Failure to justify public procurement qualification criteria in justificatory note violates proportionality principle and mandatory justification requirements

Şedinţa publică din data de 1 martie 2023

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a la data de 27.04.2017, sub nr. x/2017, reclamantul Ministerul Finanţelor Publice a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, solicitând anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare încheiată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Constatare şi Stabilire Nereguli la data de 17.08.2016 privind Contractul de finanţare nr. x/16.01.2012 aferent proiectului cu titlul "Creşterea responsabilizării administraţiei publice prin modernizarea sistemului informatic pentru raportarea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice", cod SMIS 34952, beneficiar Ministerul Finanţelor Publice, înregistrată sub nr. x/22.08.2016, şi a Deciziei nr. 46/26.10.2016 privind soluţionarea contestaţiei formulată de către Ministerul Finanţelor Publice.

1.2. Hotărârile pronunţate în cauză

Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2022 din 27 aprilie 2018, a admis cererea formulată de reclamant, a anulat Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare încheiată la data de 17.08.2016 şi Decizia nr. 46 din 26.10.2016, emise de pârât, pe care l-a obligat la plata sumei de 4700 RON, către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, iar prin Decizia nr. 2412 din 11 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul formulat de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei împotriva sentinţei nr. 2022 din 27 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În argumentele expuse în susţinerea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că, prima instanţă a preluat concluziile expertului judiciar fără să le treacă prin filtrul propriei sale aprecieri, delegând în acest mod atribuţiile jurisdicţionale către expert, fără cenzură. Totodată, s-a observat că analiza judecătorului fondului asupra condiţiilor restrictive impuse de autoritatea contractantă, care este apanajul instanţei, lipseşte cu desăvârşire.

În aceste condiţii, a arătat Înalta Curte că considerentele sentinţei atacate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanţa a ajuns la soluţia pronunţată şi nu dovedesc că judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele expuse de părţi, ceea ce conduce la concluzia că susţinerile şi mijloacele de apărare invocate nu au fost serios examinate, împrejurare care echivalează cu o necercetare a fondului cauzei. În concluzie, cu ocazia rejudecării, prima instanţă va proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi de pârât prin întâmpinare, urmând să analizeze cauza prin raportare la mijloacele de probă administrate şi la toate aspectele de fond necesare lămuririi situaţiei de fapt.

În fond după casare, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2020.

Prin sentinţa nr. 277 din 2 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia formulată de reclamantul Ministerul Finanţelor, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a promovat recurs reclamantul Ministerul Finanţelor, în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

Se constată că recurentul-pârât a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., care reglementează posibilitatea casării hotărârii când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 179, art. 178 alin. (2) şi art. 188 alin. (3) lit. f) din O.U.G. nr. 34/2006, precum şi art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006.

În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, în contextul reiterării succinte a situaţiei de fapt generatoare a prezentului litigiu, în susţinerea motivelor de nelegalitate, recurentul a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de art. 425 C. proc. civ. susţinând că, din considerentele hotărârii judecătoreşti nu rezultă că instanţa de fond a procedat la o analiză integrală a motivelor prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Împrejurarea că, în prima parte a considerentelor sentinţei, instanţa de fond a redat din cuprinsul motivelor invocate de reclamant, este lipsită de relevanţă, câtă vreme hotărârea nu conţine motivele de fapt şi de drept pentru care au fost înlăturate aceste motive.

Se susţine că, din analiza hotărârii ce face obiectul prezentei cereri de recurs, rezultă că partea din considerente ce vizează motivarea soluţiei pronunţată de instanţa de fond se regăseşte la filele x (cinci pagini), iar instanţa de fond a dat o altă interpretare susţinerilor reclamantului din cererea de chemare în judecată.

Arată recurentul că instanţa de fond, la fel ca autoritatea pârâtă, a adăugat la lege în încercarea de a motiva o aşa-zisă nerespectare, de către reclamant, a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006: "Atunci când impune cerinţe minime de calificare referitoare la situaţia economică şi financiară ori la capacitatea tehnică şi/sau profesională, astfel cum este prevăzut la art. 178 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, autoritatea contractantă trebuie să fie în măsură să motiveze aceste cerinţe, elaborând în acest sens o notă justificativă care se ataşează la dosarul achiziţiei."

Aşadar, textul redat anterior nu foloseşte termenul "condiţionare", nici termenul "obligaţie" şi nici sintagma,.detaliere temeinică a motivelor ce au stat la baza impunerii acestor cerinţe minime."

