Wage claims post-institutional dissolution; rejection of revision for lack of res judicata identity and mere non-unified jurisprudence
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the revision request filed by the claimant against a final civil decision from the Bucharest Court of Appeal, thereby upholding the lower court's ruling that denied the claimant's wage claims. The dispute centered on an employment conflict where a former researcher sought back wages and associated social security contributions from the period following the government's emergency decree to dissolve the State Institute of the Romanian Revolution, arguing that the dissolution was constitutionally voided; the claimant challenged the unfavorable decision by invoking a case of contradictory rulings under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure, claiming that other former employees with similar claims had obtained favorable final judgments. The court held that the revision motion was inadmissible because the claimed contradiction arose from disparate decisions in separate cases involving different parties, which constitutes a lack of unified jurisprudence rather than a violation of the authority of res judicata, noting that the latter requires triple identity of parties, object, and cause or at least identity of parties for positive effects, conditions not met here.
Legislator headnote
AI generatedart. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 513 alin. (3) C. proc. civ, art. 431 C. proc. civ, art. 431 alin. (2) C. proc. civ; Wage claims post-institutional dissolution; rejection of revision for lack of res judicata identity and mere non-unified jurisprudence: Conform prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 5 martie 2024
Asupra cererii de revizuire de faţă, reţine următoarele:
Prin decizia civilă nr. 5417 din 1 noiembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 912/20.02.2023, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimatul-pârât Institutul Revolutiei Romane din decembrie 1989.
În fundamentarea acestei decizii s-a reţinut, în sinteză, că Institutul Revoluţiei Române din decembrie 1989 a fost înfiinţat prin Legea nr. 556/2004, cu modificările ulterioare, apelanta deţinând funcţia de cercetător ştiinţific gr. III în cadrul acestei unităţi, conform contractului individual de muncă nr. x/10.10.2016.
După declararea neconstituţionalităţii Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din decembrie 1989 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din decembrie 1989, în ansamblul lor, reclamanta A. a formulat acţiune de chemare în judecată a Institutului Revoluţiei Romane din decembrie 1989 pentru a i se plăti drepturile salariale cuvenite pe perioada ianuarie 2020 - septembrie 2021, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală de la data lunară a scadenţei drepturilor salariale până la data pronunţării, precum şi pentru a se plăti contribuţiile şi impozitele datorate de angajator si de salariată la bugetul statului.
Instanţa de apel a reţinut, în acord cu tribunalul, că, pentru perioada care începe cu data de 31.12.2019, reprezentând momentul publicării ordonanţei de urgenţă privind desfiinţarea sa, şi până la data de 21.04.2021, când a fost publicată decizia Curţii Constituţionale, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din decembrie 1989 a fost în vigoare şi nici o prevedere legală tranzitorie sau vreo altă normă invocată de reclamantă nu permite plata unor drepturi salariale de către instituţia desfiinţată şi nici nu prevede vreo normă derogatorie de la regula încetării acestor raporturi, în lipsa preluării angajaţilor de altă entitate.
Prin urmare, prezenţa apelantei-reclamante la sediul Institutului Revoluţiei Române din decembrie 1989, după desfiinţarea acestuia, nu dovedeşte prestarea vreunei activităţi în exercitarea atribuţiilor funcţiei.
Cum salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, în lipsa prestării muncii, salariatul nu are dreptul la salariu, s-a mai arătat.
De asemenea, s-a reţinut că pentru perioada ulterioară datei de 21.04.2021, apelanta nu a dovedit prestarea muncii în favoarea intimatului, în conformitate cu prevederile unui contract de muncă valabil.
Împotriva deciziei civile nr. 5417 din 1 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, revizuenta A. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acesteia, cu cheltuieli de judecată.
Revizuenta a susţinut, în esenţă, că există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
După prezentarea situaţiei de fapt şi a parcursului procesual al litigiului, revizuenta a arătat că prin decizia civilă nr. 5417 din 01.11.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale a pronunţat o soluţie netemeinică şi nelegală, care încalcă, atât principiul egalităţii în drepturi, deoarece ceilalţi colegi ai săi din cadrul Institutului au formulat, de asemenea, cereri de chemare în judecată prin care au solicitat obligarea Institutului să le acorde drepturile salariale şi toţi au avut câştig de cauză; totodată, această decizie încalcă şi principiul autorităţii de lucru judecat.
