Jurisdictional competence for labor claims by retired prosecutors: inapplicability of Art. 127 CPC exemption to pensioners and prosecutor's offices
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning competence to the Court of First Instance of Dâmbovița, rejecting the claim that territorial competence belonged to the neighboring court of Argeș. The dispute arose from a labor lawsuit filed by six former prosecutors, currently pensioners, seeking the recalculation of their basic allowance based on a sectoral reference value and the full payment of specific work-related allowances and bonuses in accordance with a prior civil judgment, while dismissing the argument that the jurisdictional exemption for active judicial officers applied. The Court held that the provisions of Article 127 of the Code of Civil Procedure, which transfer jurisdiction away from the court where a judge or prosecutor is employed, do not apply to retired prosecutors nor to cases where the defendant is a prosecutor's office (Parchet) rather than the court itself; consequently, the general rules under Article 269(2) of the Labor Code were decisive, establishing competence in the jurisdiction where the claimants' former workplace was located, thereby validating the initial filing at the Dâmbovița tribunal.
Legislator headnote
AI generatedart. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, art. 25 din Legea nr. 153/2017, art. 127 C. proc. civ, art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ; Jurisdictional competence for labor claims by retired prosecutors: inapplicability of Art. 127 CPC exemption to pensioners and prosecutor's offices: The dispute arose from a labor lawsuit filed by six former prosecutors, currently pensioners, seeking the recalculation of their basic allowance based on a sectoral reference value and the full payment of specific work-related allowances and bonuses in accordance with a prior civil judgment, while dismissing the argument that the jurisdictional exemption for active judicial officers applied. The Court held that the provisions of Article 127 of the Code of Civil Procedure, which transfer jurisdiction away from the court where a judge or prosecutor is employed, do not apply to retired prosecutors nor to cases where the defendant is a prosecutor's office (Parchet) rather than the court itself; consequently, the general rules under Article 269(2) of the Labor Code were decisive, establishing competence in the jurisdiction where the claimants' former workplace was located, thereby validating the initial filing at the Dâmbovița tribunal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvisions cited in the dispositive section as the legal basis for the court's decision to resolve the negative conflict of jurisdiction and assign competence.
Full text
Şedinţa publică din data de 26 martie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 16 februarie 2023 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa – secţia I Civilă sub număr de dosar x/2023, reclamanţii A., B., C., D., E., F., prin reprezentant D. şi cu domiciliul procedural ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură în Municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL PUBLIC-PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PLOIEŞTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIŢA, DIRECŢIA DE INVESTIGARE A INFRACŢIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ŞI TERORISM, CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII şi cu citarea Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, au solicitat să se dispună obligarea pârâţilor să calculeze indemnizaţia de bază a reclamanţilor cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON ce li se cuvine în baza sentinţei civile nr. 3344/18.06.2021 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul civil nr. x/2020, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 4818/17.11.2022 a Curţii de Apel Piteşti şi să se dispună reîncadrarea reclamanţilor prin raportare la această indemnizaţie, începând cu data de 01.01.2018 şi în continuare, pentru viitor, fără plafonarea prevăzută de dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017; să se dispună, obligarea pârâţilor la acordarea în integralitate (fără limitarea la 30% prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017) a sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, cuvenite, în procent de 45% prevăzut de art. 4 şi 5 din Anexa nr. V a Legii nr. 153/2017, aplicate la indemnizaţia lunară de încadrare calculată conform pct. 1, începând cu data de 01.01.2018 şi în continuare pentru viitor şi obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, pentru fiecare reclamant în parte, pentru perioadele în care au lucrat în cadrul pârâţilor, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care să fie actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată, până la data plăţii efective.
Prin sentinţa civilă nr. 1249 din 13 iunie 2023 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul Dâmboviţa a reţinut, în esenţă că, din perspectiva calităţii de reclamant a doamnei E., care îşi desfăşoară activitatea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, faţă de dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., soluţionarea pretenţiilor reclamantei nu poate fi în competenţa teritorială a Tribunalului Dâmboviţa, ci a uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu Curtea de apel Ploieşti.
Au fost respinse apărările reclamanţilor, în sensul că doamna E. nu ar îndeplini atribuţii de procuror de şedinţă, ci îşi desfăşoară activitatea ca procuror de urmărire penală la sediul parchetului, întrucât textul de lege se raportează la parchetul în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea, nefiind permisă adăugarea la lege.
Astfel, conform art. 269 alin. (2) Codul Muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, însă în cazul de faţă, reclamanţii se află într-un litisconsorţiu procesual activ asumat.
