Failure to formulate valid cassation grounds in breach of procedural requirements for extraordinary remedy

Şedinţa publică din data de 16 aprilie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2017, iar ulterior, ca efect al declinării competenţei, pe rolul Tribunalului Bucureşti — secţia a Vi-a Civilă sub nr. x/2017*, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE, fostul Minister al Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului - MTCT, actualul Minister al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - MDRAP), Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti, Consiliul Judeţean Ilfov, Judeţul Ilfov, Oraşul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, C.

S.A., D. S.R.L. şi E. S.A., solicitând instanţei să dispună: 1. în principal, obligarea pârâtei ANL, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 850 euro/luna (respectiv 3.908,64 RON/lună, la cursul de 1 euro/4,5984 RON din data de 01.11.2017) pentru perioada cuprinsă între data de 07.08.2008 şi data depunerii cererii de chemare în judecată (01.11.2017), în total suma provizorie de 94.350 euro (echivalentul sumei de 433.859,040 RON la cursul de 1 euro/4,5984 RON din data de 01.11.2017), cu titlu de daune interese, constând în contravaloarea lipsei de folosinţa în sumă de 750 euro/lună (echivalentul sumei de 3.448,800 RON/luna la cursul de 1 euro/4,5984 RON din data de 01.11.2017) pentru perioada cuprinsa intre 07.08.2008 si 01.11.2017, în suma totală de 83.250 euro (echivalentul a 382.816,80 RON la cursul de 1 euro/4,5984 RON din data de 01.11.2017), precum şi contravaloarea lipsei de folosinţă ce se va acumula până la data predării la cheie, după recepţia la terminarea lucrărilor, a locuinţei şi a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte şi locuinţa tip S9 din Bucureşti, daune morale în sumă de 100 euro/lună (echivalentul sumei de 459,84 RON/lună la cursul de 1 euro/4,5984 RON din data de 01.11.2017) pentru perioada cuprinsa între 07.08.2008 şi 01.11.2017, în sumă totală de 11.100 euro (echivalentul a 51.042,24 RON la cursul de 1 euro/4,5984 RON din data de 01.11.2017), precum şi daunele morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinţei după recepţia la terminarea lucrărilor şi a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte şi locuinţa tip S9 din Bucureşti, Sector 1; 2.

în subsidiar, obligarea pârâtelor ANL, MDRAPFE, Judeţul Ilfov, Consiliul Judeţean Ilfov, Oraşul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, D. S.R.L., E. S.A., Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, C. S.A., Sectorul 1 Bucureşti, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, în temeiul răspunderii contractuale, în solidar, la plata aceloraşi sume ca la punctul 1; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti sub număr de dosar x/2019, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), au solicitat obligarea pârâtei la asigurarea finalizării lucrărilor de construire a locuinţei de pe lotul x, Bucureşti, cartierul Henri Coandă, prin realizarea recepţiei la terminarea lucrărilor şi predarea locuinţei la cheie către reclamanţi, şi la asigurarea finalizării lucrărilor de investiţii aferente sectorului 1, Bucureşti, cartierul Henri Coandă, cu cheltuieli de judecată.

La data de 30 martie 2018, reclamanţii A. şi B. au depus cerere de renunţare la judecată, prin care au solicitat ca instanţa să ia act de renunţarea lor la judecarea litigiului în contradictoriu cu pârâţii Judeţul Ilfov, Consiliul Judeţean Ilfov, Oraşul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, D. S.R.L., E. S.A., Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, C. S.A., Sectorul 1 Bucureşti, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti.

Prin încheierea din 2 octombrie 2018, tribunalul a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecarea cauzei, în contradictoriu cu pârâţii Judeţul Ilfov, Consiliul Judeţean Ilfov, Oraşul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, D. S.R.L., E. S.A., Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, C. S.A., Sectorul 1 Bucureşti, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, a respins excepţia de netimbrare a cererii, a dispus unirea cu fondul cauzei a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului MDRAP şi a prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamanţilor şi a calificat inadmisibilitatea invocată de pârâtul MDRAP ca fiind o apărare pe fondul cauzei.

Prin încheierea pronunţată la 12 iulie 2019 de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti dosarul nr. x/2019 a fost conexat la dosarul nr. x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 2796 din 2 octombrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, invocate de acesta, ca neîntemeiată. S-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâţii Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. S-au respins cererile de chemare în judecată, astfel cum au fost conexate, ca urmare a prescripţiei dreptului material la acţiune. S-a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamanţilor A., şi B. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, la 24 aprilie 2020, reclamanţii A. şi B. au declarat apel, solicitând anularea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată.