În acest sens s-au arătat următoarele: în dosarul nr. x/2021, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. a fost admisă la fond prin sentinţa civilă nr. 7452 pronunţată la 02.11.2021, rămasă definitivă prin respingerea apelului declarat de Institut conform deciziei civile nr. 4247 pronunţată la 30.06.2022 de către Curtea de Apel Bucureşti; în dosarul nr. x/2021, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. a fost admisă la fond prin sentinţa civilă nr. 8023 pronunţată la 17.11.2021, care a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de Institut conform deciziei civile nr. 4836 pronunţată la 23.09.2022 de către Curtea de Apel Bucureşti; în dosarul nr. x/2022, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D. a fost admisă la fond prin sentinţa civilă nr. 3460 pronunţată la 19.05.2022, care a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de Institut conform deciziei civile nr. 575 pronunţată la 01.02.2023 de către Curtea de Apel Bucureşti; în dosarul nr. x/2022, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul E. a fost respinsă la fond prin sentinţa civilă nr. 2384 pronunţată la 06.04.2022, care a fost schimbată în tot prin admiterea apelului declarat de reclamant conform deciziei civile nr. 6557 pronunţată la 23.11.2022 de către Curtea de Apel Bucureşti; în dosarul nr. x/2021 cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta F. a fost admisă la fond prin sentinţa civilă nr. 776 pronunţată la 09.02.2022, care a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de Institut conform deciziei civile nr. 6210 pronunţată la 14.11.2022 de către Curtea de Apel Bucureşti; în dosarul nr. x/2022 cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G. a fost respinsă la fond prin sentinţa civilă nr. 6966 pronunţată la 08.11.2022, care a fost schimbată în tot prin admiterea apelului declarat de reclamantă conform deciziei civile nr. 5627 pronunţată la 09.11.2023 de către Curtea de Apel Bucureşti; în dosarul nr. x/2022, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta H. a fost respinsă la fond prin sentinţa civilă nr. 3814 pronunţată la 06.06.2022, care a fost schimbată în tot prin admiterea apelului declarat de reclamantă conform deciziei civile nr. 2479 pronunţată la 25.04.2023 de către Curtea de Apel Bucureşti.
Toate aceste dosare au avut aceeaşi situaţie de fapt, acelaşi obiect respectiv acordarea drepturilor salariale aferente perioadei ianuarie 2020 - septembrie 2021 şi toţi reclamanţii au fost angajaţii Institutului.
Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., admisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, reţine următoarele:
Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.
Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.
Conform prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătoreşti să fie pronunţate în dosare diferite: să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.
Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii lucrului judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeaşi pricină, având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.
În speţă, revizuenta a arătat, în esenţă, că prin decizia civilă nr. 5417 din 01.11.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale a pronunţat o soluţie nelegală care încalcă principiul egalităţii în drepturi, precum şi autoritatea de lucru judecat a mai multor decizii, pronunţate în dosare care au avut aceeaşi situaţie de fapt, acelaşi obiect, respectiv acordarea drepturilor salariale aferente perioadei ianuarie 2020 - septembrie 2021, şi în care toţi reclamanţii au fost angajaţii intimatului.
Cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se întemeiază pe cele două forme de manifestare ale lucrului judecat pe care le reglementează art. 431 C. proc. civ., respectiv efectul negativ sau extinctiv, care presupune că o acţiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată şi cel pozitiv, conform căruia o soluţie dată raporturilor deduse judecăţii nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, indiferent că soluţia s-ar regăsi în dispozitiv sau în considerente cu valoare decizională, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi.
În cauza supusă judecăţii, din examinarea conţinutului cererii de revizuire, se observă că ceea ce se invocă, în realitate, nu este încălcarea autorităţii de lucru judecat, în vreuna din cele două forme de manifestare la care s-a făcut anterior referire, ci existenţa unei practici judiciare neunitare.
Astfel, contrarietatea susţinută de revizuentă se referă la maniera diferită de soluţionare a unor cereri similare, în care calitatea de reclamant a aparţinut unor alţi salariaţi.
Or, dacă în ceea ce priveşte efectul negativ al autorităţii de lucru judecat tripla identitate de părţi, obiect, cauză este obligatorie, Înalta Curte subliniază că şi efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat presupune cu necesitate identitatea de părţi, pentru ca ceea ce s-a stabilit jurisdicţional anterior să se impună cu efect obligatoriu într-un nou proces, care are legătură cu aspectele litigioase deja tranşate, dată fiind relativitatea efectelor lucrului judecat.
În acest sens, se apreciază că dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care consacră legislativ efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, trebuie interpretate sistematic, referindu-se la aceleaşi părţi care au participat în litigiul iniţial. Astfel, părţile sunt aceleaşi ca în litigiul anterior, deoarece numai în această situaţie, în care se invocă o chestiune deja judecată definitiv între aceleaşi părţi, subzistă raţiunile autorităţii lucrului judecat, anume imposibilitatea contrazicerii unei probleme asupra cărora părţile respective s-au judecat, au avut posibilitatea unor dezbateri contradictorii şi care, fiind dezlegată definitiv, li se impune şi în litigiile ulterioare având legătură cu primul.
În contextul arătat, Înalta Curte reţine că demersul judiciar al revizuentei nu a fost determinat de existenţa unei hotărâri judecătoreşti potrivnice, în sensul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci de nemulţumirea acesteia faţă de soluţia nefavorabilă pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, spre deosebire de soluţiile pronunţate în cadrul aceleiaşi instanţe în cauze similare.
Împrejurarea că instanţa de judecată, în economia specifică, distinctă, a fiecărei cauze cu obiect similar, pronunţă soluţii diferite, nu reprezintă un caz de contrarietate, ci eventual de jurisprudenţă neunitară, ce nu are însă ca remediu cererea de revizuire.
Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea
Aşadar, raportând cererea de revizuire la cerinţele impuse de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 513 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecăţii, aceste condiţii nu sunt îndeplinite, astfel încât cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 5417 din 1 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022.
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2024.