Cassation annulled for failure to articulate specific legal grounds challenging commercial invoice validity and contractual rebates

Şedinţa publică din data de 5 martie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 11 iunie 2021, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, reclamanta A. S.R.L., în insolvenţă, a solicitat Tribunalului Timiş să oblige pârâta B. S.R.L. să-i plătească suma de 210.860,31 RON reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, suma de 16.889,91 RON reprezentând rata inflaţiei aplicată la suma de 210.860,31 RON în data 06.08.2021, suma de 136.062,89 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate de la data scadentă a fiecărei facturi, până la data de 10.08.2021, penalităţile de întârziere calculate în continuare, până la plata sumei de 210.860,31 RON, şi rata inflaţiei aplicată în continuare, până la plata sumei de 210.860,31 RON.

Prin cererea reconvenţională înregistrată la data de 12.07.2021, pârâta B. S.R.L. a solicitat instanţei obligarea reclamantei A. S.R.L. - în insolvenţă la plata sumei de 337.512 RON, fără TVA, reprezentând contravaloarea reducerilor comerciale şi financiare agreate contractual, iar, în subsidiar, compensarea datoriilor reciproce şi obligarea reclamantei la plata diferenţei rezultate în urma compensării. De asemenea, pârâta a solicitat instanţei obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 114/PI din data de 4 martie 2022, Tribunalul Timiş a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 210.860,31 RON, reprezentând debite din facturile emise în perioada 07.10.2019 - 15.10.2019, precum şi penalităţile de întârziere pentru fiecare debit din suma de 210.860,31 RON, corespunzătoare facturilor emise în perioada 07.10.2019 - 15.10.2019, în cuantum de 0,05% pe zi din valoarea debitului neachitat, începând cu ziua 31 de la scadenţă şi până în ziua 60, şi în cuantum de 0,1% pe zi din valoarea debitului neachitat, în continuare, începând cu ziua 61 şi până la data achitării debitului.

A admis excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale, invocată din oficiu, sens în care a respins, ca inadmisibilă, cererea reconvenţională având ca obiect pretenţii, formulată de pârâta B. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta A. S.R.L., în insolvenţă.

Împotriva sentinţei menţionate mai sus a declarat apel pârâta B. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 282/A din 24 mai 2023, Curtea de Apel Timişoara – secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar C., împotriva sentinţei civile nr. 114/PI din data de 4 martie 2022, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2021.

Împotriva acestei decizii, pârâta B. S.R.L. a declarat recurs, indicând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate şi rejudecarea cauzei, în fond, iar în urma rejudecării, respingerea cererii introductive, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului s-a arătat că decizia recurată cuprinde motive contradictorii şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cu privire la motivarea deciziei atacate, referitoare la primul motiv de apel, recurenta a arătat, în sinteză, că instanţa de prim control judiciar, deşi a constatat că facturile nu au fost emise potrivit dispoziţiilor contractuale, a reţinut că un eventual refuz la plată ar fi trebuit manifestat anterior promovării acţiunii, cu toate că susţinerea pârâtei a fost în sensul în care neconformităţile relevate privesc lichiditatea şi exigibilitatea creanţei. Totodată, recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de prim control judiciar nu a avut în vedere prevederile art. 5.5 şi 6.2. din contractul încheiat între părţi şi, deşi a statuat că facturile nu au fost comunicate potrivit dispoziţiilor contractuale, continuarea raţionamentului juridic este în dezacord cu aceasta.

De asemenea, cu privire la motivarea deciziei atacate, referitoare la motivul de apel, prin care pârâta a reproşat primei instanţe că a înlăturat, după o analiză superficială, argumentele sale referitoare la deducerile, din valoarea facturilor pretinse de reclamantă, a risturnelor comerciale, pe care reclamanta avea obligaţia să le factureze lunar, recurenta a susţinut că în cadrul apelului a detaliat efectul reducerilor comerciale, respectiv ajustarea preţului de achiziţie al bunurilor şi deci ajustarea valorii facturilor.

Astfel, în esenţă, a solicitat instanţei de apel să reţină culpa contractuală a intimatei-reclamante privind emiterea facturii aferente risturnelor, factură care are mai degrabă rolul de a sprijini evidenţa contabilă. Risturnele au fost agreate contractual, intimata-reclamantă nu le-a contestat în vreun fel (aspecte pe care instanţa de apel le-a reţinut în mod corespunzător), însă raportat la efectul risturnelor, de reducere a costului de achiziţie a produselor, valoarea acestora se aplică automat la valoarea mărfurilor livrate şi, prin urmare, facturile aferente mărfurilor livrate se diminuează corespunzător cu valoarea risturnelor.