La 3 iulie 2020, intimata ANL a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.

Prin decizia civilă nr. 1206 din 2 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost admis apelul declarat de reclamanţi, a fost anulată în parte sentinţa apelată, în ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune privind cererea de obligare a pârâtei A.N.L. la plata contravalorii lipsei de folosinţă şi a daunelor morale începând cu data de 03.11.2014 şi cererea de obligare a pârâtei A.N.L. la asigurarea finalizării lucrărilor de construire a locuinţei şi la asigurarea finalizării lucrărilor de investiţii aferente sectorului 1, Bucureşti, din cadrul cartierului de locuinţei Henri Coandă; soluţia de respingere a cererii de obligare a pârâtei A.N.L. la plata contravalorii lipsei de folosinţă şi a daunelor morale aferente perioadei începând cu data de 03.11.2014 şi a cererii de obligare a pârâtei A.N.L. la asigurarea finalizării lucrărilor de construire a locuinţei şi la asigurarea finalizării lucrărilor de investiţii aferente sectorului 1, Bucureşti, din cadrul cartierului de locuinţei Henri Coandă şi soluţia dată cererii reclamanţilor de obligare a pârâtei A.N.L. la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a fost stabilit termen în vederea judecării procesului.

La 06.11.2020, reclamanţii au formulat o cerere de modificare a cuantumului pretenţiilor, prin care au solicitat obligarea ANL la plata sumei totale de 43.668 Euro în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada cuprinsă între 03.11.2014-31.05.2019, a sumei de 869,29 Euro lunar, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă şi a daunelor morale în cuantum de 100 Euro lunar, începând cu data de 03.11.2014 până la data predării la cheie a locuinţei.

Prin decizia civilă nr. 1578 A din 17 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în evocarea fondului, conform art. 480 alin. (3) C. proc. civ., s-au respins cererile de chemare în judecată, astfel cum au fost conexate, formulate de reclamanţi, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei decizii, la 26 ianuarie 2021, reclamanţii au declarat recurs, solicitând casarea deciziei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Prin decizia nr. 192 din 1 februarie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis recursul declarat de reclamanţii A. şi B., a fost casată decizia civilă nr. 1578A/17.11.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vi-a Civilă şi a fost trimisă cauza spre o nouă judecată.

În rejudecare, la data de 29 septembrie 2022, reclamanţii au depus cerere de renunţare la petitul privind daunele morale şi au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi cu expertiză evaluatorie imobiliară.

Prin decizia nr. 229 A din 15 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admisă în partea cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost restrânsă, formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE.

A fost obligată pârâta ANL la plata către reclamanţi a sumei de 69.050,62 euro, echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii, cu titlu de c/val lipsă folosinţă pentru perioada 03.11.2014-06.06.2022.

S-a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

A fost obligată pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 21.865,51 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (fond şi căi de atac).

Împotriva deciziei nr. 229 A din 15 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe a declarat recurs.

Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională pentru Locuinţe a invocat în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi, în rejudecare, după casare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

In argumentarea cererii de recurs, pârâta a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a ignorat regulile referitoare la interpretarea convenţiilor şi nu a avut în vedere contractele încheiate între părţi, contracte prin care s-au stabilit drepturi şi obligaţii specifice fiecărui raport juridic pe care acestea îl guvernau.

In acest sens, consideră recurenta, curtea de apel nu a avut în vedere modul în care au fost redactate clauzele contractuale care vizează conţinutul obligaţiilor asumate (urmărirea execuţiei şi a finalizării lucrărilor neechivalând cu executarea şi finalizarea lucrărilor de către mandatar), dar şi prevederile art. 1532 raportat la art. 1539 C. civ.

In opinia recurentei, argumentaţia instanţei de apel în susţinerea ideii că răspunderea contractuală a ANL este atrasă din perspectiva nefinalizării imobilului la termenul stabilit, este nelegală.

Arată că în baza contractului de mandat încheiat între ANL şi intimată, recurenta şi-a asumat obligaţia de a depune toate diligentele necesare obţinerii rezultatului constând în finalizarea lucrărilor de construcţie a locuinţei acesteia, fără a se obliga la obţinerea rezultatului stabilit prin contractul de construire, respectiv executarea construcţiei ori predarea la cheie a imobilului.

Recurenta apreciază că în mod greşit, prin hotărârea recurată, s-a reţinut că pârâta ANL nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător sarcina de a finaliza imobilul, actele îndeplinite de ANL fiind suficiente pentru a nu se reţine o culpă gravă în sarcina sa. Precizează că bligaţiile asumate au fost îndeplinite cu diligentă în limitele stipulate în contractul de mandat - raportul juridic dintre părţi.

