Joint and several fiscal liability quashed and remanded for insufficient motivation of control and employment conditions

Şedinţa publică din data de 1 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal, sub numărul de dosar x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna – Serviciul de Inspecţie Fiscală:

- anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 236 din 02.03.2021 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov;

- anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. CVG 19863 din 24.12.2020 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna;

- suspendarea, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, a executării Deciziei de angajare a răspunderii.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

În argumentele expuse în susţinerea soluţiei, reclamanta arată că, în fapt, la data de 24.12.2020, în baza unui silogism juridic eronat şi a unor interpretări arbitrare, inspectorii fiscali decid emiterea Deciziei de angajare a răspunderii solidare a reclamantei pentru obligaţii fiscale în cuantum de 5.470.007 RON din care 2.850.596 RON - debite, 599.495 RON - dobânzi, 2.019.916 RON - penalităţi de întârziere, sumă stabilită de fapt şi de drept în sarcina societăţii debitoare B. S.R.L..

Reclamanta a mai susţinut că, în afară de copierea textelor legale şi de folosirea unor prezumţii cu caracter arbitrar îndreptate împotriva sa, inspectorii fiscali nu dovedesc faptul că ar fi încălcat cu rea-credinţă prevederile legale şi/sau că ar putea fi obligată la plata sumelor ce fac obiectul actului administrativ atacat.

Reclamanta învederează că în cauză Decizia de angajare a răspunderii solidare a fost emisă cu nerespectarea dreptului său la apărare, în condiţiile în care nu i s-a acordat posibilitatea analizării tuturor înscrisurilor care au stat la baza emiterii actului administrativ atacat, deşi a formulat la data de 07.12.2020 cerere de copiere a tuturor înscrisurilor aflate în dosarul ce a avut ca scop efectuarea demersurilor în vederea aplicării procedurii de angajare a răspunderii solidare a reclamantei în raport cu debitorul principal B. S.R.L., cerere înregistrată la nivelul AJFP Covasna sub nr. CVGREG 30.068/07.12.2020, iar prin Adresa nr. x/16.12.2020 i s-a răspuns faptul că doar Raportul de Inspecţie Fiscală nr. x/11.04.2019 emis faţă de societatea B. S.R.L. poate fi comunicat.

În ceea ce priveşte Decizia de atragere a răspunderii solidare ce face obiectul cauzei, reclamanta a învederat că emiterea acesteia s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 25 alin. (3) lit. c), alin. (4) lit. b) şi alin. (5) din Codul de procedură fiscală, însă nu s-a făcut dovada faptului că societatea reclamantă ar fi fost controlată sau condusă direct şi/sau indirect de către debitorul B. S.R.L. şi/sau de către reprezentanţii acesteia, emiterea Deciziei de către organul fiscal fiind exclusiv rezultatul interpretării eronate şi arbitrare a dispoziţiilor legale care au stat la baza întocmirii prezentului act administrativ.

După descrierea pe larg a celor reţinute de organele fiscale, reclamanta a mai arătat că la o analiză riguroasă a deciziei de angajare a răspunderii solidare emisă şi contestată se observă că nu există constatări concrete făcute de organul fiscal cu privire la legătura dintre reclamantă şi societatea B. S.R.L., întreaga apărare a organului fiscal fiind construită pe emiterea unui silogism juridic defectuos, practic, singurele "constatări" ale organului fiscal rezultând doar din supoziţiile/prezumţiile acestuia, însă un act administrativ nu poate fi emis doar în baza unor presupuneri, fără ca în fundamentarea acestuia să existe, în prealabil, un material probator consistent care să probeze dincolo de orice îndoială rezonabilă reaua-credinţă a societăţii noastre pentru a se dispune emiterea unei astfel de decizii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 66 din 16 iunie 2021, Curtea de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în anulare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna.

De asemenea, a respins cererea de suspendare până la soluţionarea definitivă a cauzei, a executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/24.12.2020 emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna.

3. Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe iar, în subsidiar, casarea sentinţei şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum fost formulată.

Recursul a fost însuşit de actualul administrator judiciar al societăţii, respectiv C., astfel cum rezultă din adresa înregistrată la dosarul de recurs în data de 20 februarie 2023.

În motivare căii de atac exercitate, s-au susţinut, în esenţă, următoarele:

- soluţia este criticabilă, nefiind motivată, încât aceasta să ofere părţilor garanţiile procedurale;

- orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul, să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi să pretindă acestuia să le examineze în mod efectiv;

- motivarea hotărârii de către completul chemat să judece cauza pendinte este în mare parte, inexistentă, iar pe alocuri neclară, în condiţiile în care considerentele avute în vedere de către instanţa de fond sunt strict rezultatul preluării inexacte a unor aspecte reţinute aleatoriu şi nefundamentate de către instanţa de fond;

- considerentele hotărârii judecătoreşti trebuie să fie clare, concise, ferme, lipsite de contradicţii, bazate pe probe incontestabile, coroborate între ele şi menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere si a exclude arbitrariul, situaţie neîndeplinită în cauza de faţă;

- instanţa de fond a omis să cerceteze nota explicativă din luna iulie 2020 prin care a informat inclusiv organul fiscal despre faptul că a avut cunoştinţă că personalul angajat de către aceasta a fost, în trecut, în subordinea societăţii B. S.R.L..

