Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 108/2024 AI generated

Effect of voluntary recognition of debt by the Government on the prescription of the right to seek execution penalties for non-compliance with a final court decision

Case Number Decizia nr. 108/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the appeal, quashed the lower court's judgment, and remanded the case for retrial, ruling in favor of the claimant. The dispute concerned an action under Article 24 of Law no. 554/2004 to compel the Government to execute a final ICCJ decision from 2019 by applying statutory penalties (20% of the minimum wage per day of delay and a daily fine) for non-compliance. The appellate court had previously dismissed the claim as time-barred, calculating that the three-year statute of limitations expired in August 2022. The ICCJ reversed this, holding that the Court of Appeal erred in legal application by failing to account for the suspension of limitation periods during the 2020 state of emergency and, crucially, by overlooking that the Government’s issuance of a Government Order in June 2022 constituted a voluntary act of recognition that interrupted the prescription period, thereby restarting the three-year term and rendering the claim filed in March 2023 timely. The decisive legal basis included Article 709(1)(1) of the Civil Procedure Code regarding interruption of prescription via recognition of debt, Article 41 of Presidential Decree no. 195/2020 on suspension during states of emergency, and Article 488(1)(5) of the Civil Procedure Code for procedural violation of law.

Legislator headnote

AI generated

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 709 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 201 C. proc. civ, art. 181 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ; Effect of voluntary recognition of debt by the Government on the prescription of the right to seek execution penalties for non-compliance with a final court decision: The dispute concerned an action under Article 24 of Law no. 554/2004 to compel the Government to execute a final ICCJ decision from 2019 by applying statutory penalties (20% of the minimum wage per day of delay and a daily fine) for non-compliance. The appellate court had previously dismissed the claim as time-barred, calculating that the three-year statute of limitations expired in August 2022. The ICCJ reversed this, holding that the Court of Appeal erred in legal application by failing to account for the suspension of limitation periods during the 2020 state of emergency and, crucially, by overlooking that the Government’s issuance of a Government Order in June 2022 constituted a voluntary act of recognition that interrupted the prescription period, thereby restarting the three-year term and rendering the claim filed in March 2023 timely. The decisive legal basis included Article 709(1)(1) of the Civil Procedure Code regarding interruption of prescription via recognition of debt, Article 41 of Presidential Decree no. 195/2020 on suspension during states of emergency, and Article 488(1)(5) of the Civil Procedure Code for procedural violation of law.

Keywords

AI generated
action for debt recognition barring of penalties by limitation action for failure to act interruption of limitation period violation of procedural rights Civil Procedure Code

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

Cited in the dispositive as the basis for the court's jurisdiction to rule on the appeal and issue the final decision.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Cited in the dispositive as the procedural authority to admit the appeal, quash the lower court's judgment, and remand the case for retrial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 10.03.2023 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a -IX - a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României prin alin. Secretariatul General Al Guvernului şi Prim Ministru României, a solicitat:

(1) să se constate că pârâtul Guvernul României nu a executat de bună voie în termen de cel mult 30 de zile, Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015;

(2) aplicarea Primului Ministru al Guvernului României, în calitate de conducător al executivului, amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, având în vedere că nu a pus în executare decizia anterior indicată, la expirarea termenului de cel mult 30 de zile, care se calculează de la data de 08.06.2019;

(3) fixarea cuantumului penalităţilor în valoare de 1.000 RON/zi/de întârziere, ce vor fi calculate de la expirarea termenului de 30 zile, care i-au fost acordate prin titlul executoriu reprezentat Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie în dosar nr. x/2015

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 905 din 19 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită şi a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii GUVERNUL ROMÂNIEI PRIN SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI şi PRIM MINISTRU ROMANIEI, ca prescrisă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 905 din 19 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., prin care, invocând incidenţa cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În esenţă, în motivare, recurentul – reclamant a arătat că hotărârea de la fondul cauzei a fost pronunţată cu încălcarea disp. art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 41 din Decretul nr. 195/2020, art. 2532 pct. 9 Teza a II-a din C. civ., art. 706 şi art. 709 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În acest sens, a învederat că admiterea excepţiei prescripţiei este neîntemeiată. Făcând trimitere la dispoziţiile art. 2532 pct. 9 teza a II-a C. civ., recurentul a argumentat în sensul că termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă la 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei pronunţate în dosarul nr. x/2015, deci şi-a început cursul la data de 8 iunie 2019.