Astfel, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, se observă că ANL a manifestat un comportament diligent în îndeplinirea obligaţiilor asumate prin mandat, notificând constructorii în repetate rânduri, asigurând posibilitatea schimbării constructorilor, identificând antreprenori în vederea terminării lucrărilor, purtând o bogată corespondenţă cu părţile implicate în acest proiect guvernamental.

Consideră că trimiterea instanţei la existenţa unui mandat sui generis, unde obligaţiile ANL trebuie înţelese în lumina Legii nr. 152/1998, Legii nr. 190/1999, H.G. 962/27.09.2001 şi a celorlalte acte la care se face trimitere, nu poate fi primită în sensul în care este afirmată. Este suficient din acest punct de vedere să se arate că sistemul de drept trebuie înţeles coerent, iar înlăturarea regulii de la art. 1540 alin. (2) C. civ. din 1864 nu poate fi decât rodul unei stipulaţii exprese, câtă vreme acest text dă naştere unui drept în patrimoniul ANL (dreptul de a nu răspunde decât pentru culpă gravă).

Din această perspectivă, subliniază că răspunderea contractuală a ANL nu poate fi angajată nici pentru pretinsa nerespectare de către recurentă, a obligaţiilor legale invocate de instanţă sau a obligaţiilor stabilite prin contractele încheiate de reclamantă cu terţi (la care ANL nu este parte) sau prin contractele încheiate de Agenţie cu terţi (la care reclamantul nu este parte) - contracte menţionate în considerente deciziei recurate, nici pentru pretinsa nerespectare a îndatoririlor antreprenorilor sau altor terţi semnatari ai convenţiilor arătaţi prin decizia recurată.

Astfel, nu se poate reţine că prevederile contractului de mandat se completează, din punct de vedere al obligaţiilor, cu obligaţiile legale şi cu obligaţiile cuprinse în contractele de antrepriză şi de construire, în condiţiile în care contractul de mandat nu conţine nicio stipulaţie în acest sens. Simpla trimitere pe care părţile au facut-o, în preambulul contractului de mandat, la prevederile Legii nr. 152/1998, ale Legii nr. 190/1999 şi ale contractului de antrepriză generală nu echivalează cu instituirea unei derogări de la principiile reglementate de art. 1073 şi art. 973 C. civ. din 1864.

Susţine că instanţa a încălcat principiului înscris în art. 969 C. civ. potrivit căruia: "convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante", întrucât nu se pot contopi obligaţiile asumate de constructor cu cele asumate de mandatar, nu se pot transfera obligaţiile din sarcina unuia în sarcina celuilalt.

Aceasta întrucât, principiul relativităţii efectelor contractului semnifică faptul că actul dă naştere, modifică sau stinge raporturile juridice numai între părţile contractante, iar contractul nu poate genera drepturi subiective şi obligaţii faţă de terţi.

Subliniază că ANL nu şi-a asumat îndatorirea de a executa şi finaliza, într-un anumit termen, lucrările de construire a locuinţei sau lucrările de infrastructura, de utilităţi şi de urbanizare (nu a garantat îndeplinirea obligaţiei de a realiza locuinţa în termen de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, aceasta obligaţie fiind asumată de constructor/antreprenorul general, prin art. 8 din contractul de construire).

Conchizând, apreciază că ANL nu poate răspunde contractual pentru neîndeplinirea, îndeplinirea necorespunzătoare sau cu întârziere a unor obligaţii pe care nu şi le-a asumat prin convenţia de mandat încheiată cu intimata.

Prin hotărârea recurată, nu este probat faptul că ANL nu ar fi pus în valoare mijloacele posibile (nu ar fi uzat de pârghiile administrative şi legale) pentru a obţine executarea şi finalizarea locuinţei contractate de intimată şi nici nu s-au indicat în concret, măsurile care ar fi fost apte să asigure executarea şi finalizarea locuinţei şi cu utilităţi, măsuri pe care ANL ar fi omis să le întreprindă (care ar fi trebuit să fie modul de lucru cu antreprenorii ori care ar fi trebuit să fie atitudinea faţă de semnatarele Convenţiei MM 1909/2004).

Aşa fiind, în opinia sa, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că prin contractul de mandat ANL s-a obligat faţă de reclamantă să finalizeze imobilul acestora, cu utilităţi.

