Territorial competence for provisional suspension of forced execution over real property in a different appellate jurisdiction than the execution court

Şedinţa publică din data de 26 martie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari la 09.02.2024, sub nr. x/2024, contestatoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata B., a solicitat suspendarea provizorie a executării care face obiectul dosarului de executare nr. 3151/2023 al SCPEJ C., până la soluţionarea cererii de suspendare. Cu privire la competenţa instanţei, a precizat că bunurile ce ar urma să fie executate în dosarul execuţional nr. x/2023 se află situate în circumscripţia Judecătoriei Răcari.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2014, art. 625, art. 644, art. 719 din C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Răcari.

Prin sentinţa civilă nr. 259 din 16 februarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Răcari a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, prin Decizia nr. 27/06.12.2021, Î.C.C.J. a admis recursul în interesul legii (RIL) formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, stabilind că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 alin. (1), art. 714 alin. (1) şi art. 719 alin. (7) din C. proc. civ., instanţa învestită cu o cerere de suspendare provizorie a executării este obligată să îşi verifice competenţa potrivit dispoziţiilor generale, iar în cazul în care constată că nu este competentă să soluţioneze cauza pe fond, trebuie să pronunţe o soluţie de declinare a competenţei în favoarea instanţei de executare."

Sub acest aspect, a constatat că art. 719 alin. (1) C. proc. civ. menţionează că asupra cererii de suspendare a executării se pronunţă instanţa competentă, fără, însă, a defini în vreun fel care anume ar fi această instanţă.

Cu toate acestea, a observat că art. 651 alin. (3) C. proc. civ. prevede că instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Pe cale de consecinţă, prima instanţă de conflict a statuat că devin aplicabile dispoziţiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ. care menţionează expres că instanţa de executare este instanţa competentă a soluţiona contestaţia la executare, în timp ce art. 651 din acelaşi cod stabileşte criteriile de determinare a instanţei de executare.

Drept urmare, Judecătoria Răcari a reţinut că singura concluzie care se poate desprinde este aceea că şi asupra cererii de suspendare a executării silite se pronunţă tot instanţa de executare, anume instanţa competentă a soluţiona cererea principală constând în contestaţia la executare sau în altă cerere privind executarea silită.

Totodată, Judecătoria Răcari a reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 651 C. proc. civ. coroborat cu art. 719 din acelaşi cod, nu este instanţa de executare competentă să judece cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de către debitoarea care are domiciliul în sectorul 2 al municipiului Bucureşti, încuviinţarea executării silite fiind făcută de către Judecătoria Sector 2, care este instanţă de executare.

În urma declinării de competenţă, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sector 2 Bucureşti la 1 martie 2024, sub acelaşi număr de dosar.

La 6 martie 2024, contestatorul a adus la cunoştinţa instanţei că a depus pe rolul Judecătoriei Răcari contestaţia la executare înregistrată sub nr. x/2024 şi, totodată, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti raportat la faptul că bunurile ce ar urma să fie executate în dosarul execuţional nr. x/2023 se află situate în circumscripţia Judecătoriei Răcari, motiv pentru care, raportat la dispoziţiile art. 714 alin. (2) C. proc. civ., apreciază ca fiind competentă această judecătorie.

Prin sentinţa civilă nr. 2953/2024 din 7 martie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Sector 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată de contestator şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei ce are ca obiect suspendare provizorie, formulată de contestatoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata B. S.A., în favoarea Judecătoriei Răcari.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi Judecătoria Răcari, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

