Agency indemnity counterclaim revived: appellate ruling quashed and remanded for failure to address expert-report and contract arguments.

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2024

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea reconvenţională înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 27 ianuarie 2017, pârâta-reclamantă reconvenţională S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvenţional B., a solicitat instanţei să dispună obligarea reclamantului-pârât reconvenţional la plata daunelor suferite, în sumă totală de: 134.214,84 RON (echivalentul a 29.825,52 euro), reprezentând indemnizaţia substitutivă preavizului, pentru ipoteza în care instanţa va reţine contractul 2 ca producând efecte între părţi; în subsidiar, 806.018,04 RON (echivalent a 179.115,12 euro), reprezentând indemnizaţia substitutivă preavizului, pentru ipoteza în care instanţa va reţine contractul 1 ca producând efecte între părţi; suma reprezentând beneficiul nerealizat suferit; în subsidiar, în măsura în care se va constatat că datorează o sumă către reclamantul-pârât, a solicitat compensarea cu pretenţiile deduse judecăţii prin cererea reconvenţională.

Prin sentinţa civilă nr. 408/CA/2022 din 29 iunie 2022, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2016, a fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvenţional B., ca neîntemeiată; a fost respinsă cererea reclamantului-pârât reconvenţional privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii primei instanţe, S.C. A. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia nr. 119 din 4 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia a II-a Civilă, a fost respins apelul declarat de A. S.R.L., prin administrator judiciar C.., împotriva sentinţei nr. 408/CA/2022, pronunţate de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. x/2016.

A. S.R.L., prin administrator special D. şi prin administrator judiciar C.., a declarat recurs împotriva acestei hotărâri.

În susţinerea recursului, recurenta invocă omisiunea totală a instanţei de prim control judiciar de a analiza motivele de apel, argumentele şi înscrisurile administrate în cauză, critică ce se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta arată că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra, care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, iar aceste argumente trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor şi la probatoriul administrat în litigiu, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar hotărârea fiind pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) Cod procedură civilă.

O altă critică vizează faptul că hotărârea instanţei de apel nu este motivată, motiv de recurs care se circumscrie dispoziţiilor art. 488 pct. 6 Cod procedură civilă.

În susţinerea acestui motiv de casare, recurenta arată că instanţa de apel nu a dezbătut în niciun fel, motivele de apel invocate, ce vizau nulitatea, nelegalitatea încheierii de şedinţă din data de 17.01.2018, din perspectiva nemotivării soluţiei cu privire la încuviinţarea unei noi expertize criminalistice, precum şi nelegalitatea sentinţei civile nr. 408/CA/2022 din perspectiva greşitei respingeri a cererii reconvenţionale, reţinându-se eronat aspectele, privitoare la:

(a) contractul care reglementează raporturile juridice dintre părţi, datat 09.09.2015;

(b) pretenţiile A. formulate raportat la prevederile contractului de agenţie din data de 24.04.2008;

(c) nelegalitatea respingerii capătului de cerere privind obligarea B. la plata beneficiului nerealizat.

Sub un prim aspect, recurenta susţine că motivele de apel cu privire la nulitatea/netemeinicia încheierii de şedinţă din data de 17 ianuarie 2018 aveau o înrâurire fundamentală asupra cauzei supuse analizei în apel, pornind de la faptul că prima instanţă a încuviinţat efectuarea unei expertize tehnice specialitatea criminalistică (grafică) având ca şi obiectiv: stabilirea faptului că actul "Contratto di agenzia comerciale" datat 09/09/2015 a fost semnat de titularul B., iar prin raportul întocmit s-a concluzionat faptul că înscrisul numit "Contratto di Agenzia Comerciale" datat 09 septembrie 2015, a fost semnat de către numitul B.. Ulterior, prin încheierea de şedinţă din data de 17 ianuarie 2018, prima instanţă, în mod nepermis şi fără absolut nicio motivare în fapt şi în drept a dispus, la solicitarea părţii potrivnice, încuviinţarea unei noi expertize cu acelaşi obiectiv ca şi în precedent.

Din această perspectivă, recurenta precizează că a invocat prin motivele de apel că soluţia instanţei cuprinsă în încheierea de şedinţă referită a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 233 lit. j) C. proc. civ., la o simplă analiză a încheierii apelate, putându-se constata faptul că prima instanţă nu a făcut altceva decât să îşi însuşească, fără motivare, solicitarea părţii potrivnice, ignorând obligaţia legală ce îi incumba, de a motiva hotărârile adoptate, şi de a-şi crea propria opinie în raport de apărările şi dispoziţiile procedurale aplicabile.

