Debtor's challenge to €811,800 assignment-price repayment for partial eviction rejected as res judicata binds.

Şedinţa publică din data de 26 aprilie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 21 octombrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., prin mandatar C. S.R.L., constatarea faptului că reclamanta a fost evinsă parţial de către pârâtă cu suma de 1.028,939,78 euro, ca urmare a transmiterii prin Contractul de cesiune nr. x/26.06.2015 autentificat de D. şi E. sub nr. x/26.06.2015, a unei creanţe în cuantum de 5.578.048,93 euro, în condiţiile în care deţinea în fapt, la data cesiunii, numai o creanţă în cuantum de 4.549.109,15 euro, şi cu suma de 4.500.000 euro, ca urmare a transmiterii prin Contractul de cesiune nr. x/26.06.2015 autentificat de D. şi E. sub nr. x/26.06.2015, a unui accesoriu al creanţei cedate reprezentat de ipoteca reală imobiliară asupra imobilului situat în Comuna Afumaţi, judeţul Ilfov, Tarla 98, parcela x, 370/24 şi A370/25 identificat cu număr cadastral x, înscris în CF nr. x a localităţii Afumaţi, proprietatea garantului F. S.R.L., ipotecă care fusese deja stinsă la data cesiunii, precum şi obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 2.191.494.79 Euro si 17.158,50 RON, reprezentând:

- 811.800 euro, restituirea cotei părţi din preţul cesiunii ca urmare a evicţiunii aferente transmiterii unei creanţe inexistente în cuantum de 1.028.939,78 euro;

- 1.379.694,79 euro, restituirea cotei părţi din preţul cesiunii ca urmare a evicţiunii aferente transmiterii prin cesiune a unei ipoteci deja stinse Ia data cesiunii;

- 17.158,50 RON, reprezentând cota parte din cheltuielile încheierii şi executării Contractului de cesiune, cu cheltuieli de judecată.

La 19 noiembrie 2020, reclamanta a depus cerere modificatoare, prin care a arătat că menţine doar capetele de cerere privind constatarea faptului că a fost evinsă parţial de către pârâtă cu suma de 1.028,939,78 euro, ca urmare a transmiterii prin Contractul de cesiune nr. x/26.06.2015 autentificat de D. şi E. sub nr. x/26.06.2015, precum şi obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 811.800 Euro si 17.158,50 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 1764 din 8 octombrie 2020, Tribunalul a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, obligând reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 19.120 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A., cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 781 din 17 mai 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta - reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1764 din 08.10.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B., prin mandatar C. S.R.L., şi a schimbat sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea, a constatat că reclamanta a fost evinsă parţial cu suma de 1.028.939,78 euro, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 811.800 euro, reprezentând restituirea părţii din preţul cesiunii corespunzătoare valorii creanţei evinse şi 17.158,50 RON, reprezentând cotă parte din cheltuielile încheierii contractului de cesiune nr. x/26.06.2015, precum şi la plata sumei de 144.227,07 RON, reprezentând cheltuieli de judecată primă instanţă şi apel.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta B., prin mandatar C. S.R.L., indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de recurs.

În motivarea recursului, după expunerea situaţiei de fapt şi a soluţiilor pronunţate în cauză, recurenta-pârâtă a arătat, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că instanţa de apel, şi-a motivat decizia pe baza unor considerente ale sentinţei nr. 588/2017, cărora le-a atribuit putere de lucru judecat cu încălcarea art. 430 şi 431 C. proc. civ.

Astfel, s-a reţinut că s-ar fi stabilit, prin sentinţa menţionată, că pârâta B. nu a putut transmite reclamantei A. creanţa în valoare de 486.179 RON (recuperată în dosarele execuţionale), creanţa în valoare de 2.201.513,19 RON (ce nu a făcut obiectul cesiunii între G. şi pârâtă) şi nici dreptul de a percepe dobânzi penalizatoare sau contractuale. Primele două sume nu prezintă relevanţă în cauză, întrucât nu fac parte din obiectul pretenţiilor reclamantei.

Or, prin sentinţa civilă nr. 588/2017, nu s-a stabilit că A. nu are dreptul de a calcula accesorii, astfel că acest aspect nu se poate impune cu autoritate de lucru judecat pentru a justifica pretinsa evingere a reclamantei cu suma de 11.885.053,05 RON. Creanţa suplimentară constând în accesorii a fost respinsă pe baza unor argumente total distincte de inexistenţa dreptului recurentei de a percepe dobânzi şi penalităţi, principalul fiind legat de momentul şi modul concret în care această creanţă a fost solicitată în procedura insolventei debitoarei H. S.R.L..

Pretinsa evingere nu poate fi analizată decât prin raportare la considerentele prin care judecătorul-sindic a dispus în legătură cu creanţa suplimentară pretinsă de reclamantă şi contestată în dosarele a23. a24, a26, a28, a31. Astfel, în analiza înlăturării creanţei suplimentare solicitate de către reclamantă, instanţa a avut în vedere, pe lângă restricţiile legale prevăzute de art. 41 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, şi faptul că în condiţiile în care declaraţia de creanţă nu este însoţită de documente justificative, soluţia legală este de respingere a cererii, iar nu de înscriere sub condiţie până la prezentarea titlului.

Prin urmare, rezultă încă o dată că suma este înlăturată pe complet alte raţiuni (nedovedire/insuficienţă a probatoriului), iar nu pe raţiuni de inexistenţă a dreptului B. de a percepe dobânzi şi penalităţi.

Recurenta-pârâtă a susţinut că, pentru a fi în prezenţa unor considerente decizorii care să poată fi valorificate cu putere de lucru judecat, ar fi fost necesar ca cele reţinute în privinţa imposibilităţii G. şi a pârâtei de a percepe dobânzi şi penalităţi după data deschiderii procedurii să aibă impact ori să concureze la soluţia dispusă în dosarul x/2013

Or, prin considerentele în discuţie instanţa s-a raportat la situaţia executării silite (derulată în paralel de pârâtă), iar nu la regulile ce guvernează procedura insolvenţei, unde nu este vorba de o percepere de dobânzi, ci de o calculare în condiţiile art. 41 alin. (2).