Adăugarea la lege, la care a făcut referire recurentul, a condus la faptul că aprecierea autorităţii pârâte, respectiv a instanţei de fond, cu privire la conţinutul Notei justificative elaborată de autoritatea contractantă (reclamantul din cauza de faţă), s-a făcut prin depăşirea cu mult a conţinutului normei prevăzută de textul art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006.

Câtă vreme textul de lege nu prevede un model standard sau elemente obligatorii pe care trebuie să le conţină Nota justificativă, rezultă că o analiză a unui astfel de act trebuie făcută în mod obiectiv, fiindcă altfel s-ar ajunge la situaţia în care indiferent de volumul unei Note justificative, autoritatea care verifică procedura de achiziţie să decidă că autoritatea contractantă nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006.

Se arată în continuare că instanţa fondului a mai apreciat că "a motiva cerinţa în cazul contract ar fi presupus pe de-o parte să se arate motivul pentru care doar o valoare cumulată a contractelor de prestări servicii egală sau mai mare decât 7.770.000 RON fără TVA ar fi dovedit experienţa similară, iar pe de alta să se indice de ce aceasta ar fi putut fi probată prin maxim 2 contracte/documente/procese-verbale de recepţie."

Consideră recurentul că aceste aprecieri ale instanţei de fond trebuiau făcute exclusiv ca urmare a analizei întregii documentaţii a dosarului procedurii de achiziţie, din care rezultă complexitatea sistemului informatic, despre care inclusiv în cuprinsul Notei justificative a fost inclusă o Notă cu privire la complexitatea similară.

Or, din considerentele hotărârii judecătoreşti nu rezultă că instanţa de fond a avut în vedere complexitatea sistemului informatic ce urma să fie realizat.

Se mai arată de către recurent că autoritatea contractantă era interesată de valoarea contractului/contractelor prin care posibilii ofertanţi urmau să-şi dovedească experienţa similară, drept dovadă că pragul ce trebuia atins sau depăşit de posibilii ofertanţi trebuia dovedit prin unul sau două contracte, evident, în condiţiile în care urma a fi încheiat un singur contract, cu valoarea estimativă indicată.

Astfel, ar fi putut fi pusă în discuţie existenţa unei cerinţe restrictive în situaţia în care s-ar fi solicitat ca experienţa similară să se facă prin prezentarea unui singur contract cu o valoare de minim 7.770.000 RON.

Or, câtă vreme autoritatea contractantă a lăsat posibilitatea prezentării, de către eventualii ofertanţi, şi a unui număr de două contracte similare, dar a căror valoare cumulativă să fie egală sau să depăşească valoarea estimativă a contractului, coroborat şi cu faptul că o parte din ofertanţi au prezentat un singur contract care îndeplinea cerinţele, iar alţi ofertanţi au prezentat două contracte, nu poate fi pus în discuţie faptul că autoritatea contractantă nu era interesată de o anumită valoare a contractelor.

Faţă de acestea a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Legal citat, intimatul-reclamant Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, reiterând principalele susţineri din acţiunea introductivă şi însuşindu-şi argumentele sentinţei recurate.

La rândul său, recurentul pârât a depus răspuns la întâmpinare.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 1 martie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte are în vedere faptul că drept temei al recursului declarat au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Criticile concrete formulate pot fi însă subsumate numai motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8, întrucât cea dintâi teză de nelegalitate a fost invocată pur formal, nefiind argumentată de vreo critică susceptibilă de cenzură în recurs, din perspectiva pretinselor vicii ale motivării deciziei atacate.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluţia şi argumentarea îl nemulţumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Astfel fiind, criticile recurentului, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizează critici de nelegalitate axate pe teza încălcării şi aplicării greşite a prevederilor art. 176 lit. d) coroborate cu prevederile art. 178 alin(1) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006 incidente derulării procedurii de achiziţie.

Cu precădere, Curtea subliniază că excedează controlului de nelegalitate în recurs referirile reclamantului la situaţia de fapt ce se impune a fi stabilită pe bază de probe, acestea prezentând relevanţă numai în ipoteza în care criticile de nelegalitate sunt apte să determine casarea sentinţei civile cu rejudecarea fondului, în contextul în care suntem la al doilea ciclu procesual.

