cuantumului despăgubirilor.

În litigiul pendinte, cauza juridică înţeleasă ca fundament al pretenţiei deduse judecăţii – astfel cum a fost menţionată în cererea introductivă, într-o redactare clară şi neechivocă şi, respectiv, o reprezintă cuantumul despăgubirilor. .

Judecătorul fondului a reţinut că procedura invocată de către pârât nu are valoare obligatorie, dispoziţiile art. 50 pct. 1 din Norma A.S.F. nr. 14/2011 impunând, la stabilirea daunelor morale în cazul vătămării corporale, luarea în considerare a legislaţiei şi jurisprudenţei din România.

Astfel, a constatat că, prin decizia civilă nr. 852/23.05.2016, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul declarat de apelantul C.I.T. împotriva sentinţei civile nr. 2880/18.11.2015 pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2015 şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte cererea şi a obligat pârâta la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că reclamantul a suferit vătămări corporale constând în: traumatism cranio-cerebral cu multiple plăgi contuze faciale; hematom palpebral stâng; contuzie toracică; traumatism cervical; fracturi constale; s-a intervenit chirurgical practicându-se fixare posterioară cu tijă şi şuruburi metalice prin masa laterală a atlasului şi transperpendicular.

A mai reţinut că, în urma impactului, reclamantul a suferit vătămări corporale grave fiind transportat cu ambulanţa la spital unde i s-a stabilit diagnosticul provizoriu de "comă de gradul 2/3, plagă frontală delabrantă, traumatism cranio-cerebral acut deschis".

Prin urmare, stabilirea cuantumului despăgubirilor a fost determinată nu doar de numărul de zile de îngrijiri medicale, ci şi de gravitatea deosebită a traumatismelor suferite.

De asemenea, s-a constatat, în cauză, reclamantul a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 40 de zile de îngrijiri medicale iar vindecarea s-a realizat fără constituirea de sechele.

Procedând la verificarea raţionamentului judiciar expus de instanţa de fond, Înalta Curte constată că, prin prezentul memoriu de recurs reclamantul solicită majoarea cuntumului daunelor morale şi obligarea pârâtului, la plata despăgubirilor pentru prejudiciul de natură morală.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 50 pct. 1 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale, se au în vedere următoarele: (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România".

În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a arătat că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională. Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinţei recurate, Înalta Curte reţinând că, în acord cu instanţa de fond, deşi procedura internă a recurentului referitoare la stabilirea daunelor morale, invocată atât în decizia contestată, cât şi în cererea de recurs, nu contravine de principiu vreunei prevederi legale, aceasta nu este stabilită prin acte normative, astfel că nu poate avea decât o valoare orientativă, nicidecum obligatorie, pentru instanţa de judecată.

Întrucât prejudiciul moral nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se menţine la nivelul trăirilor psihice, daunele morale fiind extranee realităţilor materiale, cuantumul daunelor morale se apreciază din perspectiva criteriilor generale lăsate la latitudinea judecătorului, acest lucru fiind pe deplin justificat prin faptul că prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin rigori stricte, din moment ce acesta diferă de la o persoană la alta, în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărui caz.

Aşa fiind, problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale, ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată care trebuie să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă şi rezonabilă.

Totodată, indemnizarea victimei nu trebuie să fie una speculativă, în sensul că nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă un caracter pur simbolic, ci trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu daunele suferite, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-a îndurat persoana păgubită.

Pentru a-şi păstra caracterul de "satisfacţie echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege - care trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv şi moral - spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia.

De aceea, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, astfel cum acestea sunt evidenţiate prin probatoriile administrate.

Astfel învestită, instanţa de fond, folosind un raţionament propriu şi prin raportare la reperele utilizate în mod constant în jurisprudenţa naţională şi convenţională, a reţinut, în speţă, că pentru compensarea materială a prejudiciului moral suferit de către reclamant, a apreciat că se impune obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata unei sume în cuantum de 35.000 RON. La stabilirea acestui cuantum al daunelor morale, Curtea are în vedere suferinţele fizice şi psihice suportate de către reclamant în perioada ce a urmat accidentului.

Concluzia a fost mai mult decât clară, în sensul că se impune ca valoarea despăgubirilor să asigure o acoperire echitabilă şi rezonabilă a prejudiciului, în limita plafonului legal de garantare, iar nu una derizorie în raport de consecinţele vătămării.

În plus, asupra acestui cuantum, instanţa de recurs nu poate face aprecieri, întrucât nu reprezintă un aspect de nelegalitate care să poată fi supus cenzurii în recurs, cale de atac extraordinară, ci trebuie să se asigure că instanţa anterioară a expus motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată în cauză şi că a fost respectat principiul nediscriminării.

În consecinţă, instanţa de fond nu a ignorat criteriul jurisprudenţial prevăzut de lege, astfel cum pretinde recurentul.

În acest context, tot instanţa fondului a statuat că despăgubirile pretinse de reclamant nu pot depăşi un nivel rezonabil şi ele se acordă în echitate, pentru realizarea unei satisfacţii morale a acestuia, în opinia instanţei de recurs, nu poate fi cuantificată material şi matematic, se impune menţinerea cuantumului sumei acordate.

Astfel, având în vedere că scopul daunelor morale este, în speţă, acela de a atenua consecinţele suportate de reclamant, instanţa şi-a îndeplinit obligaţia de a expune raţionamentul judiciar care a justificat confirmarea şi menţinerea raţionamentului primei instanţe, fără a se putea decela motive de nelegalitate în conţinutul hotărârii atacate care să determine necesitatea reformării acesteia.

Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a evidenţiat consecinţele negative suferite de reclamant în plan psihic şi afectiv, reţinând că au fost considerabile, la fel şi intensitatea cu care au fost percepute de aceasta.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1324 din 2 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 1 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.