De asemenea, a invocat recurenta o reţinere contradictorie şi selectivă a autorităţii de lucru judecat, întrucât, prin aceeaşi sentinţă, dreptul reclamantei de a calcula accesorii în cuantum de 11.885.053 RON nu a fost infirmat.

O altă critică invocată de recurenta-pârâtă a privit depăşirea limitelor învestirii instanţei, hotărârea fiind pronunţată cu încălcarea art. 9 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 22 alin. (16) si art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Prin cererea introductivă, reclamanta a invocat în susţinerea evicţiunii exclusiv faptul înlăturării de către Tribunalul Ilfov, prin sentinţa civilă nr. 588/2017 pronunţată în dosarul x/2013, a creanţei în cuantum de 11.885.053 RON înscrisă în Tabelul suplimentar de creanţei al H. S.R.L..

A susţinut recurenta că, din moment ce reclamanta nu a pretins drept cauză a evicţiunii soluţia dispusă în dosarul asociat a45 (diminuarea creanţei B. cu 486.179 RON şi 2.201.513,19 RON), ci exclusiv înlăturarea sumei suplimentare de 11.885.053 RON, instanţa de apel nu putea valorifica nişte considerente (oricum supraabundente) expuse în soluţionarea acestei contestaţii, decât prin încălcarea limitelor învestirii.

S-a subliniat că recurenta-pârâtă nu a fost parte în dosarul asociat a23, ci a fost atrasă în proces prin conexarea dosarului a45 la dosarul a23, calitatea procesuală fiind oricum discutabilă în raport de faptul că nu mai deţinea creanţa şi nici dreptul de a fi în Tabel la momentul introducerii contestaţiei a45, dar şi de faptul că toţi contestatorii au formulat cereri de renunţare la contestaţia a45 (de care instanţa nu a luat act). Dosarul asociat a45 nu a vizat dreptul reclamantei de a se înscrie în Tabelul suplimentar de creanţe cu accesoriile calculate după data deschiderii procedurii (cauza evicţiunii pretinse de reclamantă).

Prin urmare, raportat la faptul că soluţia din sentinţa civilă nr. 588/2017 pronunţată în ceea ce priveşte acţiunea din dosarul asociat a45 nu a făcut parte din pretenţiile acţiunii în evicţiune, întreaga argumentaţie ce valorifică considerentele date în soluţionarea respectivei contestaţii se situează în afara limitelor învestirii.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că decizia recurată cuprinde mai multe considerente contradictorii, dar şi străine de cauză.

Instanţa de apel a adăugat la raţionamentul judecătorului-sindic din sentinţa civilă nr. 588/2017, creând o legătură între considerentele esenţialmente diferite pentru care s-au admis contestaţiile la Tabelul definitiv rectificat, respectiv la Tabelul suplimentar. Judecătorul-sindic nu a valorificat în cadrul contestaţiei la Tabelul suplimentar vreunul dintre considerente expuse anterior în privinţa soluţiei din dosarul a45 ce vizează contestaţia la Tabelul definitiv rectificat. Prin urmare, afirmaţia că şi dacă ar fi lipsit cererea de actualizare o creanţei din partea apelantei şi contestaţiile aferente la Tabelul suplimentar, evicţiunea parţiala a apelantei tot ar fi avut loc (...) este străină de cauză, fiind un raţionament a fortiori ce, pentru a fi preluat, ar fi trebui să se regăsească în sentinţa civilă nr. 588/2017, de unde lipseşte cu desăvârşire.

Curtea de Apel a refuzat să motiveze evidenta discrepanţă între pretinsa intervenire a evicţiunii odată cu pronunţarea sentinţei civile nr. 588/2017, ca urmare a imposibilităţii perceperii ulterioare rezilierii a unor dobânzi contractuale sau penalizatoare, respectiv a imposibilităţii pârâtei de a transmite mai mult decât creanţa cu care a fost înregistrată la masa credală, cu însăşi poziţia reclamantei din cesiunea de creanţă intervenită între acesta şi cesionarul I. după pronunţarea sentinţei civile nr. 588/2017.

Pe de o parte, s-a făcut abstracţie totală de poziţia reclamantei la încheierea Contractului de cesiune, respectiv la promovarea acţiunii, din cererea introductivă rezultând că aceasta avea deplina reprezentare atât a faptului că diferenţa dintre valoarea cesionată şi cea înscrisă în Tabel reprezintă accesorii calculate în conformitate cu art. 41 alin. (2) din Legea 85/2006, cât şi a dreptului de a le calcula, în virtutea calităţii de creditor garantat ce i-a fost transmisă, respectiv a valorii garanţiilor imobiliare ce însoţeau creanţa cesionată.

Pe de altă parte, s-a ignorat faptul că intimata a cedat, după data pronunţării sentinţei civile nr. 588/2017, o creanţă în cuantum de 5.578.048,93 Eur, respectiv cu mult mai mult decât valoarea înscrisă în Tabel, confirmând convingerea acesteia că are în patrimoniu inclusiv dreptul de a calcula accesorii în conformitate cu art. 41 alin. (2) din lege.

S-a arătat că o evidentă contradicţie rezultă şi din modul în care instanţa a valorificat împreună considerentele prin care se dezleagă contestaţia la Tabelul definitiv, cu cele prin care se dezleagă contestaţiile la Tabelul suplimentar, din sentinţa civilă nr. 588/2017.

Mergând pe raţionamentul curţii de apel, din moment ce dreptul de a calcula accesorii nu se regăsea în patrimoniul pârâtei, el nu putea fi transmis şi prin urmare nici pretins sub nicio formă şi la niciun moment de niciun titular al creanţei împotriva H. S.R.L..

Or, instanţa de apel a reluat în motivare şi a valorificat şi considerentele prin care judecătorul-sindic a dezlegat dosarul ce a vizat contestarea creanţei pârâtei din Tabelul definitiv potrivit cărora: "dreptul unui creditor garantat de o percepe penalităţi şi dobânzi după data deschiderii procedurii este supus unor restricţii legale, iar modalitatea practică de realizare o acestui drept este cel puţin discutabilă", "dar in niciun caz nu se realizează prin înscrierea acestora în tabelul suplimentar".