Procedând în continuare la analiza criticilor formulate, Curtea constată însă că acestea nu sunt apte a determina reformarea sentinţei recurate, pentru considerentele ce succed:

Este locul aici a aminti faptul că, în baza Referatului de necesitate nr. 541721/29.06.2012, Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de autoritate contractantă, a demarat procedura de achiziţie de servicii de consultanţă şi asistenţă tehnică pentru "Realizarea sistemului informatic ForExeBug", inclusiv organizarea şi/sau participarea la cursuri de instruire, în vederea realizării proiectului cod SMIS 34952 cu titlul "Creşterea responsabilizării administraţiei publice prin modernizarea sistemului informatic pentru raportarea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice".

Potrivit celor menţionate în Referatul de necesitate nr. 541721/29.06.2012, reclamantul a estimat achiziţia publică la preţul de 9.210.875 RON fără TVA, valoare defalcată astfel:

"- 7.775.375,00 RON fără TVA pentru servicii de consultanţă şi asistenţă tehnică pentru "Realizarea sistemului informatic ForExeBug" – echivalentul estimativ a 1.741.288,38 euro fără TVA;

- 1.435.500,00 RON fără TVA pentru organizarea şi/sau participarea la cursuri de instruire – echivalentul estimativ a 321.471,76 RON fără TVA".

Urmare a verificărilor efectuate de pârât, a fost emisă Nota de constatare nr. x/22.08.2016 prin care a fost aplicată o corecţie financiară de 5% la valoarea contractului de servicii nr. x/11.03.2013, rezultând o corecţie financiară de 235.136,60 de RON plus TVA.

Aşa cum reiese din cuprinsul Notei de constatare contestate, s-a reţinut că reclamantul, în calitate de autoritate contractantă, a solicitat potenţialilor ofertanţi la procedura de atribuire, în cadrul cap. Condiţii de participare, secţiunea III.2.3 a) Capacitatea tehnică şi/sau profesională, îndeplinirea următoarelor cerinţe minime de calificare, cu privire la demonstrarea capacităţii tehnice şi/sau profesionale, următoarele: "Ofertantul trebuie să demonstreze prin prezentarea a maxim 2 contracte/documente/procese-verbale de recepţie, că în ultimii 3 ani a prestat servicii de consultanţă şi asistenţă tehnică pentru realizarea unui sistem informatic de complexitate similară. Valoarea cumulată a contractelor de prestări servicii trebuie să fie egală sau mai mare decât 7.700.000 RON fără TVA".

Încălcarea legislaţiei privind achiziţiile publice reţinută a constat în faptul că prin Nota justificativă privind cerinţele minime de calificare nr. 542301/19.07.2012, ataşată la dosarul achiziţiei publice, reclamantul a menţionat doar cerinţele minime de participare, fără a explica/motiva necesitatea solicitării setului de cerinţe din alcătuirea condiţiilor minime de calificare, înscrise la Capitolul Condiţii de participare, secţiunea III.2.3 a) Capacitatea tehnică şi/sau profesională, astfel cum stipulau prevederile art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006.

Abaterea constatată a fost încadrată la punctul 10 "Criteriile de selecţie nu sunt nici în legătură şi/sau nu sunt proporţionale cu obiectul contractului", lit. A), secţiunea Anunţul de participare şi documentaţia de atribuire, din H.G. nr. 519/26.06.2014 privind stabilirea ratelor aferente reducerilor procentuale/corecţiilor financiare aplicabile pentru abaterile prevăzute în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care este prevăzută aplicarea unei corecţii financiare de 25% din valoarea contractului afectat de abatere, care poate fi redusă la 10% sau 5% în funcţie de gravitate.

Recurentul-reclamant a formulat contestaţie împotriva notei de constatare menţionate, care a fost respinsă prin Decizia nr. 46/26.10.2016 privind soluţionarea contestaţiei formulate.

Instanţa de fond a reţinut că recurenta-reclamantă a încălcat prevederile art. 8 din H.G. nr. 925/2006, cerinţele minime de calificare impuse având un caracter disproporţionat în raport de natura şi complexitatea contactului şi nefiind justificate într-o manieră care să excludă posibilitatea de a fi considerate restrictive, încălcându-se astfel principiile şi scopul prevăzut de legislaţia privind achiziţiile publice.