- recurenta nu a avut acces la întregul dosar de angajare a răspunderii solidare, nu a formulat un punct de vedere cu privire la faptele şi împrejurările relevante avute în vedere în luarea deciziei, sens în care a invocat Cauza C-430/19 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene;

- instanţa de fond reţine în mod eronat că D. a fost angajată în funcţia de director general al reclamantei, având atribuţii de reprezentare, întrucât la data de 02.03.2020 ar fi semnat Contractul individul de muncă al a numitei E., in calitate de angajat al reclamantei;

- în ceea ce priveşte cererea de suspendare întemeiată pe prevederile art. 15 din legea nr. 554/2004, instanţa de fond a reţinut superficial şi parţial aspectele de nelegalitate invocate de reclamantă;

În aceste condiţii, faţă de chestiunile omise de către instanţa de fond şi faţă de motivarea evident sumară a hotărârii, este evident că recurentei i s-a cauzat o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea hotărârii şi rejudecarea sa.

În ceea ce priveşte incidenţa în cauza a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta a arătat hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept procesual si material.

În dezvoltarea acestor critici, recurenta a arătat faptul că:

- instanţa de fond în mod eronat că şi alţi angajaţi ai societăţii B. S.R.L. au devenit angajaţi ai societăţii A., iar prin simpla angajare a acestora la societatea din urmă ar fi îndeplinite condiţiile pentru atragerea răspunderi solidare;

- instanţa de fond nu a făcut nicio referire la faptul că la dosar existau elemente care atestau cele susţinute de recurentă şi nu a analizat înscrisurile care dovedeau faptul că în privinţa numitei D. a existat cererea de concediu fără plată făcută în timpul raportului său de muncă cu societatea recurentă (activitatea acesteia nu avea cum să o transforme într-o persoană cu un rol decizional în condiţiile în care a fost, o mare parte din perioadă, fie angajată pe funcţia de director general doar cu o normă de 2 ore/zi, fie în concediu fără plată în perioada 03.06.2019 - 03.03.2020).

- reţinerile instanţei în sensul că şi alţi angajaţi ai societăţii B. S.R.L. au devenit angajaţi ai societăţii A., iar prin simpla angajare a acestora la societatea din urmă ar fi îndeplinite condiţiile pentru atragerea răspunderii solidare, de asemenea sunt eronate şi neclare;

- instanţa de fond a omis să cerceteze nota explicativă din luna iulie 2020 prin care recurenta ar fi informat inclusiv organul fiscal despre faptul că a avut cunoştinţă că personalul angajat de către societate a fost, în trecut, în subordinea societăţii B. S.R.L.;

- în fine, recurenta a arătat că motivele reţinute de către instanţa de fond sunt insuficiente pentru menţinerea legalităţii actelor administrative atacate (dispozitivul hotărârii fiind susţinut doar de două aspecte reţinute de către instanţa de fond în considerentele sale).

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele-pârâte Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Astfel, criticile din recurs vizează modul de aplicare a legii de către instanţa de fond, sub aspectul condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească atragerea răspunderii solidare, astfel cum acestea au fost analizate prin sentinţa recurată.

Hotărârea primei instanţe a fost criticată şi pentru neanalizarea tuturor apărărilor invocate şi pentru greşita apreciere a probelor administrate în dovedirea pretenţiilor din cuprinsul cererii de chemare in judecată, ceea ce semnifică stabilirea incompletă a situaţiei de fapt.

Pe de altă parte, invocarea motivului de recurs prevăzut de pct. 6 al art. 488, cu referire la modul de motivare a sentinţei, are ca finalitate tocmai neanalizarea cauzei din perspectiva presupusă privind întrunirea condiţiilor atragerii răspunderii solidare, adică verificarea modului de aplicare a legii de către instanţa de fond.

Motivele de recurs încadrate de recurentă în art. 488 pct. 8 C. proc. civ. precum şi dezvoltarea criticilor prezentate atrag încadrarea şi în cazul de nelegalitate prevăzut de pct. 6 al aceluiaşi articol, a cărui incidenţă va fi reţinută, cu prioritate, în cauză.

Astfel, în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Soluţia instanţei de fond nu este însuşită de instanţa de control judiciar, întrucât raţionamentul judecătorului fondului nu lămureşte întreaga problematică a speţei, soluţia de respingere a acţiunii apărând ca nesusţinută de o motivare adecvată.

