Annulled appeal upholds arbitral award favoring policyholder in insurance dispute

Şedinţa publică din data de 5 martie 2024

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat la 25.08.2023, sub dosar nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata creanţei principale, în cuantum de 3.208,90 RON, reprezentând diferenţa de despăgubire neachitată, aferentă dosarului de daună nr. x; obligarea pârâtei la plata penalităţilor de 0,2% pe zi de întârziere, calculate de la 26.11.2020 până la data plăţii efective a creanţei principale; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa arbitrală nr. 176 din 22.05.2023, pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat, a fost admisă, în parte, acţiunea reclamantei, fiind obligată B. S.A. să achite A. S.R.L. suma de 3.208,90 RON, reprezentând diferenţa de despăgubire aferentă dosarului de daună nr. x, precum şi penalităţi de întârziere de 0,2%/zi de întârziere, raportat la debitul de 3.208,90 RON, calculate începând cu 05.01.2021, până la plata integrală a debitului principal. Totodată, a fost obligată B. S.A. să achite A. S.R.L. suma de 1.271,69 RON, reprezentând taxe arbitrale în sumă de 971,69 RON şi taxă de înregistrare dosar în sumă de 300 RON.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la 25.07.2023 reclamanta B. S.A. a solicitat anularea hotărârii arbitrale nr. 176 din 22.05.2023, pronunţate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat în dosarul nr. x/2022 şi trimiterea cauzei spre judecare la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Prin sentinţa nr. 47 din 19 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a fost admisă excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu, fiind respinsă cererea în anulare, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe, recurenta-reclamantă B. S.A., prin lichidator judiciar C.. a formulat recurs, prin care a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, anularea sentinţei arbitrale şi trimiterea cauzei spre judecare la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

În motivare, recurenta susţine că instanţa a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept material ce guvernează materia arbitrajului.

Astfel, a arătat că, prima instanţă nu a ţinut cont de faptul că arbitrajul, potrivit deciziei Curţii Constituţionale nr. 100 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 7 iulie 2017, constituie o excepţie de la principiul potrivit căruia, înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită. Arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale încheiate între părţi, cu respectarea principiului libertăţii de voinţă a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii. Prin urmare, părţile pot stabili, prin convenţia arbitrală sau printr-un act adiţional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea recursului şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului.

Astfel, arată că, prin cererea în anulare, B. S.A. a invocat faptul că, Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat este abilitat să judece litigii civile, în care sunt implicate persoane juridice şi/sau fizice, cu condiţia ca acestea să fi încheiat în prealabil o convenţie arbitrală scrisă. Or, arată că, între societatea B. şi A. nu există o convenţie arbitrală în vederea soluţionării pe cale amiabilă a litigiilor.

Însă, învederează că instanţa a apreciat faptul că, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 542 alin. (1) C. proc. civ. şi a art. 7 alin. (3) şi (4) din Norma ASF nr. 18/2017 rezultă, pe de o parte, că litigiile în materia asigurărilor nu sunt excluse domeniului arbitrajului, iar pe de altă parte, că, în aceste litigii, consumatorul are posibilitatea de a solicita soluţionarea pe calea arbitrajului, fără ca această posibilitate să fie condiţionată de acordul societăţilor de asigurare sau de inserarea unei clauze contractuale prealabile în contractul de asigurare.

Recurenta-reclamantă susţine că această interpretare este eronată şi nu ţine cont de prevederile C. proc. civ. care reglementează instituţia arbitrajului, condiţia existenţei unei convenţii arbitrale fiind esenţială pentru sesizarea legală a instanţei arbitrale şi atragerea competenţei acesteia în soluţionarea recursului.

Totodată, susţine că, o interpretare contrară a acestor dispoziţii, prin adăugare la lege, în sensul includerii litigiilor dintre terţul păgubit şi asigurătorul RCA în categoria litigiilor ce pot fi soluţionate pe calea arbitrajului, încalcă în mod flagrant principiul autonomiei de voinţă a acestuia din urmă.

În concluzie, recurenta apreciază că, în lumina prevederilor art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., Curtea de apel trebuia să constate incidenţa textului de lege mai sus menţionat şi să dispună anularea hotărârii arbitrale atacate, care a fost dată cu nerespectarea dispoziţiilor obligatorii ale C. proc. civ. şi principiilor avute în vedere de legiuitor.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei A. S.R.L. la 13.12.2023 .

La 09.01.2024, în termen legal, intimata a depus întâmpinare, comunicată recurentei, prin care a invocat excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii recursului, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta-reclamantă, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că, prin cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă B. nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate împotriva sentinţei atacate, care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, instanţa supremă constată că, deşi recurenta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în dezvoltarea acestui motiv de recurs nu a adus critici concrete împotriva raţionamentului instanţei expus în hotărârea atacată, ci a reluat, în esenţă, motivele acţiunii în anulare privind inexistenţa unei clauze arbitrale şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Norma ASF privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare şi reasigurare şi brokerilor de asigurare.

Nu se poate considera, însă, că afirmaţiile recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care impun formularea unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

În acest sens, instanţa supremă reţine că, prin hotărârea atacată, curtea de apel nu a aplicat normele de drept material invocate de recurentă prin memoriul de recurs şi nu a dezlegat pe fond aspecte privind posibilitatea intimatei de a sesiza instanţa arbitrală. Ceea ce a reţinut, în realitate, este că, întrucât B. nu a formulat întâmpinare în termen legal şi nu a invocat excepţia de necompetenţă în faţa instanţei arbitrale, a intervenit decăderea societăţii de asigurare din a invoca inexistenţa unei convenţii arbitrale şi, prin raportare la prevederile art. 608 alin. (2) C. proc. civ., acest aspect nu mai poate fi invocat ca motiv pentru anularea hotărârii arbitrale.

În aceste circumstanţe, criticile recurentei-reclamante sunt străine de motivarea curţii de apel din sentinţa atacată, ce constituie obiect al recursului şi nu pot fi primite spre analiză în această etapă procesuală.

În plus, nu au fost identificate motive de ordine publică care să poată fi ridicate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Faţă de considerentele expuse, întrucât accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, dând eficienţă prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.A., prin lichidator judiciar C.., împotriva sentinţei nr. 47 din 19 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.A., prin lichidator judiciar C.., împotriva sentinţei nr. 47 din 19 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 martie 2024.