În pronunţarea acestei soluţii, cea de a doua instanţă de conflict a reţinut că, prin cererea de încuviinţare a executării silite formulată de societatea B. S.A., înregistrată la data de 30.10.2023, sub nr. 9350, pe rolul C., s-a solicitat, în contradictoriu cu terţul garant D. S.R.L. – în faliment, cu sediul în Bucureşti, punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de Contractul de leasing financiar imobiliar 6148/27.05.2008 şi a actelor adiţionale în privinţa următoarelor bunuri, în baza acţiunilor pauliene admise: apartament nr. x, situat în Bucureşti, sector 2; apartament nr. x, situat în Bucureşti, sector 2; imobil teren intravilan în suprafaţă de 35.970 mp şi construcţiile edificate pe acesta, având o suprafaţă construită la sol de 6.163 mp, cu destinaţie hotel, restaurant, centru de recreere şi relaxare, terenuri de sport, terase, birouri administrative (inclusiv cu toate bunurile mobile care intră în alcătuirea imobilului), situat în comuna Potlogi, sat Pitaru, judeţul Dâmoviţa.

A mai reţinut că, prin încheierea pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti la data de 15.11.2023, în dosarul nr. x/2023, s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite exclusiv pentru executarea silită indirectă a bunurilor imobile menţionate în cererea creditorului, însă, prin prezenta cerere de suspendare provizorie a executării silite, contestatoarea A. S.R.L. solicită suspendarea executării silite demarate asupra imobilului situat în comuna Potlogi, sat Pitaru, jud. Dâmboviţa, deţinut în baza contractului de vânzare autentificat prin încheierea nr. 2025 din data de 23.11.2016 de E. cu privire la care s-a stabilit inopozabilitatea faţă de creditor prin acţiunile pauline formulate de acesta.

De asemenea, a mai arătat că, raportat la Decizia nr. 27/06.12.2021 (RIL) a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, normele de competenţă aplicabile contestaţiei la executare devin incidente şi în ceea ce priveşte cererea de suspendare provizorie, instanţa fiind obligată să procedeze la verificarea competenţei de soluţionare a cererii în conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, cea de a doua instanţă de conflict a reţinut că, în cazul executării silite imobiliare, legiuitorul a înţeles să reglementeze o competenţă alternativă de soluţionare a contestaţiei la executare, alegerea instanţei competente revenind, potrivit regulii prevăzute de art. 116 C. proc. civ., reclamantului-contestator.

De asemenea, a mai arătat că, deşi reclamantul are opţiunea de a alege instanţa la care introduce cererea, acest aspect nu exclude aplicabilitatea efectelor specifice competenţei teritoriale exclusive, acesta fiind ţinut a opta în limita stabilită prin lege, respectiv între cele două instanţe indicate prin dispoziţiile art. 714 alin. (2) C. proc. civ., urmând a-şi manifesta opţiunea fie în mod expres, prin indicarea în cuprinsul acţiunii a alegerii sale, fie prin simplul fapt al înregistrării cererii la una din instanţele prevăzute de lege. Astfel, în măsura respectării de către reclamant a limitelor stabilite de legiuitor, instanţa este ţinută de alegerea acestuia în virtutea dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ.

Însă, în situaţia în care formează obiectul executării silite imobiliare mai multe bunuri imobile, situate în circumscripţia unor curţi de apel diferite, cea de a doua instanţă de conflict a considerat că regula prevăzută de art. 714 alin. (2) C. proc. civ. nu este înlăturată întrucât legiuitorul nu a inserat nicio dispoziţie în acest sens, iar prin aplicarea principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, rezultă că soluţionarea contestaţiei la executare revine instanţei de executare ori instanţei în a cărei circumscripţie se află oricare dintre imobilele care sunt urmărite în cadrul procedurii de executare silită.

În acest sens, cu privire la contestaţia la executare, instanţa a constatat că nu este aplicabil principiul unicităţii instanţei de executare în interpretarea oferită prin Decizia Î.C.C.J. (RIL) nr. 20/2021, întrucât legiuitorul a înţeles să reglementeze în mod expres o dispoziţie derogatorie de la regula enunţată, prin acordarea posibilităţii contestatorului de a se adresa instanţei în circumscripţia căreia se află imobilul care formează obiectul executării silite. Astfel, instanţa de executare rămâne aceeaşi pe tot parcursul executării silite, iar, în virtutea excepţiei reglementate prin art. 714 alin. (2) C. proc. civ., mai multe instanţe pot fi competente să soluţioneze contestaţia la executare.