Prin urmare, chiar dacă reclamanţilor A., B., C., D. şi F., foşti magistraţi procurori, nu li se aplică dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., dat fiind că sunt în litisconsorţiu procesual activ cu reclamanta E., competenţa instanţei să soluţioneze cauza este direct influenţată de calitatea de procuror în activitate în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a reclamantei E..
Cauza a fost înregistrată la 25 iulie 2023 pe rolul Tribunalului Argeş – secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale sub acelaşi număr unic de dosar.
În şedinţa publică din 22 noiembrie 2023 Tribunalul a dispus disjungerea cererii formulate de E. ce îndeplineşte funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi formarea unui nou dosar cu nr. x/2023, cu termen de judecată la data de 22 noiembrie 2023.
Cu privire la ceilalţi reclamanţi, respectiv A., B., C., D. şi F., Tribunalul Argeş a luat în discuţie excepţia necompetenţei sale teritoriale.
Tribunalul Argeş a reţinut că reclamanţii din prezenta cauza sunt foşti procurori, în prezent pensionari, iar cererea de chemare în judecată ar fi, potrivit legii, de competenţa Tribunalului Dâmboviţa.
A mai arătat că prima condiţie pentru a opera prorogarea de competenţă instituită de art. 127 C. proc. civ. nu este îndeplinită, reclamanţii fiind procurori pensionaţi.
S-a apreciat că prorogarea de competenţa nu poate opera nici în virtutea art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., devenind astfel incidente prevederile de drept comun, astfel încât tribunalul competent este tribunalul în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă, potrivit art. 269 alin. (2) Codul Muncii.
Aşa fiind, prin sentinţa civilă nr. 4578/2023 din 22 noiembrie 2023 pronunţată de Tribunalul Argeş – secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Argeş şi a fost declinată competenţă de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa – secţia I Civilă.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmboviţa – secţia I Civilă, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Reclamanţii au învestit Tribunalul Dâmboviţa cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâţi fiind Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Potrivit dispoziţiilor art. 232 din Codul Muncii, procedura de soluţionare a conflictelor de muncă se stabileşte prin lege specială.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că la data introducerii cererii de chemare în judecată – 16 februarie 2023, legea specială care reglementa soluţionarea conflictelor colective şi individuale de muncă – Legea dialogului social nr. 62/2011 – era abrogată, fiind înlocuită de noua Lege a dialogului social nr. 367/2022, care a intrat în vigoare în data de 25.12.2022. Această nouă lege a dialogului social nu mai reglementează soluţionarea conflictelor individuale de muncă, stabilind exclusiv procedura de rezolvare a conflictelor colective de muncă.
Prin urmare, neexistând o lege specială în raport cu Codul Muncii care să reglementeze soluţionarea conflictelor individuale de muncă, rezultă că litigiile de muncă se soluţionează în baza prevederilor Codului Muncii (Titlul XII, Jurisdicţia muncii, art. 266 – art. 275) şi ale C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul Muncii, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 42/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 367/2022 privind dialogul social şi a Legii nr. 53/2003, văzând şi prevederile art. III alin. (2) din Ordonanţă: "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul."
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., amintite de instanţele aflate în conflict, Înalta Curte reţine că aceste prevederi legale îşi găsesc aplicabilitatea atunci când cererea de chemare în judecată este formulată de un judecător/procuror/asistent judiciar/grefier sau împotriva unui judecător/procuror/asistent judiciar/grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze litigiu ori la o instanţă inferioară acesteia cât şi atunci când cererea de chemare în judecată este formulată de instanţa de judecată sau împotriva instanţei de judecată competentă să soluţioneze litigiul ori când parte (reclamant sau pârât) este o instanţă inferioară acesteia.
Reclamanţii din prezenta cauza sunt foşti procurori, în prezent pensionari, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1)-(3) C. proc. civ.
Nici ipoteza de la art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., conform căreia dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, nu este incidentă în cauză, deoarece calitatea de pârât o are Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, iar nu Tribunalul Dâmboviţa, pentru a fi în ipoteza reglementata de art. 127 alin. (2) raportat la art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ.
În aceste condiţii, devin incidente prevederile de drept comun, astfel încât tribunalul competent este tribunalul în a cărui circumscripţie reclamanţii îşi au domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul, potrivit art. 269 alin. (2) Codul Muncii.
În considerarea celor arătate, Înalta Curte constată că litigiul pendinte este de competenţa Tribunalului Dâmboviţa (instanţa iniţial învestită), instanţă în circumscripţia căreia se află locul de muncă al reclamanţilor, respectiv parchetul la care aceştia şi-au desfăşurat activitatea.
Pentru raţiunile înfăţişate, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa – secţia I Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa – secţia I Civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2024.