Din aceste considerente, a susţinut recurenta, rezultă fără dubiu că instanţa nu a considerat că dreptul de a calcula accesorii nu există în persoana cedentului şi nici în persoana cesionarilor subsecvenţi şi nu ar putea fi pretins în nicio împrejurare. Din contră, judecătorul-sindic admite că acest drept, supus unor restricţii legale, ar putea fi valorificat în altă modalitate

Nu se exclude aşadar teza susţinută de recurentă, anume că în temeiul art. 41 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, pârâta ar fi avut dreptul să solicite la data valorificării imobilelor şi accesoriile calculate până la data valorificării imobilelor aduse in garanţie, în situaţia in care valorificarea activelor asupra cărora poartă garanţia s-ar fi făcut la un preţ mai mare decât suma înscrisă în tabelul definitiv sau tabelul definitiv consolidat.

Curtea a reţinut, la fila x, că apelanta-reclamantă nu ar fi fost parte în dosarul x/2013, dar aceste afirmaţii sunt contrazise chiar de Curte.

Astfel, la fila x a hotărârii atacate, se afirmă că reclamanta s-a substituit pe deplin cedentului (pârâtei) preluând poziţia procesuală a acesteia cu privire la procedurile de insolvenţă şi executare silită. Având în vedere acest considerent, reclamanta nu putea să nu aibă calitatea de parte în dosarul asociat a45, dosar promovat după data cesiunii şi în legătură cu creanţa sa. La fila x, instanţa reţine în plus ca dosarele asociate nr. x au fost conexate la dosarul nr. x/2013, în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 588/02.03.2017.

În opinia recurentei, motivele instanţei de apel sunt contradictorii şi în privinţa considerentelor de la fila x, întrucât, pe de o parte, se reţine faptul că "în cazul de faţă este adevărat ca apelanta nu a atras-o pe intimată în procesul ce a făcut obiectul dosarelor asociate care au privit tabelul suplimentar (a23, o23, o24, a26, o28) şi nici nu a declarat în termen legal apel împotriva sentinţei civile nr. 588/02.03.2017", iar pe de alta parte, că în dosarul asociat x, intimata a fost parte, iar apelanta (A.) nu, în condiţiile în care pe de-o parte dosarul nr. x/2013 a fost conexat la dosarul nr. x/2013, iar din însuşi dispozitivul sentinţei civile nr. 588/2017, pronunţată în dosarul nr. x/2013, rezultă faptul că reclamanta a fost parte atât în contestaţia împotriva Tabelului definitiv rectificat, cât şi în cele împotriva Tabelului suplimentar.

Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că instanţa a încălcat şi aplicat greşit mai multe dispoziţii de drept material.

Sub un prim aspect, s-a arătat că instanţa de apel a interpretat în mod eronat norma de drept material de la art. 41 alin. (2) din Legea 85/2006, infirmând dreptul creditorului garantat înscris la masa credală de a calcula accesorii în ipoteza rezilierii Contractelor de credit (în realitate prin exigibilizarea lor anticipată). Dincolo de faptul că argumentaţia curţii de apel se bazează pe o părere a judecătorului-sindic exprimată prin sentinţa civilă nr. 588/2017, iar nu pe un considerent decisiv ori decizoriu, suprimarea acestui drept nu putea interveni decât prin anularea clauzelor contractuale. Din moment ce niciuna dintre contestaţiile conexate nu au avut ca obiect anularea/constatarea ineficientei vreunei clauze din Contractele de credit, afirmaţiile judecătorului-sindic sunt nu numai în afara cadrului procesual ci şi lipsite de orice consecinţe.

S-a mai arătat că instanţa de apel a interpretat greşit prevederile art. 41 alin. (2) din Legea 85/2006 şi prin raportare la fapta imputată, respectiv evingerea A. de sumele calculate în temeiul respectivului articol. Pentru a exista o evicţiune în raport de aceste sume ele trebuiau cu prioritate solicitate în contextul şi la momentul prevăzut de respectivul articol, acesta fiind sensul dezlegării instanţei din sentinţa civilă nr. 588/2017.

Condiţia nedobândirii prin cesiune a fracţiunii creanţei compusă din respectivele sume se verifică prin probarea unui refuz al lichidatorului judiciar de a imputa valoarea imobilului vândut, ce excedează creanţei înscrise în Tabel, asupra accesoriilor, însă această imposibilitate a reclamantei de a imputa respectiva valoare asupra accesoriilor nu a fost în vreun fel probată şi nici nu poate fi probată întrucât aceasta din urmă a cedat mai departe creanţa către un terţ cesionar (I.). Mai mult, I. nu a reclamat de la A. împrejurarea că ar fi fost evins de o parte din creanţa transmisă, în contextul în care valoarea nominală a creanţei indicate a fi transmisă de reclamantă a fost de 5.578.048,93 Eur, adică a inclus cel puţin accesoriile calculate de G. şi de pârâtă.

Recurenta – pârâtă a arătat şi că instanţa a nesocotit, respectiv a aplicat greşit art. 1698 alin. (1) C. civ. privind dreptul părţilor de a extinde sau de a limita obligaţia de garanţie, sau chiar de a-l exonera pe vânzător de răspunderea pentru evicţiune. Părţile erau libere să fixeze limitele garanţiei inclusiv prin exonerarea cedentului de orice răspundere pentru nerealizarea creanţei în procedura insolenţei. Diminuarea creanţei cu valoarea accesoriilor calculate după data deschiderii, reţinută de instanţa de apel în temeiul considerentelor sentinţei civile nr. 588/2017, reprezintă o pierdere aflată atât în legătura cu executarea silita (dreptul ar fi fost invalidat prin declaraţia de exigibilizare anticipată), cât şi în legătură cu starea de insolvenţă (fiind reţinută într-o contestaţie promovată în această procedură). Este vorba de o pierdere in legătură cu creanţa cesionată, iar nu de o nerealizare a creanţei cesionate.

