Territorial jurisdiction for flight-delay compensation claims: relative private-order competence at defendant’s seat versus exclusive EU-derived jurisdiction at departure/arrival airport for non-passenger debt assignees

Şedinţa publică din data de 21 martie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1) Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea– secţia civilă, la data de 28 februarie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B., cu sediul şi în OTOPENI la plata sumei de 250 euro, echivalent în RON, reprezentând compensaţie întârziere zbor, precum şi la plata dobânzii legale calculate de la data formulării cererii de valoare redusă, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 5 şi art. 7 din Regulamentul CE 261/2004, art. 1522 C. civ., precum şi pe jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1) Prin sentinţa civilă nr. 6111/2023 din 22 iunie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Buftea – secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale exclusive, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., cu sediul şi în Otopeni, în favoarea Judecătoriei Timişoara.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, că în Cauza C-204/08, Curtea a subliniat aspectul că "articolul 5 punctul 1 litera (b) a doua liniuţă din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială trebuie interpretat în sensul că, în cazul unui transport aerian de persoane dintr-un stat membru cu destinaţia într-un alt stat membru, efectuat în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, care este operatorul de transport efectiv, instanţa competentă să judece o cerere de compensaţii întemeiată pe acest contract de transport şi pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare şi de asistenţă a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 este, la alegerea reclamantului, instanţa în circumscripţia căreia se găseşte locul de plecare sau locul de sosire a avionului, astfel cum aceste locuri sunt convenite în contractul respectiv".

Instanţa a considerat, aşadar, că în materia despăgubirilor întemeiate pe dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, se instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la locul de plecare sau de sosire a avionului.

Or, în speţă, s-a reţinut, conform biletului de transport aerian anexat, că zborul operat de societatea pârâtă a avut ca punct de plecare Aeroportul Internaţional Traian Vuia din Timişoara, astfel că Judecătoria Timişoara este competentă să soluţioneze litigiul, ca instanţă în a cărei circumscripţie se află locul de plecare al zborului.

2.2) La data de 29 ianuarie 2024, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara– secţia I civilă, sub acelaşi număr de dosar, care, prin sentinţa civilă nr. 3084 din 30 ianuarie 2024, în temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., constatând că Judecătoria Buftea este competentă teritorial să soluţioneze cauza, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, sub aspectul normelor de competenţă aplicabile cererii de valoare redusă, prevederile art. 107 alin. (1) şi (2), art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2)- (4) şi art. 132 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.

A reţinut, în primul rând, că, în discuţie, este o competenţă teritorială relativă, de ordine privată, iar nu de ordine publică, aşa cum a apreciat Judecătoria Buftea, iar în ceea ce priveşte temeiul de competenţă indicat de prima instanţă, a apreciat că nu este aplicabil în cazul de faţă, elementele de extraneitate din speţă fiind, încă o dată, irelevante sub aspectul competenţei, în condiţiile în care reclamanta, persoană juridică română, a introdus cererea chiar la sediul societăţii pârâte, persoană juridică română.

Instanţa a mai reţinut că interpretarea dată în Cauza C-204/08 C. împotriva D. are ca premisă aplicarea Regulamentului (CEE) nr. 295/91, ceea ce nu este cazul în speţă, în prezenta cauză reclamantă fiind A. S.R.L., cesionar de creanţe, deci, nu persoana care a fost direct prejudiciată.

Prin urmare, s-a apreciat că, şi raportat la această jurisprudenţă, competenţa teritorială este de ordine privată, iar nu exclusivă, de ordine publică, cum a interpretat Judecătoria Buftea, aspect care rezultă chiar din considerentele Cauzei C-204/08 a C.J.U.E.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă.

Constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina şi şi-au declinat reciproc competenţa, Înalta Curte, în temeiul art. 135 din acelaşi cod, va pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

În ceea ce priveşte legalitatea învestirii în vederea soluţionării conflictului de competenţă, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competenţă, stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, pentru următoarele considerente:

Litigiul de faţă are ca obiect cererea de valoare redusă formulată în condiţiile art. 1026 şi urm. C. proc. civ. de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. cu sediul şi în Otopeni, care avea sediul, la data declanşării litigiului, în mun. Otopeni, judeţul Ilfov, aflat în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Buftea.

Art. 1.028 C. proc. civ.., cu denumirea marginală "Instanţa competentă" prevede: "(1) Competenţa de a soluţiona cererea în primă instanţă aparţine judecătoriei. (2) Competenţa teritorială se stabileşte potrivit dreptului comun."

În acelaşi timp, conform art. 130 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii. (3) Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii".

În sfârşit, art. 131 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte că "La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate.".

Primul termenul de judecată acordat în faţa Judecătoriei Buftea a fost cel din 07.06.2023.

În cauză, se constată că Judecătoria Buftea a procedat la verificarea propriei competenţe de soluţionare a cauzei la primul termen de judecată la care părţile erau legal citate în faţa acesteia, respectiv la termenul din 07.06.2023, invocând din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale de soluţionare a cauzei.

Procedând în acest mod, Judecătoria Buftea a nesocotit dispoziţiile imperative prevăzute de lege pentru invocarea necompetenţei teritoriale, în discuţie fiind vorba despre o necompetenţă de ordine privată, şi nicidecum de ordine publică.

Rezultă aşadar, raportat la prevederile art. 1028 C. proc. civ., coroborat cu art. 107 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 130 alin. (3) din acelaşi cod, că soluţionarea cererii de valoare redusă pendinte este de competenţa instanţei de la sediul pârâtei, respectiv a Judecătoriei Buftea.

Considerentele Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 9 iulie 2009, pronunţată în cauza C-204/08, reţinute de Judecătoria Buftea ca temei al soluţiei de declinare, nu sunt aplicabile speţei, întrucât reclamanta A. S.A. este cesionarul creanţei şi profesionist al sectorului de recuperare creanţe în domeniul transportului aerian de pasageri, iar nu pasagerul zborului, astfel că nu beneficiază de protecţia specială pe care Regulamentul nr. 261/2004 o asigură pasagerilor, în cazul unui transport aerian dintr-un stat membru în alt stat membru.

Chiar şi dacă s-ar aprecia contrariul, Înalta Curte reţine considerentele de la paragraful 45 din hotărâre: "O asemenea posibilitate de alegere recunoscută reclamantului respectă, pe lângă criteriul de proximitate, şi cerinţa de previzibilitate, întrucât permite atât reclamantului, cât şi pârâtului să identifice cu uşurinţă instanţele susceptibile să fie sesizate. Mai mult, aceasta este conformă obiectivului de securitate juridică, alegerea reclamantului fiind limitată, în cadrul articolului 5 punctul 1 litera (b) a doua liniuţă din Regulamentul nr. 44/2001, la două instanţe posibile. În plus, trebuie amintit că reclamantul poate în continuare să sesizeze instanţa de la domiciliul pârâtului, în temeiul articolului 2 alin. (1) din regulamentul menţionat, cu alte cuvinte, în speţă, în temeiul articolului 60 alin. (1) din acelaşi regulament, instanţa în circumscripţia căreia operatorul de transport aerian îşi are sediul statutar, administraţia centrală sau centrul de afaceri, ceea ce este conform cu articolul 33 din Convenţia de la Montréal".

În considerarea tuturor argumentelor expuse şi constatând că Judecătoria Buftea este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea dedusă judecăţii, Înalta Curte urmează a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Buftea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 martie 2024.