Jurisdictional conflict over administrative challenge to urgent government ordinance affecting state military pension indexation

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 21.02.2023, cu număr de dosar x/2023, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu a pârâţii Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne să se constatate vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017; desfiinţarea O.U.G. nr. 59/2017 şi obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fondurile necesare pentru restituirea sumelor privind indexarea şi actualizarea pensiei de care ar fi beneficiat dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor la art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, rezultate prin aplicarea Legii nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 12.09.2017 şi H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad; obligarea pârâţilor să restituie sumele reţinute din pensie rezultate din indexarea şi actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor la art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015 şi H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad, conform gradului deţinut, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi a plăţii dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Totodată, reclamantul a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate extrinsecă a dispoziţiilor art. VII, pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 79 alin. (1) din Constituţie.

În drept, a invocat prevederile art. 7 alin. (5) şi art. 9 alin. (1) alin. (2) alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale a Curţii de Apel respectiv a secţiei de contencios administrativ şi fiscal, excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea solicitării reclamantului ca nefondată.

Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia excepţia necompetenţei materiale, nulităţii cererii de chemare în judecată, inadmisibilitatea acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, iar pe fondul cererii a solicitat respingerea acesteia faţă de Guvernul României ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 186 din 19 iunie 2023, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat judecarea cauzei, în favoarea Tribunalului Iaşi – secţia I civilă.

În esenţă, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că reclamantul urmăreşte să obţină diferenţa dintre suma de bani încasată cu titlu de pensie şi cea de care ar fi beneficiat prin indexarea şi actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017 dacă nu interveneau modificările aduse de către O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015.

Instanţa a constatat că modalitatea de indexare şi de actualizare a pensiilor militare de stat este reglementată prin dispoziţiile art. 59 si 60 din Legea nr. 223/2015, aceste dispoziţii legale fiind modificate prin O.U.G. nr. 59/2017.

De asemenea s-a reţinut că potrivit art. 100, art. 101 şi art. 102 din Legea nr. 223/2015, jurisdicţia în sistemul pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale şi curţi de apel, litigiile privind stabilirea şi plata drepturilor de pensii soluţionându-se în primă instanţă de către tribunalele în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul.

A mai reţinut instanţa că potrivit art. 104 din Legea nr. 223/2015, prevederile acestei legi, referitoare la jurisdicţia în sistemul pensiilor militare de stat, se completează cu dispoziţiile C. proc. civ. şi ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Or, potrivit art. 95 pct. 4 C. proc. civ. coroborat cu art. 40 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, competenţa de soluţionare a litigiilor referitoare la drepturile de asigurări sociale (inclusiv cele referitoare la cuantumul pensiei militare de serviciu) sunt de competenţa materială, în primă instanţă, a tribunalului, prin secţia sau completul specializat în soluţionarea litigiilor de asigurări sociale.

De asemenea a constatat că faţă de dispoziţiile legale citate, reiese că legiuitorul a prevăzut competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului la o secţie sau, după caz, la un complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale, iar din punct de vedere teritorial în favoarea instanţei de la domiciliul reclamantului.

Curtea de apel a reţinut că deşi reclamantul şi-a întemeiat acţiunea şi pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, invocarea acestui text de lege nu este de natură să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ de soluţionare a cauzei câtă vreme ceea ce se pune in discuţie prin acţiunea formulată este modalitatea de indexare si actualizare a unei pensii militate de stat după modificarea prevederilor art. 59 si 60 din legea nr. 223/2015 prin O.U.G. nr. 59/2017.

Curtea de apel a reţinut că simplul fapt că actul prin care a fost modificat cuantumul pensiei speciale a fost emis de o autoritate publică nu atrage de o manieră automată competenţa instanţei de contencios administrativ întrucât în cauză lipseşte însăşi raportul de drept administrativ substanţial între reclamant şi pârâţi.

Întrucât natura raportului juridic dedus judecăţii este cea de asigurări sociale implicând respectarea sau nu de către autoritate a dreptului reclamantului la asigurări sociale, verificarea legalităţii şi temeiniciei acestei conduite nu poate intra decât în competenţa instanţei specializată în materia asigurărilor sociale, a reţinut Curtea de Apel.

