Pensioner's damages claim over unconstitutional pension deduction assigned to Court of Appeal Iași as administrative litigation.

Şedinţa publică din data de 19 martie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 16 februarie 2023 pe rolul Curţii de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2023 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, a solicitat instanţei: să constate vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017; să oblige pârâtul Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea şi actualizarea pensiei, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 şi 60 din Legea nr. 223/2015, rezultate prin aplicarea Legii nr. 153/2017, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 01.09.2016 şi H.G. nr. 28/2023; şi să oblige pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne să restituie sumele reţinute din pensie, rezultate din indexarea şi actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor la art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015 şi H.G. nr. 28/2023, conform gradului profesional deţinut, sume actualizate, după caz, cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Totodată, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII, pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 79 alin. (1) din Constituţia României.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 7 alin. (5), art. 9 alin. (1), (2), (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentinţa nr. 152 din 18 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia de necompetenţă materială, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi – secţia I Civilă – Completul specializat în soluţionarea cauzelor privind asigurările sociale.

Pentru a hotărî astfel, s-a arătat că obiectul principal al cererii de chemare în judecată vizează restituirea diferenţei dintre pensia la care reclamantul ar fi avut dreptul prin aplicarea art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015 şi pensia plafonată, prin aplicarea O.U.G. nr. 59/2017.

Totodată, s-a arătat că, prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, reclamantul nu urmăreşte doar acordarea unei despăgubiri în condiţiile particulare ale art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, scopul invocării excepţiei fiind acela de a obţine şi pe viitor, ca efect al declarării neconstituţionalităţii, un anumit mod de calcul al pensiei militare, dar şi un cuantum mai mare al acesteia, neplafonat.

Prin urmare, s-a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 100 -102 din Legea nr. 223/2015, în raport cu care, litigiile privind stabilirea şi plata drepturilor de pensii se soluţionează în primă instanţă de către secţia sau completul specializat aparţinând tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul.

Cauza a fost înregistrată la 24 mai 2023 pe rolul Tribunalului Iaşi – secţia I Civilă sub nr. x/2023.

Prin sentinţa civilă nr. 2286/2023 din 27 noiembrie 2023 pronunţată de Tribunalul Iaşi – secţia I Civilă a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut, în esenţă, că, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat, în principal, constatarea vătămării cauzate prin adoptarea O.U.G. nr. 59/2017, fiind invocată, totodată şi neconstituţionalitatea acestor din urmă dispoziţii, restul capetelor de cerere având caracter subsidiar. Astfel, este atrasă competenţa instanţelor de contencios administrativ, chiar dacă raportul juridic litigios vizează materia prestaţiilor sociale, întrucât dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 nu realizează nicio distincţie în ceea ce priveşte raportul juridic dedus judecăţii.

Totodată, s-a arătat că, dat fiind temeiul de drept indicat de reclamant, respectiv art. 9 din Legea nr. 554/2004, rezultă că acesta a înţeles să învestească instanţa de contencios administrativ, precum şi că, în temeiul art. 22 alin. (4) C. proc. civ., instanţa nu poate schimba cauza cererii de chemare în judecată, contrar voinţei celui care a dedus judecăţii o pretenţie calificată juridic în mod neechivoc.

Cauza a fost înregistrată la data de 29 decembrie 2023 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă sub acelaşi număr.

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Iaşi – secţia I Civilă, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În cauză, obiectul regulatorului de competenţă îl reprezintă stabilirea competenţei materiale a instanţei de judecată.

Reclamantul, pensionar, fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne, se consideră vătămat de aplicarea prevederilor art. VII pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 59/2017, care au blocat indexarea pensiei sale şi pe care le consideră neconstituţionale iar, în vederea recuperării prejudiciului cauzat, a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Cererea de chemare în judecată priveşte atragerea răspunderii pentru reţinerile din drepturile de pensie, operate nelegal ca efect al aplicării unui act normativ pretins a fi neconstituţional, fiind formulată în vederea reparării unui prejudiciu, în contradictoriu cu autorităţile publice centrale responsabile pentru cauzarea acestuia.

Potrivit art. 1 alin. (7) din Legea nr. 554 din 2004 a contenciosului administrativ, "Persoana vătămată în drepturile sau în interesele sale legitime prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe ale Guvernului neconstituţionale se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile prezentei legi."

Articolul 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă" iar, în acord cu dispoziţiile alin. (5) al aceluiaşi articol, "acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative."

Se reţine că reclamantul vizează repararea prejudiciului cauzat prin instituirea unor unor măsuri fiscale de către Guvernul României cu impact asupra drepturilor sale de pensie, însă nu în accepţiunea Legii nr. 263/2010 sau a Legii nr. 223/2015, care presupun contestarea unei decizii de pensie emise de casa teritorială de pensii competentă ori solicitarea emiterii unei astfel de decizii, ci ca o consecinţă şi în subsecvenţa unei cereri formulate în baza art. 9 din Legea 554/2004, astfel cum s-a indicat în petitul cererii.

Având în vedere finalitatea demersului judiciar, rezultă că litigiul dedus judecăţii are natura unui litigiu de contencios administrativ.

Or, prin raportare la capătul principal de cerere, se reţine că, în materie de competenţă, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, (...) se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, (...) se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Dat fiind că O.U.G. nr. 59/2017 contestată de reclamant este emisă de Guvernul României, autoritate publică centrală, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.

În ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect recalcularea pensiei, restituirea diferenţelor rezultate şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, caracterul lor accesoriu rezultă cu evidenţă din faptul că modul lor de soluţionare depinde de soluţia ce se va da asupra capătului principal de cerere.

Instanţa supremă reţine astfel incidenţa dispoziţiilor art. 123 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. conform cărora cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti. Aceste dispoziţii se aplică şi atunci când competenţa de soluţionare a cererii principale este stabilită de lege în favoarea unei secţii specializate sau a unui complet specializat.

Cum, în cauză, competentă material a soluţiona capătul principal de cerere este instanţa de contencios administrativ – secţia de contencios administrativ a curţii de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 123 C. proc. civ., aceasta instanţă este competentă material să soluţioneze şi capetele accesorii de cerere.

Totodată, stabilirea instanţei competente teritorial se va face pe temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său."

Concluzionând, având în vedere că domiciliul reclamantului este situat în municipiul Iaşi, competenţa de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 martie 2024.