Conflict of jurisdiction resolved in favor of the court where the professional defendant is domiciled, rejecting ex officio declination in small-value commercial dispute

Şedinţa publică din data de 5 martie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Salonta la data de 14.02.2023, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii: B. S.R.L., şi C. obligarea acestora la plata sumei de 400 RON, reprezentând debit restant-rest de plată la facturile emise în baza Contractului cadru de vânzare-cumpărare cu livrare succesivă nr. 667/10.11.2021, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că a încheiat cu pârâta contractul cadru de vânzare – cumpărare cu livrare succesivă nr. 667/10.11.2021 în baza căruia a livrat produsele achiziţionate de pârâtă.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1.026 – 1.033 din C. proc. civ.

La data de 06.11.2023, pârâta C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive, excepţia lipsei dovezii de reprezentant legal al reclamantei, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 36, art. 205, art. 1.030 din C. proc. civ., art. 151, art. 2.520 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 920/2023 din 23.11.2023, Judecătoria Salonta a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu, a declinat competenţa privind soluţionarea cererii în favoarea Judecătoriei Braşov.

În fundamentarea acestei sentinţe, în aplicarea art. 121 teza I C. proc. civ., art. 3 alin. (2) şi (3) C. civ., art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 193/2000, instanţa a reţinut că acţiunea se întemeiază pe un contract de furnizare servicii cu pârâţii, în desfăşurarea activităţii profesionale curente a prestatorului, acesta având astfel calitatea de profesionist. De asemenea, având în vedere că pârâtul şi-a asumat obligaţiile contractuale în calitate de persoană fizică, acesta se încadrează în noţiunea de consumator.

În consecinţă, instanţa a reţinut că, în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., ce prevăd în mod imperativ un regim derogatoriu de la dreptul comun în privinţa stabilirii competenţei instanţei în materie contractuală, fiind o normă de ordine publică, a cărei înlăturare poate avea loc doar în condiţiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., respectiv după naşterea dreptului la despăgubire.

Având în vedere că pârâţii au sediul în mun. Braşov, judeţul Braşov, şi domiciliul în judeţul Vrancea, instanţa a constatat că pârâta cu care este încheiat contractul se circumscrie razei administrativ teritoriale a Judecătoriei mun. Braşov, în favoarea căreia a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 725 din 05.02.2024, Judecătoria Braşov, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Salonta; totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

În fundamentarea acestei sentinţe s-au reţinut următoarele:

În fapt, între reclamanta A. S.R.L. şi pârâta B. S.R.L. s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare cu livrare succesivă nr. 667/10.11.2021 prin care reclamanta, în calitate de vânzător, s-a obligat să livreze pârâtei, în calitate de cumpărător, produse cosmetice, pârâta obligându-se să achite contravaloarea acestora.

Instanţa a reţinut că, în data de 25.01.2024, reclamanta a depus precizări în sensul că înţelege să formuleze cererea în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., motiv pentru care a solicitat rectificarea cererii de chemare în judecată iniţial introdusă.

A mai reţinut instanţa că pârâta iniţială, C., nu este parte în contractul de vânzare – cumpărare cu livrare succesivă nr. 667/10.11.2021, aceasta având calitatea de reprezentant legal al pârâtei B. S.R.L., motiv pentru care aceasta nu are calitatea de consumator.

În drept, au fost redate dispoziţiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, respectiv art. 2 pct. din O.G. nr. 21/1992, privind noţiunea de consumator, amintindu-se, totodată, şi prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, referitoare la noţiunea de profesionist.

Mai mult, şi în situaţia în care s-ar aprecia că pârâta iniţială, C. ar avea calitatea de consumator, situaţie în care ar fi aplicabile dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., aşa cum reiese din chiar verificările DEPAB efectuate din oficiu de către Judecătoria Salonta, pârâta are domiciliul în jud. Vrancea, iar nu în Braşov.

Totodată, acţiunea dedusă judecăţii este o acţiune personală, întemeiată pe dispoziţiile privitoare la cererile cu valoare redusă, fiind guvernată de norme cu caracter de ordine privată ce reglementează materia competenţei teritoriale, iar dreptul de a contesta alegerea îi revine exclusiv pârâtei B. S.R.L. în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.. Or, pârâta B. S.R.L., nu a formulat întâmpinare şi nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale.

Astfel, instanţa a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile 126 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că, aşa cum s-a reţinut anterior, pârâta iniţială, C. nu are calitatea de consumator.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Salonta competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii: B. S.R.L., şi C., obligarea acestora la plata sumei de 400 RON, reprezentând debit restant-rest de plată la facturile emise în baza Contractului cadru de vânzare-cumpărare cu livrare succesivă nr. 667/10.11.2021, iar, ulterior, în data de 25.01.2024, reclamanta a depus precizări arătând că înţelege să formuleze cererea în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.

În raport de obiectul concret al acţiunii deduse judecăţii şi, văzând, totodată, părţile raportului juridic pendinte, Înalta Curte notează că, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a litigiului în primă instanţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., deoarece acţiunea dedusă judecăţii nu are caracterul unui litigiu în materia protecţiei drepturilor consumatorului, ci este un litigiu între profesionişti, respectiv o acţiune personală, întemeiată pe dispoziţiile privitoare la cererile cu valoare redusă, guvernată de norme cu caracter de ordine privată ce reglementează materia competenţei teritoriale.

Cum obiectul cauzei este reprezentat de o cerere de valoare redusă, competenţa teritorială urmează regulile dreptului comun, astfel cum dispune art. 1.028 alin. (2) C. proc. civ.

Regula generală de drept comun, în materia competenţei teritoriale, este instituită de art. 107 din C. proc. civ., conform căruia: "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Trebuie subliniat că art. 107 C. proc. civ. reglementează o competenţă teritorială de ordine privată, iar în conformitate cu art. 130 alin. (3) C. proc. civ., "Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii".

Aşadar, potrivit acestui ultim text de lege, instanţa judecătorească nu este îndreptăţită să îşi decline din oficiu competenţa, ci numai dacă o atare excepţie a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Or, în cauză, excepţia de necompetenţă teritorială a fost ridicată din oficiu chiar de către Judecătoria Salonta, fără a fi invocată de către pârâtă printr-o eventuală întâmpinare. Prin urmare, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

În consecinţă, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Salonta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Salonta.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2024.