Peremption of cassation appeal following suspension of proceedings due to related criminal case
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice ordered the lapse (peremption) of the cassation appeal, leaving the appellate decision that dismissed the borrower’s claims in force. The dispute concerned the absolute nullity of a notarized loan contract and the subsequent forced execution and sale of real estate, which the original plaintiff challenged by arguing consent was invalid, the loan was usurious, and the notary violated procedural norms; however, the plaintiff (later her heirs) failed to petition for the resumption of proceedings within one year after the final resolution of the related criminal case that had suspended the civil litigation. The decisive legal basis was Article 248 of the 1865 Code of Civil Procedure, under which the one-year peremption period began running from the date the related criminal case became final, and because the parties bore the burden to request resumption of the civil case, the failure to do so within the statutory timeframe resulted in the automatic extinction of the appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 948 pct. 2 C. civ, art. 61 din Legea nr. 36/1995, art. 968 C. civ, art. 953 C. civ, art. 87 din Legea nr. 36/1995, art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ; Peremption of cassation appeal following suspension of proceedings due to related criminal case: The dispute concerned the absolute nullity of a notarized loan contract and the subsequent forced execution and sale of real estate, which the original plaintiff challenged by arguing consent was invalid, the loan was usurious, and the notary violated procedural norms; however, the plaintiff (later her heirs) failed to petition for the resumption of proceedings within one year after the final resolution of the related criminal case that had suspended the civil litigation. The decisive legal basis was Article 248 of the 1865 Code of Civil Procedure, under which the one-year peremption period began running from the date the related criminal case became final, and because the parties bore the burden to request resumption of the civil case, the failure to do so within the statutory timeframe resulted in the automatic extinction of the appeal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThese provisions were explicitly cited in the final dispositive to legally ground the court's decision to declare the appeal perempted due to the lapse of time.
Full text
Şedinţa publică din data de 29 februarie 2024
Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
1. Prin cererea înregistrată la data de 14 decembrie 2011 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, sub nr. x/2011, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii B., C. şi Biroul Executorului Judecătoresc D., solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a contractului de împrumut autentificat de B.N.P. E., sub nr. x din 11.12.2008, pentru suma de 130.000 de euro.
În subsidiar, reclamanta a solicitat, în ipoteza în care se va considera că în speţă nu sunt întrunite cerinţele nulităţii absolute, să se dispună anularea contractului de împrumut şi, în consecinţă, întoarcerea executării silite efectuate în dosarul nr. x/2009, instrumentat de SCPEJ D., prin restabilirea situaţiei anterioare vânzării la licitaţie publică a imobilului situat în Timişoara, str. x, dobândit de pârâta B. prin actul de adjudecare din 16.09.2009, întocmit în dosarul de executare nr. 418/ex/2009.
Totodată, reclamanta a solicitat rectificarea cărţii funciare nr. x a mun. Timişoara, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei B. şi reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei.
La termenul de judecată din 10.01.2012, reclamanta a precizat şi completat cererea introductivă cu un nou capăt de cerere privind radierea notei referitoare la somaţia de executare înscrisă în cartea funciară.
Tribunalul Timiş, prin încheierea din 10.01.2012, a scos cauza de pe rolul secţiei I Civilă şi a trimis-o spre soluţionare secţiei a II-a civilă.
Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, prin încheierea din 1 martie 2013, a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a acestei secţii şi a trimis cauza spre soluţionare la secţia I civilă, completul iniţial investit.
Dosarul a fost reînregistrat la secţia I civilă a Tribunalului Timiş, sub nr. x/2011.
La data de 29.01.2013, reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că a renunţat la capătul de cerere privind radierea notei privind somaţia de executare nr. 556/26.10.2010, emisă de SCPEJ F., în favoarea pârâtei C.
Prin sentinţa civilă nr. 1107/PI din 26 martie 2013, pronunţată în dosarul nr. x/2011, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a respins acţiunea precizată formulată de reclamanta A..
2. Împotriva acestei sentinţe reclamanta A. a declarat apel, prin care a solicitat anularea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost precizată.
Prin decizia civilă nr. 194/A din 11 decembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia I civilă, s-a respins apelul reclamantei şi, totodată, a fost obligată să plătească intimatei B. suma de 2.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. de la 1865, prin care a solicitat, în principal, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată, iar, în subsidiar, modificarea deciziei din apel în sensul admiterii apelului reclamantei, schimbării în tot a sentinţei şi admiterii acţiunii.
Potrivit recurentei, instanţa de apel a apreciat în mod nelegal că ar fi existat consimţământul valid al acesteia la încheierea contractului de împrumut autentificat de B.N.P. E. sub nr. x/11.12.2008.
Se arată că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 948 pct. 2 C. civ. de la 1864, precum şi normele legale imperative care stabilesc procedura notarială a încheierii actelor autentice, respectiv art. 46 şi art. 61 din Legea nr. 36/1995.
În opinia recurentei, instanţa de apel în mod greşit nu a reţinut cauza ilicită la încheierea contractului de împrumut, întrucât suma împrumutată nu a fost remisă acesteia, ci a fost stipulată cu intenţia obţinerii unor venituri din cămătărie, în favoarea pretinsei împrumutătoare, fiind încălcate dispoziţiile art. 948 pct. 4, art. 966 şi art. 968 C. civ. de la 1864.
În continuare, recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a analizat nulitatea relativă invocată pentru încălcarea dispoziţiilor art. 953 C. civ. de la 1864.
De asemenea, s-a arătat că instanţa de apel nu s-a pronunţat nici în ceea ce priveşte lipsa menţiunilor din încheierea de autentificare privind înţelegerea conţinutului actului, ceea ce atrage nulitatea acesteia potrivit art. 61 din Legea nr. 36/1995 şi privind locul încheierii contractului de împrumut, omisiune sancţionată cu anularea încheierii şi desfiinţarea actului potrivit art. 49 şi art. 52 din acelaşi act normativ.
