Utility operator's cassation appeal annulled for lack of legal criticism; liability upheld and fees awarded to property owner

Şedinţa publică din data de 26 martie 2024

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj – secţia a II-a Civilă la 14 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C. S.R.L. şi D. obligarea acestora, în solidar, la plata următoarelor sume: 288.000 RON, reprezentând prejudiciul efectiv creat reclamantei prin săvârşirea unei fapte ilicite de către pârâtul B., în calitate de prepus al comitenţilor C. S.R.L. şi D.; contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului şi dobânda legală aferentă capătului principal de cerere, calculată potrivit O.G. nr. 13/2011, de la data săvârşirii faptei ilicite şi până la momentul achitării efective a debitului principal, cu titlu de beneficiu nerealizat; daune morale în cuantum de 10.000 de euro în echivalent RON la data plăţii şi cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349, art. 1357, art. 1373, art. 1381, art. 1382, art. 1385, art. 1386, art. 1516, art. 1531 C. civ.

La data de 13 iunie 2016, reclamanta A. a formulat cerere de modificare a acţiunii principale, solicitând modificarea cadrului procesual, în sensul că a înţeles să se judece în contradictoriu şi cu pârâţii U.A.T. Municipiul Calafat - prin Primar şi E. S.A., renunţând la judecată faţă de pârâta iniţial menţionată în cuprinsul acţiunii, respectiv C. S.R.L.

La data de 28.06.2016, reclamanta A. a formulat o precizare la cererea principală, cu privire la solicitarea din cererea principală de a se dispune obligarea pârâţilor în solidar, indicând, în concret, temeiurile de drept, pentru fiecare pârât în parte.

La data de 3 noiembrie 2016, reclamanta A. a depus o altă cerere de modificare a acţiunii principale, prin care a solicitat modificarea cadrului procesual cu privire la părţile cu care înţelege să se judece, în sensul conceptării în cauză, în calitate de pârâţi, a numiţilor F. şi G. S.R.L. şi o precizare a acţiunii prin care a solicitat obligarea în solidar a acestora, împreună cu ceilalţi pârâţi, la acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei.

La data de 3 aprilie 2017, reclamanta A. a formulat precizare la acţiune prin care a înţeles să îşi majoreze pretenţiile aferente primelor două capete de cerere, raportat la concluziile raportului de expertiză.

Astfel, cu privire la primul capăt de cerere, respectiv obligarea pârâţilor la plata contravalorii prejudiciului efectiv creat, reclamanta a înţeles să îşi majoreze pretenţiile de la suma de 288.000 RON la suma de 425.880 RON, rezultată din concluziile raportului de expertiză, iar în ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, având ca obiect contravaloarea lipsei de folosinţă, a înţeles să îşi precizeze pretenţiile la nivelul sumelor indicate în concluziile raportului de expertiză, respectiv la suma de 364 RON pe lună, aferentă perioadei 14.02.2016-14.09.2016, precum şi la plata sumei de 52 RON pe lună, începând cu 14.09.2016 şi până la achitarea integrală a debitului.

Prin sentinţa civilă nr. 422/2017 din 10 iulie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Dolj – secţia a II-a Civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor U.A.T. Municipiul Calafat prin Primar şi E. S.A.; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei G. S.R.L.

A admis în parte acţiunea modificată şi precizată formulată de reclamanta A. şi a obligat, în solidar, pârâţii B., F., D. şi G. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 425.880 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, suma de 52 RON lunar reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului şi a dobânzii legale calculate la aceste sume, începând cu 14.02.2016 şi până la achitarea integrală a debitului.

A respins acţiunea formulată împotriva U.A.T. Calafat şi E. S.A. şi a luat act de renunţarea reclamantei la judecarea cererii împotriva C. S.R.L.

Totodată, a respins cererile de obligare la plata cheltuielilor de judecată formulate de E. S.A. şi de către reclamantă.

Prin sentinţa nr. 3/2017 din 14 noiembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Dolj – secţia a II-a Civilă a admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 422/2017, formulată de reclamanta A., în sensul că a admis în parte cererea având ca obiect daune morale şi a obligat pârâţii F., D. şi G. S.R.L., în solidar, la plata sumei de 4000 Euro, reprezentând daune morale.

