Inadmissibility of civil cassation for factual re-evaluation of tort liability elements instead of legal error

Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2024

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 10.11.2017, sub numărul de dosar x/2017, reclamanta A. S.R.L., a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 450.000 RON cu titlu de despăgubire pentru perioada 1 septembrie 2015 - 1 octombrie 2017 reprezentând chiria în sumă de 18.000 RON/lună, neîncasată ca urmare a nevalorificării contractului de închiriere nr. x din 20 octombrie 2013 încheiat cu C. S.R.L.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349, art. 1357 şi urm. C. civ.

Pârâta B. S.A. a formulat cerere de chemare în garanţie a Direcţiei Silvice Maramureş.

Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin încheierea din 27 iunie 2018 a respins cererea de suspendare formulată de pârâta B. S.A., întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2017 şi a respins cererea de disjungere a cererii de chemare în garanţie.

Prin sentinţa civilă nr. 1269 din 18 iulie 2018, pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., fiind obligată pârâta B. S.A. la plata către reclamanta a sumei de 450.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru perioada 1 septembrie 2015 – 1 octombrie 2017, precum şi la plata sumei de 11.105 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. S-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta B. S.A., în contradictoriu cu Direcţia Silvică Maramureş.

2. Împotriva încheierii din data de 27 iunie 2018 şi a sentinţei civile nr. 1269/18.07.2018 pronunţate de Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a formulat apel pârâta B. S.A., care a fost respins prin decizia civilă nr. 310/2019 din 27 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, fiind obligată apelanta-pârâtă să plătească intimatelor A. S.R.L. şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva suma de 2.840 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

3. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. S.A., iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 1526 din 30 iulie 2020, a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

4. În rejudecare, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 135/2021 din 15 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a respins apelul declarat de apelanta B. S.A., care a fost obligată să plătească intimatei A. S.R.L. suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

5. Împotriva acestei din urmă decizii, pronunţate în al doilea ciclu procesual, a declarat recurs pârâta B. S.A., care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă sub numărul de dosar x/2022

Prin decizia nr. 1401 din 8 iunie 2022, instanţa supremă a admis recursul pârâtei, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

6. În a doua rejudecare, după casare cu trimitere, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă sub nr. x/2022.

Prin decizia civilă nr. 705/2022 din 19 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă în dosarul nr. x/2022, a fost respins apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva încheierii din 27.06.2018 şi a sentinţei civile nr. 1269 din 18.07.2018 pronunţate în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Maramureş, care au fost păstrate în întregime.

A fost obligată pârâta B. S.A. să plătească reclamantei A. S.R.L. suma de 2.000 RON şi intimatei Regia Naţională a Pădurilor Romsilva suma de 2.008,50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

7. Împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs pârâta B. S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi, în principal, reţinerea cauzei spre rejudecarea apelului sub aspectul netemeiniciei soluţiei de admitere a cererii de chemare în judecată şi a cererii de apel, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei nr. 1269 din 18 iulie 2018, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În subsidiar, a solicitat recurenta-pârâtă trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, precum şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată aferente judecăţii în fond, apel şi recurs.

În opinia recurentei-pârâte instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material în materia răspunderii civile delictuale, întrucât a reţinut în mod nelegal că în cauză ar fi îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale a B. S.A., ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 1357 C. civ. şi că nu ar fi îndeplinite condiţile de exonerare de răspundere civilă delictuală, reglementate de art. 1534 C. civ.

Prin raportare la fapta ilicită care se impută pârâtei, şi anume neexecutarea unei pretinse obligaţii de "repoziţionare, inclusiv de îngropare, a conductei de gaz" în relaţiile juridice analizate de instanţa de fond, nu se verifică existenţa culpei, nici măcar uşoară a B. S.A. în săvârşirea "acţiunii sau inacţiunii contrare legii care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale altei persoane", ce ar fi fost săvârşită în perioada septembrie 2015 – octombrie 2017, respectiv perioada pentru care reclamanta A. S.R.L. solicită despăgubiri în prezenta cauză.

Astfel, contrar celor reţinute de către instanţa de apel în a doua rejudecare, în contextul evaluării demersurilor pârâtei făcute fără concursul reclamantei A., existenţa certificatelor de urbanism succesive, depuse alăturat notelor de şedinţă pentru termenul de judecată din data de 15.02.2021, demonstrează, în opinia recurentei, existenţa de modificări la starea de fapt, care a permis doar în anul 2020 obţinerea autorizaţiei de construire în baza certificatului de urbanism din 2019.

