Competence for Labor Disputes of Court Clerks: Inapplicability of Special Jurisdiction for Magistrates When Working at Inferior Prosecutor’s Offices

Şedinţa publică din data de 5 martie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 04.11.2022 sub nr. x/2022 reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor la acordarea unui număr de 50 de zile de concediu de odihnă suplimentar, aferent perioadei 2018 - 2022, precum şi pentru viitor a câte 10 zile pe an de concediu de odihnă suplimentar, până la eliberare din funcţie a reclamanţilor; obligarea pârâţilor la plata indemnizaţiei de concediu aferente acestor zile, cu aplicarea actualizării şi a dobânzii legale penalizatorii începând cu data naşterii dreptului şi până la plata efectivă.

Prin sentinţa civilă nr. 1142/2023 din 19.04.2023, Tribunalul Alba – secţia I Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, a declinat la Tribunalul Vîlcea, secţia civilă, spre competentă soluţionare, cererea formulată de reclamanţi.

În fundamentarea acestei sentinţe s-au reţinut, în esenţă, următoarele considerente:

Reclamanţii din prezentul dosar au calitatea de personal auxiliar de specialitate, în sensul prevăzut de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004, desfăşurând efectiv activitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, aspect care rezultă din chiar cuprinsul cererii de chemare în judecată şi din tabelul anexă la aceasta.

Legea nr. 567/2004 reglementează statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.

Prezentul litigiu are natura juridică a unui litigiu de muncă, întrucât reclamanţii solicită obligarea pârâţilor la plata unor sume despre care afirmă că le-ar fi datorate cu titlu de drepturi salariale.

Potrivit disp. art. 210 din Legea nr. 62/2011 – act normativ în vigoare la 04.11.2022 - data formulării cererii de chemare în judecată: Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Legea nr. 62/2011 este legea generală în materia conflictelor de muncă iar textul de lege mai sus menţionat reglementează competenţa materială şi teritorială în cazul acestor conflicte.

C. proc. civ. conţine însă prevederi speciale în ipoteza în care angajaţii au un statut special, respectiv: judecători, procurori, asistenţi judiciari şi grefieri, respectiv art. 127 din C. proc. civ.

Competenţa stabilită de art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. este una teritorială exclusivă şi alternativă, ceea ce înseamnă că reclamantul care are statut de judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, trebuie să se adreseze uneia dintre instanţele expres şi limitativ prevăzute de acesta.

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 127 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., reiese că atunci când un grefier are calitatea de reclamant, acesta este obligat să sesizeze una dintre instanţele judecătoreşti competente de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află Parchetul de pe lângă instanţa la care îşi desfăşoară efectiv activitatea.

Relevantă sub acest aspect este şi Decizia nr. 7/2016 pronunţată de Î.C.C.J. – completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, nr. 461/22.06.2016.

În concret, în cauza de faţă, întrucât reclamanţii au statut de personal auxiliar de specialitate, respectiv grefieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, care este situat în circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia, aceştia aveau obligaţia de a sesiza unul dintre tribunalele situate în oricare din curţile de apel învecinate cu Curtea de Apel Alba Iulia.

În condiţiile în care reclamanţii au sesizat o instanţă necompetentă din punct de vedere teritorial, aceştia au pierdut dreptul de a opta pentru una dintre instanţele teritoriale, deopotrivă competente, situate în vecinătatea Curţii de Apel Alba Iulia, astfel că aceasta urmează a fi stabilită în mod aleatoriu de către instanţa sesizată.

Prin sentinţa civilă nr. 95 din 29.01.2024, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba; totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În fundamentarea acestei sentinţe s-au reţinut, în sinteză, următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au învestit Tribunalul Alba cu un litigiu din materia dreptului muncii, fiind supus dispoziţiilor Codului muncii şi altor acte normative aplicabile în materie.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, în forma anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 42/2023, art. 208 şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, în vigoare la data formulării acţiunii, cererile având ca obiect soluţionarea unor conflicte de muncă individuale se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Din dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., se reţine că, pentru a fi incident alin. (3) raportat la alin. (1) al art. 127 C. proc. civ. este necesar ca judecătorul/procurorul/grefierul, care are calitatea de reclamant, să funcţioneze în cadrul instanţei (unităţii de parchet corespunzătoare) care este competentă să soluţioneze cauza sau în cadrul instanţei (unităţii de parchet corespunzătoare) superioare celei competente.

Textul de lege vizează competenţa instanţei, anume ipoteza în care instanţa competentă să judece cauza ar fi ori cea la care funcţionează reclamantul, ori instanţa inferioară celei la care funcţionează reclamantul.

Alin. (1) al art. 127 C. proc. civ. nu îşi găseşte aplicare aşadar atunci când instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă este o instanţă superioară celei la care judecătorul/procurorul/grefierul care formulează cererea îşi desfăşoară activitatea/pe lângă care îşi desfăşoară activitatea.

