Competence of labor courts in joint claims: persistence of exclusive jurisdiction after severance of individual claims

Şedinţa publică din data de 29 februarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 ianuarie 2023 pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2023, reclamanţii A., B., C., D., E.,F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. şi R., au solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune la plata de daune-interese, constând în dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor achitate cu întârziere (până la data pronunţării unei hotărâri definitive în această cauză) şi pentru sumele neachitate, sume care au fost acordate prin OMJ nr. 28/C din 07.01.2020, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, pentru sumele datorate cu trei ani anteriori introducerii acţiunii.

În motivare, reclamanţii au arătat că sunt inspectori de probaţiune în cadrul Direcţiei Naţionale de Probaţiune, angajaţi în cadrul Ministerului Justiţiei, aşadar personal din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie".

La termenul din data de 27.04.2023 instanţa a dispus disjungerea cererilor formulate în cauză prin raportare la judeţele de domiciliu ale reclamanţilor, sens în care s-a dispus constituirea unor dosare separate, în cel de faţă reclamantă fiind I., cu domiciliul în judeţul Olt.

Prin sentinţa civilă nr. 2547 din 28.04.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

În motivare, tribunalul a reţinut că prin raportare la pretenţiile deduse judecăţii, cauza are natura juridică a unui conflict individual de muncă, fiind incidente dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

Faţă de domiciliul reclamantei din Mun. Slatina, judeţul Olt, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalului Olt.

2. Cauza a fost înregistrată la data de 30 mai 2023, pe rolul Tribunalului Olt, secţia I civilă, complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2023.

Prin sentinţa civilă nr. 597 din 7 decembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalului Bucureşti.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă a fost suspendată din oficiu judecata cauzei şi s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În argumentarea soluţiei, instanţa a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii, în forma modificată prin O.U.G. nr. 42/2023 şi faţă de locul de muncă al reclamantei, din Municipiul Bucureşti, a constatat că Tribunalul Bucureşti este competent să soluţioneze cauza.

În subsidiar, instanţa a reţinut si coparticiparea procesuală activă şi faţă de domiciliul sau locul de muncă al celorlalţi reclamanţi, Tribunalul Bucureşti nu mai putea declina competenţa de soluţionare a cauzei.

3. Dosarul a fost înregistrat la 22 decembrie 2023, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Olt, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:

În cauză, obiectul regulatorului de competenţă îl reprezintă stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei.

Înalta Curte constată că mai mulţi reclamanţi, printre care şi reclamanta din prezenta cauză, I., au învestit Tribunalul Bucureşti cu o acţiune prin care au solicitat plata unor drepturi de natură salarială obţinute de aceştia, în calitatea de inspectori de probaţiune în cadrul Direcţiei Naţionale de Probaţiune.

Prin urmare, se constată că este dedus judecăţii un conflict de muncă, fiind aplicabile normele generale privind jurisdicţia muncii.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect raporturi de muncă aparţine tribunalului în circumscripţia căruia reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, ori după caz sediul. Este de subliniat că dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în forma modificată prin O.U.G. nr. 42/2023, intrată în vigoare în data de 25 mai 2023, nu sunt aplicabile faţă de data sesizării instanţei de judecată, contrar celor reţinute de Tribunalul Olt.

Totodată, în cazul cererilor formulate de mai mulţi reclamanţi, art. 269 alin. (3) din Codul muncii instituie excepţia conform căreia, dacă sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Acţiunea introductivă iniţială prin care reclamanţii, în calitate de salariaţi ai Direcţiei Naţionale de Probaţiune, au solicitat angajatorului plata drepturilor salariale obţinute se întemeiază pe aceeaşi cauză juridică, raporturile juridice deduse judecăţii fiind similare, context în care sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 59 C. proc. civ., privind coparticiparea procesuală facultativă.

La data de 27 martie 2023, la primul termen de judecată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Bucureşti a dispus disjungerea cererii reclamantei şi constituirea prezentului dosar.

În ce o priveşte pe reclamanta I., a fost format dosarul nr. x/2023, în cadrul căruia Tribunalul Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, reţinând incidenţa prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi domiciliul acesteia din circumscripţia Tribunalului Olt.

Este de menţionat că soluţia disjungerii, ca măsură de administrare judiciară, pentru a se justifica ulterior măsura declinării competenţei de soluţionare a raporturilor juridice individuale la instanţa pretinsă a fi cea de la domiciliul reclamantei, nu poate să atragă pierderea competenţei instanţei iniţial învestite, cu ignorarea coparticipării procesuale active.

Înalta Curte constată că 12 dintre reclamanţii din dosarul nr. x/2023 au domiciliul în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, instanţa mai întâi sesizată, iar luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă şi consecinţa pierderii competenţei instanţei iniţial învestite, de la soluţionarea acestora, având loc o consolidare a competenţei teritoriale.

Mai mult, prin alegerea exprimată de reclamanţi la momentul promovării acţiunii potrivit art. 116 C. proc. civ., Tribunalul Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, iniţial învestit, a devenit în mod exclusiv competent să judece prezentul litigiu.

În considerarea celor expuse şi prin raportare la dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 februarie 2024.