Or, această pretinsă pierdere a dreptului de a percepe dobânzi si penalităţi a fost acoperită de clauzele de exonerare (art. 3.6 din Contractul de cesiune), astfel că instanţa nu poate cenzura manifestarea de voinţă a părţilor ce dă efect textului legal.

În ceea ce priveşte nesocotirea prevederilor art. 1585 alin. (2) C. civ. prin extinderea nepermisă a răspunderii cedentului, recurenta – pârâtă a arătat că cedentul garantează existenţa creanţei la momentul cesiunii, dată la care nu exista nicio contestaţie în legătură cu poziţia B. din Tabel şi nici vreo perspectivă a invalidării vreunei clauze contractuale.

O cauză sau circumstanţă ce ar putea interveni ulterior acestei date, bazată pe opinia unei instanţe într-o cauză care nici măcar nu viza obiectul asupra căruia se opinează (dreptul de a calcula accesorii în raport de rezilierea contractelor de credit) nu atrage răspunderea cedentului.

Tot în legătură cu aplicarea art. 1585 C. civ., s-a arătat că cedentul răspunde dacă prin fapta proprie, singură ori concurentă cu fapta unei alte persoane, cesionarul nu dobândeşte creanţa în patrimoniul sau nu poate să o facă opozabila terţilor, în timp ce instanţa de apel îşi bazează decizia pe o interpretare juridică cu privire la posibilitatea calculării de accesorii după un anumit moment, iar nu pe săvârşirea de către pârâtă a unei fapte proprii, în concurenţă sau nu cu fapta altei persoane.

Recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit şi prevederile art. 1705 alin. (1) C. civ., aplicabile şi în materia cesiunii de creanţă, care obligă cesionarul să îl cheme in judecată pe cedent în procesul în care există riscul evicţiunii şi de a gestiona procesul într-un mod diligent, dar şi prevederile art. 1534 alin. (2) C. civ.. potrivit cărora debitorul nu datorează despăgubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu o minima diligenţă.

Pierderea calităţii de creditor de către pârâtă este esenţială în aprecierea conduitei procesuale a reclamantei, iar instanţa a refuzat să aplice textele invocate mai sus, deşi A., în calitate de parte în toate contestaţiile ce au vizat creanţa sa (Tabel definitiv şi Tabel suplimentar), a gestionat procesul cu o totală lipsă de diligenţă: nu a formulat cerere de atragere a pârâtei în cauză, nu s-a apărat cu argumente solide pe principalul aspect legat de pretindere înscrierii creanţei constând în accesorii în tabelul suplimentar şi, mai ales, a formulat apelul tardiv.

În fine, s-a arătat că instanţa de apel a încălcat prevederile 1532 C. civ., acceptând că un prejudiciu ce nu s-a concretizat şi nici măcar nu poate fi cuantificat poate fi indemnizat doar pe baza unui calcul ipotetic al diferenţei proporţionale dintre valoarea creanţei pretins retransmisă prin cesiune şi valoarea preţului,

Un prejudiciu viitor este cert atunci când se referă, atât la existenţa, cât şi la întinderea sa. Or, din moment ce dreptul de a beneficia de încasarea accesoriilor, conform art. 41 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, este un drept sub condiţie, iar condiţia nu s-a putut verifica până la data introducerii acţiunii, prejudiciul rămâne la rândul său incert, până la momentul vânzării bunurilor aflate în garanţia creditorului. Doar la acest moment se stabileşte valoarea creanţei acoperite prin garanţii, respectiv a restului rămas neacoperit.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că instanţa de apel aceasta a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, bazată pe probele administrate în cauză, pe stabilirea precisă a situaţiei de fapt şi pe o aplicare corectă a prevederilor legale incidente. Au fost reiterate statuările cu putere de lucru judecat ale sentinţei civile nr. 588/02.03.2017, în soluţionarea contestaţiei la tabelele definitive rectificate, care s-a susţinut că privea în mod exclusiv creanţa G. transmisă către B., şi a precizat intimata că, în realitate, acţiunea a fost fundamentată pe aspectul că nu i-a fost transmisă în patrimoniu creanţa cesionată în valoare de 5.578.048,93 euro. pentru că nici cedentul iniţial (G.) nu a transmis către pârâtă o astfel de creanţă prin contractul de cesiune nr. x/2014, motiv pentru care se impune înlăturarea acestor pretinse critici de nelegalitate.

De asemenea, s-a solicitat obligarea recurentei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor invocate de partea adversă şi admiterea recursului, astfel cum a fost formulat şi dezvoltat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând, în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport cu criticile formulate de către recurenta - pârâtă şi temeiurile de drept invocate, constată următoarele:

Potrivit situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel, prin încheierea civilă nr. 590/20.06.2013, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Ilfov a dispus, în temeiul art. 32 din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei S.C. H. S.R.L..

Prin declaraţia de creanţă formulată în dosarul de insolvenţă, G. S.A. a solicitat înscrierea la masa credală a debitoarei S.C. H. S.R.L. cu o creanţă garantată de 5.066.383,34 Eur şi 277,98 RON, din care 4.580.853,74 Eur şi 156 RON reprezentau soldul creditelor acordate debitoarei în baza contractelor nr. x/13.08.2003, nr. y/30.03.2012 şi nr. 1818/28.09.2012, iar 485.529,60 Eur şi 121,90 RON reprezentau soldul creditului acordat societăţii J. S.R.L. prin contractul nr. x/28.09.2012 şi garantat cu bunurile debitoarei H. S.R.L..

G. S.A. a fost înscrisă cu întreaga valoare solicitată în Tabelul preliminar al creanţelor asupra averii debitoarei, publicat în BPI nr. 19027/14.11.2013, respectiv creanţa de 20.769.746,90 RON, rezultată din contractele nr. x, 1768 şi nr. 1818 (20.769.590,85 RON - echivalentul în RON la cursul BNR din 20.06.2013 al sumei de 4.580.853,74 Eur + 156 RON) şi 2.201.513,19 RON, creanţă nescadentă rezultată din contractul nr. x

Prin contractul de cesiune nr. x/26.06.2014, G. a transmis către pârâta B. creanţa deţinută asupra debitoarei în temeiul contractelor nr. x, nr. 1768 şi nr. 1818.

