Jurisdiction for ex-judge’s retirement compensation: discretionary alternate venue under Art. 127 C. proc. civ. when employer is defendant

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I Civilă la data de 21.12.2022, sub nr. x/2022, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Mehedinţi şi Tribunalul Bucureşti, obligarea celor doi pârâţi la plata către fiecare reclamant a unei despăgubiri constând într-o indemnizaţie egală cu 7 (şapte) indemnizaţii de încadrare lunare brute, prevăzută de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, cu aplicarea actualizării şi a dobânzii legale penalizatorii, pentru fiecare dintre reclamanţi, începând cu data eliberării din funcţie prin pensionare, respectiv data de 10 decembrie 2022, şi data de 5 decembrie 2022.

Reclamanţii au invocat, în situaţia de faţă, alegerea competentei teritoriale facultative, raportat la o coparticipare procesuală activă având ca izvor aceleaşi temeiuri de drept, raporturile juridice deduse judecăţii fiind similare, între pretenţiile reclamanţilor existând o legătură strânsă.

La primul termen de judecată stabilit în cauză (8 iunie 2023), Tribunalul Timiş – secţia I Civilă a invocat cu prioritate excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a rămas în pronunţare cu privire la aceasta.

Prin sentinţa civilă nr. 721/PI din 8 iunie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Timiş – secţia I Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul A. şi de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Mehedinţi şi Tribunalul Bucureşti şi cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Mehedinţi.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că reclamanţii sunt pensionari, nu au domiciliul pe raza de competenţă a Tribunalului Timiş şi nu au formulat o cerere de chemare în judecată "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia".

Reţinând, aşadar, că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., ci devin incidente prevederile de drept comun din legislaţia muncii în ce priveşte instanţa competentă, respectiv art. 269 alin. (2) din Codul muncii cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă (indiferent dacă sunt individuale sau colective) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, faţă de considerentele mai sus arătate, Tribunalul Timiş a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Mehedinţi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale la 10 iulie 2023, sub acelaşi număr de dosar, fixându-se prim termen de judecată la data de 06.10.2023, termen la care instanţa a dispus disjungerea cauzei cu privire la reclamanta B. şi întocmirea unui dosar separat, cu repartizarea manuală la acelaşi complet de judecată, acordând termen de judecată la data de 27.10.2023, ora 09:00. În ceea ce priveşte cauza disjunsă privind pe reclamanta B., instanţa, din oficiu, a invocat excepţia de necompetenţă teritorială, care va fi pusă în discuţia părţilor la termenul următor când se vor cita părţile.

În prezenta cauză, instanţa a rămas învestită cu soluţionarea cererii formulate de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Mehedinţi şi Tribunalul Bucureşti, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi, la acelaşi termen, din oficiu, a invocat excepţia de necompetenţă teritorială asupra cauzei şi a rămas în pronunţare pe excepţia de necompetenţă teritorială.

Prin sentinţa nr. 381/2023 din 6 octombrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Mehedinţi – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a disjuns cererea de chemare în judecată cu privire la reclamanta B. şi a dispus constituirea unui dosar separat.

Totodată, a admis excepţia de necompetenţă teritorială de soluţionare a cererii de chemare în judecată privind pe reclamantul A. şi pe pârâţii Tribunalul Mehedinţi, Tribunalul Bucureşti, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată privind pe reclamantul A. şi pe pârâţii Tribunalul Mehedinţi şi Tribunalul Bucureşti şi cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

De asemenea, constatând ivit conflictul negativ de competenţă în privinţa cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A., a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Mehedinţi a reţinut că, în ceea ce priveşte aplicarea legii în timp, prezentul litigiu este iniţiat prin cererea formulată de doi reclamanţi, printre care şi reclamantul din prezenta cauză - A., cerere înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş în data de 21 decembrie 2022, dată la care Legea nr. 62/2011 era în vigoare.

În continuare, instanţa a evocat dispoziţiile art. 266 din Codul muncii, iar în privinţa competenţei teritoriale, a reţinut prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii – forma în vigoare la data sesizării primei instanţe (21 decembrie 2022), "(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Totodată, instanţa a observat că reclamantul A. se prevalează de un drept izvorât din raporturi de muncă pe care le-a avut cu pârâtul Tribunalul Mehedinţi şi că acesta este în prezent eliberat din funcţie prin pensionare începând cu data de 10.12.2022, anterior eliberării din funcţie desfăşurând activitate în cadrul Tribunalului Mehedinţi, iar în considerarea acestei stări de fapt, a apreciat că sunt incidente prevederile art. 127 C. proc. civ.