Împotriva sentinţei nr. 422/2017 din 10 iulie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2016, reclamanta A. şi pârâţii D. S.A., F., G. S.R.L. au declarat apel.

Totodată, pârâtele D. S.A. şi G. S.R.L. au declarat apel şi împotriva sentinţei nr. 3/2017 din 14 noiembrie 2017, pronunţată în acelaşi dosar.

Prin apelul propriu, pârâta D. S.A. a susţinut că nu are calitate procesuală pasivă.

Prin decizia nr. 382/2019 din 29 mai 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă a respins apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 422/2017 din 10 iulie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2016.

A respins apelul formulat de pârâtul F. împotriva aceleiaşi sentinţe şi a respins apelurile formulate de D. S.A. Craiova împotriva sentinţei nr. 422/10.07.2017 şi a sentinţei nr. 3/14.11.2017, pronunţate de Tribunalul Dolj – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2016.

A admis apelul formulat de pârâta G. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 422/10.07.2017, pronunţată de Tribunalul Dolj – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2016, pe care a schimbat-o în sensul că a admis în parte acţiunea modificată şi precizată şi a obligat în solidar pârâţii B., F., G. S.R.L. şi D. S.A. să plătească reclamantei suma de 282.180 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat şi dobânda legală de la data rămânerii definitive a sentinţei şi până la data plăţii efective a despăgubirilor, precum şi suma de 43.900 RON reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă de la data producerii prejudiciului - 14.02.2016 - şi până la data pronunţării acestei decizii.

Totodată, a respins apelul formulat de pârâta G. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 3/14.11.2017, pronunţată de Tribunalul Dolj – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2016.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei şi a obligat apelanta-reclamantă la 6432 RON cheltuieli de judecată către apelanta-pârâtă G. S.R.L.

Împotriva acestei decizii, pârâtele D. S.A. şi G. S.R.L. au declarat recurs.

Prin decizia nr. 1250 din 2 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a admis recursurile declarate de recurentele-pârâte D. S.A. şi G. S.R.L. împotriva deciziei nr. 382/2019 din 29 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. şi intimaţii-pârâţi B., U.A.T. Municipiul Calafat prin Primar, E. S.A. şi F..

A casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă la 9 septembrie 2020, sub nr. x/2016*.

Prin decizia nr. 558/2020 din 9 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă a admis apelurile declarate de pârâtele D. S.A. şi G. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 422/2017 din 10 iulie 2017 şi a sentinţei nr. 3/2017 din 14 noiembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Dolj – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu apelanta reclamantă A., apelantul pârât F. şi cu intimaţii pârâţi B., U.A.T. Municipiul Calafat prin Primar şi E. S.A. prin lichidator judiciar C.I.T.R. FILIALA CLUJ.

A schimbat în parte sentinţa în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor D. S.A. şi G. S.R.L. şi a respins acţiunea modificată şi precizată faţă de acestea.

Totodată, a obligat apelanta reclamantă A. la 9.500 RON cheltuieli de judecată către intimata pârâtă G. S.R.L.

Împotriva deciziei nr. 558 din 9 noiembrie 2020, reclamanta A. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 563 din 9 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie – secţia a II-a Civilă a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 558 din 9 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă la 19 octombrie 2022, sub nr. x/2016.

Prin decizia nr. 580/2022 din 23 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă a respins apelurile declarate de reclamanta A. şi de pârâţii D. S.A. şi F. împotriva sentinţei civile nr. 422/10.07.2017 pronunţată de Tribunalul Dolj – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2016 şi apelul declarat de pârâta D. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3/14.11.2017.

A admis apelul declarat de pârâta G. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 422/10.07.2017 şi apelul formulat de aceeaşi pârâtă împotriva sentinţei nr. 3/14.11.2017.

A schimbat în parte sentinţa nr. 422/10.07.2017 în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei G. S.R.L. şi a respins acţiunea modificată şi precizată faţă de aceasta.

A schimbat în parte sentinţa nr. 3/14.11.2017 în sensul că a respins cererea de acordare a daunelor morale formulată împotriva pârâtei G. S.R.L. şi a menţinut restul dispoziţiilor celor două sentinţe.

