Negative conflict of jurisdiction resolved by assigning military pensioner's damages claim for unconstitutional emergency order to administrative appellate court

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 20.02.2023, cu număr de dosar x/2023, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu a pârâţii Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne să se constate vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017; desfiinţarea O.U.G. nr. 59/2017 şi obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fondurile necesare pentru restituirea sumelor privind indexarea şi actualizarea pensiei de care ar fi beneficiat dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor la art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, rezultate prin aplicarea Legii nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 12.09.2017 şi H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad; obligarea pârâţilor să restituie sumele reţinute din pensie rezultate din indexarea şi actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor la art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015 şi H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad, conform gradului de Comisar şef de poliţie deţinut, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi a plăţii dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Totodată, reclamantul a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate extrinsecă a dispoziţiilor art. VII, pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 79 alin. (1) din Constituţie.

În drept, a invocat prevederile art. 7 alin. (5) şi art. 9 alin. (1) alin. (2) alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale a Curţii de Apel respectiv a secţiei de contencios administrativ şi fiscal, excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea solicitării reclamantului ca nefondată.

Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată pentru lipsa motivării, inadmisibilitatea petitului I al acţiunii, excepţia lipsei capacităţii juridice civile a Guvernului României şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, iar pe fondul cererii a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 153 din 18 mai 2023, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat judecarea cauzei, în favoarea Tribunalului Iaşi – secţia I civilă.

În esenţă, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că cererea de chemare în judecată are ca obiect principal cuantumul pensiei militare acordate şi datorate reclamantului ca urmare a trecerii în rezervă, ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 59/2017 şi în esenţă se critică faptul că plafonarea pensiei militare realizată o dată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 59/2017 s-a realizat în baza unui act normativ ce prezintă vicii de neconstituţionalitate.

Totodată s-a reţinut că deşi reclamantul a invocat neconstituţionalitatea prevederilor art. VII, pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 59/2017 şi a chemat în judecată doi pârâţi, autorităţi publice centrale în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială se determină prin raportare la obiectul principal al cererii de chemare în judecată, care vizează restituirea diferenţei dintre pensia la care ar fi avut dreptul prin aplicarea art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015 şi pensia plafonată, prin aplicarea ordonanţei de urgenţă apreciată de reclamant ca neconstituţională. Totodată, prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate reclamantul nu urmăreşte doar acordarea unei despăgubiri în condiţiile particulare ale art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, scopul invocării excepţiei fiind acela de a obţine şi pe viitor, ca efect al admiterii excepţiei, un anumit mod de calcul al pensiei militare, dar şi un cuantum mai mare al acesteia, neplafonat ca în prezent.

De asemenea s-a reţinut că potrivit art. 100, art. 101 şi art. 102 din Legea nr. 223/2015, jurisdicţia în sistemul pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale şi curţi de apel, litigiile privind stabilirea şi plata drepturilor de pensii soluţionându-se în primă instanţă de către tribunalele în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul.

A mai reţinut instanţa că potrivit art. 104 din Legea nr. 223/2015, prevederile acestei legi, referitoare la jurisdicţia în sistemul pensiilor militare de stat, se completează cu dispoziţiile C. proc. civ. şi ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Or, potrivit art. 95 pct. 4 C. proc. civ. coroborat cu art. 40 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, competenţa de soluţionare a litigiilor referitoare la drepturile de asigurări sociale (inclusiv cele referitoare la cuantumul pensiei militare de serviciu) sunt de competenţa materială, în primă instanţă, a tribunalului, prin secţia sau completul specializat în soluţionarea litigiilor de asigurări sociale.

Invocarea de către reclamant a prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nu este de natură a atrage competenţa materială, funcţională, a instanţelor de contencios administrativ deoarece reclamantul nu urmăreşte prin cererea de chemare în judecată acordarea unei despăgubiri în sensul avut în vedere de legiuitor prin prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, ci stabilirea unui anumit cuantum al pensiei militare.

Prin urmare, Curtea de Apel Iaşi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi – secţia I Civilă sub număr de dosar x/2023

Prin sentinţa civilă nr. 2502/2023 din 11 decembrie 2023, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că reclamantul A., beneficiind de pensie militară de stat, se consideră vătămat în drepturile sale prin modificările legislative aduse de O.U.G. nr. 59/2017 şi a dedus judecăţii o acţiune cu mai multe capete de cerere, capătul principal fiind cel de constatare a vătămării produse prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, pe care o consideră neconstituţională şi solicită acordarea de despăgubiri, obiect ce atrage competenţa instanţelor de contencios administrativ.

