Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 479/2024 AI generated

Claimant's appeal against peremption ruling held time-barred; appeal dismissed and costs awarded.

Case Number Decizia nr. 479/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as tardy the appeal (recurs) filed by the claimant company against the appellate decision of the Timișoara Court of Appeal, which had previously declared the claimant's appeal (apel) as perimted (lapsed) against the first-instance judgment that had rejected the claimant's real-estate vindication action (revendicare imobiliară) and related claims for annulment and land-registry rectification, with the claimant ordered to pay costs. The Court upheld the appellate decision and ordered the claimant to pay the defendant 2,000 RON in appeal costs. The dispute concerned a civil real-property claim in which the claimant challenged the lower courts' rulings; procedurally, the decisive issue was the timeliness of the appeal against the decision finding the prior appeal perimted. The Court reasoned that, under Article 421(2) first sentence of the Civil Procedure Code, a decision finding peremption is appealable within 5 days from pronouncement; because the challenged decision was pronounced on 15 May 2023 and the appeal was filed by mail on 29 August 2023, well beyond the deadline (extended to 22 May 2023), the appeal was time-barred, resulting in forfeiture under Articles 185(1) and 181(1)(2) and (2) of the Civil Procedure Code, with no request for reinstatement of the time limit having been made.

Legislator headnote

AI generated

art. 185 alin. (1) C. proc. civ, art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 453 alin. (1) C. proc. civ, art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ; Claimant's appeal against peremption ruling held time-barred; appeal dismissed and costs awarded: The Court upheld the appellate decision and ordered the claimant to pay the defendant 2,000 RON in appeal costs. The dispute concerned a civil real-property claim in which the claimant challenged the lower courts' rulings; procedurally, the decisive issue was the timeliness of the appeal against the decision finding the prior appeal perimted. The Court reasoned that, under Article 421(2) first sentence of the Civil Procedure Code, a decision finding peremption is appealable within 5 days from pronouncement; because the challenged decision was pronounced on 15 May 2023 and the appeal was filed by mail on 29 August 2023, well beyond the deadline (extended to 22 May 2023), the appeal was time-barred, resulting in forfeiture under Articles 185(1) and 181(1)(2) and (2) of the Civil Procedure Code, with no request for reinstatement of the time limit having been made.

Keywords

AI generated
civil judgment action for annulment real property time limits for seeking redress order to pay standing to appeal

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Used to sanction the late appeal with forfeiture (decădere), as the basis for dismissing the appeal as tardive.

art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ.

Cited as the legal basis for why the ruling on perimare is subject to appeal within a 5-day deadline, whose non-observance led to the dismissal.

art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Applied to order the losing party to pay the opposing party's litigation costs.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 5 martie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 345 din data de 28 aprilie 2022, pronunţată de de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanta A. S.R.L. având ca obiect revendicare imobiliară, anulare acte şi rectificare CF; totodată, a fost obligată reclamanta la plata sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată către pârâta S.C. B. S.R.L..

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta S.C. A. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 245/A din 15 mai 2023, Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă a constatat perimat apelul declarat de către apelanta-reclamantă A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 345 din data de 28 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2021.

La 29 august 2023, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a arătat, în esenţă, că înţelege să formuleze recurs împotriva deciziei civile nr. 245/A din 15 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului; totodată, a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., excepţia tardivităţii recursului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge ca tardiv recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 245/A din 15 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă, prin care s-a constatat perimat apelul declarat de către apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 345 din data de 28 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2021.

Potrivit art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare.

Textul de lege anterior evocat stabileşte că durata termenului de recurs este de 5 zile, iar momentul de la care începe să curgă coincide cu data pronunţării hotărârii.

În conformitate cu prevederile art. 185 alin. (1) C. proc. civ.: "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Astfel, nerespectarea termenului pentru exercitarea căii de atac atrage decăderea părţii din exerciţiul acestui drept.

Cum termenul de recurs de 5 zile, prevăzut de dispoziţiile art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., curge de la data pronunţării hotărârii recurate, rezultă că acest termen a început să curgă la data de 15 mai 2023.

Fiind un termen stabilit pe zile, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., conform cărora, "când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte", iar, potrivit art. 181 alin. (2) din acelaşi cod, "când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează".

În cauză, se constată că decizia recurată a fost pronunţată la data de 15 mai 2023, iar cererea de recurs a fost depusă prin poştă (conform plicului ataşat aflat la dosarul de recurs) la data de 29 august 2023, în condiţiile în care ultima zi de declarare în termen a recursului era data de 21 mai 2023, duminică, termen care se prelungea până în prima zi lucrătoare, respectiv în 22 mai 2023.

Cererea de recurs nu a fost depusă în termenul prevăzut de art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ. coroborat cu 185 alin. (1) din acelaşi cod, având în vedere că decizia atacată a fost pronunţată la 15 mai 2023, iar recursul a fost transmis, prin poştă, la 29 august 2023, potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs.

Având în vedere că recursul a fost declarat cu depăşirea termenului imperativ de 5 zile prevăzut de textul art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., în speţă devin incidente dispoziţiile art. 185 alin. (1) din acelaşi act normativ, care sancţionează cu decăderea căile de atac exercitate cu nerespectarea termenelor legale, consecinţa fiind aceea a pierderii de către recurentă a dreptului de a-i fi examinat recursul.

Înalta Curte mai constată şi că recurenta nu a formulat cerere de repunere în termen şi nici nu a invocat vreo împrejurare care să o fi pus în imposibilitatea absolută de a exercita calea de atac, în intervalul prevăzut de lege.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 185 alin. (1) şi art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 245/A din 15 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă.

În considerarea art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în raport de cererea formulată de intimata-pârâtă, urmează a se face aplicarea evocatelor dispoziţii şi a obligat recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-pârâtă B. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 245/A din 15 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-pârâtă B. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2024.