A susţinut recurenta că asupra acestor aspecte instanţa de apel nu s-a pronunţat, pe motiv că nu a fost criticată sentinţa tribunalului privind respingerea cererii de compensare.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii şi admiterea recursului.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a o admite şi, în consecinţă, va anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta formulează critici de nelegalitate a hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autoarea acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a indicat formal în susţinerea recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., fără a arata în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

În speţă, în cuprinsul recursului, s-a susţinut că decizia recurată cuprinde motive contradictorii şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Se constată că, deşi se invocă ipoteza unor motive contradictorii, care, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ar permite atacarea unei hotărâri atunci când se are în vedere o contradicţie de o asemenea amploare, încât să conducă spre concluzia că hotărârea este, practic, nemotivată, în cuprinsul cererii formulate, recurenta nu a indicat argumente de nelegalitate care să susţină această situaţie şi nici în ce modalitate hotărârea instanţei de judecată nu este conformă legii.

De asemenea, deşi se invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta nu a indicat normele de drept material pe care le consideră greşit interpretate şi aplicate şi nici nu a susţinut o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ.

Astfel, în ceea ce priveşte afirmaţia recurentei în sensul că instanţa de prim control judiciar, deşi a constatat că facturile nu au fost emise potrivit dispoziţiilor contractuale, a reţinut că un eventual refuz la plată ar fi trebuit manifestat anterior promovării acţiunii, cu toate că susţinerea pârâtei a fost în sensul în care neconformităţile relevate privesc lichiditatea şi exigibilitatea creanţei, precum şi cele prin care se arată că instanţa de apel nu a avut în vedere prevederile art. 5.5 şi 6.2. din contractul încheiat între părţi şi, deşi a statuat că facturile nu au fost comunicate potrivit dispoziţiilor contractuale, continuarea raţionamentului juridic este în dezacord cu aceasta, Înalta Curte constată că acestea nu pot face obiect de analiză în recurs, câtă vreme cuprind numai critici de netemeinicie, fiind legate, în realitate, de modul în care instanţa de apel a apreciat asupra obligaţiilor contractuale.

Criticile recurentei vizează probele administrate, situaţia de fapt, modul cum au fost emise şi comunicate facturile, cum au fost respectate obligaţiile asumate prin contract, aspecte ce nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitat invocat.

Se observă că, sub pretextul unor pretinse omisiuni referitoare la cercetarea obligaţiilor contractuale asumate prin convenţie, recurenta tinde la schimbarea situaţiei de fapt stabilite, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate.

Deşi se susţine că instanţa de apel a adoptat un raţionament juridic în dezacord cu statuarea potrivit căreia facturile nu au fost comunicate conform dispoziţiilor contractuale, totuşi, recurenta nu aduce argumente concrete de nelegalitate care să justifice aceste afirmaţii.

Or, simpla nemulţumire a părţii, fără precizarea relevanţei pe care aspectele care au format convingerea instanţei de apel le au faţă de fondul pricinii şi fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă şi legea încălcată, nu pot face obiect de analiză în recurs, autoarea prezentului demers judiciar neformulând veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată şi care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În referire la criticile recurentei aduse deciziei atacate prin care aceasta a susţinut, în esenţă, că în cadrul apelului a detaliat efectul reducerilor comerciale, respectiv ajustarea preţului de achiziţie al bunurilor şi deci ajustarea valorii facturilor, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar a răspuns motivului de apel formulat de parte reţinând că "pârâta a solicitat compensarea risturnelor aferente lunilor septembrie şi octombrie 2019 printr-unul din petitele cererii reconvenţionale, iar prin apelul formulat nu a înţeles să critice şi soluţia pronunţată de către tribunal asupra acestui petit" şi, de asemenea, a conchis că acest aspect este de necontestat, întrucât "pârâta a solicitat exclusiv respingerea cererii principale, iar în cuprinsul apelului nu se regăseşte nicio critică referitoare la respingerea ca inadmisibilă, de către tribunal, a cererii de compensare".

Aşa cum s-a arătat, deja, prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul în situaţia în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Or, astfel cum au fost dezvoltate criticile recurentei sub acest aspect, Înalta Curte constată că ele nu vizează raţionamentul expus de curtea de apel în cuprinsul deciziei atacate, prin care s-a arătat că pârâta nu a înţeles să critice respingerea ca inadmisibilă, de către tribunal, a cererii de compensare, ci se aduc în discuţie chestiuni legate de fondul cererii reconvenţionale, respectiv de culpa contractuală a intimatei-reclamante privind emiterea facturii aferente risturnelor.

Astfel, recurenta nu arată care sunt aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate, care sunt textele legale încălcate, aceasta în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut temeinicia şi legalitatea hotărârii tribunalului, care a dispus pe fond admiterea cererii de chemare în judecată şi respingerea ca inadmisibilă a cererii reconvenţionale formulate de pârâtă.

Se poate observa, de altfel, că susţinerile învederate în cuprinsul recursului privesc reiterarea apărărilor formulate în primă instanţă şi în faza procesuală a apelului.

Înalta Curte constată astfel că situaţiile reglementate de prevederile art. 488 C. proc. civ., indicate de recurentă, nu se regăsesc în criticile formulate, precum şi că o parte din pretinsele critici de nelegalitate nu se raportează la considerentele deciziei atacate, sens în care calea extraordinară de atac este lovită de nulitate.

Constatând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 282/A din 24 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2024.