Validity of cassation appeal requiring specific legal grounds rather than re-argument of factual contract interpretation

Şedinţa publică din data de 29 februarie 2024

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată iniţial la data de 16 octombrie 2018 pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 288.979,03 RON, reprezentând comision, şi a penalităţilor de 0,2% pe zi de întârziere calculate de la data de 02.10.2018, data scadenţei facturii nr. x din 13.09.2018 şi până la data plăţii efective a comisionului datorat.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1166, art. 1169, art. 2043 şi urm., precum şi art. 1270 şi art. 2101 C. civ.

În apărare, pârâta a formulat întâmpinare, precizată prin nota de şedinţă depusă la dosar la data de 27 martie 2019, prin care a invocat excepţia nulităţii absolute a contractului de prestări servicii imobiliare nr. 354 din 11.08.2017, motivată de faptul că persoana semnatară a contractului, din partea pârâtei, nu este reprezentantul societăţii B. S.R.L., iar, în ce priveşte fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 1061/C din 18.10.2019, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia nulităţii absolute a contractului, invocată de pârâta B. S.R.L. şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantă.

2. Împotriva acestei sentinţe reclamanta C. S.R.L. (fostă A. S.R.L.) a declarat apel, prin care a solicitat desfiinţarea în tot a sentinţei apelate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 26/Ap din 25.01.2021, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a admis apelul formulat de reclamantă, a fost anulată sentinţa atacată şi a fost respinsă excepţia nulităţii absolute a contractului de prestări servicii imobiliare nr. 354 din 11 august 2017, fiind trimisă cauza spre rejudecare primei instanţe.

3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 19.04.2021, sub nr. x/2018*.

Prin sentinţa civilă nr. 285/C din 08.07.2022, Tribunalul Braşov – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantă şi, în consecinţă, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 288.979,03 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale seria x nr. x/13.09.2018, penalităţi de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere aferente, calculate începând cu data de 02.10.2018 şi până la data plăţii efective şi suma de 20.742,79 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

4. Împotriva acestei sentinţe, pârâta B. S.R.L. a declarat apel, solicitând, în temeiul art. 480 alin. (2) C. proc. civ., schimbarea hotărârii apelate şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 1090 din 14.06.2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respins ca nefondat apelul pârâtei.

5. Împotriva deciziei din apel, pârâta B. S.R.L. a declarat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În susţinerea motivelor de casare, recurenta a menţionat că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit normele de drept material privind condiţia suspensivă, precum şi cele referitoare la interpretarea contractelor, respectiv art. 1400 şi art. 1266-1269 C. civ.

În aprecierea recurentei modalitatea şi condiţiile de plată a comisionului prevăzute în contract se completează cu cele de la pct. 5 din Anexa nr. 1 potrivit cărora "preţul tranzacţiei imobiliare avute în vedere să fie între: 1) 3,30 şi 4,50 Euro/mp/Lună; minim 7.000 m.p.; 2) 3,30 şi 4,50 Euro/mp/Lună pentru spaţiul existent şi pentru dezvoltări la solicitarea clientului; minim 15.000 m.p.". În acest sens, recurenta susţine că prin dispoziţiile evocate se instituie o condiţie suspensivă a îndeplinirii obligaţiei privind plata comisionului, pe care instanţa de apel nu a analizat-o.

Potrivit recurentei, instanţa de apel a încălcat normele privind interpretarea actelor juridice, lipsind contractul de obiectul lui concret şi de prevederile referitoare la preţ. Sub acest aspect, recurenta susţine că voinţa concordantă a părţilor potrivit art. 1266 alin. (1) C. civ. a fost aceea de a acorda exclusivitate agenţiei imobiliare dacă aceasta identifica potenţiali clienţi la preţul de închiriere pretins de aceasta.

Totodată, recurenta arată că pentru stabilirea voinţei concordante, potrivit art. 1266 alin. (2) C. civ., se va ţine seama între altele de scopul contractului, respectiv acela de a închiria peste preţul de 3,30 Euro/mp/lună, precum şi de comportamentul ulterior încheierii contractului, în sensul că imobilul a fost închiriat nemijlocit, prin negociere directă.

În aprecierea recurentei, instanţa de apel trebuie să interpreteze contractul sistematic potrivit art. 1267 C. civ., în sensul că neîndeplinirea condiţiei de preţ conduce la inexistenţa obligaţiei de plată a comisionului.

Obligaţia de plată a comisionului nu exista de plano la data încheierii contractului, ci urma a se naşte la momentul îndeplinirii condiţiei, respectiv intimata să intermedieze închirierea bunurilor individualizate în condiţiile de preţ stipulate.