Se mai susţine că, instanţa de apel a respins în mod greşit cererea de înscriere în fals, cu încălcarea art. 87 din Legea nr. 36/1995.
Autoarea recursului menţionează că instanţa de apel a încălcat dreptul său la apărare în şedinţa de judecată în care instanţa a rămas în pronunţare pe cererea de apel.
Cauza a fost înregistrată la 6 februarie 2014 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr.
La 22 septembrie 2014 intimata B. a depus note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Prin cererea înregistrată la 24 septembrie 2014, recurenta A. a solicitat suspendarea judecăţii recursului până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2012 instrumentat de DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara.
Prin încheierea din 25 septembrie 2014 s-a suspendat soluţionarea recursului în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, reţinându-se că soluţia care urma a fi pronunţată în dosarul penal nr. x/2012, instrumentat de DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara, putea influenţa soluţionarea pricinii de faţă, în situaţia în care ar interveni condamnarea pentru faptele în privinţa cărora s-a început urmărirea penală.
Prin încheierea din 8 martie 2018, a fost respinsă cererea intimatei B. privind repunerea pe rol a cauzei, fiind menţinută măsura suspendării cauzei.
Prin notele scrise depuse la 12.07.2021, intimatul Biroul Executorului Judecătoresc D. a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale pasive.
Prin încheierea din 30.09.2021 s-a constatat că dosarul nr. x/2012, instrumentat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara, a fost finalizat cu o soluţie de clasare emisă la data de 30 mai 2019, prin care s-a dispus disjungerea şi continuarea cercetărilor faţă de inculpaţii G. şi B., fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş dosarul nr. x/2019. Totodată, s-a apreciat că subzistă temeiurile care au determinat măsura suspendării recursului declarat de reclamanta A..
Prin cererea înregistrată la data de 18 octombrie 2023, intimata - pârâtă B. a solicitat reluarea judecării recursului iar, pe fond, să se ia act de renunţarea la judecată a recurentelor reclamante, fiind anexată tranzacţia autentificată sub nr. x din 26 septembrie 2023.
Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, a luat în examinare, cu prioritate, incidentul perimării cererii de recurs, invocat din oficiu, reţinând următoarele:
Buna administrare a justiţiei impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condiţiilor impuse de lege, precum şi ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, în vigoare la data formulării acţiunii, "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedura urma să fie îndeplinit din oficiu" iar, potrivit alin. (2) "termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părţii, cererea n-a ajuns încă la instanţa competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată".
Perimarea este sancţiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerinţa de a exista continuitate între actele de procedură şi constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găseşte din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părţii, timp de 1 an.
Perimarea, pe lângă rolul sancţionator, are şi natura unei prezumţii de desistare, care reiese din lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea cauzei.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părţii, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei.
Prin raportare la aceste consideraţii teoretice, Înalta Curte reţine că în cauză prin încheierea din 25 septembrie 2014 s-a suspendat judecata recursului în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, până la soluţionarea definitivă a dosarul penal nr. x/2012, instrumentat de DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara.
Totodată, se reţine că prin încheierea din 30.09.2021 s-a constatat că dosarul nr. x/2012, instrumentat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara, a fost finalizat cu o soluţie de clasare emisă la data de 30 mai 2019. Prin aceeaşi soluţie de clasare s-a dispus disjungerea şi continuarea cercetărilor faţă de inculpaţii G. şi B., fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş dosarul nr. x/2019, astfel încât Înalta Curte a apreciat că subzistă temeiurile care au determinat măsura suspendării recursului declarat de reclamanta A..
Se constată totodată că dosarul x/2019 a fost soluţionat definitiv prin decizia nr. 1211 din 09.11.2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.
În acest context, sunt de menţionat şi dispoziţiile art. 244 alin. (1) pct. 2 teza a II-a C. proc. civ. de la 1865 potrivit cărora suspendarea va dăinui până când hotărârea pronunţată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă.
De asemenea, potrivit art. 250 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 "cursul perimării este suspendat cât timp dăinuieşte suspendarea judecării, pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute de art. 244, precum şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată".
În considerarea textelor legale evocate, termenul de perimare începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în cauza ce a provocat suspendarea, acesta fiind momentul de la care părţile au obligaţia de a solicita repunerea cauzei pe rol, în vederea continuării judecăţii.
În situaţia suspendării facultative a judecăţii dispuse în temeiul prevederilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, procesul se reia la cererea părţii interesate şi nu din oficiu, aspect ce reprezintă o aplicare particulară a principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil.
Instanţa de recurs nu avea obligaţia de a urmări finalizarea celuilalt proces, ci părţile erau datoare să ţină sub observaţie respectivul dosar şi să ceară în timp util repunerea cauzei pe rol, sub sancţiunea intervenirii perimării cererii.
Prin urmare, termenul de perimare de 1 an a început să curgă de la data de 09.11.2021 şi s-a împlinit la data de 09.11.2022, cererea de repunere pe rol a cauzei, din 18.10.2023, fiind formulată cu depăşirea acestuia.
În consecinţă, constatând că dosarul a rămas în nelucrare din vina părţii, mai mult de 1 an, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condiţiile art. 249-250 C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) raportat la art. 248 şi art. 252 din acelaşi cod, va constata perimat recursul declarat de reclamantele H. şi I., moştenitori ai defunctei A., împotriva deciziei civile nr. 194/A din 11 decembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de reclamantele H. şi I., moştenitori ai defunctei A., împotriva deciziei civile nr. 194/A din 11 decembrie 2013, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 februarie 2024.