Efectuând propria evaluare a actelor şi lucrărilor dosarului pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

Raportat la aspectele factuale ale speţei dedusă judecăţii este necesar să se verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile normei juridice aplicabile - 25 alin. (3) lit. c), alin. (4) lit. b) şi alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul procedură fiscal, care următorul conţinut:

(3) Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod sau declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul şi dacă este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:…

…c) are sau a avut raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puţin jumătate dintre angajaţii sau prestatorii de servicii ai debitorului.

(4) În înţelesul alin. (3), termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) control - majoritatea drepturilor de vot, fie în adunarea generală a asociaţilor unei societăţi ori a unei asociaţii sau fundaţii, fie în consiliul de administraţie al unei societăţi ori consiliul director al unei asociaţii sau fundaţii;

b) control indirect - activitatea prin care o persoană exercită controlul prin una sau mai multe persoane.

(5) Răspunderea persoanelor prevăzute de prezentul articol priveşte obligaţiile fiscale principale şi accesorii ale perioadei pentru care au avut calitatea ce a stat la baza atragerii răspunderii solidare.

O primă critică adusă sentinţei recurate, încadrată în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează omisiunea instanţei de fond de a analiza critica de nelegalitate constând în nemotivarea ordinului contestat. Înalta Curte constată că acest text are în vedere o situaţie premisă specială, respectiv aceea a persoanei juridice care, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul.

În această ipoteză răspunderea persoanei juridice are sau a avut raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puţin jumătate dintre angajaţii sau prestatorii de servicii ai debitorului.

Înalta Curte subliniază că nu se poate prezuma răspunderea administratorului în toate cazurile când pasivul social, sau o parte a acestuia, nu poate fi acoperit, ci doar când se probează, concret, că acesta a cauzat starea de insolvabilitate a societăţii prin acumularea de datorii, iar ulterior s-a sustras de la plata acestora, prin declararea insolvenţei.

De asemenea, din cuprinsul sentinţei recurate, nu reiese că judecătorul fondului, ar fi analizat condiţiile impuse de art. 25 alin. (3) lit. c), alin. (4) lit. b) şi alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul procedură fiscală, incidenţa acestor texte de lege, stabilind că, pentru antrenarea răspunderii solidare a administratorului, se impunea a fi întrunite cumulativ elementele specifice antrenării răspunderii patrimoniale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovăţia persoanei în discuţie.

Nici argumetele expuse de recurenta-reclamantă cu referire la faptul că aceasta nu poate fi obligată la plata sumelor stabilite în sarcina societăţii B. S.R.L., întrucât sumele stabilite în sarcina acestei societăţi nu pot fi opozabile, provenind din obligaţii fiscale stabilite pentru o perioadă anterioară înfiinţării societăţii, nu au fost examinate şi cercetate, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii, în integralitate.

Totodată, raportat de caracterul sumar al procedurii de soluţionare a cererii de suspendare, Înalta Curte constată că argumentele proprii ale instanţei nu pot fi decelate cu uşurinţă din lecturarea hotărârii atacate, demonstrând că judecătorul fondului nu a analizat în mod efectiv datele cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi nu a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, că se impune respingerea cererii privind suspendarea executării deciziei de angajare a răspunderii solidare.

În aceste circumstanţe, Înalta Curte reţine că motivarea hotărârii judecătoreşti nu este de natură să furnizeze instanţei de control judiciar dovada că cererile şi mijloacele de apărare formulate au fost serios examinate, astfel încât instanţa de recurs este în imposibilitate de a exercita controlul judiciar specific acestei căi extraordinare de atac.

Drept urmare, în aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. cu referire la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat şi îl va admite ca atare, constatând că insuficienţa argumentării sentinţei de fond echivalează cu nemotivarea hotărârii, ceea ce împiedică exercitarea controlului de legalitate de către această instanţă şi determină nulitatea hotărârii pentru nerespectarea dispoziţiilor procedurale în materia motivării unei hotărâri judecătoreşti, cu consecinţa afectării dreptului la un proces echitabil al reclamantei.

Instanţa de rejudecare va îndeplini obligaţia operaţiunii de apreciere a probatoriului administrat sau care va fi suplimentat în raport de condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale incidente, va analiza acţiunea reclamantei în raport de temeiurile legale invocate, va valorifica toate apărările şi susţinerile părţilor şi toate înscrisurile depuse la dosar de toate părţile raporturilor juridice deduse judecăţii, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale, sub aspectul soluţionării pretenţiilor, inclusiv a celor expuse în cadrul motivelor de recurs.

Pentru considerentele expuse, apreciind că sunt incidente motivele de recurs reglementate de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar C., va casa sentinţa recurată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar C., împotriva sentinţei nr. 66 din 16 iunie 2021 a Curţii de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 1 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.