Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 106/2024 AI generated

Peremption of cassation appeal for lack of diligence after procedural suspension in administrative litigation.

Case Number Decizia nr. 106/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the exception of peremption raised ex officio and declared the appeal in cassation perempted, leaving the lower court's order rejecting the constitutional referral in force. The dispute involved a company challenging the Court of Appeal's refusal to refer an unconstitutionality exception concerning specific provisions of the old Code of Civil Procedure and Law No. 47/1992; after the Supreme Court suspended proceedings in June 2022 due to the non-appearance of the parties, no procedural acts were performed to resume the case. Applying Articles 242(1)(2), 248, and 249 of the old Code of Civil Procedure, the court held that the six-month peremption period had expired without interruption by any procedural act, constituting a lack of diligence attributable to the parties that resulted in the automatic and blocking dismissal of the appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ; Peremption of cassation appeal for lack of diligence after procedural suspension in administrative litigation: În acest sens, instanţa de control judiciar observă că, de la data la care a intervenit suspendarea judecăţii în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., respectiv de la data de 17 decembrie 2022, cauza de faţă a rămas în nelucrare.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code procedural orders judicial law administrative dismissal suspension period non-administrative dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 11 februarie 2022 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal sub dosar nr. x/2020 cererea de recurs formulată de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii de la data de 10 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor vechiul C. proc. civ. şi a art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Prin încheierea de şedinţă, pronunţată la data de 17 iunie 2022 în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus suspendarea judecăţii cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 vechiul C. proc. civ., care prevede că: "(1) Instanţa va suspenda judecata: …2. dacă niciuna dintre părţi nu se înfăţişează la strigarea pricinii

(2)Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."

Întrucât recurenta, de la data suspendării pricinii, nu a formulat o cerere de repunere pe rol a dosarului, în sensul înfăptuirii unui act de continuare a judecăţii, la data de 26 septembrie 2023, Înalta Curte a fixat termen pentru a se discuta eventuala incidenţă a perimării, părţile fiind citate cu menţiunea de a expune un punct de vedere cu privire la excepţia de perimare.

Instanţa de control judiciar constată că încheierea de şedinţă de la data de 17 iunie 2022 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 248 alin. (1) vechiul C. proc. civ., care, în raport de prevederile art. 101 alin. (3) vechiul C. proc. civ., s-a împlinit la data de 17 decembrie 2022.

În acest sens, instanţa de control judiciar observă că, de la data la care a intervenit suspendarea judecăţii în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., respectiv de la data de 17 decembrie 2022, cauza de faţă a rămas în nelucrare.

Având în vedere cele expuse anterior, precum şi dispoziţiile legale ce reglementează perimarea, ca sancţiune procesuală ce intervine de drept, se constată că aceasta operează cu condiţia ca timp de 6 luni să nu se fi săvârşit niciun act de procedură în scopul judecării cauzei, situaţie datorată lipsei de diligenţă a părţilor ce nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea sa o facă.

Pe de altă parte, nu s-a invocat sau dovedit vreo cauză mai presus de voinţa părţii, care să o fi împiedicat să stăruie în judecata pricinii, ceea ce ar fi întrerupt şi termenul defipt de lege.

Perimarea este o sancţiune procesuală care se bazează pe prezumţia de desistare a părţii de la judecarea cererii făcute, dedusă din faptul nestăruinţei în timpul prevăzut de lege, şi intervenind din necesitatea de a pune punct stării de incertitudine privind raporturile juridice deduse judecăţii prin cererea lăsată în nelucrare timp de 6 luni, din vina părţii.

Astfel, în temeiul art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii timp de 6 luni, iar art. 249 din acelaşi Cod prevede că termenul de perimare se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Faţă de textul de lege mai sus menţionat, Curtea reţine că în prezenta cauză un astfel de act de procedură nu a fost îndeplinit în interiorul termenului de perimare.

Prin urmare, dacă termenul de primare nu a fost întrerupt, atunci la momentul împlinirii sale perimarea operează de drept şi în bloc asupra întregului cadru procesual. Astfel, termenul de 6 luni, stabilit de art. 249 alin. vechiul C. proc. civ., aplicabil în cauza de faţă, s-a împlinit, ceea ce a condus la intervenirea de drept a perimării.

În consecinţă, Înalta Curte va constata intervenită sancţiunea perimării cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de perimare, invocată din oficiu.

Constată perimat recursul declarat de recurentul-reclamant S.C. A. S.R.L. Galaţi prin administrator B. împotriva încheierii din 10 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 ianuarie 2024.