Territorial Competence in Transport Contract Disputes: Place of Departure vs. Secondary Establishment and Fixation of Jurisdiction
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice of Romania resolved a negative conflict of jurisdiction between the Buftea and Cluj-Napoca District Courts, definitively assigning competence to the Buftea Court for the pending summary proceedings. The case involved a low-value claim by a US-based corporate plaintiff against a Hungarian defendant with a secondary branch in Romania, seeking payment for services related to a transport contract where the plaintiff boarded an aircraft in Cluj-Napoca. Although the Buftea Court initially declined territorial competence citing EU Regulation 44/2001 and CJEU case law regarding the place of service provision, and the Cluj-Napoca Court subsequently declined citing the prohibition on ex officio invocation of relative territorial incompetence in private-law matters, the Supreme Court ruled that under Romanian procedural law, the plaintiff could choose between competent courts including the place of departure and the defendant's secondary establishment. Because the plaintiff validly elected the Buftea Court, and the defendant failed to raise an exception of territorial incompetence through a formal response or written conclusions, the choice became exclusive and binding, rendering the claim against Cluj-Napoca's competence by the first court erroneous and the second court's ex officio objection procedurally invalid.
Legislator headnote
AI generatedart. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 135 C. proc. civ, art. 116 C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Territorial Competence in Transport Contract Disputes: Place of Departure vs. Secondary Establishment and Fixation of Jurisdiction: The case involved a low-value claim by a US-based corporate plaintiff against a Hungarian defendant with a secondary branch in Romania, seeking payment for services related to a transport contract where the plaintiff boarded an aircraft in Cluj-Napoca. Although the Buftea Court initially declined territorial competence citing EU Regulation 44/2001 and CJEU case law regarding the place of service provision, and the Cluj-Napoca Court subsequently declined citing the prohibition on ex officio invocation of relative territorial incompetence in private-law matters, the Supreme Court ruled that under Romanian procedural law, the plaintiff could choose between competent courts including the place of departure and the defendant's secondary establishment. Because the plaintiff validly elected the Buftea Court, and the defendant failed to raise an exception of territorial incompetence through a formal response or written conclusions, the choice became exclusive and binding, rendering the claim against Cluj-Napoca's competence by the first court erroneous and the second court's ex officio objection procedurally invalid.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThis provision is explicitly cited in the dispositive as the legal basis for the court's authority to establish jurisdiction and resolve the negative conflict of competence.
Full text
Şedinţa publică din data de 6 martie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de valoare redusă, înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea – secţia Civilă, la 15.02.2023, reclamanta A.. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.961,8 RON şi a dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal, începând cu data scadenţei şi până la data plăţii.
Prin sentinţa civilă nr. 9939/09.11.2023, Judecătoria Buftea – secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
A reţinut că instanţa română competentă să judece cauza se determină în raport cu art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuţă din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială şi cu art. 7 pct. 1 lit. b) a doua liniuţă din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială.
Consecutiv, a reţinut că serviciile au fost prestate de pârâtă în Cluj-Napoca, pasagerul îmbarcându-se într-un avion care a decolat de pe Aeroportul Cluj-Napoca, situat în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Cluj-Napoca.
A arătat că aplicarea dispoziţiilor menţionate a fost reţinută şi de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în hotărârea din 07.03.2018, pronunţată în cauzele conexate C-274/16, C-447/16 şi C-448/16.
La rândul său, prin sentinţa civilă nr. 2348/14.02.2024, Judecătoria Cluj-Napoca – secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării incidentului procedural.
Pentru a hotărî astfel, a statuat că, în cauză, competenţa teritorială este una relativă, de ordine privată, fiind aplicabile, după caz, art. 107 alin. (1) ori art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel încât instanţa nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale.
Constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, pentru următoarele considerente:
Statuările divergente ale instanţelor aflate în conflict privesc competenţa teritorială şi derivă din calificarea normelor de competenţă incidente şi, subsecvent, din aplicarea condiţiilor de invocare a excepţiei de necompetenţă.
Cauza are ca obiect cererea formulată de reclamanta A.., persoană juridică având naţionalitatea Statelor Unite ale Americii, împotriva pârâtei B., societate având sediul principal într-un stat al Uniunii Europene – Ungaria – şi un sediu secundar în România; reclamanta a sesizat Judecătoria Buftea, instanţă competentă teritorial pentru acest sediu secundar.
Dezînvestindu-se în favoarea unei alte instanţe române, jurisdicţia sesizată de reclamantă a apreciat implicit că, din perspectiva competenţei internaţionale, instanţele române sunt competente să soluţioneze cauza.
Această concluzie este justă, astfel cum reflectă dispoziţiile art. 1.066 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Sub rezerva situaţiilor în care legea dispune altfel, instanţele române sunt competente dacă pârâtul are (...) un sediu secundar sau fondul de comerţ pe teritoriul României la data introducerii cererii", iar în subsecvenţa ei, determinarea instanţei competente se face conform legii procesual civile române, întrucât art. 1.072 alin. (1) C. proc. civ. statuează că, atunci "Când instanţele române sunt competente potrivit dispoziţiilor cărţii de faţă, competenţa se determină conform regulilor din prezentul cod şi, după caz, a celor prevăzute în legi speciale".
Păşind, în aceste coordonate, la soluţionarea conflictului negativ de competenţă, instanţa supremă va verifica modul în care au fost respectate atât normele de competenţă propriu-zise, cât şi condiţiile de invocare a excepţiei de necompetenţă.
Obiectul litigiului este reprezentat de o cerere de valoare redusă, în care competenţa teritorială urmează regulile dreptului comun, astfel cum dispune art. 1.028 alin. (2) C. proc. civ.
Pretenţia reclamantei priveşte activitatea unei sucursale a unei persoane juridice – cu sediul principal într-un alt stat –, situată în Otopeni, jud. Ilfov, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Buftea.
Acţiunea derivă dintr-un contract de transport şi atrage incidenţa art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă şi instanţa locului de plecare sau de sosire.
Deşi este adevărat că, din această perspectivă, competenţa ar fi putut reveni, ca instanţă română, Judecătoriei Cluj-Napoca, în cauză, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamanta avea alegerea între mai multe instanţe, deopotrivă competente, şi a ales să sesizeze Judecătoria Buftea. Ea a devenit, consecutiv exercitării acestei opţiuni, singura competentă să soluţioneze cererea, iar reclamanta nu mai poate reveni asupra alegerii făcute, după cum nici pârâtul şi nici instanţa, din oficiu, nu pot invoca excepţia necompetenţei.
Distinct de cele menţionate anterior, chiar dacă reclamanta ar fi sesizat o instanţă necompetentă, prin raportare la art. 129 alin. (2) pct. 3 şi alin. (3) C. proc. civ., invocarea excepţiei se putea face doar de către pârât prin întâmpinare, potrivit art. 130 alin. (3) din acelaşi cod, necompetenţa fiind de ordine privată. Cum pârâta nu a transmis formularul de răspuns, conform art. 1.030 alin. (4) C. proc. civ., şi nu a invocat o atare excepţie nici chiar prin concluziile scrise, competenţa s-a fixat, de asemenea, în favoarea Judecătoriei Buftea.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 martie 2024.