Aşadar, legiuitorul a condiţionat dreptul autorităţii contractante de obligaţia motivării cerinţelor minime de participare impuse ofertanţilor, în cadrul unei note justificative, care se anexează la dosarul achiziţiei, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, incidente la momentul derulării procedurii de achiziţie, respectiv: "atunci când impune cerinţe minime de calificare referitoare la situaţia economică şi financiară ori la capacitatea tehnică şi/sau profesională, astfel cum este prevăzut la art. 178 alin. (1) din ordonanţa de urgenţa, autoritatea contractanta trebuie să fie în măsură sa motiveze aceste cerinţe, elaborând în acest sens o notă justificativă care se ataşează la dosarul achiziţiei".

Susţinerile recurentului, referitoare la faptul că cerinţele minime de calificare au fost stabilite în conformitate cu prevederile legale din materia achiziţiilor publice, nefiind creat un cadru care să limiteze, să îngrădească ori să creeze restricţii, nu sunt de natură a demonta raţionamentul instanţei de fond, care a avut în vedere faptul că autoritatea contractantă nu a justificat motivul pentru care a apreciat demonstrarea de către ofertanţi a unui nivel al experienţei similare prin dovedirea faptului că în ultimii trei ani a prestat în mod corespunzător servicii similare cu cele care fac obiectul procedurii de atribuire, prin prezentarea a maxim 2 contracte/documente/procese-verbale de recepţie, şi, totodată, reprezintă garanţia autorităţii contractante că, în cazul în care operatorul va fi desemnat câştigător, va putea îndeplini contractul în cauză cu succes. Un ofertant cu experienţă anterioară prezintă un risc scăzut de neîndeplinire a noului contract.

Inalta Curte reţine că pentru a da eficienţă principiului proporţionalităţii, cerinţele minime de calificare şi selecţie solicitate prin documentaţia de atribuire trebuie să se limiteze numai la cele strict necesare pentru a se asigura îndeplinirea în condiţii optime a contractului respectiv, luând în considerare exigenţele specifice impuse de valoarea, natura şi complexitatea acestuia, iar alegerea acestora trebuie motivată prin nota justificativă, care reprezintă astfel instrumentul cu ajutorul căruia se poate verifica dacă opţiunea autorităţii contractante de a impune astfel de cerinţe se bazează pe elemente obiective.

Or, în speţă, singura motivare din nota justificativă este cea potrivit căreia aceste cerinţe reprezintă garanţia autorităţii contractante că, în cazul în care operatorul va fi desemnat câştigător, va putea îndeplini contractul în cauză cu succes şi de a rezolva eventualele dificultăţi legate de îndeplinirea acestuia.

Aşa cum bine a punctat judecătorul fondului acesta reprezintă un motiv generic, de vreme ce logica introducerii oricărei cerinţe minime de calificare este de a diminua, pe cât posibil, riscul de neîndeplinire a contractului de către un operator economic care nu ar avea capacitatea de a duce la bun sfârşit o astfel de sarcină.

A motiva cerinţa ar fi presupus, pe de-o parte, să se arate motivul pentru care doar o valoare cumulată a contractelor de prestări de servicii egală sau mai mare decât 7.770.000 RON fără TVA ar fi dovedit experienţa similară, iar, pe de altă parte să se indice de ce acesta ar fi putut fi probată prin maxim 2 contracte/documente/procese-verbale de recepţie.

Deşi este de înţeles dorinţa autorităţilor contractante de a se asigura că ofertantul ce ar urma să execute contractul are experienţa necesară pentru a face acest lucru, aceasta nu trebuie însă să excedeze principiilor proporţionalităţii şi tratamentului egal, aşa încât este necesar ca autorităţile contractante să trateze cu foarte mare diligenţă faza stabilirii criteriilor de calificare şi selecţie şi să aibă în vedere impunerea unor cerinţe care să nu restrângă excesiv cadrul procedurii de atribuire.

Altfel spus, specificitatea este binevenită, atât timp cât este motivată de garantarea desfăşurării contractului prefigurat în condiţii cât mai eficiente şi la cele mai bune standarde de calitate, însă acest aspect trebuie să reiasă în mod clar din cuprinsului notei justificative.

După cum a reţinut şi judecătorul fondului, nota justificativă nu cuprinde nicio motivare pentru stabilirea cerinţelor minime ce urmau să fie introduse în documentaţia de atribuire, ci cuprinde doar enumerarea lor punctuală, ceea ce, practic, o goleşte de conţinut, transformând-o într-o simplă formalitate.