Mai mult, faţă de împrejurarea că pe teritoriul României a fost declarată stare de urgenţă în perioada 15.03.2020-15.05.2020, termenul de prescripţie de mai sus a fost suspendat timp de două luni, şi efectuând un calcul, rezultă că acesta s-ar fi împlinit la data de 08 august 2022.

Însă, la data de 8 iunie 2022, Guvernul a emis H.G. nr. 746/2022 pentru punerea în executare a deciziei nr. 2370/2019 emisă de ÎCCJ în cauza nr. x/2015. În acest context, dând eficienţă prevederilor art. 709 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., faţă de împrejurarea că debitorul a recunoscut datoria, termenul de prescripţie a fost întrerupt, iar după întreruperea acestuia, legea de procedură stabileşte că începe să curgă un nou termen de prescripţie de 3 ani.

Prin urmare, faţă de cele anterior menţionate şi prin raportare a data de 6 martie 2023 când a fost înregistrată cererea de chemare în judecată, a apreciat că dreptul la acţiune al reclamantului nu poate fi considerat prescris astfel că sentinţa civilă de la fond este nelegală.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citaţi în cauză cu copie a motivelor de recurs, intimaţii-pârâţi Guvernul României şi Prim Ministrul României au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu menţinerea sentinţei civile recurate în cauză ca fiind temeinică şi legală.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 26 iunie 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 12 ianuarie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat şi urmează a fi admis, pentru următoarele considerente:

Răspunzând punctual primului motiv de casare invocat de recurentul – reclamant, întemeiat pe disp. art. 488 alin, 1 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte consideră că sentinţa civilă a fost, într-adevăr, pronunţată cu încălcarea prevederilor C. proc. civ. care reglementează instituţia întreruperii cursului prescripţiei extinctive.

Astfel, reluând o parte din considerentele primei instanţe, care până la un anumit punct sunt corecte, Înalta Curte reţine că termenul de prescripţie al dreptului la acţiune a început să curgă la data de 08 iunie 2019, respectiv la data expirării celor 30 de zile de la rămânerea definitivă a deciziei nr. 2370/2019 emisă de ÎCCJ în cauza nr. x/2015.

În perioada 16.03.2020 – 14.05.2020, pe teritoriul României a fost instituită starea de urgenţă prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020, prelungită prin Decretul Preşedintelui României nr. 240/2020. În raport de prevederile art. 41 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020, conform cărora prescripţiile şi termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă instituite potrivit prezentului decret, dispoziţiile art. 2532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. sau alte dispoziţii legale contrare nefiind aplicabile, Înalta Curte constată că termenul în discuţie fost suspendat de la data de 16.03.2020 şi până la data de 15.05.2020 şi s-ar împlinit, conform art. 181 alin. (2) C. proc. civ., la data de 8 august 2022.

Cu toate acestea, la data de 8 iunie 2022, debitorul obligaţiei, respectiv Guvernul României, a emis H.G. nr. 746/2022, recunoscând astfel datoria înscrisă în titlul executoriu reprezentat de decizia nr. 2370/2019, ceea ce a condus la întreruperea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune, aşa cum prevede art. 709 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Ulterior acestui act voluntar de executare din partea debitorului, curge un nou termen de prescripţie de durată egală cu cel iniţial, respectiv un nou termen de 3 ani de la momentul la care a intervenit întreruperea cursului prescripţiei extinctive.

Raportând aceste consideraţii ce reies din interpretarea textelor de lege identificate ca fiind incidente în cauză, prin raportare la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv data de 6 martie 2023, rezultă că dreptul la acţiune al reclamantului nu era prescris aşa cum a reţinut prima instanţă.

În atare condiţii şi în raport de prevederile art. 709 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că în mod incorect a admis instanţa de fond excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins, în consecinţă, cererea formulată de reclamant.

Ca urmare a tuturor aspectelor evidenţiate anterior, rezultă că afirmaţiile recurentului-reclamant din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se confirmă, sentinţa recurată fiind afectată de un viciu de legalitate procesuală de natură a produce recurentului-reclamant o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Calea de atac fiind admisă potrivit celor învederate anterior, nu mai intervine analiza celorlalte critici dezvoltate de partea recurentă-reclamantă în recurs şi care privesc sub aspect substanţial cererea de chemare în judecată.

Pentru considerentele expuse, fiind identificate motive de casare/nelegalitate prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamantul A., va casa sentinţa civilă atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 905 din 19 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă atacată şi trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.