De asemenea, faţă de împrejurarea că reclamantul a formulat mai multe contestaţii la executare, instanţa a reţinut că acest fapt nu conduce la concluzia că acesta şi-a exprimat opţiunea în ceea ce priveşte competenţa alternativă prin prima contestaţie formulată, poziţia sa analizându-se în cadrul cererii cu care instanţa a fost învestită, singura în raport de care sunt aplicabile dispoziţiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la obligaţia instanţei de a-şi verifica competenţa.

Prin urmare, constatând că unul dintre imobilele care formează obiectul executării silite se află în circumscripţia altei curţi de apel (Curtea de Apel Ploieşti), cea de a doua instanţă de conflict a reţinut că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 714 alin. (2) C. proc. civ., iar prin introducerea cererii de faţă la Judecătoria Răcari, a apreciat că reclamantul şi-a exprimat opţiunea în favoarea acestei instanţe, potrivit art. 116 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari, prima instanţă sesizată, în a cărei circumscripţie se află imobilul ce formează obiectul executării silite.

Totodată, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în temeiul art. 134 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a suspendat din oficiu judecata şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 8 martie 2024, sub acelaşi număr de dosar.

La 25 martie 2024, intimata B. S.A., prin avocat, a depus la dosar note de şedinţă prin care a susţinut competenţa teritorială de soluţionare a cauzei de către Judecătoria Sector 2.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţe sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari, pentru argumentele ce succed.

Obiectul dosarului în legătură cu care s-a ivit prezentul conflict de competenţă îl constituie suspendarea provizorie a executării silite ce face obiectul dosarului execuţional nr. x/2023 aflat pe rolul SCPEJ C., până la soluţionarea cererii de suspendare din cadrul contestaţiei la executare formulată de aceeaşi parte, care face obiectul dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Judecătoriei Răcari.

Prin Decizia nr. 27 din 6 decembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, s-a statuat că instanţa învestită cu o cerere de suspendare provizorie a executării silite este obligată să îşi verifice competenţa cu privire la cererea cu care a fost sesizată, în temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ., analizându-şi competenţa în funcţie de art. 714 din acelaşi cod.

Totodată, prin considerentul 72 din Decizia (RIL) nr. 20/2021, Înalta Curte a reţinut că reglementarea unor derogări - precum ipoteza prevăzută de art. 714 alin. (2) din C. proc. civ., când contestaţia la executare poate fi introdusă şi la judecătoria de la locul situării imobilului, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare - nu face altceva decât să întărească opinia că pe parcursul procedurii execuţionale există o singură instanţă de executare. Astfel, instanţa în a cărei competenţă teritorială se află imobilul nu devine, în acest caz, instanţă de executare, ci doar va fi judecătoria echivalentă instanţei de executare (care rămâne aceeaşi instanţă ce a încuviinţat iniţial executarea silită), care va fi competentă să soluţioneze contestaţia la executare în raport cu locul situării imobilului, în cazul urmăririi silite imobiliare, al urmăririi silite a fructelor şi a veniturilor generate de bunuri imobile, precum şi în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare.

De altfel, acest aspect a fost subliniat şi în cuprinsul considerentului 71 al Deciziei (RIL) nr. 27/2021, prin care s-a reţinut că, de regulă, nu pot exista două instanţe de executare în cadrul aceleiaşi executări silite, iar atunci când legiuitorul a dorit să confere şi altei instanţe competenţa de a soluţiona o contestaţie la executare a indicat în mod expres acest lucru [în acest sens s-a făcut trimitere la art. 714 alin. (2) din C. proc. civ..]. Prin urmare, ceea ce trebuie reţinut din coroborarea considerentelor mai sus amintite este faptul că nu se confundă instanţa de executare – care este şi rămâne aceeaşi, respectiv judecătoria prevăzută de art. 651 C. proc. civ., indiferent de modalitatea în care se realizează executarea – cu instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare în cazul prevăzut de art. 714 alin. (2) C. proc. civ., care poate fi, la alegerea contestatorului, fie instanţa de executare, fie judecătoria de la locul situării imobilului. Însă, pentru a exista dreptul de opţiune între aceste instanţe, este necesar ca imobilul să se afle în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare.

