Jurisdictional conflict between administrative and labor courts over military service claims ancillary to annulment of an administrative act

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1) Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 04 ianuarie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, B., C., D., E., F. şi G., solicitând instanţei:

1) anularea în totalitate a Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M 64 emis de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale în data de 10 iunie 2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 bis din data de 3 iulie 2013;

2) obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale la numirea reclamantului pe o funcţie de conducere în raport de pregătirea sa profesională, conform actelor de studii militare şi civile;

3) obligarea pârâţilor la plata de daune morale în cuantum de: 1.000.000 RON de către Ministerul Apărării Naţionale, 100.000 RON de către domnul G., în calitate de ministru al Apărării Naţionale în anul 2013 şi câte 20.000 RON de către ceilalţi pârâţi;

4) obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale la acordarea zilelor de concediu aferente perioadei 2015 – 2021 sau plata acestor zile de concediu, cu dobânzile aferente;

5) obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale la plata de daune materiale în cuantum de 30.000 RON, incluzând şi dobânzile aferente, pentru acoperirea costurilor suportate de reclamant din vina pârâtei, respectiv neacordarea drepturilor de echipament şi contravalorii drepturilor pentru chirie conform prevederilor Legii nr. 288/2018, precum şi cheltuielile reclamantului în dosarele penale.

În drept, reclamantul a invocat prevederile Legii nr. 554/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 5256/21.10.222, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 21.12.2022, sub acelaşi număr de dosar.

În şedinţa publică din data de 04.04.2023, Curtea a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale în ce priveşte capetele 2, 3, 4 şi 5 de cerere.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1) Prin sentinţa civilă nr. 704 din 13 aprilie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti în ceea ce priveşte capetele 2, 3, 4 şi 5 din cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, B., G., D., F., C. şi E. şi a declinat competenţa de soluţionare a acestora în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale; a disjuns capătul de cerere formulat de către reclamant în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naţionale, având ca obiect anularea Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M64/2013, dispunând înregistrarea separată a unui nou dosar.

În motivarea acestei hotărâri, referitor la capetele 2, 3, 4 şi 5 de cerere, Curtea a constatat că pretenţiile formulate derivă din raportul de serviciu al reclamantului, cadru militar, supus Legii nr. 80/1995, căruia nu îi sunt aplicabile dispoziţiile Codului administrativ, aşa cum rezultă fără echivoc din dispoziţiile art. 382 lit. h) din O.U.G. nr. 57/2019.

Faţă de aceste dispoziţii legale şi de cele ale art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019, Curtea de apel a reţinut că pretentiile reclamantului, astfel cum au fost formulate la capetele 2-5 ale acţiunii sunt supuse jurisdicţiei muncii, astfel încât competenţa de soluţionare aparţine secţiilor sau completurilor specializate în materia conflictelor de muncă din cadrul tribunalelor.

2.2) La data de 04 august 2023, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub numărul de dosar x/2022, care, prin sentinţa civilă nr. 5743 din 19 octombrie 2023, în temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ.., raportat la art. 134 C. proc. civ., constatând că îi revine Curţii de Apel Bucureşti – secţia contencios administrativ şi fiscal competenţa materială de soluţionare a cauzei, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, atât din modalitatea în care este redactat petitul cererii de chemare în judecată, cât şi din motivarea acesteia şi din explicaţiile oferite de părţi, capătul de cerere având ca obiect anularea Ordinului Ministrului Apărării Naţionale nr. M64/2013 reprezintă capătul principal de cerere, iar capetele 2, 3, 4 şi 5 de cerere reprezintă capete de cerere subsidiare, a căror soluţionare depinde de modalitatea de soluţionare a capătului principal de cerere.

Astfel, capetele 2, 3, 4 şi 5 de cerere, dat fiind caracterul lor de dependenţă parţială faţă de pretenţia de la punctul 1, pot fi calificate, cel puţin în raport de apărările invocate, ca fiind capete de cerere accesorii.

În acest sens, tribunalul a reţinut dispoziţiile art. 123 C. proc. civ. alin. (1) şi ale art. 99 alin. (2) din acelaşi Cod, respectiv faptul că strânsa legătură cerută de norma citată presupune ca soluţia dată asupra uneia dintre cereri să fie, dacă nu determinantă, cel puţin semnificativă, pentru soluţia dată cererii ce a fost disjunsă, în sensul că judecătorul învestit cu soluţionarea uneia să nu poată ignora hotărârea dată asupra celeilalte.

A considerat că în speţă, chiar şi în situaţia în care s-ar aprecia că fiecare dintre cele 5 capete de cerere are caracterul unor capete principale de cerere, acestea se află într-o strânsă legătură, soluţia asupra primului capăt de cerere influenţând şi soluţia asupra capetelor 2, 3, 4 şi 5 de cerere, apreciind ca atare că instanţa competentă material, funcţional şi teritorial să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă.

Constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente material să judece pricina şi şi-au declinat reciproc competenţa, Înalta Curte, în temeiul art. 135 din acelaşi cod, va pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

În ceea ce priveşte legalitatea învestirii în vederea soluţionării conflictului de competenţă, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competenţă, stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Litigiul de faţă are ca obiect cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, B., C., D., E., F. şi G., întemeiată pe prevederile Legii nr. 554/2004, prin care s-a solicitat anularea în totalitate a Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M 64/10 iunie 2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 bis/3 iulie 2013, obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale la numirea reclamantului pe o funcţie de conducere, conform pregătirii profesionale, obligarea pârâţilor la plata de daune morale în cuantum de: 1.000.000 RON de către Ministerul Apărării Naţionale, 100.000 RON de către domnul G., în calitate de ministru al Apărării Naţionale în anul 2013 şi câte 20.000 RON de către ceilalţi pârâţi, obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale la acordarea zilelor de concediu aferente perioadei 2015 – 2021 sau plata acestor zile de concediu, cu dobânzile aferente şi obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale la plata de daune materiale în cuantum de 30.000 RON, incluzând şi dobânzile aferente, precum şi cheltuielile din dosarele penale.

Faţă de caracterul accesoriu al petitelor formulate la pct. 2 – 5 din cererea de chemare în judecată, devin aplicabile dispoziţiile art. 123 C. proc. civ., potrivit cărora cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120 C. proc. civ., care reglementează competenţa de soluţionare a cererilor în materia insolvenţei sau concordatului preventiv.

Prevederile art. 123 C. proc. civ. reglementează un caz de prorogare legală a competenţei, stabilind că instanţa competentă a soluţiona o cerere principală devine competentă a soluţiona şi cererile accesorii, adiţionale şi incidentale formulate în aceeaşi cauză, chiar dacă, în mod obişnuit, acestea nu ar fi intrat în competenţa sa materială sau teritorială.

Aceeaşi soluţie se aplică şi dacă s-ar aprecia că petitele formulate la pct. 2 – 5 din cererea de chemare în judecată au natura unor capete principale de cerere, având cauze diferite, ţinând cont de strânsa legătură dintre acestea.

În această ipoteză devin incidente prevederile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., reţinute de tribunal, care determină o prorogare legală de competenţă pentru toate petitele acţiunii, în favoarea instanţei mai mari în grad şi specializate, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, conform cărora "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale... se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

În considerarea tuturor argumentelor expuse, Înalta Curte constată că instanţa competentă material să soluţioneze cererea de chemare în judecată dedusă judecăţii este Curtea de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 ianuarie 2024.