Totodată, a obligat apelanta reclamantă A. la 29.400 RON către apelanta pârâtă G. S.R.L. cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 3/2023 din 9 martie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă a admis cererea de completare a deciziei nr. 580 din 23.11.2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, formulată de apelanta reclamantă A., în contradictoriu cu apelanţii-pârâţi D. S.A., G. S.R.L., F. şi intimaţii-pârâţi B., U.A.T. Municipiul Calafat prin Primar, E. S.A. prin lichidator judiciar C.I.T.R. FILIALA CLUJ şi a dispus completarea deciziei nr. 580 din 23.11.2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în sensul că a respins cererea având ca obiect plata cheltuielilor de judecată formulată de apelanta reclamantă A..

Prin memoriul de recurs declarat la 29 decembrie 2022, în termen legal, D. S.A. Craiova a solicitat admiterea recursului, admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive şi, în consecinţă, respingerea acţiunii formulate de reclamanta A., ca netemeinică şi nelegală.

În susţinerea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, recurenta a învederat că proprietarul reţelei de alimentare cu apă şi de canalizare este, potrivit Legii nr. 213/1998, Consiliul Local al Municipiului Craiova, D. fiind numai administratorul reţelelor de alimentare cu apă şi de canalizare.

Totodată, arată că, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească şi să dispună de bunurile aparţinând domeniului public în condiţiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare.

Mai arată că, prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 241/2006 privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare, se stabileşte că, pentru funcţionarea serviciului, autorităţile administraţiei publice locale transferă, unuia sau mai multor operatori, toate sarcinile şi responsabilităţile privind furnizarea/prestarea serviciilor de utilităţi publice, cât şi administrarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare aferente acestuia, pe baza unui contract de delegare a gestiunii.

Astfel, susţine că, la data producerii incidentului, predase amplasamentul şi reţelele respective către societatea C. S.R.L., sens în care solicită admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive. Totodată, susţine că, în cazul în care prejudiciul este dovedit, obligaţia acordării de despăgubiri aparţine celui care l-a provocat şi răspunde legal de amplasament/de şantier, şi nu societăţii recurente.

Recurenta arată că, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 51/2006, operatorii ser­viciilor de utilităţi publice, indiferent de modul de organizare, de forma de proprietate, natura capitalului sau ţara de origine, au drept de servitute le­gală asupra sistemelor de utilităţi publice destinate realizării serviciilor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în Legea nr. 241/2006 privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare, care statuează că operatorul serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare beneficiază de dreptul de servitute asupra proprietăţilor afectate de aceste sisteme, cu titlu gratuit, pe toată durata existenţei acestora.

În continuare, recurenta evidenţiază că, potrivit prevederilor art. 480 C. civ., proprietatea este dreptul pe care îl are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod ex­clusiv şi absolut, însă în limitele stabilite de lege.

Având în vedere că sfera de exercitare a acestui drept nu este nelimitată, recurenta afirmă că, în cauza de faţă, prin voinţa legiuitorului, s-a restrâns exercitarea dreptului de proprietate la o anumită parte a bunului ce formează obiectul acestui drept, ceea ce echivalează cu suspendarea prerogativelor folosinţei în relaţiile cu acest bun. Prin urmare, apreciază că exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren menţionate este limitată legal prin instituirea dreptului de servitute în favoarea operatorilor serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, pentru exploatarea şi realizarea unor lucrări de utilitate publică.

De asemenea, arată că, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 51/2006, pentru asigurarea protecţiei şi funcţionării normale a sistemelor de utilităţi publice, precum şi pentru evitarea punerii în pericol a per­soanelor, bunurilor şi mediului, se instituie zone de protecţie sanitară şi de siguranţă a acestora, în conformitate cu normele tehnice elaborate de auto­rităţile competente.

Ca urmare a celor precizate, apreciază că, întrucât reţeaua nu se mai află în administrarea societăţii recurente, ci a societăţii C. S.R.L., reclamanta A. nu este îndreptăţită la plata con­travalorii lipsei de folosinţă a terenului sau la despăgubiri din partea D. atât timp cât, la momentul pro­ducerii avariei, reţeaua era predată societăţii C. S.R.L.

Mai mult, recurenta susţine că nici de această dată Curtea de Apel Craiova nu a verificat înscrisurile pe care le-a depus în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive conform indicaţiilor deciziilor de casare ale Î.C.C.J. (decizia 1250/02.07.2020 şi decizia nr. 563/9.03.2022), prin care a arătat că, în perioada avariei, amplasamentul era predat către societatea C., lider de asociere, şi societăţii G. S.R.L., în calitate de subcontractant, conform sub-clauzei 4.4 (subantreprenori), prestări servicii pentru obiectivul CL-17- Extindere sisteme de alimentare cu apă Golenti, Basarabi, conducta de aducţiune Basarabi-Golenti.

