Subrogation action in insurance matters barred from cassation under amended Civil Procedure Code
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed both appeals for inadmissibility, thereby leaving the Court of Appeal’s decision, which had reversed the first-instance judgment and dismissed the insurer’s subrogation claim, as final and binding. The dispute concerned a civil action for reimbursement initiated by an insurance company against a driver and a company, seeking to recover two-thirds of the damages paid out in settlement of a prior liability judgment where the insurer had been found jointly and severally liable under a motor insurance contract; the core issue was the admissibility of the appeal on the merits. Relying on the principle that subrogation actions derived from insurance contracts fall within the specific domain of insurance matters, the Court applied the amended Civil Procedure Code, which explicitly excludes appellate court decisions in insurance litigation from the scope of further appeal to the supreme court for cases initiated after the entry into force of the relevant legislative amendments, rendering the appellate decision final and immune from cassation despite any contrary mentions in the lower court’s dispositive.
Legislator headnote
AI generatedart. 494 din C. proc. civ, art. 1053 C. civ, art. 1003 C. civ, art. 1000 alin. (3) C. civ, art. 73 din Legea nr. 105/1992, art. 483 C. proc. civ; Subrogation action in insurance matters barred from cassation under amended Civil Procedure Code: , au fost invocate dispoziţiile art. 1, 8, 9, 48, 49, 50 din Legea 136/1995, art. 103 din Legea 105/1992, art. 969 şi 1041 din C. civ. 1864.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 26 martie 2024
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 2 mai 2022 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu debitorii/pârâţii B. şi C. S.R.L., obligarea acestora la plata sumei de totale de 621.938,62 RON reprezentând contravaloarea a 2/3 din despăgubirile achitate de reclamantă în baza deciziei civile nr. 351/25.06.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj, respectiv obligarea pârâtului de rang 1 la plata sumei de 310.969,31 RON şi obligarea pârâtului de rang 2 la plata aceleiaşi sume, de 310.969,31 RON, obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă debitului menţionat, calculată de la data introducerii acţiunii şi până la data achitării efective a sumei solicitate, cu cheltuieli de judecată (onorariu avocaţial, taxă de timbru).
La 4 mai 2022, reclamanta a depus la dosar o precizare a câtimii pretenţiilor deduse judecăţii, în sensul că solicită: obligarea pârâţilor la plata sumei totale de 629.954,44 RON reprezentând contravaloarea a 2/3 din despăgubirile achitate de reclamantă în baza deciziei civile nr. 351/25.06 2021 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2017, respectiv obligarea pârâtului de rang 1 la plata sumei de 314.997,22 RON şi a pârâtului de rang 2 la plata aceleiaşi sume, de 314.997,22 RON; obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă debitului susmenţionat, calculată de la data introducerii acţiunii şi până la data achitării efective a sumei solicitate, cu cheltuieli de judecată (onorariu avocaţial, taxă de timbru).
Odată cu întâmpinarea, pârâta C. S.R.L. a formulat şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantei A. la plata sumei de 52.578,37 RON reprezentând cheltuielile suportate de pârâtă de-a lungul procesului derulat la iniţiativa reclamantului D., creanţă notificată reclamantei; cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1, 8, 9, 48, 49, 50 din Legea 136/1995, art. 103 din Legea 105/1992, art. 969 şi 1041 din C. civ. 1864.
Prin sentinţa civilă nr. 266/2023 din 8 februarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Specializat Cluj a admis cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B. şi pârâta C. S.R.L.; a obligat pârâtul B. să plătească reclamantei A. S.A. suma de 314.997,22 RON, reprezentând 1/3 din despăgubirile achitate de reclamantă conform deciziei civile nr. 632/1285/2017* a Curţii de Apel Cluj şi, totodată, a obligat pârâta C. S.R.L. să plătească reclamantei A. S.A. suma de 314.997,22 RON, reprezentând 1/3 din despăgubirile achitate de reclamantă conform aceleiaşi decizii a Curţii de Apel Cluj.
De asemenea, a obligat pârâţii B. şi C. S.R.L. să plătească reclamantei A. suma de 15.824,38 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 9.824,38 RON, taxa de timbru şi suma de 6000 RON, onorariu avocat. Totodată, a respins excepţia prescripţiei invocată de reclamanta-pârâtă reconvenţional A. S.A. cu privire la cererea reconvenţională şi a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamant reconvenţional C. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta-pârât reconvenţional.
Împotriva acestei sentinţe, pârâta-reclamantă C. S.R.L. a declarat apel, solicitând admiterea apelului, cu consecinţa modificării hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată şi admiterea cererii reconvenţionale formulate, cu obligarea reclamantei A. S.A. VIENNA INSURANCE GROUP la plata sumei de 52.578,37 RON reprezentând suma totală a cheltuielilor plătite de apelantă de-a lungul procesului derulat la iniţiativa reclamantului D., precum şi a cheltuielilor de judecată ocazionate la fond şi în apel.
Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat apel şi pârâtul B. solicitând admiterea acestuia, cu consecinţa modificării în parte a hotărârii atacate şi respingerea acţiunii formulate faţă de apelant ca nefondată.
