Labor dispute over judge's back-pay assigned to chosen forum; negative competence conflict resolved in claimant's favor.

Şedinţa publică din data de 19 martie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 26 septembrie 2022 pe rolul Tribunalului Teleorman – secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale şi contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Vâlcea, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat obligarea pârâtului la recalcularea indemnizaţiei de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 şi în continuare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare prevăzut în Anexa I lit A. punctele 6-13 din O.U.G. nr. 27/2006, corespunzător funcţiei exercitate, pentru perioada aferentă ocupării de către reclamantă a funcţiei de conducere în cadrul Judecătoriei Horezu.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata diferenţelor salariale rezultate dintre noua indemnizaţie de încadrare calculată prin raportare la coeficientul de multiplicare prevăzut în Anexa I lit. A). punctele 6-13 din O.U.G. nr. 27/2006, corespunzător funcţiei de conducere exercitate şi indemnizaţia actuală de încadrare, pentru perioada aferentă ocupării funcţiei de conducere şi, în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare, precum şi la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 293/2015, Legea nr. 71/2015, art. 253, art. 266, art. 270, art. 272 şi art. 275 Codul muncii, art. 2.517, art. 2.526, art. 1.535 şi art. 6 alin. (4) C. civ., precum şi prevederile art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin sentinţa civilă nr. 614 din 13 decembrie 2022 pronunţată de Tribunalul Teleorman – secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale şi contencios administrativ şi fiscal, Completul Specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că reclamanta, având domiciliul în Piteşti, ocupă funcţia de judecător şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul Judecătoriei Horezu, aflate în circumscripţia Curţii de Apel Piteşti, cu consecinţa că, în cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 C. proc. civ.

S-a constatat, dimpotrivă, incidenţa normelor de competenţă prevăzute de art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora, soluţionarea conflictelor de muncă revine tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă.

Prin urmare, s-a concluzionat că, în raport cu domiciliul reclamantei, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Argeş – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Cauza a fost înregistrată la 2 februarie 2023 pe rolul Tribunalului Argeş – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale sub acelaşi număr.

2. Prin sentinţa civilă nr. 4098/2023 din 25 octombrie 2023 pronunţată de Tribunalul Argeş – secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Argeş, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman – secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale şi contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, s-a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, faţă de calitatea Tribunalului Vâlcea de pârât, sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (2)1 C. proc. civ., astfel încât Tribunalul Teleorman, reprezentând instanţa sesizată de reclamantă, în virtutea dreptului de opţiune oferit de aceste texte de lege şi, totodată, a dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ., a devenit instanţa competentă să soluţioneze cauza.

Cauza a fost înregistrată la 20 decembrie 2023 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă sub acelaşi număr.

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Teleorman – secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale şi contencios administrativ şi fiscal, Completul Specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Argeş – secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Teleorman – secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale şi contencios administrativ şi fiscal, Completul Specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Reclamanta, judecător în cadrul Judecătoriei Horezu, ocupând începând cu 15.01.2021 funcţia de preşedinte al acestei instanţe, a învestit Tribunalul Teleorman cu un conflict de muncă, pârât în cauză fiind Tribunalul Vâlcea.

Potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Totodată, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ. "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text legal: "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Conform art. 127 alin. (21) C. proc. civ.: "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

În cauză, se reţine că, acţiunea a fost introdusă împotriva pârâtului Tribunalul Vâlcea, respectiv împotriva instanţei căreia i-ar reveni competenţa soluţionării în primă instanţă a cererii, prin raportare la locul de muncă al reclamantei.

Ca o consecinţă, devin incidente dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ., în conformitate cu care, dacă cererea este introdusă împotriva unei instanţe de judecată, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Aceste norme reglementează dreptul de opţiune al părţii reclamante, care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie chiar la instanţa respectivă, aplicând regula generală în materie de competenţă, fie la o altă instanţă din raza unei curţi de apel învecinate. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă se prevalează sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.

Or, în caz de competenţă teritorială alternativă, alegerea instanţei competente aparţine reclamantului, potrivit art. 116 C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, în toate cazurile de competenţă alternativă, reclamantul are dreptul să aleagă instanţa competentă iar, odată învestită una dintre instanţele competente teritorial, opţiunea reclamantului nu poate fi cenzurată.

În cauză, se constată că reclamanta şi-a manifestat opţiunea în condiţiile art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ., sesizând astfel una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia uneia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă potrivit legii.

Astfel, reclamanta a sesizat Tribunalul Teleorman, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, aceasta fiind una dintre curţile de apel învecinate Curţii de Apel Piteşti, din circumscripţia căreia face parte şi pârâtul Tribunalul Vâlcea.

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Teleorman, competenţa acestei din urmă instanţe de a soluţiona acţiunea cu care a fost învestită a fost stabilită în mod definitiv, fiind câştigată cauzei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Teleorman – secţia Conflicte de muncă, Asigurări Sociale şi contencios administrativ şi fiscal, Completul Specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman – secţia Conflicte de muncă, Asigurări Sociale şi contencios administrativ şi fiscal, Completul Specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 martie 2024.