Totodată, menţionează că nu se poate reţine în sarcina sa o vinovăţie, cu exonerarea de la plată, pentru lipsa de calitate (procesuală pasivă), a societăţilor care aveau un contract ferm de lucrări şi aveau în pază juridică respectivul amplasament.

În plus, învederează că, din cuprinsul legii speciale, Legea 51/2006 cu modificările şi completările ulterioare, reiese foarte clar când ar trebui despăgubit un utilizator (în urma unor intervenţii, retehnologizări, ceea ce nu se verifică în cauza de faţă), or recurenta arată că avea un contract ferm de lucrări, iar amplasamentul era predat către o asociere de firme cu subcontractanţi care aveau drepturi şi obligaţii ferme, fiind vorba de un contract pe fonduri europene.

În acest sens, invocă adresa cu nr. x/18.02.2016 emisă de societatea C. către H. şi D., prin care societatea G. se obliga să închirieze nişte utilaje cu deservenţi/personal pentru manevrare.

În probatoriu, recurenta solicită a se observa înscrisurile pe care aceasta le-a depus în apel, în şedinţă publică, din care rezultă lipsa calităţii sale procesuale pasive.

În încheiere, autoarea prezentului demers judiciar a solicitat admiterea excepţiei invocate, admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii formulate împotriva societăţii recurente.

În drept, a arătat că recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 483, art. 488 pct. 1 şi pct. 8 C. proc. civ.

La 8 iunie 2023, intimata-reclamantă A., prin avocat, a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

La 19 iunie 2023, societatea G. S.R.L., prin avocat, a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii cererii de recurs (în raport de dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. – nu se indică hotărârea care se atacă conform art. 486 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cerinţă imperativă prevăzută sub sancţiunea nulităţii cererii de recurs; precum şi în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.); în subsidiar, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a reţinut nulitatea recursului, iar prin încheierea din 31 octombrie 2023, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi, cu menţiunea că acestea au posibilitatea de a depune punct de vedere.

Faţă de raportul comunicat, la 16 noiembrie 2023, intimata-reclamantă A., prin avocat, a depus la dosar punct de vedere, prin care a arătat că achiesează la concluziile raportului, sens în care a solicitat constatarea nulităţii recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea completului de filtru din 23 ianuarie 2024, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei nr. 580/2022 din 23 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă şi a stabilit termen de judecată la 26 martie 2024, ora 10, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, termen la care a prorogat discutarea excepţiei nulităţii recursului.

La 19 martie 2024, recurenta-pârâtă a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului şi admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, precum şi admiterea recursului şi, în consecinţă, respingerea acţiunii formulate de reclamantă ca netemeinică şi nelegală.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului declarat în cauză, Înalta Curte urmează a anula recursul pentru următoarele considerente:

Motivele de recurs reprezintă ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate, însă, pentru a fi susceptibilă de a declanşa un control judecătoresc, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât şi dezvoltarea lor. Aceasta înseamnă că recursul nu se poate limita la o simplă indicare a motivelor de casare, condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii/criticilor formulate raportat la considerentele hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

De asemenea, se reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs,…", iar, potrivit art. 489 alin. (1) teza I C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, …".

Totodată, exceptând situaţia în care instanţa, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, invocă, din oficiu, un motiv de casare care este de ordine publică, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. se reţine că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca şi criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege, instanţa de recurs având obligaţia de a verifica dacă motivul/motivele invocate prin cererea de recurs se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că, spre deosebire de calea de atac devolutivă a apelului, recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar criticile formulate să fie apte de a fi încadrate în cel puţin unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, în considerarea faptului că recursul este o cale de atac extraordinară, autorul acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, se constată că, deşi recurenta şi-a întemeiat demersul judiciar pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ., în realitate, invocarea acestor motive de nelegalitate este formală, neputând fi reţinută existenţa unor (veritabile) critici de nelegalitate, în sensul exigenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 483 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

În concret, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. (instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale), recurenta nu a formulat nicio critică de nelegalitate care să vizeze acest motiv de casare, astfel încât, Înalta Curte reţine că autoarea prezentului demers judiciar a invocat pur formal motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Totodată, nici celelalte susţineri, care privesc încălcarea unor norme de drept material, nu sunt veritabile critici de nelegalitate.