Recurenta susţine că a întreprins demersuri atât pe lângă reclamanta A. S.R.L., cât şi independent de concursul intimatei, încercând explorarea mai multor opţiuni pentru a găsi o soluţie în vederea încetării diferendului dintre părţi, iar efectuarea demersurilor respective demonstrează inexistenţa culpei pârâtei pentru pretinsele prejudicii reclamate de către A. în perioada septembrie 2015 – octombrie 2017. În aceste condiţii, recurenta-pârâtă a subliniat că, în mod nelegal, instanţa de apel a reţinut că demersurile sale nu ar fi de natură a-i înlătura răspunderea.

Titulara memoriului de recurs mai arată că prejudiciul invocat de reclamantă nu a fost dovedit, având în vedere că prin acţiunea introductivă, A. S.R.L. a susţinut că prejudiciul suferit ar consta în "imposibilitatea valorificării contractului" de închiriere nr. x/20.10.2013 încheiat de aceasta cu C. S.R.L., respectiv neîncasarea chiriei de 18.000 RON/lună. Or, în acest sens, recurenta a susţinut că la dosar nu există nicio probă, iar instanţa de apel a ignorat în mod nelegal acest aspect, în sensul existenţei unei asemenea pierderi, în condiţiile în care nu s-a dovedit faptul că C. ar fi refuzat sau nu ar fi plătit chiria aferentă perioadei septembrie 2015 – octombrie 2017.

În plus, lipsa lucrărilor de repoziţionare a conductei presupune doar amânarea şi nicidecum imposibilitatea valorificării contractului, eventualul prejudiciu putând fi prezentat, în acest caz, de sumele de bani aferente întârzierii încasării chiriilor lunare şi nu de contravaloarea acestora, aşa cum s-a solicitat de către reclamanta A. S.R.L. prin acţiune.

În consecinţă, recurenta învederează că, în prezenta cauză, nu poate fi reţinută îndeplinirea condiţiei existenţei unui prejudiciu demonstrat de către reclamantă.

În ceea ce priveşte inexistenţa unui raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, recurenta a susţinut că, prin refuzul constant şi deliberat al reclamantei de a ajunge la un acord cu societatea pârâtă cu privire la modalitatea legală de îngropare a conductei, reclamanta continuă să creeze în mod artificial condiţiile necesare angajării răspunderii civile delictuale a pârâtei, iar prin refuzul de a acorda în mod expres şi scris accesul B. S.A. pe terenul său în vederea efectuării lucrărilor de îngropare a conductei, reclamanta A. S.R.L. acţionează contrar bunei-credinţe şi exercită dreptul de proprietate exclusiv în scopul vătămării pârâtei, încălcând astfel interdicţia instituită în mod expres de art. 14 C. civ.

În plus, s-a învederat cu privire la conduita A. S.R.L. că legislaţia în vigoare sancţionează în mod expres creditorul care contribuie prin fapta proprie la producerea prejudiciului, inclusiv cu pierderea dreptului la despăgubiri pentru eventualul prejudiciu ce ar rezulta din neexecutarea de către debitor a obligaţiilor sale.

Recurenta-pârâtă susţine că reclamanta trebuia să ajungă la un acord cu pârâta privind o modalitate legală de îngropare a conductei dacă depunea minime diligenţe în acest sens, inclusiv acordarea în mod efectiv, nu doar la nivel declarativ, a acceptului solicitat cu privire la îngroparea conductei şi toate formalităţile aferente – acord cu privire la accesul persoanelor implicate în procesul de îngropare, faţă de repetatele invitaţii la discuţii ale pârâtei adresate reclamantei.

Însă, reclamanta A. S.R.L. nu doar că a omis să depună minime diligenţe, astfel cum cere în mod explicit art. 1534 C. civ. pentru evitarea pretinsului prejudiciu ci, dimpotrivă, a acţionat deliberat în sens contrar, inclusiv în perioada septembrie 2015 – octombrie 2017, pentru a zădărnici eforturile susţinute ale pârâtei de a evita prejudiciul respectiv.

În consecinţă, recurenta a arătat că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 1534 C. civ., apreciind că în prezenta cauză ar fi fost vorba de "declanşarea unor demersuri excesive pentru partea prejudiciată", respectiv A. S.R.L., astfel încât "refuzul prejudiciului creat nu poate fi apreciat ca fiind de natură a înlătura răspunderea persoanei vinovate şi transferarea, chiar şi parţială, a culpei în sarcina victimei".

