Competence for pensioner's damages claim based on alleged unconstitutionality of pension indexation decree: Administrative vs. Civil Jurisdiction

Şedinţa publică din data de 5 martie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 21.02.2023 pe rolul Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, sub dosar nr. x/2023, reclamantul A. i-a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a M.Ap. N. solicitând:

a) să se constate vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017;

b) obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea şi actualizarea pensiei, daca nu ar fi intervenit modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, rezultate prin aplicarea Legii nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 01.05.2009 şi H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad;

c) obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale să restituie sumele reţinute din pensie, rezultate din indexarea şi actualizarea pensiei, raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, dacă nu ar fi intervenit modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015 şi H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad, conform gradului de Colonel deţinut de reclamant, sume actualizate cu indicele de inflaţie, dacă este cazul, şi a plăţii dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Totodată, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate extrinsecă a dispoziţiilor art. VII, pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 79 alin. (1) din Constituţie, care afectează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 în ansamblul său, dispoziţiile actelor normative criticate fiind contrare următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 79 alin. (1) privind Consiliul Legislativ şi art. 147 alin. (4) privind deciziile Curţii Constituţionale.

În drept se invocă art. 9 alin. (1), (4) şi 5 din Legea nr. 554/2004.

Pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, excepţia inadmisibilităţii, excepţia lipsei capacităţii juridice civile a Guvernului României şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României.

Pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei de contencios administrativ, arătând că revine tribunalului, în complet de conflicte de muncă, competenţa, conform art. 100 şi art. 101 din Legea 223/2015, excepţia netimbrării cererii şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune (pentru drepturile aferente perioadei 30. 06. 2017-21. 02. 2020).

Prin sentinţa civilă nr. 157/18.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2023, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a prezentei cereri de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Vaslui – secţia Civilă, complet specializat în soluţionarea cauzelor privind asigurările sociale.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că, deşi reclamantul a invocat neconstituţionalitatea prevederilor art. VII pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 59/2017 şi a chemat în judecată doi pârâţi, autorităţi publice centrale, în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială se determină prin raportare la obiectul principal al cererii de chemare în judecată, care vizează restituirea diferenţei dintre pensia la care ar fi avut dreptul prin aplicarea art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 233/2015 şi pensia neplafonată, prin aplicarea ordonanţei de urgenţă apreciată de reclamant ca neconstituţională. Totodată, prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, reclamantul nu urmăreşte doar acordarea unei despăgubiri în condiţiile particulare ale art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, scopul invocării excepţiei fiind acela de a obţine şi pe viitor, ca efect al admiterii excepţiei, un anumit mod de calcul al pensiei militare, dar şi un cuantum mai mare al acesteia, neplafonat ca în prezent.

În concluzie, a reţinut că petitele cererii de chemare în judecată şi scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate relevă că, în concret, cauza juridică a acţiunii şi obiectul său se raportează la cuantumul pensiei pe care reclamantul consideră că trebuie să o primească de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 59/2017 şi pe viitor.

Potrivit art. 100, art. 101 şi art. 102 din Legea nr. 233/2015, litigiile privind stabilirea şi plata drepturilor de pensii se soluţionează în primă instanţă de către tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul, iar potrivit art. 95 pct. 4 C. proc. civ. coroborat cu art. 40 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, competenţa de soluţionare a litigiilor referitoare la drepturile de asigurări sociale (inclusiv cele referitoare la cuantumul pensiei militare de serviciu) sunt de competenţa materială, în primă instanţă, a tribunalului, prin secţia sau completul specializat în soluţionarea litigiilor de asigurări sociale.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Iaşi – secţia I Civilă, sub nr. x/2023.

Prin încheierea din 21 iunie 2023, pronunţată de Tribunalul Iaşi – secţia Civilă, având în vedere faptul că dosarul a fost înregistrat din eroare pe rolul acestei instanţe, urmare a declinării de competenţă dispusă prin sentinţa nr. 1557/18.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2023, instanţa a dispus trimiterea pe cale administrativă a cauzei către Tribunalul Vaslui – secţia Civilă, complet specializat în soluţionarea cauzelor privind asigurări sociale.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vaslui – secţia Civilă, sub nr. x/2023.