Potrivit menţiunilor cuprinse în Anexa la contractul de cesiune şi precizărilor depuse în apel, s-a reţinut că valoarea creanţei transmise a fost de 5.211.592,85 Eur, din care 4.504.863,24 Eur pentru contractul nr. x, 447.196,90 Eur pentru contractul nr. x şi 259.532,71 Eur pentru contractul nr. x

Obiectul cesiunii intervenite la 26.06.2014 nu l-a constituit şi creanţa deţinută împotriva societăţii J. S.R.L. în temeiul contractului nr. x/28.09.2012 şi garantată cu bunurile debitoarei H. S.R.L., în valoare de 2.201.513,19 RON (485.529,60 Eur + 121,90 RON).

Observând valoarea creanţei cedate, de 5.211.592,85 Eur, respectiv 23.629.361,98 RON la cursul de la data deschiderii procedurii asupra debitoarei – 20.06.2013 (art. 69 alin. (2) din Legea nr. 85/2006), instanţa de apel a reţinut că s-au transmis prin cesiune nu doar suma înscrisă în Tabelul preliminar al creanţelor asupra debitoarei - 20.769.746,90 RON, ci şi accesorii calculate de cedent după data deschiderii procedurii insolvenţei.

În Tabelul definitiv publicat în BPI nr. 12972/09.07.2014, G. S.A. a fost înscrisă cu creanţa din Tabelul preliminar, de 22.971.260,04 RON (20.769.746,90 RON +2.201.513,19 RON).

Deşi creanţa decurgând din contractul nr. x nu făcuse obiectul cesiunii, în Tabelul definitiv rectificat publicat în BPI nr. 15635/04.09.2014 pârâta B. a fost menţionată tot cu o creanţă garantată în valoare de 22.971.260,04 RON, din care 20.769.746,90 RON deţinută în temeiul contractelor nr. x, nr. 1768 şi nr. 1818 şi 2.201.513,19 RON, creanţă nescadentă rezultată din contractul nr. x

Aceeaşi valoare a creanţei a fost menţionată şi în Tabelul definitiv rectificat al creanţelor publicat în BPI nr. 4330/05.03.2015.

Prin contractul de cesiune nr. x/26.06.2015, autentificat sub nr. x/25.06.2015 de BNP D. şi E., pârâtă a transmis reclamantei A. o creanţă în cuantum de 5.578.048,93 Eur (echivalentul sumei de 25.290.873,84 RON, la cursul de la 20.06.2013), pe care a declarat că o deţine împotriva debitoarei H. S.R.L. în baza contractelor de credit nr. x, precum şi a contractului de cesiune nr. x/26.06.2014.

Potrivit susţinerilor pârâtei înseşi din cuprinsul întâmpinării depuse în faţa primei instanţe şi a precizărilor din apel, creanţa cuprindea inclusiv sumele calculate cu titlul de accesorii, conform art. 41 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, după data deschiderii procedurii insolvenţei asupra debitoarei H. S.R.L..

Prin încheierea din 30.07.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Ilfov a dispus intrarea în faliment a debitoarei.

În acest context, reclamanta A. a formulat cerere de actualizare a creanţei, solicitând înscrierea în Tabelul suplimentar cu suma de 2.689.412,80 Eur (11.885.053.05 RON), reprezentând accesorii calculate pe perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii generale – 20.06.2013 şi data intrării în faliment – 30.07.2015.

Solicitarea apelantei a fost admisă, aceasta fiind înscrisă în Tabelul suplimentar al creanţelor, publicat în BPI nr. 17608/19.10.2015 cu suma de 11.885.053 RON, reprezentând dobânzi, dobânzi penalizatoare şi comisioane calculate după data deschiderii procedurii de insolvenţă.

Împotriva creanţei creditoarei A. au fost formulate contestaţii la Tabelul suplimentar care au format obiectul dosarelor asociate nr. x, în timp ce împotriva creanţei creditoarei B., a fost formulată contestaţia la Tabelul definitiv rectificat, ce a format obiectul dosarului asociat nr. x/2013

Dosarele asociate a28, a26, a24, a31 şi a45 au fost conexate la dosarul a23, în care a fost pronunţată de către Tribunalul Ilfov sentinţa civilă nr. 588/02.03.2017, rămasă definitivă.

Prin sentinţa menţionată au fost admise în parte contestaţiile privind Tabelul definitiv rectificat, dispunându-se înscrierea creditorului B. cu o creanţă de 20.283.567,9 RON (din suma de 22.971.260,04 RON s-au scăzut sumele de 486.179 RON şi 2.201.513,19 RON), în temeiul contractului de cesiune nr. x/2014 şi a contractelor de credit nr. x şi au fost admise contestaţiile la Tabelul suplimentar, dispunându-se eliminarea creanţei de 11.885.053 RON.

Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul cauzei de faţă, astfel cum a fost modificată, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., să se constate faptului că a fost evinsă parţial de către pârâtă cu suma de 1.028,939,78 Eur, ca urmare a transmiterii de către pârâtă, prin Contractul de cesiune nr. x/26.06.2015 autentificat de D. şi E. sub nr. x/26.06.2015, a unei creanţe în cuantum de 5.578.048,93 Eur, în condiţiile în care cedenta deţinea în fapt, la data cesiunii, numai o creanţă în cuantum de 4.549.109,15 euro, precum şi obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 811.800 Eur, reprezentând restituirea părţii din preţul cesiunii corespunzătoare valorii creanţei evinse, şi 17.158,50 RON, reprezentând cota-parte din cheltuielile încheierii contractului de cesiune nr. x/26.06.2015.

Pornind de la această precizare a premiselor litigiului şi a limitelor cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, criticile formulate neputând fi primite.

Astfel, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a motivat decizia pe baza unor considerente ale sentinţei civile nr. 588/2017, cărora le-a atribuit putere de lucru judecat cu încălcarea art. 430 şi 431 C. proc. civ.

