Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 503/2024 AI generated

Company association exclusion: retrial for contradiction of judgments declared inadmissible for targeting the earlier judgment

Case Number Decizia nr. 503/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the extraordinary appeal for retrial (revizuire) filed by the original defendant, leaving the prior appellate decision in force which had ordered his exclusion from a limited liability company. The dispute centered on a request to annul a definitive 2016 appellate judgment based on its alleged contradiction with a subsequent 2022 supreme court decision involving similar facts in a separate company, alongside claims of newly discovered evidence. The court ruled that the appeal was procedurally barred because the petitioner sought the annulment of the earlier judgment (the "first" decision) rather than the later contradictory one, violating the strict requirement that a retrial for contradiction must target the second judicial act pronounced in disregard of the res judicata authority of the first, thereby failing to satisfy the cumulative admissibility conditions for this legal remedy.

Legislator headnote

AI generated

art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990, art. 322 C. proc. civ, art. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 87 pct. 8 C. proc. civ, art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ; Company association exclusion: retrial for contradiction of judgments declared inadmissible for targeting the earlier judgment: The dispute centered on a request to annul a definitive 2016 appellate judgment based on its alleged contradiction with a subsequent 2022 supreme court decision involving similar facts in a separate company, alongside claims of newly discovered evidence. The court ruled that the appeal was procedurally barred because the petitioner sought the annulment of the earlier judgment (the "first" decision) rather than the later contradictory one, violating the strict requirement that a retrial for contradiction must target the second judicial act pronounced in disregard of the res judicata authority of the first, thereby failing to satisfy the cumulative admissibility conditions for this legal remedy.

Keywords

AI generated
exclusion order exclusion of liability limited liability company res judicata exclusion of facts absolute nullity of judgment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

The specific legal ground cited in the dispositive to declare the retrial request inadmissible due to the failure to meet cumulative conditions for contradiction of judgments.

art. 326 alin. (3) din acelaşi cod

Procedural provision cited in the dispositive to support the handling of the inadmissibility ruling and its consequences.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 6 martie 2024

Asupra cererii de revizuire de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29.11.2011 pe rolul Tribunalului Constanţa – secţia a II-a Civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei, în baza art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, să îl excludă pe acesta ca asociat din S.C. C. S.R.L. şi, subsecvent, să stabilească structura capitalului social şi suma care i se cuvine asociatului exclus, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca nefondată, iar pe calea cererii reconvenţionale, a solicitat excluderea reclamantului A. din S.C. C. S.R.L., iar, în subsidiar, dizolvarea societăţii în temeiul art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990.

Prin sentinţa civilă nr. 116/21.01.2015, Tribunalul Constanţa – secţia a II-a Civilă a admis în parte cererea principală, a dispus excluderea pârâtului B. din cadrul S.C. C. S.R.L., urmând ca părţile sociale ale acestuia să revină reclamantului, a respins cererea reconvenţională, a admis cererea formulată de d-na expert D., al cărei onorariu a fost majorat la suma de 7.650 RON, în sarcina reclamantului, şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, în sumă de 8.690,30 RON.

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul B. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 2/11.01.2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin cererea înregistrată la 13.05.2022, sub nr. x/2022, pe rolul Curţii de Apel Constanţa – secţia a II-a Civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, pârâtul B. a promovat cerere de revizuire împotriva acestei decizii, solicitând anularea ei şi, în rejudecare, respingerea ca nefondată a acţiunii formulate de reclamant.

A arătat că decizia atacată cu revizuire încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 892/13.04.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă în dosarul nr. x/2011, şi a indicat drept temei al revizuirii dispoziţiile art. 322 pct. 5 şi 7 din C. proc. civ. de la 1865 (în continuare " C. proc. civ..").

Subsecvent expunerii litigiilor în care intimatul a solicitat excluderea sa din S.C. C. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L., revizuentul a subliniat că motivele invocate pentru excluderea din cele două societăţi sunt similare, însă cu privire la cea de-a doua societate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a constatat că ele nu sunt reale şi i-a admis recursul declarat în dosarul nr. x/2011.

A relevat că hotărârea atacată constată trei motive de excludere, infirmate de instanţele penale, dar şi că toate hotărârile civile pronunţate ulterior celei a cărei revizuire se solicită au ajuns la o concluzie potrivnică acesteia.

A evocat, în acest sens, decizia nr. 286/24.11.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia Penală în dosarul nr. x/2018, încheierea penală nr. 178/23.04.2021, pronunţată de Tribunalul Constanţa – secţia Penală în dosarul nr. x/2020, şi măsura dispusă în dosarul penal nr. x/2018, de trimitere a cauzei procurorului în vederea completării urmăririi penale, şi a conchis că retractarea deciziei se impune, având în vedere că a rămas fără suport probatoriu.

Revizuentul a susţinut că decizia nr. 892/13.04.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2011, este atât un înscris nou, cât şi o hotărâre potrivnică care constată contrariul faţă de decizia atacată cu revizuire şi trebuie coroborată cu decizia nr. 286/24.11.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, deopotrivă calificată de autorul căii de atac drept un înscris nou.

În continuare, s-a justificat îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a căii de atac promovate, reglementate de art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ.

Revizuentul a arătat că înscrisul pe care se fundamentează cererea de revizuire, decizia nr. 892/13.04.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, coroborată cu decizia nr. 286/24.11.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia Penală în dosarul nr. x/2018 şi cu încheierea penală nr. 178/23.04.2022, probează că nu şi-a însuşit fondurile societăţii.

În privinţa termenului, a subliniat că a promovat calea extraordinară de atac în termen de o lună de la pronunţarea încheierii civile.