Sub al doilea aspect, recurenta susţine că instanţa de apel a analizat apărările sale într-o modalitate sumară, incompatibilă cu orice exigenţe ale motivării unei hotărâri.

Hotărârea pronunţată nu conţine, în opinia recurentei, o motivare riguroasă, menită să argumenteze în mod clar şi prin raportare la probele administrate, de ce a instanţa a respins cererea de apel, împrejurare faţă de care nu se poate exercita controlul judiciar şi nici nu se poate analiza în concret dacă părţilor într-adevăr le-au fost respectate toate garanţiile aferente dreptului la un proces echitabil.

Recurenta susţine că instanţa de apel şi-a însuşit, fără motivare, argumentele părţii adverse, alegând să ignore obligaţia legală ce îi incumba, de a-şi crea propria opinie în raport de apărările şi de probatoriul administrat în cauză.

În cazul de faţă, hotărârea nu cuprinde motivarea în fapt şi în drept a soluţiei, hotărârea instanţei fiind lipsită de suport legal şi faptic, aspect ce atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 175 Cod procedură civilă

Recurenta invocă şi faptul că decizia recurată este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.

Sub un prim aspect, recurenta susţine că instanţa de apel în mod greşit a reţinut faptul că, în raport de prevederile art. 338 C. proc. civ., coroborat cu prevederile art. 22 alin. (2) din acelaşi cod, pentru aflarea adevărului, instanţa poate dispune administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar în situaţia în care părţile se împotrivesc.

Recurenta susţine că problema de drept, critica de legalitate relativ la proba cu expertiză, nu vizează în niciun caz împrejurarea că instanţa ar fi oprită în aflarea adevărului sau că s-ar fi împotrivit efectuării acestei probe.

Aspectul esenţial, nesoluţionat/nemotivat nici de prima instanţă şi nici de cea în apel, este determinat de faptul că, în cauza dedusă judecăţii, prima instanţă a dispus, la solicitarea părţii potrivnice, efectuarea unui nou raport de expertiză specialitatea criminalistică, deşi, potrivit raportului nr. x/23.10.2017 al Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj, depus la dosar (necontestat de părţi) s-a reţinut faptul că, înscrisul numit "Contratto di Agenzia Comerciale" datat 09/09/2015, a fost semnat de către numitul B..

Prin încheierea de şedinţă din data de 17 ianuarie 2018, prima instanţă, în mod nepermis şi fără o motivare în fapt şi în drept, a dispus, la solicitarea părţii potrivnice (care nu a contestat primul raport prin formularea de obiecţiuni), încuviinţarea unei noi expertize cu acelaşi obiectiv ca şi în precedent, respectiv stabilirea faptului că, actul "Contratto di agenzia comerciale" datat 09/09/2015 a fost semnat de titularul B..

Soluţia instanţei cuprinsă în încheierea de şedinţă referită şi cu privire la încuviinţarea unei noi expertize a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 233 lit. j) C. proc. civ.

Potrivit recurentei, prima instanţă nu a făcut altceva decât să îşi însuşească, fără motivare, solicitarea părţii potrivnice, ignorând obligaţia legală ce îi incumba de a motiva hotărârea adoptată şi de a-şi crea propria o opinie în raport de apărările şi dispoziţiile procedurale aplicabile, deşi această obligaţie revenea instanţei, dincolo de prevederile procedurale ale art. 233 lit. j) C. proc. civ.

Recurenta precizează că partea potrivnică nu a argumentat sub niciun aspect solicitarea nou formulată, singura susţinere fiind aceea că nu este de acord cu concluziile raportului iniţial întocmit.

În acest context, recurenta apreciază că soluţia instanţei, de a dispune o nouă expertiză, în lipsă motivării necesităţii acesteia, nu se circumscrie în niciun mod prevederilor art. 338, coroborate cu cele ale art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Mai arată recurenta că raportul de expertiză nu a fost contestat de partea potrivnică în condiţiile art. 338 şi urm. C. proc. civ. şi că art. 391 C. proc. civ. prevede că instanţa poate proceda la completarea ori refacerea unor probe, în cazul în care, din dezbateri, rezultă necesitatea acestei măsuri.