Sub acest prim aspect, se reţine că prin sentinţa civilă nr. 588/02.03.2017, pronunţată de Tribunalul Ilfov, în soluţionarea contestaţiei la Tabelul definitiv rectificat şi care privea creanţa transmisă de G. către B., s-au statuat următoarele:

- în cadrul celor 3 dosare de executare silită demarate în baza contractelor de credit nr. x/13.08.2003. nr. 1768/30.03.2012 şi nr. 1818/28.09.2012, B. a recuperat suma de 486.179 RON, astfel că această creanţă nu mai putea face obiectul cesiunii de creanţă nr. 1/26.06.2015 si nici al dreptului dobândit de cesionarul A.:

- desfăşurarea executării silite presupune rezilierea contractelor de credit in cauză, astfel că nu mai este posibilă perceperea ulterioară datei rezilierii a unor dobânzi contractuale sau penalizatoare, deoarece toate sumele datorate in temeiul contractului, inclusiv clauza penală devin exigibile la data rezilierii;

- faptul că s-a desfăşurat executarea silită şi pentru astfel de sume nu are relevanţă in această procedură, deoarece creditorul G. nu putea transmite decât creanţa cu care a fost înregistrat la masa credală în tabelul preliminar şi definitiv conform celor de mai sus, iar dobânzile si penalităţile ce nu au curs pentru acest creditor nu puteau fi percepute retroactiv de creditorul cesionar.

- G. a solicitat înscrierea în tabelul preliminar cu o creanţă în cuantum fix, prin urmare nici un creditor cesionar nu poate solicita înscrierea în tabelele definitiv si cele actualizate cu o altă creanţă decât cea înregistrată în favoarea creditorului cedent, în caz contrar ar însemna posibilitatea eludării la nesfârşit a prevederilor legate de formularea declaraţiilor de creanţă într-un anumit termen, cf. art. 62 şi 64 din Legea nr. 85/2006.

În raport cu aceste dezlegări, se constată că instanţa a tranşat cu putere de lucru judecat, prin sentinţa civilă nr. 588/02.03.2017, faptul că nu mai este posibilă perceperea ulterioară datei rezilierii a unor dobânzi contractuale sau penalizatoare, deoarece toate sumele datorate in temeiul contractului, inclusiv clauza penală, devin exigibile la data rezilierii şi, decurgând din acesta, chestiunea întinderii creanţei pe care creditorul iniţial putea să o transmită, stabilind că "nu putea transmite decât creanţa cu care a fost înregistrat la masa credală în tabelul preliminar şi definitiv conform celor de mai sus, iar dobânzile şi penalităţile ce nu au curs pentru acest creditor nu puteau fi percepute retroactiv de creditorul cesionar".

Potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ. "autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Contrar susţinerilor recurentei-parate, considerentele la care s-a făcut mai sus referire au caracter decizoriu, argumentele nefiind distincte de inexistenţa dreptului de a percepe dobânzi si penalităţi ci, dimpotrivă, întemeiate pe aceasta, în condiţiile în care s-a reţinut că titularul iniţial al creanţei, G., nu putea transmite către creditorul-cesionar B. decât creanţa cu care a fost înregistrat la masa credală în Tabelul preliminar şi Tabelul definitiv, iar dobânzile ce nu au curs pentru creditorul cedent G. S.A. nu puteau fi percepute retroactiv de creditorul cesionar.

Prin urmare, statuările sentinţei civile nr. 588/02.03.2017 pronunţate de Tribunalul Ilfov, intrate in puterea lucrului judecat, au fost in mod corect valorificate de instanţa de prim control judiciar, cu respectarea dispoziţiilor art. 430 şi 431 C. proc. civ.

O altă critică invocată de recurenta-pârâtă, circumscrisă aceluiaşi motiv de casare (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), priveşte depăşirea limitelor învestirii instanţei, arătându-se că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea art. 9 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 22 alin. (16) şi art. 478 alin. (3) C. proc. civ., întrucât acţiunea introductivă ar fi fost întemeiată exclusiv pe faptul înlăturării de către Tribunalul Ilfov a creanţei în cuantum de 11.885.053 RON, înscrisă in tabelul suplimentar.

Analizând, însă, conţinutul acţiunii deduse judecăţii, astfel cum a fost modificată, Înalta Curte reţine că intimata-reclamanta a solicitat să se constate că a fost evinsă parţial de către pârâtă cu suma de 1.028,939,78 Eur, cererea fiind fundamentată pe faptul că pârâta nu i-a transmis în patrimoniu creanţa din Contractul de cesiune nr. x/26.06.2015, în valoare de 5.578.048,93 Eur. pentru că nici cedentul iniţial, G. S.A., nu a transmis către cesionarul-iniţial B. o astfel de creanţă prin contractul de cesiune nr. x/26.06.2014.

În acest sens, se reţine că în acţiunea introductiva reclamanta a făcut referire in mod expres la dezlegările sentinţei civile nr. 588/02.03.2017, arătând: " ... Se poate constata astfel că, în realitate, B. deţinea împotriva H. S.R.L.. la data cesiunii, numai o creanţă în cuantum de 20.283.567,90 RON (echivalentul a 4.549.109,15 euro la cursul de schimb de la data deschiderii procedurii de insolvenţa de 4.4588 RON/euro). Or. aceasta a cesionat către subscrisa o creanţă mult mai mare (în cuantum de 5.578.048.93 euro), respectiv cu 1.028.939.78 euro mai mult decât creanţa pe care o deţinea în realitate. Subscrisa am oferit preţul de 4.400.000 euro pentru o creanţă garantată în cuantum de 5.578.048,93 euro, însă în realitate am primit numai o creanţa în cuantum de 4.549.109,15 euro. (...)

Drept urmare ni s-a transmis în fapt numai creanţa în cuantum de 4.549.109,15 euro, cu 1.028.939,78 euro mai puţin decât cuantumul creanţei care a făcut obiectul Contractului de cesiune (5.578.048,93 euro - 4.549.109,15 euro).