În cauză, imobilul obiect al executării silite, în raport de care s-a formulat şi contestaţie la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari sub numărul de dosar x/2024, este situat în comuna Potlogi, sat Pitaru, judeţul Dâmboviţa.

Prin urmare, fără a nega faptul că, potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia se introduce la instanţa de executare, instanţă care, în acord cu dispoziţiile art. 651 alin. (1) este, de principiu, judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel şi că, în speţă, prin încheierea din 15.11.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis cererea de încuviinţare a executării silite pentru executarea silită indirectă a bunurilor imobile menţionate în cererea creditorului, printre care se află şi imobilul situat în comuna Potlogi, sat Pitaru, judeţul Dâmboviţa, se reţine că, potrivit art. 714 alin. (2) C. proc. civ. "În cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor şi a veniturilor generale ale imobilelor, precum şi în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria de la locul situării imobilului".

Prin urmare, textul legal instituie o competenţă teritorială alternativă în cazul unei situaţii particulare, respectiv atunci când executarea silită poartă asupra unui bun imobil, situat în circumscripţia teritorială a unei alte curţi de apel decât cea în raza căreia se află instanţa de executare.

În concret, în cazul urmăririi silite imobiliare de faţă, sunt deopotrivă competente în sensul art. 714 alin. (2) C. proc. civ., atât Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, ca instanţă de executare de la domiciliul debitorului, dar şi Judecătoria Răcari, ca instanţă de la locul situării imobilului obiect al executării silite, fiind întrunită cerinţa legală obligatorie a situării celor două judecătorii, ambele competente, în circumscripţia unor curţi de apel diferite, pentru a deveni incident textul legal menţionat.

În această situaţie, contestatoarea şi-a manifestat voinţa procesuală în sensul învestirii instanţei de la locul situării imobilului, respectiv Judecătoria Răcari, în acord cu dispoziţiile art. 116 C. proc. civ. privind alegerea de competenţă, coroborate cu cele ale art. 714 alin. (2) C. proc. civ.

Împrejurarea că, în cauză, anterior introducerii prezentei cereri de suspendare, contestatoarea sesizase Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti cu o altă cerere de suspendare provizorie a executării silite ce face obiectul aceluiaşi dosar execuţional nr. x/2023 al SCPEJ C. şi Asociaţii, soluţionată/respinsă prin încheierea din 31.01.2024, pronunţată de Judecătoria Sector 2 în dosarul nr. x/2024, nu împiedică judecarea pricinii de către instanţa aleasă de către contestatoare (Judecătoria Răcari).

În acest sens, alegerea contestatorului trebuie verificată, în condiţiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., în cadrul cererii cu care instanţa respectivă a fost învestită, iar aspectele privind conduita anterioară a debitorului, autoritatea de lucru judecat ori abuzul de drept vor fi soluţionate de instanţa competentă, cu respectarea ordinii de soluţionare a excepţiilor.

Aşadar, având în vedere că imobilul obiect al executării silite, în raport de care s-a formulat şi contestaţie la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari sub nr. de dosar x/2024, este situat în comuna Potlogi, sat Pitaru, judeţul Dâmboviţa, comună aflată în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Răcari, judeţul Dâmboviţa, conform anexei Hotărârii de Guvern nr. 1217/2023 privind stabilirea localităţilor care fac parte din circumscripţiile judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă acestea, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1102 din 07 decembrie 2023, instanţă aflată în circumscripţia altei curţi de apel (Curtea de Apel Ploieşti) decât cea în care se află instanţa de executare (Curtea de Apel Bucureşti), Înalta Curte reţine că aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea de suspendare provizorie a executării silite imobiliare formulată de contestatoarea A. S.R.L.

Prin urmare, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2024.