Instanţa a interpretat în mod greşit actul juridic dedus judecăţii şi a atribuit ANL o obligaţie de rezultat inexistentă, ignorând astfel întregul probatoriu administrat în cauză, înscrisurile depuse reprezentând diligentele întreprinse pe lângă constructor şi autorităţile locale şi obligând, în final, recurenta la plata unei sume reprezentând acoperirea unui prejudiciu care nu i se poate imputa, care nu a fost cauzat sau determinat de ANL.

In condiţiile în care, recurenta a întreprins demersuri şi măsuri concrete în vederea îndeplinirii şi realizării obligaţiilor asumate, astfel încât locuinţele să fie finalizate şi să poată fi recepţionate şi predate beneficiarilor, conform contractelor încheiate, şi, mai mult, Primăria Municipiului Bucureşti este cea care a gestionează atât finanţarea, cât şi realizarea utilităţilor în cartierul Henri Coandă (lot l-zona sector 1 şi lot x - zona Voluntari), finalizarea imobilului aparţinând intimatei şi a utilităţilor din cartierul Henri Coandă nu depinde de voinţa şi puterea de decizie a ANL, astfel că nu se poate reţine că recurenta-pârâtă ar avea vreo vina sau că nu a depus suficiente demersuri şi că trebuie sancţionată.

In ceea ce priveşte prejudiciul, susţine recurenta, instanţa de apel a stabilit că prejudiciul determinat de expertul judiciar este provocat de neexecutarea de către ANL a obligaţiei de a finaliza imobilul, cu utilităţi, la termen.

In materia răspunderii contractuale, prejudiciul cauzat creditorului trebuie să fie consecinţa directă a executării necorespunzătoare sau a neexecutării obligaţiilor prevăzute în contractul încheiat între părţi. Ori, în baza contractului de mandat, obligaţia ANL este aceea de a urmări executarea lucrărilor şi de a depune toate diligentele pe lângă constructor în vederea realizării locuinţei, obligaţie pe care ANL şi-a respectat-o şi a dovedit-o cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Intimaţii-reclamanţi A. şi B. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fondul acestuia, au solicitat respingerea ca nefondat.

Prin încheierea de şedinţă din 13 februarie 2024, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; niciuna dintre părţi nu a înţeles să îşi exercite acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la data de 16 aprilie 2024.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului de recurs este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

În speţă, se constată că recurenta-pârâtă Agenţia Naţională pentru Locuinţe a invocat formal în susţinerea recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

Din cuprinsul cererii de recurs nu pot fi desprinse critici susceptibile de a fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi invocat de recurentă, nefiind arătate, în concret, care sunt acele norme de drept material pretins a fi fost încălcate de instanţa de apel, or, în lipsa unor minime consideraţii cu privire la normele de drept material pretins a fi fost nesocotite de curtea de apel, instanţa de recurs nu poate face un control efectiv al legalităţii deciziei recurate.

Cele expuse în cuprinsul cererii îmbracă doar aparenţa unor critici de nelegalitate, întrucât întreaga construcţie a recursului se fundamentează exclusiv pe aspecte ce au fost tranşate definitiv în primul ciclu procesual prin decizia de casare nr. 192/2022 pronunţată în dosarul nr. x/2017, iar simpla nemulţumire a recurentei cu privire la aceste dezlegări nu pot forma obiectul prezentului recurs.

In acest context se constată că în argumentarea cererii de recurs, pârâta încearcă să combată aspectele dezlegate definitiv de instanţa de casare, arătând, în esenţă, că, potrivit contractului de mandat, obligaţia sa este aceea de a urmări executarea lucrărilor (nu de a finaliza locuinţa) şi de a depune toate diligenţele pe lângă constructor în vederea realizării locuinţei, obligaţie pe care a respectat-o şi a dovedit-o cu înscrisurile depuse la dosar, iar potrivit contractului de construire (la care nu este parte), obligaţia de predare a locuinţei revine constructorului şi, deci, nu poate fi trasă la răspundere pentru neîndeplinirea unei obligaţii pe care nu şi-a asumat-o contractual şi nicio altă prevedere legală nu i-o impune, pe cele de consecinţă, nefiind în culpă şi neputând fi obligată nici la repararea unui eventual prejudiciu.

De altfel, argumentele recurentei prin care se urmăreşte, în realitate, interpretarea clauzelor contractuale şi stabilirea situaţiei de fapt pe baza probelor de la dosar, vizează netemeinicia, iar nu nelegalitatea unei hotărâri, neputând face obiectul cercetării în calea de atac a recursului, faţă de dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte subliniază că întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar, totodată, recursul nu se poate limita, la o indicare formală a textelor legale, condiţia dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligaţia de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel, recurenta neprocedând în acest mod.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul."

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE împotriva deciziei nr. 229 A din 15 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2024.