Or, în cauză, potrivit recurentei, aceste motive întemeiate nu au existat, singura afirmaţie a părţii potrivnice a fost în sensul că nu este de acord cu concluziile raportului de expertiză.

Recurenta susţine că aceste critici erau esenţiale şi trebuia să fie analizate de instanţa de apel şi motivate corespunzător, întrucât vătămarea sa este evidentă cu atât mai mult cu cât, motivarea pe fond care mai apoi a condus la respingerea cererii sale reconvenţionale s-a făcut inclusiv prin raport la constatările legate de pretinsa inexistenţă a semnăturii valabile a actului numit "Contratto di agenzia comerciale" datat 09/09/2015 de către numitul B..

Totodată, recurenta arată că, reţinând, fără o analiză şi justă motivare, împrejurarea că cel de-al doilea raport de expertiză ar fi cel apt să stabilească aspectul legat de semnăturile reale a intimatului B., instanţa de apel a apreciat nelegal că raporturile comerciale dintre părţi se regăsesc în primul contract de agenţie din data de 24.04.2008.

Instanţa de apel, astfel cum susţine recurenta, trebuia să ţină seama de întreg ansamblul probator, precum şi de elementele/faptele de notorietate, aspect care a fost ignorat.

Or, contrar probelor de la dosar, s-a reţinut eronat că A. nu ar fi făcut dovada existenţei unui contract între părţi, concluzie greşită şi nelegală din perspectiva încuviinţării nefondate a noii expertize criminalistice grafice, cât şi din lipsa oricărei analize din parte instanţei asupra probelor din dosar.

În acest sens, recurenta expune exhaustiv relaţia contractuală, modul de derulare a acesteia, face ample trimiteri la mijloacele de probă administrate în cauză, expune argumente referitoare la îndeplinirea condiţiilor pentru atragerea răspunderii civile contractuale.

Invocă, de asemenea, greşita aplicare a Legii nr. 509/2002 privind agenţii comerciali permanenţi, instanţa reţinând că potrivit actului normativ, nu se prevăd expres despăgubiri în caz de reziliere.

Intimatul B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Recurenta a depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 7 februarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a fixat termen la 10 aprilie 2024, în şedinţă publică.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul declarat în cauză este fondat, în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru considerentele care urmează:

Procedând la analiza motivului de recurs menţionat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a porni de la premisa că obligaţia de motivare a hotărârii reprezintă unul dintre aspectele esenţiale ale dreptului la un proces echitabil, constând în dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, corelativ cu obligaţia instanţei ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv.

În jurisprudenţa sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţie, înglobează, între altele, dreptul părţilor unui proces de a prezenta observaţiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor.

Astfel, judecătorii au obligaţia, în asigurarea dreptului la un proces echitabil al tuturor părţilor implicate, de a indica cu suficientă claritate motivele pe care îşi întemeiază soluţia, astfel încât orice parte interesată să aibă posibilitatea de a avea convingerea că argumentele sale au fost în mod efectiv ascultate şi analizate, iar considerentele hotărârii trebuie să-şi găsească raţiunea în cadrul probelor administrate în cauză.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) Cod procedură civilă prevede obligaţia instanţei de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situaţiei de fapt reţinute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor. Expunerea considerentelor reprezintă garanţia că hotărârea pronunţată reprezintă rezultatul unui raţionament logico-judiciar, iar soluţia nu a fost pronunţată într-un mod arbitrar şi discreţionar, şi face în acelaşi timp posibilă realizarea controlului judiciar.

În susţinerea motivului de recurs invocat, recurenta a arătat că, în apel, a invocat nulitatea, nelegalitatea încheierii de şedinţă din data de 17.01.2018, din perspectiva nemotivării soluţiei cu privire la încuviinţarea unei noi expertize criminalistice şi a lipsei unor motive temeinice, precum şi nelegalitatea sentinţei civile nr. 408/CA/2022 din perspectiva greşitei respingeri a cererii reconvenţionale, reţinându-se eronat aspectele privitoare la: contractul care reglementează raporturile juridice dintre părţi, datat 09.09.2015; pretenţiile A. formulate raportat la prevederile contractului de agenţie din data de 24.04.2008; nelegalitatea respingerii capătului de cerere privind obligarea B. la plata beneficiului nerealizat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că instanţa de apel, cu privire la nelegalitatea încheierii de şedinţă din data de 17.01.2018, a primei instanţe, s-a rezumat la a arăta că, din raportul de expertiză criminalistică nr. 157/23.10.2017 al Laboratorului Interjudeţean de expertize criminalistice Cluj, reiese că intimatul B. a semnat contractul datat 9 septembrie 2015, iar contrar, prin raportul de expertiză criminalistică nr. 39/17.04.2018 s-a apreciat că semnăturile de pe acelaşi contract nu aparţin intimatului şi a concluzionat în sensul că, faţă de dispoziţiile art. 338 C. proc. civ., coroborat cu art. 22 alin. (2) din acelaşi cod, judecătorul poate dispune administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar în condiţiile în care părţile se împotrivesc. Instanţa de apel a conchis că este la lumina judecătorului să stabilească proba ce rezultă din administrarea mijloacelor de probă.