Tribunalul a reţinut că temeiul de drept al prezentei acţiuni este reprezentat de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, indicat în mod expres de reclamant în cuprinsul cererii, acesta fiind nemulţumit că, în contextul emiterii O.U.G. nr. 59/2017, criticată de acesta ca fiind neconstituţională, s-a modificat dreptul la actualizarea pensiei astfel cum era reglementat de dispoziţiile art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015.

Totodată s-a mai reţinut că, în raport de motivele invocate în cererea de chemare în judecată şi prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, competenţa materială procesuală aparţine instanţei de contencios administrativ.

Instanţa a constatat că reclamantul nu a formulat o cerere la Casa de pensii sectorială din cadrul Ministerului Apărării Naţionale de recalculare a pensiei de serviciu şi nu şi-a îndreptat acţiunea împotriva unei decizii de pensie emisă de această instituţie, ci solicită explicit acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o ordonanţă de urgenţă a guvernului, pe care o consideră neconstituţională, obiect prevăzut de art. 9 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ.

Raportat la obiectul acţiunii, instanţa a apreciat că prezentul litigiu este unul care atrage competenţa materială procesuală a instanţei de contencios administrative, deoarece reclamantul nu solicită plata pensiei într-un anumit cuantum, nu pune în discuţie corectitudinea calculării acesteia sau a eventualei sale recalculări prin raportare la prevederile legale aferente raportului juridic de asigurări sociale, ci solicită explicit eliminarea plafonării instituite de legiuitor prin art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, articol prin care au fost modificate art. 3, art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. Prezenta acţiune este întemeiată în cuprinsul motivării pe excepţia de neconstituţionalitate extrinsecă a disp. art. VII, pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 79 alin. (1) din Constituţie, care în opinia reclamantului afectează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 în ansamblul său.

Raportat la situaţia premisă constând în formularea unei cereri în cadrul procedurii prevăzute la art. 9 din Legea nr. 554/2004 şi în existenţa unei legături directe între vătămarea pretinsă şi adoptarea O.U.G. a cărei neconstituţionalitate se invocă, tribunalul a reţinut că instanţa competentă să soluţioneze cauza este cea de contencios administrativ, chiar dacă raportul juridic litigios dedus judecăţii vizează materia prestaţiilor sociale sau raporturi juridice de altă natură.

Totodată s-a reţinut că în ceea ce priveşte competenţa materială procesuală a instanţelor de a soluţiona litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, în speţă, fiind chemaţi în judecată în calitate de pârâţi Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, care se stabileşte în raport de obiectul, valoarea sau natura litigiului dedus judecăţii, art. 10 din Legea nr. 554/2004 dispune că aceste litigii se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Iaşi – secţia I Civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între secţiile sesizate fiind reciproce şi cel puţin una dintre aceste instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere material, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de solicitarea reclamantului de a se constata vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării şi să se dispună plata drepturilor băneşti de care a fost privat nelegal, în sensul actualizării pensiei, drepturi vătămate prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017. Totodată, reclamantul a solicitat desfiinţarea O.U.G. nr. 59/2017 şi obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fondurile necesare pentru restituirea sumelor privind indexarea şi actualizarea pensiei de care ar fi beneficiat dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017, precum şi obligarea pârâţilor să restituie sumele reţinute din pensie rezultate din indexarea şi actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi a plăţii dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Aşadar, reclamantul pune în discuţie repararea prejudiciului suportat de acesta ca urmare a instituirii unor măsuri fiscale de către Guvernul României cu impact asupra dreptului de pensie, însă nu în accepţiunea art. 153 din Legea nr. 263/2010, care presupune contestarea unei decizii de pensie emise de casa teritorială de pensii competentă ori prin solicitarea emiterii unei astfel de decizii, ci ca o consecinţă a unei cereri formulate în baza art. 9 din Legea 554/2004, astfel cum reclamantul a indicat în petitul acţiunii.

Potrivit alin. (1) al acestui text de lege, persoana vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă. În conformitate cu alin. (5) al aceluiaşi text de lege, acţiunea poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.

Raportat la faptul că temeiul legal aplicabil acţiunii se regăseşte în Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi având în vedere finalitatea demersului judiciar, precum şi faptul că se contestă o ordonanţă de urgenţă emisă de Guvern, respectiv o măsură fiscală, Înalta Curte constată că litigiul dedus judecăţii are natura unui litigiu de contencios administrativ.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Conform art. 1 din acelaşi act normativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

În raport cu aceste considerente şi având în vedere că se contestă o ordonanţă de urgenţă emisă de Guvern - autoritate publică centrală, competenţa materială revine secţiei de contencios administrativ a curţii de apel.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi– secţia de contencios administrativ şi fiscal, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2024.