Evocând, în continuare, dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (21) C. proc. civ., cea de a doua instanţă de conflict a reţinut că aceste dispoziţii care reglementează competenţă facultativă sunt incidente în ipoteza în care instanţa de judecată competentă are, concomitent, şi calitatea de pârât.

Cum, în cauza de faţă, reclamantul A. are domiciliul pe raza de competenţă a Tribunalului Mehedinţi, instanţa a statuat că acest element de fapt este apt să atragă competenţa de soluţionare a Tribunalului Mehedinţi, după criteriul domiciliului, conform art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

De asemenea, susţinând faptul că norma mai sus citată reglementează o competenţă facultativă, aspect ce rezultă din sintagma "poate sesiza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul având posibilitatea de a sesiza chiar instanţa de domiciliu, caz în care îşi asumă riscul potenţial al lipsei imparţialităţii judecătorului chemat să soluţioneze o cauză în care parte este chiar angajatorul său, iar în ipoteza în care nu înţelege să-şi asume acest risc, se poate prevala de disp. art. 127, alin. (2)1 C. proc. civ., în speţă, instanţa a observat că reclamantul a înţeles să se prevaleze de disp. art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., manifestarea sa de voinţă fiind exprimată chiar prin cererea de chemare în judecată (pag. 1-2).

În continuare, instanţa a reţinut că, procedând de o asemenea manieră, competenţa de soluţionare a cauzei a devenit alternativă, alegerea între acestea revenind reclamantului care putea opta fie pentru instanţa de domiciliu, fie pentru instanţa prevăzută de art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., respectiv "...una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Constatând, aşadar, că, în toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, iar prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Timiş, reclamantul a învestit în mod legal această instanţă, fixând în mod definitiv competenţa în favoarea acesteia, opţiunea acestuia nemaiputând fi contestată nici de către pârât, nici de către instanţă.

Prin urmare, reţinând că reclamantul a formulat prezenta cerere în exercitarea drepturilor izvorâte din raporturile de muncă, că acesta şi-a exprimat opţiunea pentru Tribunalul Timiş, precum şi incidenţa regulilor de competenţă prevăzute de art. 127 C. proc. civ., cea de a doua instanţă de conflict a apreciat că Tribunalului Timiş îi aparţine competenţa de soluţionare a prezentei cauze.

În consecinţă, instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă (specializată în soluţionarea conflictelor de muncă) şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 24 noiembrie 2023, sub acelaşi număr de dosar (5661/30/2022).

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe – Tribunalul Timiş şi Tribunalul Mehedinţi – s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că reclamantul, judecător în cadrul Tribunalului Mehedinţi până la 10.12.2022, când a fost eliberat din funcţie ca urmare a pensionării, a învestit Tribunalul Timiş cu o acţiune ce vizează plata indemnizaţiei prevăzute de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Prin urmare, reclamantul, judecător pensionar la data introducerii acţiunii, a învestit Tribunalul Timiş cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, chemând, în calitate de pârât, Tribunalul Mehedinţi.

Aşadar, având în vedere că, în speţă, reclamantul, cu domiciliul în municipiul Drobeta-Turnu Severin, Judeţul Mehedinţi, a fost judecător la Tribunalul Mehedinţi, fiind eliberat din funcţie la data de 10.12.2022, ca urmare a pensionării, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei aparţine, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 (forma în vigoare la data sesizării instanţei – 21.12.2022), tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, respectiv Tribunalului Mehedinţi.

Însă, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018: "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text legal: "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ.: "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Prin urmare, având în vedere că, la momentul introducerii acţiunii, reclamantul nu se află în ipoteza prevăzută de art. 127 alin. (1) C. proc. civ., adică nu îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza sau la instanţa superioară acesteia, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, întrucât cererea a fost introdusă împotriva instanţei căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii (Tribunalul Mehedinţi), este atrasă incidenţa art. 127 alin. (2) şi (2)1 C. proc. civ.

Însă, potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de contencios constituţional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.»

Prin urmare, norma reglementează un drept de opţiune al părţii reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată (art. 127 alin. (2)1 teza a doua C. proc. civ.), fie chiar la instanţa respectivă (aplicând regula generală în materie de competenţă), fie la o altă instanţă din raza unei curţi de apel învecinate.

În speţă, reclamantul a învestit cu soluţionarea litigiului Tribunalul Timiş, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Timişoara, curte de apel învecinată cu Curtea de Apel Craiova de care aparţine Tribunalul Mehedinţi, instanţa care ar fi fost competentă să judece litigiul.

Aşa fiind, instanţa supremă constată că reclamantul şi-a manifestat opţiunea în condiţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată în favoarea uneia dintre instanţele competente prevăzute de lege, Tribunalul Timiş.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 ianuarie 2024.