De altfel, caracterul nejustificat al cerinţei derivă şi din impunerea probării acesteia prin maxim 2 contracte/documente/procese-verbale de recepţie, în condiţiile în care oricare operator economic care ar fi putut dovedi o experienţă similară prin prezentarea mai multor contracte care cumulat să atingă complexitatea similară ar fi trebuit să aibă dreptul de a participa la procedura de atribuire, fără a i se impune îndeplinirea vreunei condiţii suplimentare.

Prin urmare, prin impunerea unui număr maxim de contracte şi prin raportare la o valoare cumulată a acestora, fără a justifica această cerinţă, în mod corect, echipa de control a reţinut că participarea oricărui posibil ofertant a fost restricţionată.

Curtea mai reţine că validarea documentaţiei de atribuire de către Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice nici nu împiedică efectuarea unor controale ulterioare, în condiţiile în care contractul de achiziţie este finanţat în cea mai mare parte din fonduri de la bugetul Uniunii Europene, sub condiţia strictei respectări a legalităţii în utilizarea lor, nici nu exonerează autoritatea contractantă de atragerea răspunderii.

În ceea ce priveşte susţinerile potrivit cărora lipsa detalierii motivelor care au stat la baza impunerii anumitor cerinţe minime nu a prejudiciat şi nu este de natură să prejudicieze bugetul UE, respectiv nu întruneşte condiţiile unei nereguli sancţionate conform prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea si utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestor, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte reţine că asemenea susţineri nu pot fi, în niciun caz, de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate.

Se impune a se preciza cu prioritate că "neregulă" reprezintă orice abatere şi atrage după sine retragerea avantajului obţinut nejustificat, art. 5 alin. (1) din Regulamentul CEE nr. 2988/1995, referindu-se la abateri intenţionate sau săvârşite din neglijenţă. De asemenea, art. 1 alin. (2) din Regulament defineşte abaterea drept "orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic, care prejudiciază sau poate prejudicia bugetul general al Comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităţilor, fie printr-o unitate de cheltuială nejustificată".

Potrivit unei jurisprudenţe constante a CJUE de-a lungul timpului (C-199/03- Comisia c. Irlanda; C-44/96 - Mannesmann Anlagenbau Austria AG ş.a.; C-465/10 - CCI de l’Indre), trebuie sancţionate inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis, dar care pot afecta grav interesele financiare ale Uniunii, un stat membru care a acordat asistenţă financiară putând să o revoce şi să solicite beneficiarului rambursarea finanţării. Neregula este definită şi de legislaţia naţională că fiind orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o suma plătită necuvenit.

Altfel spus, neregula reprezintă orice încălcare a normelor legale sau a prevederilor contractuale, săvârşită cu intenţie sau din culpă, de către beneficiar sau de către autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a produs un prejudiciu efectiv sau potenţial bugetului Uniunii Europene şi/sau bugetului naţional, printr-o sumă plătită necuvenit.

Revenind la prezenta cauză, se constată că, în mod indubitabil, recurenta-reclamantă a restricţionat accesul operatorilor economici la procedura de atribuire a contractului de execuţie lucrări, prin impunerea în documentaţia de atribuire a unor criterii de selecţie/atribuire ilegale şi/sau discriminatorii.

Mai mult, pe acest aspect, criticile formulate de recurentul-reclamat vizează, în realitate, netemeinicia sentinţei recurate, respectiv solicitarea de a se reaprecia probele administrate în cauză, cu scopul de a se stabili o altă stare de fapt decât cea reţinută de instanţa de fond.

Or, controlul instanţei de recurs, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat nu poate, sub niciun aspect, să conducă la reanalizarea stării de fapt şi la reaprecierea probelor, în sensul de a se da eficienţă unora în detrimentul altora, ci exclusiv la verificarea legalităţii sentinţei, respectiv la modul de aplicare a legii la starea de fapt stabilită de instanţa de fond.

În acest context, Înalta Curte reţine în ceea ce priveşte critica referitoare la proba cu expertiza în domeniul 1T, în sensul că instanţa de fond nu a făcut nicio referire la aceasta în considerentele hotărârii recurate, judecătorul fondului a trecut concluziile expertului judiciar prin filtrul propriei aprecieri, cenzurându-le prin raportare la speţa dedusă judecăţii.

Pentru aceste motive, raportat la dispoziţiile legale incidente în materia constatării şi sancţionării neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi a achiziţiilor publice, în mod corect instanţa de fond, în rejudecare după casare cu trimitere, a respins acţiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 277 din 2 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 1 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.