Prin urmare, recurenta a susţinut că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative ale răspunderii civile delictuale în sarcina sa, aşa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 1357 alin. (1) C. civ., iar instanţa de apel a aplicat în mod greşit prevederile legale respective, motiv pentru care cererea de recurs se impune a fi admisă sub acest aspect.

La 8 mai 2023, intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, cu motivarea că argumentele invocate de recurentă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei recurate ca fiind temeinică şi legală şi obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.800 RON, conform dovezilor depuse la dosar .

Prin răspunsul la întâmpinare recurenta-pârâtă a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului şi a apărărilor formulate de reclamantă, precum şi obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată, fără a depune dovezi în acest sens. Recurenta a mai precizat că nu a invocat motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea fiind criticată doar sub aspectul aplicării greşite a normelor de drept material.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 septembrie 2023, instanţa supremă a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor către părţi, cu menţiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La 23 octombrie 2023 recurenta-pârâtă a depus la dosar punct de vedere cu privire la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, solicitând respingerea excepţiei nulităţii recursului invocată de către intimata-reclamantă, reiterând precizarea că prin calea extraordinară de atac a invocat pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din 5 decembrie 2023 a fost admis în principiu recursul, stabilindu-se termen de judecată cu citarea părţilor în şedinţă publică, pentru când a fost prorogată discutarea excepţiei nulităţii recursului.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii căii extraordinare de atac invocată prin întâmpinare, urmând a anula recursul pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în conformitate cu principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., poate fi exercitat numai în condiţiile prevăzute de lege.

Una dintre condiţiile esenţiale stabilite de legiuitor este aceea că recursul poate fi exercitat pentru motivele strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Titularul recursului este ţinut astfel să îşi conformeze conduita procesuală exigenţelor legale pentru a crea premisele necesare în vederea exercitării controlului de legalitate de către instanţa de recurs.

Obligaţia motivării recursului presupune nu numai exprimarea eventualului dezacord în raport cu soluţia atacată, ci implică obligaţia de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., precum şi dezvoltarea în concret a acestora, raportat la măsurile procedurale dispuse de instanţa de apel şi/sau raţionamentul logico-juridic expus în cuprinsul deciziei atacate.

Neindicarea unei teze de recurs ori indicarea greşită a unor motive de casare, dar susceptibile de încadrare de către instanţa de recurs în oricare dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pe temeiul interpretării per a contrario a dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din cod, nu vor fi sancţionate cu nulitatea recursului.

Dimpotrivă, invocarea unor critici care nu se încadrează în mod real în motivul sau motivele de casare invocate şi nici într-un alt motiv de recurs prevăzut de lege, va atrage aplicarea sancţiunii nulităţii căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul formulat de recurenta-pârâtă B. S.A., cu titlu prealabil, instanţa supremă ia act de precizarea făcută prin răspunsul la întâmpinare şi punctul de vedere formulat la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în sensul că hotărârea instanţei de rejudecare a apelului a fost criticată doar din perspectiva aplicării greşite a normelor de drept material.

Înalta Curte reţine, însă, că recursul este întemeiat doar formal pe motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care, prin decizia atacată, ar fi fost încălcate normele de drept material indicate.

Recurenta-pârâtă critică, în esenţă, raţionamentul instanţei de apel sub aspectul răspunderii civile delictuale, în sensul că ar fi reţinut în mod nelegal îndeplinirea cumulativă a condiţiilor răspunderii potrivit art. 1357 C. civ. şi ar fi fost incidente condiţiile de exonerare de răspundere, reglementate de art. 1534 C. civ.

A susţinut titulara cererii de recurs că nu poate fi reţinută în sarcina sa nici măcar culpa uşoară în săvârşirea faptei ilicite care i se impută, că prejudiciul invocat de reclamantă nu a fost dovedit şi că, prin conduita sa, reclamanta creează în mod artificial condiţiile necesare angajării răspunderii civile delictuale a pârâtei, prin exercitarea dreptului de proprietate exclusiv în scopul vătămării sale, încălcând astfel interdicţia instituită în mod expres de art. 14 C. civ.