În concret, se reţine că recurenta a indicat anumite norme de drept material pretins a fi fost nesocotite/încălcate de instanţa de apel, însă, pentru a putea declanşa un control de legalitate, este necesar nu numai ca autorul recursului să indice norma de drept pretins a fi fost încălcată/interpretată eronat, ci acesta trebuie să arate, în concret, şi în ce mod instanţa de apel a nesocotit acea normă, raportat la considerentele hotărârii atacate.

Aşadar, având în vedere că, şi în apelul propriu, criticile recurentei au vizat lipsa calităţii sale procesuale pasive, faţă de care instanţa de apel a reţinut că în mod corect instanţa de fond a stabilit o răspundere legală specială în sarcina operatorului serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, ce există în temeiul art. 27 alin. (3) din Legea nr. 241/2006, independent de transmiterea obligaţiei de reparare către o altă entitate, recurenta trebuia să dezvolte critici de nelegalitate în raport de considerentele deciziei recurate, conform cerinţei impuse de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Or, având în vedere că, prin criticile formulate, recurenta nu combate nicicum acest considerent, în lipsa unor critici de nelegalitate care să vizeze înseşi considerentele deciziei recurate, instanţa de recurs nu poate proceda la verificarea legalităţii deciziei recurate, substituindu-se recurentei în demersul său judiciar, aşa-zisele critici formulate fiind străine de considerentele deciziei atacate.

Prin urmare, în lipsa unei motivări efective a criticilor formulate, care să vizeze considerentele pe care instanţa şi-a întemeiat soluţia, trimiterea pe care o face recurenta la (conţinutul unor) texte de lege nu reprezintă o motivare aptă să declanşeze un control de legalitate în această etapă procesuală.

În altă ordine de idei, recurenta formulează şi o critică prin care afirmă că, în rejudecare, Curtea de Apel Craiova nu a procedat conform indicaţiilor deciziilor de casare ale Înaltei Curţi (nr. 1250/02.07.2020 şi 563 din 9.03.2022), susţinând că instanţa de apel nu a verificat înscrisurile pe care (recurenta) le-a depus în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive. Chiar dacă, aparent, prin critica formulată, recurenta semnalează o presupusă nerespectare a indicaţiilor deciziilor de casare, în realitate, aceasta nu formulează veritabile critici de nelegalitate, ci antamează chestiuni de temeinicie, ce tind la verificarea probatoriului administrat în cauză, or aceste aspecte sunt incompatibile cu specificul căii extraordinare de atac a recursului, intrând exclusiv în atribuţia instanţelor devolutive.

În concluzie, nefiind motivat în raport cu cerinţele art. 486 alin. (1) lit. d) raportat art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) raportat la art. 493 alin. (5) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei nr. 580/2022 din 23 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă.

Cu privire la cererea intimatei G. S.R.L. de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, Înalta Curte reţine că, prin decizia recurată, instanţa de apel a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei G. S.R.L. şi a respins acţiunea modificată şi precizată faţă de aceasta, iar prin recurs nu este criticată această soluţie.

Prin urmare, având în vedere că societatea mai sus amintită nu mai justifică calitate procesuală în această etapă a litigiului, aspect recunoscut în mod explicit la termenul de judecată de însuşi apărătorul acesteia, Înalta Curte va respinge cererea intimatei-pârâte G. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Cu privire la cererea intimatei-reclamante A. de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, Înalta Curte constată că intimata-reclamantă, reprezentată de avocat cu împuternicire aflată la dosar recurs, a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli, în sumă de 5000 RON, conform facturii seria x nr. x din 27.06.2023 însoţită de chitanţa seria x nr. x din 27.06.2023, aflate la dosar recurs.

Faţă de soluţia de anulare a recursului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă D. S.A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5000 RON, către intimata-reclamantă A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei nr. 580/2022 din 23 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă.

Respinge cererea intimatei-pârâte G. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Obligă recurenta-pârâtă D. S.A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5000 RON, către intimata-reclamantă A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2024.