Prematurity of appeal against interlocutory recusal dismissal pending resolution of main merits
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal for annulment as prematurely filed, thereby upholding the lower court’s decision that had dismissed the recusal motion for lack of judicial stamping. The dispute involved a party challenging the impartiality of the judges and clerk in a civil case regarding a constitutional challenge to a military court decision, where the appellant argued the issue was one of incompatibility rather than recusal and had not paid the required 300 RON fee. The court held that under Article 53(1) of the Code of Civil Procedure, an order dismissing a recusal motion may only be appealed against the final decision resolving the main merits of the case; because the underlying case was not yet resolved when the appeal was filed, the procedural requirement for appeal timing was not met, rendering the appeal inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 53 alin. (1) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ; Prematurity of appeal against interlocutory recusal dismissal pending resolution of main merits: La acelaşi termen, faţă de conţinutul cererilor şi scopul urmărit de contestator, instanţa a constatat că cererile formulate la datele de 09.05.2023, 11.05.2023, 22.05.2023 şi 03.06.2023 reprezintă cereri de recuzare a completului de judecată având în vedere prevederile exprese ale art. 44 şi urm. C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 26 martie 2024
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
La termenul de judecată din 8 iunie 2023 Curtea de Apel Braşov învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare ce formează obiectul dosarului nr. x/2023 a pus în discuţie natura juridică a cererilor formulate de către contestatorul A. prin care acesta invocă incompatibilitatea completului de judecată constituit din cei 2 judecători şi grefierul de şedinţă.
La acelaşi termen, faţă de conţinutul cererilor şi scopul urmărit de contestator, instanţa a constatat că cererile formulate la datele de 09.05.2023, 11.05.2023, 22.05.2023 şi 03.06.2023 reprezintă cereri de recuzare a completului de judecată având în vedere prevederile exprese ale art. 44 şi urm. C. proc. civ.
Contestatorului i s-a pus în vedere, pentru termenul stabilit în vederea soluţionării cererii de recuzare, să achite taxă judiciară de timbru în cuantum de 300 RON conform art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013.
Prin încheierea din 19 iunie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia Civilă, a fost admisă excepţia netimbrării cererii de recuzare, excepţie invocată din oficiu şi, în consecinţă, a fost anulată cererea de recuzare a d-nelor judecător B. şi C. şi a d-nei grefier D. formulată de contestatorul A..
Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., împotriva încheierii din 19 iunie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia Civilă, A. a declarat recurs.
Arată, în esenţă, că prin răspunsul adresat instanţei a precizat că nu a formulat nicio cerere de recuzare, ci a sesizat existenţa stării de incompatibilitate. Motivele de incompatibilitate, mai arată recurentul, au fost susţinute de prevederi din C. proc. civ., decizia RIL nr. 24/2020, încheierea din Camera de Consiliu a Curţii de Apel Braşov din 8 mai 2023.
La 17 iulie 2023, 29 iulie 2023, 18 august 2023, a depus completări la cererea de recurs depusă la 19 iunie 2023.
Intimatul MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE PENTRU CENTRUL MILITAR JUDEŢEAN BRAŞOV a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului.
Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este prematur formulat, motiv pentru care va fi respins, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă (cum este şi situaţia de faţă, întrucât cauza dedusă judecăţii are ca obiect contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 552/Ap din 27 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, în dosarul nr. x/2022, iar decizia pronunţată este o hotărâre definitivă, prin urmare, nesusceptibilă de recurs, faţă de dispoziţiile art. art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.
Se constată că la momentul promovării recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a anulat ca netimbrată cererea de recuzare (19 iunie 2023), cauza, respectiv contestaţia în anulare, nu era soluţionată.
Prin urmare, în condiţiile în care art. 53 alin. (1) C. proc. civ. stipulează expres că încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii definitive, recursul dedus judecăţii apare ca fiind prematur formulat.
Pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca prematur formulat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 19 iunie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 19 iunie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia Civilă, ca prematur formulat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2024.