Conflict of jurisdiction over employment discrimination claims against courts: application of alternative territorial competence for claims against judicial authorities

Şedinţa publică din data de 16 aprilie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 06.06.2023, sub nr. x/2023, reclamantele A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti recunoaşterea stării de discriminare, pentru perioada august 2018- la zi şi în continuare prin raportare la specialiştii IT, repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor salariale, actualizarea sumelor solicitate cu indicele de inflaţie, cu dobânzi legale penalizatoare.

Reclamantele şi-au întemeiat în drept acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 567/2004, ale Legii nr. 153/2017 etc., solicitând administrarea probei cu înscrisuri.

Legal citate, pârâtele au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia necompetenţei teritoriale prin raportare la dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) indice1 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 5702 din 18 octombrie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Dâmboviţa.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale a reţinut, în esenţă, următoarele:

Din termenii art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, respectiv art. 210 din Legea nr. 62/2011, rezultă că, în domeniul conflictelor de muncă, ca regulă generală, competenţa teritorială este exclusivă, şi, în aceste condiţii, instanţa competentă potrivit legii să soluţioneze prezenta cauză ar fi Tribunalul Bucureşti, de vreme ce domiciliul reclamantelor este situat în Bucureşti.

Însă, în prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile derogatorii ale art. 127 C. proc. civ., astfel încât, raportat la art. 127 alin. (2) indice 1 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei aparţineTribunalului Dâmboviţa.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I Civilă sub nr. x/2023.

Prin sentinţa civilă nr. 377 din 6 martie 2024, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În fundamentarea acestei hotărâri s-a reţinut că, la data înregistrării cererii prezente la Tribunalul Bucureşti, respectiv la data de 06.06.2023, reclamantele erau eliberate din funcţiile de grefier deţinute în cadrul Curţii de Apel Bucureşti şi Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Astfel, Tribunalul Dâmboviţa a invocat excepţia de necompetenţă teritorială în baza dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi alin. (2)/1 din C. proc. civ. raportat la art. 116 C. proc. civ.

În drept, s-au reţinut prevederile art. 269 alin. (1) şi (2), art. 275 din Codul muncii, dar şi prevederile art. 127 alin. (2) şi alin. (2)/1 C. proc. civ. ce instituie un caz de competenţă teritorială alternativă, în considerarea calităţii de pârâtă a instanţei de judecată competente cu judecarea litigiului cu care a fost investită.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi (2)/1 din C. proc. civ., derogatorii de la norma precitată din Codul muncii, în cazul cererii introduse împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii, " dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz."

Instanţa reţine că folosirea verbului "poate" conduce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, devenind incidentă norma prevăzută de art. 116 C. proc. civ.

Se reţine că legiuitorul a reglementat beneficiul prevăzut de art. 127 alin. (1) şi alin. (3) Cod de procedură în considerarea calităţii de grefier deţinute, ceea ce în speţă nu este cazul, reclamantele fiind eliberate din această funcţie la data cererii.

În cauză, reclamantele uzând de dreptul conferit de art. 127 alin. (2) şi alin. (2/1) C. proc. civ., au învestit cu soluţionarea litigiului Tribunalul Bucureşti, care are şi calitatea de pârâtă în cauză.

Aşa fiind, s-a apreciat că reclamantele şi-au manifestat opţiunea în alegerea instanţei competente în condiţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (2/1) C. proc. civ., determinând astfel competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată, care nu mai poate fi discutată.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă declanşat de către reclamantele A. şi B., care, la data sesizării primei instanţe, erau eliberate din funcţiile de grefier deţinute în cadrul Curţii de Apel Bucureşti şi Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Cu toate acestea, se constată că, alături de alţi pârâţi în cauză, şi Tribunalul Bucureşti are respectiva calitate, fiind una dintre instanţele de judecată împotriva căreia este îndreptată cererea de chemare în judecată.

În acest context, Înalta Curte reţine că sunt incidente, raportat la data introducerii acţiunii, dispoziţiile art. 127 alin. (2) coroborate cu dispoziţiile alin. (2) indice 1 C. proc. civ., potrivit cărora: "(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. (21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Din interpretarea acestor dispoziţii legale, având în vedere calitatea de pârât a Tribunalului Bucureşti, rezultă că reclamantele aveau posibilitatea, iar nu obligaţia, de a sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Reclamantele au ales să introducă cererea de chemare în judecată la Tribunalul Bucureşti în acord cu prevederile art. 127 alin. (2) raportat la alin. (2)1 C. proc. civ., care reglementează norme de competenţă teritorială având caracter relativ. Caracterul facultativ al acestor dispoziţii legale permite aşadar reclamantelor să recurgă sau nu la acest beneficiu oferit de lege, fără ca acestora să le fie afectată valabilitatea opţiunii.

În aceste condiţii, cum reclamantele au ales să sesizeze Tribunalul Bucureşti, opţiune care, odată exercitată, nu mai putea fi cenzurată, competenţa de soluţionare a cauzei revine acestei instanţe.

Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale."

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a VIII conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2024.