A reliefat şi că s-a aflat în imposibilitatea de a produce înscrisul nou în litigiul anterior, deoarece dosarul penal în care acesta a fost obţinut a fost iniţiat în 2017.

A evidenţiat, de asemenea, că decizia atacată evocă fondul, fiind pronunţată de o instanţă de apel şi a conchis, arătând că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a revizuirii, atât pentru cazul întemeiat pe pct. 5, cât şi pe pct. 7 al art. 322 C. proc. civ.

Prin încheierea din 07.12.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a Civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a disjuns capătul de cerere întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi a dispus înregistrarea acestuia sub nr. x/2022, dosar în care, prin decizia civilă nr. 462/07.12.2022, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel sesizată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a amânat judecarea cauzei la 25.01.2023, pentru a fi soluţionată cererea de recuzare a doamnei judecător F. şi a domnului judecător G., formulată de revizuent; aceasta a fost respinsă, prin încheierea din 08.02.2023.

La 25.01.2023, revizuentul a înregistrat la dosar o cerere pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ.

La 28.03.2023, autorul căii de atac a depus la dosar note de şedinţă, prin care a invocat lipsa calităţii de reprezentant şi a dovezii acesteia pentru S.C. C. S.R.L., o cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu interpretarea Regulamentului (UE) nr. 2020/1784 şi o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 87 pct. 8 C. proc. civ.

Prin notele de şedinţă înregistrate la dosar la 22.05.2023, intimata S.C. C. S.R.L. a solicitat respingerea excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant, a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 87 pct. 8 C. proc. civ. şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu interpretarea Regulamentului (UE) nr. 2020/1784, precum şi a cererii de revizuire.

La termenul din 24.05.2023, Înalta Curte a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar la 24.11.2023, revizuentul a formulat cerere de redeschidere a judecăţii, pentru care a fost achitată taxa judiciară de timbru la 12.01.2024.

În dezbateri, Înalta Curte a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, raportată la solicitarea revizuentului de anulare a primei hotărâri, pretins potrivnică, asupra căreia, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., reţine următoarele:

Preliminar, notează că în prezenta cale extraordinară de atac este examinată exclusiv cererea întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., prin care s-a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2/11.01.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Constanţa, pentru contrarietatea cu decizia nr. 892/13.04.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă.

Totodată, stabilind ordinea de prioritate, reţine că cererile prejudiciale ale revizuentului vor fi examinate numai subsecvent analizei excepţiei invocate din oficiu şi exclusiv în ipoteza în care se va reţine admisibilitatea căii extraordinare de atac.

În acest cadru, reaminteşte că unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat şi la nivel constituţional, fiind înscris în art. 129 din Constituţie, care prevede dreptul părţilor şi al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condiţiile legii.

Astfel, împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.

Dispoziţiile legale care reglementează revizuirea – cale extraordinară de atac – sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei.

Articolul 322 C. proc. civ. prevede că pot fi atacate cu revizuire hotărârile rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum şi hotărârile date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, pentru motivele prevăzute expres şi limitativ la pct. 1 - 10 din acelaşi articol; pentru cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Aşadar, în ipoteza valorificată de autorul cererii, calea extraordinară de atac urmăreşte respectarea autorităţii de lucru judecat, prin înlăturarea situaţiei determinate de nesocotirea acesteia, sens în care art. 327 alin. (1) C. proc. civ. prevede că, dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, va anula cea din urmă hotărâre.

Accesul părţii la acest remediu procesual este subordonat îndeplinirii cumulative a mai multor condiţii; pe de o parte, să existe hotărâri judecătoreşti definitive contradictorii, pronunţate în aceeaşi pricină, dar în dosare diferite, adică să fi existat triplă identitate de elemente – părţi, obiect şi cauză –, cererea de revizuire să se îndrepte împotriva celei de a doua hotărâri, pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri, iar excepţia care asigură respectarea acesteia, fie să nu fi fost invocată în al doilea proces, fie să nu fi fost soluţionată.

Prin urmare, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă atunci când hotărârea a cărei anulare se solicită a nesocotit puterea de lucru judecat a unei alte hotărâri, ipoteză ce presupune cu necesitate atacarea celui de-al doilea act jurisdicţional, care se pretinde că transgresează puterea de lucru judecat a celui dintâi.

Condiţiile menţionate se impun a fi întrunite cumulativ, de aceea, în absenţa îndeplinirii oricăreia dintre ele, cererea de revizuire este inadmisibilă.

Transpunând aceste considerente la cererea de faţă, Înalta Curte constată că demersul judiciar este plasat pe o premisă diametral opusă textului legal.

Astfel, autorul căii de atac a solicitat anularea primei hotărâri, decizia nr. 2/11.01.2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, susţinând că aceasta încalcă puterea de lucru judecat a deciziei nr. 892/13.04.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2011, deşi această din urmă hotărâre nu exista la data pronunţării celei dintâi.

În aceste condiţii, cererea de revizuire – care tinde la anularea primei hotărâri, iar nu a celei de a doua – este inadmisibilă, iar analiza celorlalte condiţii ale motivului de revizuire este de prisos.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ţinând cont şi de prevederile art. 326 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei nr. 2/11.01.2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, având în vedere că efectele admiterii excepţiei inadmisibilităţii căii de atac se răsfrâng asupra întregului proces, inclusiv asupra excepţiilor, incidentelor procedurale sau altor cereri formulate de părţi şi au drept consecinţă excluderea lor din analiză, Înalta Curte constată că nu se mai impune examinarea cererilor revizuentului de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 pct. 7 şi art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. şi nici a celei de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu interpretarea Regulamentului (UE) nr. 2020/1784.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei civile nr. 2/11.01.2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 martie 2024.