Înalta Curte arată că aceste considerente nu răspund, însă, criticilor expuse de apelantă, care a invocat, în raport de încheierea de şedinţă indicată mai sus, nemotivarea soluţiei primei instanţe cu privire la încuviinţarea unei noi expertize criminalistice şi, ca atare, încălcarea dispoziţiilor art. 233 lit. j) C. proc. civ.

Se poate observa, de asemenea, că invocarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 338 alin. (1) C. proc. civ., care statuează în sensul că "Pentru motive temeinice, instanţa poate dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei noi expertize de către alt expert" nu răspunde nici criticii apelantei, ce viza tocmai neîndeplinirea cerinţei acestei dispoziţii legale, respectiv a unor motive temeinice.

Referitor la fondul pretenţiilor deduse judecăţii, Înalta Curte reţine că instanţa de apel nu a expus argumente în susţinerea soluţiei pronunţate, din considerente lipsind examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare critică relevantă şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în raţionamentul indicat clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze la susţinerile şi apărările părţilor, la probatoriul administrat, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Din analiza deciziei recurate, reiese că instanţa de apel nu a răspuns criticilor apelantei referitoare la încetarea contractului de agenţie din 24 aprilie 2008 şi nu a analizat mijloacele de probă în raport de care s-a susţinut încheierea contractului din 9 septembrie 2015, singurul argument al instanţei de prim control judiciar fiind în sensul că lipseşte forma scrisă a actului juridic.

Subliniind că examinarea stării de fapt pe baza probelor se realizează de către judecătorii de fond, care o apreciază liber, potrivit propriei lor convingeri, Înalta Curte reaminteşte totuşi că instanţa are îndatorirea să motiveze convingător toate elementele care constituie premisa de fapt a raţionamentului propriu, pe baza unui examen al probelor care să fie transparent şi suficient.

Astfel, instanţa de apel care evocă fondul are îndatorirea să evalueze probele administrate în cauză, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor, obligaţie neîndeplinită, aşa cum s-a reţinut deja în considerentele precedente, dar şi să explice modul în care aceste probe conduc la formarea convingerii proprii asupra faptelor examinate. O motivare care nu respectă aceste exigenţe lipseşte hotărârea judecătorească de un fundament legitim, ca parte esenţială a acesteia, iar aplicarea legii nu poate fi util realizată în controlul judiciar al actului jurisdicţional.

Analiza instanţei de apel este deficitară sub aceste aspecte. Lipsa unui examen al probelor lipseşte de greutate premisele considerate asupra stării de fapt şi motivarea deciziei nu lasă să se întrevadă cu suficientă claritate acurateţea raţionamentului judiciar sau modul de aplicare a legii.

În acest context apare cu evidenţă faptul că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi a dreptului recurentei la un proces echitabil.

Mai mult decât atât, instanţa are obligaţia de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Or, prin nemotivarea hotărârii, recurentei i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată, revenind instanţei de apel, în rejudecare, rolul reexaminării depline a cauzei.

În raport de faptul că se impune casarea hotărârii, reţinându-se incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., analiza celorlate critici invocate de recurentă nu va mai fi efectuată.

În consecinţă, în raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta A. S.R.L., PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL D. ŞI PRIN ADMINISTRATOR JURIDICIAR C.., împotriva deciziei nr. 119 din 4 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia a II-a Civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel, în cadrul căreia vor fi avute în vedere dispoziţiile art. 501 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L., PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL D. ŞI PRIN ADMINISTRATOR JURIDICIAR C.., împotriva deciziei nr. 119 din 4 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia a II-a Civilă.

Casează decizia nr. 119 din 4 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia a II-a Civilă.

Trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 aprilie 2024.