Mai arată recurenta că, aceste clauze privind plata comisionului, în condiţiile în care sunt considerate a nu fi clare, se interpretează în favoarea acesteia, potrivit art. 1269 C. civ.. Sub acest aspect, recurenta susţine că această clauză privind fixarea preţului între limitele 3,30-4,50 Euro/mp/lună este o clauză în favoarea sa.

În opinia recurentei, instanţa de apel aduce în mod nepermis completări la contract cu un alt preţ sau alte condiţii de preţ, în condiţiile în care trebuia doar să acorde interpretare exactă a clauzelor esenţiale, printre care şi condiţia suspensivă circumscrisă cuantumului preţului impus pentru plata comisionului. Condiţia suspensivă viza preţul obţinut pentru halele supuse închirierii şi nu pentru alte accesorii ale acesteia.

Recurenta susţine că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 1556 C. civ. privind excepţia de neexecutare a contractului, deoarece agenţia imobiliară nu şi-a îndeplinit obligaţia, respectiv nu a obţinut preţul fixat între limitele 3,30 – 4,50 Euro/mp/lună.

De asemenea, recurenta mai subliniază că instanţa de apel a depăşit cadrul procesual cu care a fost învestită, întrucât temeiul contractual al cererii reclamantei este doar art. 4.1 din contract nu şi art. 3.4.

În continuare, se menţionează că această clauză prevăzută la art. 3.4 din contract vizează tot situaţia în care recurenta ar fi încheiat tranzacţia cu un terţ, pe care l-ar fi cunoscut prin mijlocirea prestatorului, ceea ce nu este cazul în speţă.

Sub acest aspect, se arată că acest contract încheiat cu D. S.R.L. a fost rezultatul negocierilor directe între recurentă şi societatea menţionată.

4. Dosarul fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 4 august 2023, sub acelaşi număr.

Prin întâmpinarea înregistrată la 30 august 2023, intimata C. S.R.L. (fostă A. S.R.L.) a solicitat, în esenţă, respingerea recursului. De asemenea, a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.000 RON.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2023, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, cu menţiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La 18 decembrie 2023 recurenta a depus punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care a arătat că în memoriul de recurs sunt relevate critici de nelegalitate a deciziei atacate şi a solicitat admiterea în principiu a recursului formulat.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 29 februarie 2024.

La termenul din 29 februarie 2024, în completul de filtru, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, şi a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părţile având la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi a instanţei de apel.

Înalta Curte constată că recursul este întemeiat doar formal pe motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit recurentei, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1400 C. civ. privind existenţa unei condiţii suspensive stipulate în clauza prevăzută la pct. 5 din Anexa nr. 1 la contractul de prestări servicii imobiliare nr. x din 11.09.2017, precum şi prevederile art. 1266-1269 C. civ. privind regulile de interpretare a contractului.

Sub acest aspect, recurenta susţine că la pct. 5 din Anexa nr. 1 la contractul de prestări servicii imobiliare nr. x din 11.09.2017 se instituie o condiţie suspensivă a îndeplinirii obligaţiei privind plata comisionului, pe care instanţa de apel a ignorat-o.

Verificând decizia recurată, se constată că instanţa de apel a reţinut că la pct. 5 din Anexa nr. 1 la contract nu este prevăzută o condiţie suspensivă, obligaţia fiind una simplă, neafectată de vreo condiţie, având în vedere modul verbal folosit, respectiv conjunctivul care exprimă o acţiune posibilă.

O altă critică a recurentei vizează încălcarea normelor de interpretare prevăzute la art. 1266 C. civ., întrucât voinţa concordantă a părţilor, rezultată din scopul contractului şi comportamentul acestora, a fost aceea de a acorda exclusivitate agenţiei imobiliare dacă aceasta identifica potenţiali clienţi la preţul de închiriere pretins de aceasta. De asemenea, se susţine şi încălcarea regulilor de interpretare sistematică prevăzute la art. 1267 C. civ. şi de interpretare a clauzelor îndoielnice conform art. 1268 C. civ. în sensul că în lipsa îndeplinirii condiţiilor de preţ minim şi celelalte caracteristici comisionul nu trebuia achitat intimatei-reclamante.

Examinând hotărârea atacată, se constată că instanţa de prim control judiciar a reţinut că tocmai din interpretarea unitară a clauzelor contractuale rezultă că intimata reclamantă este îndreptăţită la plata comisionului, nu doar în situaţia în care identifică un client pentru recurentă, ci şi atunci când recurenta-pârâtă, în calitate de beneficiar, încheie direct o tranzacţie imobiliară fără informarea şi acordul scris al intimatei-reclamante, cu încălcarea dispoziţiilor art. 3.2 şi 5.1(i) din contract.