În raport de hotărârile definitive mai sus menţionate, se poate constata că B. nu a transmis societăţii noastre creanţa în valoare de 5.578.048,93 euro pretins a fi deţinută împotriva debitorului principal H. S.R.L. şi nici ipotecile constituite de garantul ipotecar F. S.R.L.. conform contractelor de ipotecă autentificate sub nr. x/23.08.2006 şi nr. y/30.03.2007 de BNP K.. Drept urmare, se poate constata că societatea noastră a fost evinsă de către Cedentul B. atât în privinţa cuantumului creanţei transmise cât şi în privinţa garanţiilor ce însoţeau creanţa".

Aşadar, instanţa de apel s-a pronunţat asupra fondului cauzei cu respectarea principiului disponibilităţii şi a limitelor în care a fost învestită prin cererea de chemare in judecată.

Trecând la examinarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în cadrul căruia se invocă existenţa unor considerente contradictorii, dar şi străine cauzei, Înalta Curte constata că şi acesta este nefondat.

Astfel, criticile referitoare la faptul că instanţa de apel ar fi făcut abstracţie de poziţia reclamantei la încheierea contractului de cesiune şi la promovarea acţiunii, respectiv că a ignorat cedarea de către intimata-reclamantă către cesionarul I., după data pronunţării sentinţei civile nr. 588/2017, a unei creanţe în cuantum de 5.578.048,93 Eur, ceea ce ar confirma convingerea acesteia că are în patrimoniu inclusiv dreptul de a calcula accesorii în conformitate cu art. 41 alin. (2) din lege, nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, întrucât sunt readuse în discuţie aspecte de probatoriu pe care instanţa de apel, ca instanţa devolutivă, a înţeles să nu le valorifice în considerarea argumentului esenţial că aspectele litigioase privitoare la întinderea creanţei transmise prin cesiunile de creanţă, respectiv dreptul de a percepe dobânzi penalizatoare sau contractuale, altele decât cele ce au curs anterior deschiderii procedurii şi înscrise deja în favoarea creditorului cedent iniţial G., au fost dezlegate cu putere de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 588/02.03.2017, ceea ce exclude o altă interpretare sau apreciere.

Pe de altă parte, recurenta a susţinut existenţa unei evidente contradicţii rezultând din modul în care instanţa a valorificat împreună considerentele esenţialmente diferite prin care se dezleagă contestaţia la Tabelul definitiv cu cele prin care se dezleagă contestaţiile la Tabelul suplimentar, din sentinţa civilă nr. 588/2017, adăugând la raţionamentul judecătorului-sindic.

Contrar acestor susţineri, raţionamentul instanţei de apel nu apare ca fiind contradictoriu, instanţa de apel având în vedere că în soluţionarea contestaţiei la tabelul definitiv rectificat al creanţelor împotriva averii debitoarei H. S.R.L., ce a făcut obiectul dosarului asociat a45, judecătorul sindic a reţinut explicit că desfăşurarea executării silite presupune rezilierea contractelor de credit menţionate, astfel că nu mai este posibilă perceperea ulterioară datei rezilierii a unor dobânzi contractuale sau penalizatoare, deoarece toate sumele datorate în temeiul contractului, inclusiv clauza penală, devin exigibile la momentul rezilierii. S-a considerat că nu este relevant faptul că s-a desfăşurat executarea silită şi pentru astfel de sume, întrucât creditorul G. S.A. nu putea transmite decât creanţa cu care a fost înregistrat la masa credală în tabelul preliminar şi definitiv, iar dobânzile şi penalităţile care nu au curs pentru acest creditor nu putea fi percepute retroactiv de creditorul cesionar.

Cu privire la contestaţiile ce aveau ca obiect tabelul suplimentar, judecătorul sindic a avut în vedere şi art. 41 din Legea nr. 85/2006, arătând că dreptul unui creditor de a percepe dobânzi şi penalităţi după data deschiderii procedurii este supus unor restricţii legale, iar modalitatea practică de realizare a acestui drept este discutabilă, dar în niciun caz nu se realizează prin înscrierea acestora în tabelul suplimentar.

Însă acest ultim considerent al judecătorului sindic nu poate da suport tezei afirmate de către recurentă, aceea că dreptul de a calcula accesorii, chiar supus unor restricţii legale, ar putea exista în persoana cedentului şi în persoana cesionarilor subsecvenţi din cauză, într-o altă modalitate, în temeiul art. 41 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, având în vedere statuările aceluiaşi judecătorului sindic din dosarul a45, privind faptul că nu se putea transmite de către creditorul G. S.A. decât creanţa cu care a fost înregistrat la masa credală în tabelul preliminar şi definitiv şi că nu mai este posibilă perceperea unor dobânzi contractuale sau penalizatoare ulterior datei rezilierii contractelor de credit.

Prin urmare, concluzia instanţei de apel, în sensul că evicţiunea parţială a apelantei ar fi avut loc chiar şi în lipsa cererii de actualizare a creanţei din partea apelantei şi a contestaţiilor aferente la tabelul suplimentar, este în concordanţă cu statuările judecătorului sindic din dosarul a45, cu privire la întinderea creanţei pe care intimata o putea transmite recurentei - reclamantei din cauza de faţă.

Nu se conturează o nelegalitate a hotărârii, din perspectiva întemeierii acesteia pe considerente contradictorii, nici în ceea ce priveşte constatarea cadrului procesual în care s-au soluţionat contestaţiile conexate la dosarul x/2013 (părţile cauzelor reunite), scopul trimiterii pe care o face instanţa de apel la acest aspect fiind acela de a sublinia că nu se poate reţine o eventuală lipsă de interes a pârâtei în exercitarea apelului împotriva sentinţei civile nr. 588/02.03.2017 cu privire la soluţia dată contestaţiei la Tabelul definitiv ce a făcut obiectul dosarului asociat a45, contestaţie formulată în contradictoriu cu pârâta B., ca efect al pierderii calităţii de creditor prin cesiunea intervenită în anul 2015, întrucât "interesul, ca urmare a constatărilor efectuate de instanţă în dosarul în care a fost parte, acesteia era justificat tocmai de necesitatea evitării unei răspunderi pentru evicţiune".