Prin urmare, în ipoteza în care competenţa de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului, reclamantul, pentru a fi incident art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., trebuie să aibă calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier la tribunal sau la curtea de apel, respectiv parchet de pe lângă tribunal ori parchet de pe lângă curtea de apel.

Cum reclamanţii au, la data înregistrării acţiunii, calitatea de personal auxiliar şi conex la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, nu poate fi reţinută aplicabilitatea art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., aceştia neavând calitatea de procuror/grefier la parchetul de pe lângă tribunal şi nici procuror/grefier la parchetul de pe lângă curtea de apel (deci nu funcţionează la unitatea de parchet de pe lângă instanţa competentă şi nici la unitatea de parchet de pe lângă instanţa superioară celei competente să soluţioneze cauza).

În cauză, nu pot fi reţinute nici prevederile art. 127 alin. (2), alin. (2) indice 1 C. proc. civ., întrucât acestea se referă la cereri introduse împotriva unei instanţe de judecată, iar nu împotriva unei unităţi de parchet.

Cum în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 127 C. proc. civ., norma de competenţă este cea reglementată de dispoziţiile art. 269 alin. (1) din Codul muncii, art. 208 şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, norma fiind de ordine publică.

Tribunalul a apreciat astfel că acţiunea promovată de reclamanţii din prezenta cauză nu intră în sfera de aplicare a art. 127 C. proc. civ., întrucât pentru a fi incident alin. (1) şi (3) ale art. 127 C. proc. civ. este necesar ca judecătorul/procurorul/grefierul, care are calitatea de reclamant, să funcţioneze în cadrul instanţei/unităţii de parchet corespunzătoare, care este competentă să soluţioneze cauza sau la instanţa superioară, ceea ce nu era cazul reclamanţilor la momentul învestirii instanţei.

Prin urmare, pentru procurorul/grefierul/personalul conex de la parchetul de pe lângă judecătorie ori pentru petentul care funcţionează într-o altă instituţie decât instanţă/parchet este competentă să soluţioneze cauza instanţa/tribunalul de la domiciliul sau locul de muncă al reclamantului.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Alba – secţia I Civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Reclamanţii din prezenta cauză, în calitate de personal auxiliar şi conex la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au chemat în judecată pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi Parchetul de pe Lângă Tribunalul Alba, solicitând obligarea pârâţilor la acordarea unui număr de 50 de zile de concediu de odihnă suplimentar, aferent perioadei 2018 - 2022, precum şi pentru viitor a câte 10 zile pe an de concediu de odihnă suplimentar, până la eliberare din funcţie a reclamanţilor; obligarea pârâţilor la plata indemnizaţiei de concediu aferente acestor zile, cu aplicarea actualizării şi a dobânzii legale penalizatorii începând cu data naşterii dreptului şi până la plata efectivă.

Având în vedere cele solicitate în cuprinsul cererii de chemare de judecată, rezultă faptul că prezentului litigiu i se aplică dispoziţiile legii speciale referitoare la conflictele de muncă.

Dreptul comun pentru soluţionarea conflictelor de muncă este reglementat de dispoziţiiile art. 266-275 din Codul muncii şi Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, în forma în vigoare la data formulării acţiunii.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din acelaşi act normativ stipulează: "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., amintite de instanţele aflate în conflict în cuprinsul considerentelor, aceste dispoziţii legale reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.

Textul de lege se aplică întocmai şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor şi vizează două situaţii, respectiv când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) şi când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).

Potrivit art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (…)

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Se reţine că Legea nr. 310/2018, aplicabilă în raport de data introducerii acţiunii – 04.11.2022, a modificat dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prin extinderea sferei de aplicare a textului legal, în sensul că este incidentă competenţa facultativă nu numai atunci când magistratul are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, ci şi atunci când cererea este de competenţa unei instanţe inferioare celei la care magistratul îşi desfăşoară activitatea.

Or, reclamanţii îşi desfăşoară activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, aşadar, la o unitate de parchet, iar competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine în primă instanţă tribunalului.

În speţă, dispoziţiile art. 127 alin. (1), alin. (2)1 şi 3 din C. proc. civ., aşa cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 310/2018, incidentă în raport de data introducerii acţiunii, nu sunt aplicabile, întrucât, pe de o parte, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine în primă instanţă tribunalului, iar, pe de altă parte, pârâţii sunt parchete de pe lângă instanţe, şi nu instanţe de judecată.

În acest caz sunt incidente dispoziţiile de drept comun pentru soluţionarea conflictelor de muncă, respectiv art. 266-275 din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora este competentă, instanţa de la domiciliul reclamantului sau instanţa de la locul de muncă, respectiv Tribunalul Alba

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Alba – secţia I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba – secţia I Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2024.