Procedând la examinarea memoriului de recurs Înalta Curte constată că, prin susţinerile formulate, recurenta-pârâtă aduce în discuţie situaţia de fapt şi reaprecierea probatoriului cu privire la concluziile instanţei de apel privind reţinerea culpei în săvârşirea faptei ilicite, existenţa prejudiciului şi a raportului de cauzalitate, aspecte ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, necenzurabilă în recurs, fără să se susţină o minimă argumentare în drept care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ.

Verificând decizia recurată, se constată că, instanţa de apel a examinat toate susţinerile pârâtei în legătură cu existenţa în cauză a unei situaţii de fapt diferite decât cea reţinută la momentul soluţionării dosarelor nr. x/2015, nr. y/2011* şi nr. 1810/100/2014.

Astfel, în urma analizării probelor administrate prin raportare la circumstanţele cauzei, instanţa de rejudecare, validând soluţia primei instanţe, a constatat existenţa unei fapte ilicite cu caracter de continuitate în sarcina pârâtei B. S.A., prin această faptă fiind creat un prejudiciu în dauna reclamantei, cauzat de imposibilitatea de executare a contractului de închiriere încheiat cu societatea C. S.R.L., în cauză neputând fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 1352 C. civ. referitoare la fapta victimei însăşi ca element exonerator de răspundere civilă şi nici a art. 1534 C. civ. ce vizează posibilitatea diminuării despăgubirilor datorate de debitor corespunzător contribuţiei pe care creditorul, prin fapta sa culpabilă, a avut-o la producerea prejudiciului.

Cum rezultă din hotărârea atacată, recurenta-pârâtă nu a criticat în mod efectiv considerentele instanţei de rejudecare din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate susţinând neîndeplinirea condiţiilor privind atragerea răspunderii sale delictuale, aşa cum reiese din interpretarea prevederilor art. 1357 alin. (1) C. civ., fără însă a critica în concret sau a se raporta cel puţin la raţionamentul care a stat la baza soluţiilor pronunţate de instanţele devolutive, în sensul de a preciza regulile de drept nesocotite ori aplicate greşit.

Având în vedere cuprinsul memoriului de recurs, rezultă cu evidenţă readucerea în discuţie a chestiunilor de fond, care ţin de temeinicia deciziei pronunţate în soluţionarea apelului după casarea cu trimitere spre rejudecare, ca expresie a nemulţumirii pârâtei în raport cu această din urmă hotărâre. Chestiunile vizând temeinicia soluţiei date în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor impuse de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei depăşesc însă sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Prin expunerea acestor argumente, autoarea memoriului de recurs tinde, în realitate, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o reevaluare devolutivă a fondului litigiului, cu referire la culpa reţinută în săvârşirea faptei şi cauzarea prejudiciului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Atributul stabilirii situaţiei de fapt şi al aprecierii probelor aparţine în mod exclusiv instanţelor devolutive, nefiind permisă o substituire în prerogativele determinate de lege, câtă vreme obiectul şi scopului recursului sunt reglementate, în mod imperativ, prin dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Reiterarea în recurs a argumentelor expuse în cadrul apelului privind inexistenţa culpei în săvârşirea faptei ilicite care i se impută pârâtei, a unui prejudiciu nedovedit de către reclamantă şi a legăturii de cauzalitate nu respectă exigenţele art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., acest text de lege impunând invocarea unor critici punctuale la adresa deciziei din apel, care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pentru a fi declanşat controlul judiciar în casaţie, recurenta-pârâtă era obligată să explice în ce constă nelegalitatea, în legătură cu art. 1357 şi art. 1534 C. civ., simpla indicare a motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nefiind suficientă pentru a considera motivată în sens procedural calea de atac a recursului.

Prin urmare, în condiţiile în care recurenta-pârâtă nu a formulat critici de nelegalitate în raport cu care să se declanşeze controlul judiciar al conformităţii deciziei atacate cu legea aplicabilă, Înalta Curte reţine că este întemeiată excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare.

În egală măsură, reţinându-se şi că nu au fost identificate motive de casare, de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu în temeiul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., se impune a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 705/2022 din 19 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă.

Referitor la cererea intimatei-reclamante A. S.R.L., privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat, respectiv chitanţa seria x nr. x/2022 emisă la 20.04.2023 şi factura fiscală nr. x din 10.04.2023, aflate la dosar.

Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte în promovarea recursului, urmează să fie admisă cererea intimatei-reclamante A. S.R.L. în sensul obligării recurentei-pârâte B. S.A. la plata sumei de 5.800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 705/2022 din 19 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă.

Obligă recurenta-pârâtă B. S.A. la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 5.800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 ianuarie 2024.