Se mai invocă de către recurentă încălcarea dispoziţiilor art. 1556 C. civ. privind excepţia de neexecutare a contractului, susţinându-se că intimata-reclamantă în calitate de prestatoare potrivit contractului nu a respectat obligaţiile privind prezentarea imobilului şi obţinerea preţului prag.

Analizând decizia recurată, se constată că instanţa de apel a reţinut că intimata-reclamantă şi-a respectat obligaţiile asumate, organizând vizionarea spaţiului comercial de către societatea D. S.R.L., spre deosebire de recurenta-pârâtă care nu a respectat obligaţiile prevăzute la art. 3.2 şi şi 5.1(i) din contract.

Totodată, s-a mai reţinut în decizia recurată că nici critica privind încheierea contractului de închiriere ca urmare a negocierilor directe purtate de recurenta-pârâtă cu chiriaşul nu este în măsură să o exonereze de răspundere pe aceasta, în condiţiile în care acest demers a fost efectuat fără informarea intimatei-reclamante şi fără acordul acesteia.

În considerarea celor prezentate, Înalta Curte constată că deşi instanţa de apel a reţinut incidenţa răspunderii contractuale conform art. 3.4 şi 5.1 (i) din contract, respectiv obligaţia plăţii comisionului către intimata-reclamantă (prestator) în ipoteza încheierii directe de către recurenta-pârâtă (beneficiar) a contractului cu clientul prezentat de prestator, fără informarea şi acordul intimatei-reclamante, recurenta–pârâtă reiterează prin memoriul de recurs argumentele şi criticile valorificate la instanţele de fond privind existenţa condiţiei suspensive, încălcarea regulilor de interpretare a contractului, excepţia de neexecutare a contractului precum şi încheierea contractului de închiriere ca urmare a negocierilor directe purtate de recurenta-pârâtă, pentru justificarea refuzului de a achita comisionul facturat de intimata-reclamantă potrivit contractului.

Or, aceste critici au primit o soluţionare atât din partea primei instanţe, cât şi a instanţei de apel, astfel că nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., nefiind relevate critici de nelegalitate punctuale ale hotărârii ce formează obiectul recursului, prin evocarea greşelilor de judecată săvârşite de instanţa de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, de strictă interpretare.

În consecinţă, deşi recurenta relevă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1400, art. 1266-1269 şi 1556 C. civ., Înalta Curte constată că aceste critici au fost invocate formal, întrucât în realitate recurenta-pârâtă nu critică raţionamentul instanţei de apel, prin care s-a stabilit că aceasta datorează comisionul intimatei-reclamante, întrucât a fost încălcată obligaţia de a informa şi a obţine acordul acesteia pentru negocierea directă cu clientul D. S.R.L., potrivit clauzelor prevăzute la art. 3.4 şi 5.1 (i) din contract.

Mai mult, recurenta-pârâtă solicită prin aceste critici interpretarea clauzelor contractuale privind plata comisionului către intimata-reclamantă şi îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul în care au fost interpretate probele privind executarea obligaţiilor asumate de părţi, administrate în faţa instanţelor de fond.

Or, instanţa de recurs nu poate reinterpreta clauzele contractuale şi nici nu poate reaprecia probatoriul administrat în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia nu se poate rejudeca fondul, ci se pot analiza exclusiv aspectele de nelegalitate, nu şi cele de netemeinicie.

Drept urmare, întrucât în motivele expuse prin memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio critică aptă să fie încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, intervine sancţiunea nulităţii recursului pentru motivarea necorespunzatoare, care nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

În alţi termeni, se reţine că accesul la justiţie presupune şi respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi nu au fost identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se astfel a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

În consecinţă, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta B. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 1090/Ap/2023 din 14 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Referitor la cererea intimatei C. S.R.L. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata a depus la dosarul cauzei dovezi privind cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat în cuantum de 10.000 RON, respectiv factura fiscală nr. x din 28.07.2023 emisă de Cabinet avocat E. şi extrasul emis de F. din 07.08.2024.

În consecinţă, constatând că recurentei i-a fost respinsă calea extraordinară de atac şi în raport de solicitarea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, aferente acestei etape procesuale, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării recurentei la plata sumei de 10.000 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta B. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 1090/Ap/2023 din 14 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatei C. S.R.L. suma de 10.000 RON, cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 februarie 2024.