Împotriva aceleiaşi sentinţe, reclamanta A. S.A. a formulat apel incident, prin care a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte pretenţiile în cuantum de 35.988,37 RON din cererea reconvenţională formulată de pârâta C. S.R.L., cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 523/2023 din 10 octombrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă a admis apelurile declarate de C. S.R.L. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 266/08.02.2023 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2022 pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată formulată de A. S.A., în contradictoriu cu B. şi C. S.R.L., obligând reclamanta să plătească pârâtului B. suma de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă şi pârâtei C. S.R.L. suma de 4.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în prima instanţă, păstrând restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Totodată, a respins apelul incident declarat de A. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe, obligând-o să plătească apelantei C. S.R.L. suma de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel parţiale şi apelantului B. suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii, la 30 noiembrie 2023, respectiv la 4 decembrie 2023, au formulat recursuri atât pârâta-reclamantă C. S.R.L., cât şi reclamanta-pârâtă A. S.A.
Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursurilor, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că ambele recursuri se impun a fi respinse, ca inadmisibile, pentru următoarele considerente:
În speţă, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, pe calea prezentei acţiuni, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor din dosarul nr. x/2017 la plata sumei de 314.997,22 RON fiecare, raportat la faptul că aceasta a achitat singură despăgubirile în cadrul executării silite, deşi obligaţia stabilită în sarcina celor trei pârâţi prin decizia nr. 351/25.06.2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj era solidară, cererea de chemare în judecată fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 1052, art. 1053 C. civ.
Prin decizia civilă nr. 351/25.06.2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2017, au fost analizate raporturile juridice dintre părţile litigante, raportat la temeiurile de drept invocate prin cererea de chemare în judecată (dispoziţiile art. 998-999 şi 1000 alin. (3) C. civ. din 1864), dar şi raportat la apărările pârâtei C. S.R.L. care a invocat răspunderea pârâtei A. în baza poliţei de asigurare CV nr. x din 04.05.2004 (cu valabilitate până în 04.08.2004), în conformitate cu legislaţia din ţara în care s-a produs evenimentul asigurat.
Totodată, prin decizia civilă nr. 351/25.06.2021, rămasă irevocabilă prin respingerea recursurilor formulate, Curtea de Apel Cluj a stabilit răspunderea solidară a pârâţilor B., C. S.R.L. şi A. S.A. pentru prejudiciile materiale şi nepatrimoniale suferite de numitul D., în temeiul dispoziţiilor art. 1003 C. civ. din 1864 cu raportare la art. 998-999 C. civ. şi art. 1000 alin. (3) C. civ. coroborat cu art. 108 şi 107 din Legea nr. 105/1992 (în ce îi priveşte pe B. şi C. S.R.L.) şi în temeiul art. 73 din Legea nr. 105/1992, raportat la clauza de la art. 4 din condiţiile generale de asigurare, coroborat cu norme din legislaţia germană: §18 alin. (1) din Legea traficului rutier şi § 115 alin. (1) teza 1 număr 1 şi teza 4 a legii contractului de asigurare (în ce priveşte societatea de asigurare A. S.A. care, potrivit normelor naţionale germane, răspundea în solidar cu conducătorul auto vinovat de producerea accidentului).
Având în vedere că formularea acţiunii în regres în vederea recuperării sumei solicitate de la pârâţii din prezenta cauză îşi are izvorul în contractul de asigurare, în aceste condiţii, faţă de obiectul cauzei şi natura raporturilor juridice litigioase, Înalta Curte apreciază că acţiunea de faţă se circumscrie materiei asigurărilor.
Sub aceste aspect, se cuvine amintit că, prin Decizia nr. 23/2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea recursului în interesul legii, s-a statuat că acţiunea în regres formulată de către asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului este o acţiune comercială, întrucât are la bază raportul de asigurare încheiat între asigurător şi asigurat, iar subrogarea în drepturile beneficiarului contra celor răspunzători de producerea pagubei are ca izvor contractul de asigurare.
În acelaşi sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 13 din 18 mai 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat că acţiunile societăţii de asigurare de recuperare a sumelor plătite drept despăgubire, de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, sunt incluse în categoria litigiilor în materia asigurărilor, întrucât plata făcută de asigurător este o consecinţă a executării contractului de asigurare pe care l-a încheiat cu asiguratul său, în lipsa acestuia societatea de asigurare neputând invoca în favoarea sa acţiunea în regres reglementată de lege.
Reţinând, aşadar, că prezentul litigiu se circumscrie materiei asigurărilor şi că procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, respectiv la 2 mai 2022, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.
Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului (2 mai 2022) "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."
Cum, potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar în conformitate cu art. 27 din acelaşi cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul, odată cu intrarea în vigoare a modificărilor aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, în materiile prevăzute expres de alin. (2) al art. 483, inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului este suprimată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a acestor prevederi.
Aşadar, având în vedere că, în speţă, cele două recursuri au ca obiect decizia civilă nr. 523/2023 din 10 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă în etapa procesuală a apelului, într-o cerere pronunţată în materia asigurărilor, în raport de dispoziţiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă de la pronunţare, în accepţiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I raportat la art. 634 alin. (2) C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Cum, în virtutea principiului legalităţii căilor de atac, părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, principiul enunţat fiind consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. la art. 457, menţiunea din cuprinsul deciziei recurate "cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare" nu conduce la deschiderea căii de atac a recursului, întrucât recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac.
Relevant în acest sens este şi art. 457 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, Înalta Curte, în temeiul 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de recurenta-reclamantă-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 523/2023 din 10 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă şi de recurenta-pârâtă-reclamantă C. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de recurenta-reclamantă-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 523/2023 din 10 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă şi de recurenta-pârâtă-reclamantă C. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2024.