Cele de mai sus au constituit parte integrantă a raţionamentului instanţei de apel, potrivit cu care diminuarea creanţei transmise reclamantei prin cesiune nu a fost generată de conduita procesuală a acesteia din urmă şi nici de starea de insolvenţă a debitorului cedat, ci de împrejurarea reţinută cu putere de lucru judecat în cuprinsul sentinţei civile nr. 588/02.03.2017, anume că pârâta B. nu a putut transmite apelantei, pentru că nu avea în patrimoniu, dreptul de a percepe dobânzi penalizatoare sau contractuale, altele decât cele curse anterior deschiderii procedurii şi înscrise deja în favoarea creditorului cedent iniţial (întrucât contractele de credit au fost reziliate odată cu declanşarea executării silite).

În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat încălcarea şi aplicarea greşită de către instanţă a mai multor dispoziţii de drept material, respectiv art. 41 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, art. 1586, art. 1698 alin. (1) şi art. 1705 C. civ.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că instanţa de apel nu a încălcat şi nici nu a aplicat greşit dispoziţiile textului legal menţionat, rezumându-se la a constata, pe de o parte, că nu este îndrituită a analiza corectitudinea considerentelor sentinţei civile nr. 588/02.03.2017 şi, pe de altă parte, că art. 41 din Legea nr. 85/2006 a constituit un temei de drept subsidiar, care a privit exclusiv contestaţiile la tabelul suplimentar, astfel că, în contextul dezlegărilor din sentinţa civilă nr. 588/2017, nu se poate reţine o culpă proprie a reclamantei în producerea evicţiunii, care să fi decurs din alegerea strategiei greşite de a solicita înscrierea în Tabelul suplimentar a creanţei reprezentând accesorii calculate după deschiderea insolvenţei debitorului cedat.

Pentru aceleaşi argumente, nu au fost primite nici susţinerile pârâtei, în sensul că în realitate nu există evicţiune, întrucât dreptul/vocaţia cesionarului subsecvent de a recupera accesoriile creanţei născute după data deschiderii procedurii insolvenţei S.C. H. S.R.L. ar subzista indiferent dacă au fost sau nu înscrise in tabelul suplimentar, instanţa de apel valorificând în mod corect faptul că în litigiul anterior s-a stabilit în mod definitiv că nu mai este posibilă perceperea ulterioară datei rezilierii a unor dobânzi contractuale sau penalizatoare, dobânzile şi penalităţile care nu au curs pentru acest creditor neputând fi percepute retroactiv de creditorul cesionar.

Cât priveşte susţinerea că instanţa a nesocotit, respectiv a aplicat greşit dispoziţiile art. 1698 alin. (1) C. civ. privind dreptul părţilor de a extinde sau de a limita obligaţia de garanţie, sau chiar de a-l exonera pe vânzător de răspunderea pentru evicţiune, Înalta Curte constată că diminuarea creanţei cesionate cu valoarea accesoriilor calculate după data deschiderii procedurii falimentului nu reprezintă o pierdere acoperită de clauzele de exonerare (art. 3.6 din Contractul de cesiune), aflată în legătură cu executarea silită (dreptul ar fi fost invalidat prin declaraţia de exigibilizare anticipată) şi cu starea de insolvenţă (pierderea fiind reţinută într-o contestaţie promovată în această procedură), altfel spus de un impediment în recuperarea creanţei, aşa cum susţine recurenta-pârâtă B., ci de împrejurarea reţinută cu putere de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 588/02.03.2017 că aceasta din urmă nu a putut transmite intimatei, prin contractul de cesiune nr. x/26.06.2015, dreptul de a percepe dobânzi penalizatoare sau contractuale, altele decât cele curse anterior datei deschiderii procedurii şi înscrise deja în favoarea creditorului cedent iniţial, pentru că nu-l avea în patrimoniu.

De asemenea, nu poate fi primită nici critica referitoare la nesocotirea prevederilor art. 1585 alin. (2) C. civ., întemeiată pe ideea unei extinderi nepermise a răspunderii cedentului, întrucât, deşi este adevărat că cedentul garantează existenţa creanţei la momentul cesiunii, când nu exista nicio contestaţie în legătură cu poziţia B. din Tabel, instanţa de apel a stabilit în mod corect că, pentru diferenţa cuprinsă între creanţa pe care hotărârea judecătorească definitivă a stabilit că intimata o avea în patrimoniu, în valoare de 20.283.567.90 RON (echivalentul sumei de 4.473.658,55 Eur), şi cea transmisă prin contract, de 5.578.048,98 Eur, evicţiunea provine din faptul intimatei înseşi, cauza evicţiunii nefiind reprezentată de sentinţa civilă nr. 588/02.03.2017, ci de faptele calificate juridic care au stat la baza pronunţării acesteia.

Recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit şi prevederile art. 1705 alin. (1) C. civ., aplicabile şi în materia cesiunii de creanţă, care obligă cesionarul să îl cheme in judecată pe cedent în procesul în care există riscul evicţiunii şi de a gestiona procesul într-un mod diligent, dar şi prevederile art. 1534 alin. (2) C. civ.. potrivit cărora debitorul nu datorează despăgubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu o minima diligenţă.

Însă, aşa cum s-a arătat şi anterior, diminuarea creanţei transmise prin cesiune nu a fost generată de o conduită procesuală nediligentă a reclamantei şi nici nu a decurs din starea de insolvenţă a debitorului cedat, simpla invocare a pierderii calităţii de creditor de către pârâtă, urmare a încheierii contractului de cesiune nr. x/26.06.2015, neputând da suport acestei apărări.

Cât priveşte pretinsa încălcare de către instanţa de apel a prevederilor art. 1532 C. civ., privind caracterul cert al prejudiciului, se reţine că aceasta a fost invocată doar formal drept critică de nelegalitate, argumentele expuse de recurentă, întemeiate pe dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, fiind unele contrare sensului şi dezlegărilor obligatorii ale sentinţei civilă nr. 588/02.03.2017, cărora li s-a dat în mod corect eficienţă prin hotărârea atacată, după cum s-a arătat anterior.

Având în vedere toate considerentele expuse şi constatând că prin criticile recurentei - pârâte nu se relevă o încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea soluţiei adoptate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B., PRIN MANDATAR C. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 781 din 17 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2023.