Prin urmare, Curtea de Apel Iaşi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi – secţia I Civilă sub număr de dosar x/2023

Prin sentinţa civilă nr. 2288/2023 din 27 noiembrie 2023, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că reclamantul, beneficiind de pensie militară de stat, se consideră vătămat în drepturile sale prin modificările legislative aduse de O.U.G. nr. 59/2017 şi a dedus judecăţii o acţiune cu mai multe capete de cerere, capătul principal fiind cel de constatare a vătămării produse prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, pe care o consideră neconstituţională şi solicită acordarea de despăgubiri, obiect ce atrage competenţa instanţelor de contencios administrativ.

Tribunalul a reţinut că temeiul de drept al prezentei acţiuni este reprezentat de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, indicat în mod expres de reclamant în cuprinsul cererii, acesta fiind nemulţumit că, în contextul emiterii O.U.G. nr. 59/2017, criticată de acesta ca fiind neconstituţională, s-a modificat dreptul la actualizarea pensiei astfel cum era reglementat de dispoziţiile art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015.

Totodată s-a mai reţinut că, în raport de motivele invocate în cererea de chemare în judecată şi prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, competenţa materială procesuală aparţine instanţei de contencios administrativ.

S-a constatat că raportat la situaţia premisă constând în formularea unei cereri în cadrul procedurii prevăzute la art. 9 din Legea nr. 554/2004 şi în existenţa unei legături directe între vătămarea pretinsă şi adoptarea O.U.G. a cărei neconstituţionalitate se invocă, instanţa competentă să soluţioneze cauza este cea de contencios administrativ, chiar dacă raportul juridic litigios dedus judecăţii vizează materia prestaţiilor sociale sau raporturi juridice de altă natură. Această soluţie este impusă explicit la art. 9, unde legiuitorul nu face nicio distincţie în funcţie de natura raportului juridic dedus judecăţii, or când legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.

Instanţa a reţinut că, potrivit principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, părţile pot determina nu numai existenţa procesului, prin declanşarea procedurii judiciare şi prin libertatea de a pune capăt procesului, ci şi conţinutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, obiectul şi cauza acestuia.

Contrar celor reţinute de Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul a constatat că o altă calificare juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, în temeiul art. 22 alin. (4) C. proc. civ. nu poate îngloba schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată, contrar voinţei celui care a învestit instanţa cu o pretenţie pe care a calificat-o juridic în mod neechivoc.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Iaşi – secţia I Civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între secţiile sesizate fiind reciproce şi cel puţin una dintre aceste instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere material, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de solicitarea reclamantului de a se constata vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării şi să se dispună plata drepturilor băneşti de care a fost privat nelegal, în sensul actualizării pensiei, drepturi vătămate prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017. Totodată, reclamantul a solicitat desfiinţarea O.U.G. nr. 59/2017 şi obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fondurile necesare pentru restituirea sumelor privind indexarea şi actualizarea pensiei de care ar fi beneficiat dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017, precum şi obligarea pârâţilor să restituie sumele reţinute din pensie rezultate din indexarea şi actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi a plăţii dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Aşadar, reclamantul pune în discuţie repararea prejudiciului suportat de acesta ca urmare a instituirii unor măsuri fiscale de către Guvernul României cu impact asupra dreptului de pensie, însă nu în accepţiunea art. 153 din Legea nr. 263/2010, care presupune contestarea unei decizii de pensie emise de casa teritorială de pensii competentă ori prin solicitarea emiterii unei astfel de decizii, ci ca o consecinţă a unei cereri formulate în baza art. 9 din Legea 554/2004, astfel cum reclamantul a indicat în petitul acţiunii.

Potrivit alin. (1) al acestui text de lege, persoana vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă. În conformitate cu alin. (5) al aceluiaşi text de lege, acţiunea poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.

Raportat la faptul că temeiul legal aplicabil acţiunii se regăseşte în Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi având în vedere finalitatea demersului judiciar, precum şi faptul că se contestă o ordonanţă de urgenţă emisă de Guvern, respectiv o măsură fiscală, Înalta Curte constată că litigiul dedus judecăţii are natura unui litigiu de contencios administrativ.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Conform art. 1 din acelaşi act normativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

În raport cu aceste considerente şi având în vedere că se contestă o ordonanţă de urgenţă emisă de Guvern - autoritate publică centrală, competenţa materială revine secţiei de contencios administrativ a curţii de apel.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi– secţia de contencios administrativ şi fiscal, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2024.