Competence for claiming injury from an emergency decree: administrative jurisdiction under Law 554/2004 prevails over labor law despite underlying pension entitlement.

Şedinţa publică din data de 6 martie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea la 15.12.2022, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României şi Ministerul Justiţiei, solicitând să se constate vătămarea drepturilor şi intereselor lor legitime prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 130/2021 – de suspendare, pentru anul 2022, a dreptului la acordarea a 7 indemnizaţii lunare la pensionare –, să fie obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la plata celor 7 indemnizaţii prevăzute de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, să fie obligaţi pârâţii la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale penalizatoare aferente sumelor datorate, calculate începând cu 01.01.2022, şi să asigure fonduri pentru plata acestor indemnizaţii, sume care să fie actualizate cu indicele de inflaţie şi pentru care să fie plătită dobânda legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Totodată, reclamanţii au invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a art. VII din O.U.G. nr. 130/2021, în raport cu dispoziţiile art. 14, 44, 47, 115 şi 125 din Constituţie.

Prin sentinţa nr. 63/CA/2023-P.I./14.03.2023, Curtea de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de contencios administrativ de la domiciliul reclamanţilor, pe care părţile nu o pot înlătura.

La rândul său, prin sentinţa civilă nr. 243/02.05.2023, Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Timiş – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea acestei soluţii, a reţinut că acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 revine instanţei de contencios administrativ, competentă în raport cu prevederile art. 10 din lege, iar în cauză tribunalului, faţă de criteriul valoric.

Astfel învestit, prin încheierea din 16.10.2023, Tribunalul Timiş – secţia de contencios administrativ şi fiscal a disjuns cauza şi a dispus formarea unui nou dosar cu privire la reclamantul B., a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta A. în favoarea completurilor specializate în soluţionarea cauzelor de litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul secţiei I Civile a aceleiaşi instanţe.

Această instanţă a reţinut că demersul judiciar are la bază un raport specific de drept al muncii, iar indicarea art. 9 din Legea nr. 554/2004 ca temei al acţiunii şi invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII din O.U.G. nr. 130/2021, nu transformă litigiul într-unul de contencios administrativ.

La rândul său, prin sentinţa civilă nr. 36/18.01.2024, Tribunalul Timiş – secţia I Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Timişoara, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării incidentului procedural.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dat fiind că reclamanta, magistrat pensionar, are domiciliul în circumscripţia Curţii de Apel Timişoara şi se consideră vătămată printr-o dispoziţie dintr-o ordonanţă de urgenţă adoptată de Guvernul României, autoritate publică centrală.

Constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, pentru următoarele considerente:

Statuările divergente ale instanţelor aflate în conflict privesc competenţa materială şi derivă din evaluarea elementelor de care depinde calificarea unei acţiuni ca fiind subsumată art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Articolul 126 alin. (6) teza a II-a din Constituţie prevede că "instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale", iar art. 9 din Legea nr. 554/2004 reglementează exercitarea acestei categorii de acţiuni.

Instanţa supremă reţine că procesele circumscrise art. 9 din Legea nr. 554/2004 sunt date în competenţa instanţelor de contencios administrativ atât de norma constituţională, cât şi de legea specială, astfel încât natura raportului juridic litigios nu poate determina stabilirea competenţei de atribuţiune în favoarea altei jurisdicţii.

O acţiune de această natură are drept cauză tocmai neconstituţionalitatea ordonanţei sau ordonanţei de urgenţă, despre care reclamantul afirmă că i-a produs o vătămare, direct sau prin intermediul actului administrativ subsecvent al cărui destinatar este; de asemenea, cadrul procesual pasiv al acestor cereri relevă prezenţa Guvernului – ca legiuitor delegat – şi, eventual, a autorităţilor publice emitente ale actelor administrative contestate.

Întrucât în conformitate cu art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, "dacă ordonanţa sau o dispoziţie a acesteia a fost declarată neconstituţională, instanţa soluţionează fondul cauzei; în caz contrar, acţiunea se respinge ca inadmisibilă", esenţial pentru a atribui, în acest temei, un litigiu în competenţa jurisdicţiei administrative este a decela subordonarea acţiunii faţă de soluţia ce va fi pronunţată asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Transpunând considerentele anterioare la conflictul de competenţă de faţă, Înalta Curte observă că acţiunea introductivă reflectă subsumarea acesteia categoriei cererilor reglementate de art. 9 din Legea nr. 554/2004, astfel cum se va arăta în continuare.

Prin capătul de cerere principal, reclamanta pretinde că dispoziţiile art. VII din O.U.G. nr. 130/2021 i-au vătămat dreptul de a beneficia de cele 7 indemnizaţii la pensionare, reglementat de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004; de asemenea, invocă excepţia de neconstituţionalitate a art. VII alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă.

Totodată, autoarea demersului judiciar solicită suspendarea cauzei, până la soluţionarea, de Curtea Constituţională, a excepţiei invocate.

Aşadar, competenţa materială procesuală revine instanţei de contencios administrativ, iar în raport cu criteriul rangului autorităţilor publice chemate în judecată – Guvernul României şi Ministerul Justiţiei –, autorităţi publice centrale, curţii de apel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Aşa fiind, pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 martie 2024.