Prin sentinţa civilă nr. 1133/2023 din 2 noiembrie 2023, Tribunalul Vaslui – secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale a completului specializat în materia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi a declinat competenţa în favoarea unui complet specializat în soluţionarea cauzelor de contencios administrativ şi fiscal din cadrul secţiei Civile a Tribunalului Vaslui.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a avut în vedere că obiectul cauzei se întemeiază pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 şi priveşte plata unor despăgubiri echivalente cu contribuţiile de asigurări sociale de sănătate, aşadar a unor creanţe fiscale în cuantum total de până la 3.000.000 de RON, precum şi faptul că, Înalta Curte, în soluţionarea mai multor conflicte negative de competenţă, a constatat că, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, competenţa materială în soluţionarea cauzei aparţine tribunalului, secţia de contencios administrativ.

Dosarul a fost înaintat unui complet specializat în contencios administrativ din cadrul Tribunalului Vaslui – secţia Civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 17/C.A./2024 din 31 ianuarie 2024, pronunţată de Tribunalul Vaslui – secţia Civilă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal.

A reţinut instanţa că, raportat la scopul urmărit de către reclamant prin introducerea acestei acţiuni pe rolul instanţei de judecată, respectiv la obiectul acţiunii, constând în obligarea autorităţilor pârâte la plata de despăgubiri şi la asigurarea fondurilor, respectiv achitarea despăgubirilor (care se circumscriu obiectului de emitere act administrativ), prin care să dispună încetarea vătămării, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei se stabileşte în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (5), coroborat cu art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.

A apreciat instanţa că, natura litigiului este de contencios administrativ faţă de obiectul cererii şi de invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în cadrul unei acţiuni întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Totodată, raportat la dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, în cauză este determinant criteriul rangului central al autorităţilor publice pârâte (Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială din cadrul Ministerului Apărării Naţionale) faţă de care reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri şi obligarea la asigurarea de fonduri şi restituirea sumelor, competenţa materială de soluţionare revenind secţiei de contencios administrativ a curţilor de apel.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe – Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Vaslui – s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanţă imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între instanţele sesizate îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu obiectul dedus judecăţii şi prevederile legale incidente în materie.

În speţă, reclamantul, fost militar, beneficiind de pensie de serviciu, se consideră vătămat de aplicarea prevederilor art. VII pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 59/2017, care au blocat indexarea pensiei sale şi pe care le consideră neconstituţionale, iar în vederea recuperării prejudiciului astfel suferit a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Aşadar, cererea priveşte atragerea răspunderii pentru reţinerile din drepturile de pensie, operate nelegal ca efect al aplicării unui act normativ pretins a fi neconstituţional, fiind formulată în vederea reparării unui prejudiciu, în contradictoriu cu autorităţile publice centrale responsabile pentru cauzarea acestuia.

Conform dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, invocate expres ca şi temei juridic al cererii de chemare în judecată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, iar potrivit art. 10 alin. (1) din acelaşi act normativ, sunt stabilite două criterii pentru determinarea instanţei de contencios administrativ, respectiv poziţionarea autorităţii publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală/locală) şi valoarea impozitului, taxei, contribuţiei care face obiectul actului administrativ astfel că, din această perspectivă, Înalta Curtea constată că, în cauză, este determinant criteriul rangului central al autorităţilor pârâte faţă de care reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri în situaţia în care prevederile ordonanţei de urgenţă vor fi declarate neconstituţionale.

Totodată, Înalta Curte reţine existenţa unei legături directe între vătămarea pretinsă şi adoptarea ordonanţei de urgenţă a cărei neconstituţionalitate se invocă, instanţa competentă să soluţioneze cauza fiind tot cea ce contencios administrativ şi fiscal, chiar dacă raportul juridic litigios vizează şi un drept de asigurări sociale, respectiv dreptul la pensie, de vreme ce, în art. 9 din Legea nr. 554/2004, legiuitorul nu face nicio distincţie în funcţie de natura raportului juridic dedus judecăţii, or unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.

În ce priveşte capetele accesorii şi subsidiare de cerere, care au ca obiect recalcularea pensiei şi restituirea diferenţelor rezultate, caracterul lor accesoriu rezultă cu evidenţă din faptul că modul lor de soluţionare depinde de soluţia ce se va da asupra capătului principal de cerere astfel că instanţa supremă va conferi aplicabilitate prevederilor art. 123 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora, cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti.

Cum, în cauză, competentă material a soluţiona capătul principal de cerere este instanţa de contencios administrativ – secţia de contencios administrativ a curţii de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., aceasta instanţă este competentă material să soluţioneze şi capete accesorii de cerere.

Pe cale de consecinţă, reţinând şi dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, în prima instanţă, este curtea de apel în a cărei circumscripţie teritorială se află domiciliul efectiv al reclamantului (localitatea Bârlad, judeţul Vaslui).

Pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 martie 2024.