Assent to appellate judgment in insolvency insolvency recovery case: characterization of withdrawal as renunciation of appeal rather than withdrawal of claim
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appellant’s request for litigation costs and took note of its renunciation to the trial of the appeal, thereby allowing the Court of Appeal’s judgment to stand, which had reversed the first-instance dismissal and ordered the respondent to pay approximately 495,737 RON for performed works and VAT. The dispute originated from a contract for work, where the insolvent claimant sued for payment of an invoice, but the first instance rejected the claim; the appeal succeeded by establishing liability for the works, though the defendant (appellant) later filed a recusal based on alleged misinterpretation of civil law and insolvency compensation rules before withdrawing the appeal. The decisive legal basis included Article 463 and 464 of the Code of Civil Procedure, which governed the appellant's act of assent to the judgment (achiesare) as a disposition of the right to appeal, distinguishing it from the withdrawal of the initial claim under Article 406, while the cost claim was rejected due to the failure to provide evidence of expenses by the deadline set in Article 452.
Legislator headnote
AI generatedart. 1350 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 406 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ; Assent to appellate judgment in insolvency insolvency recovery case: characterization of withdrawal as renunciation of appeal rather than withdrawal of claim: Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta C. S.A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 27 februarie 2024
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata sumei de 881.809,05 RON, reprezentând contravaloarea facturii seria x din 17.09.2018.
De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru fiecare zi de întârziere, până la achitarea efectivă a debitului restant.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1270, 1516 şi urm. C. civ. şi art. 1350 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 170 din 22 septembrie 2022 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă a fost respinsă, ca nefondată, cererea de chemare în judecată.
A fost obligată reclamanta să-i achite expertului D. suma de 6.603 RON, reprezentând diferenţă onorariu expert.
2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A. S.R.L., care a fost admis prin decizia nr. 47 din 9 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, fiind schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată şi obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 495.737,19 RON reprezentând lucrări şi a contravalorii TVA aferente.
De asemenea, au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei.
3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta C. S.A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.
În susţinerea recursului, s-a invocat interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.617 C. civ. şi respectiv art. 90 şi 114 din Legea nr. 85/2014.
Recurenta a arătat că, în ceea ce priveşte facturile nr. x din 11.11.2015 şi nr. 7755 din 22.06.2016, în valoare de 467.528,71, inclusiv TVA, instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale aplicabile, apreciind eronat că nu mai poate constata compensarea legală a creanţelor, în condiţiile în care pârâta şi-a înscris creanţa la masa credală a reclamantei în cadrul procedurii colective. Or, susţine recurenta, compensarea de drept a creanţelor nu poate fi afectată de înscrierea creanţei la masa credală, cea din urmă fiind doar o formă de conservare a creanţei până la momentul compensării legale.
Astfel instanţa de apel avea obligaţia de a constata că sumele cuvenite au fost parţial compensate de drept cu creanţele pârâtei, conform facturilor nr. x din 11.11.2015 şi 7755 din 22.06.2016.
La data de 26 iunie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata A. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., prin care au fost invocate excepţiile inadmisibilităţii, tardivităţii şi nulităţii recursului. În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Totodată, s-a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 3 iulie 2023 a fost înregistrată cererea de renunţare la judecată formulată de recurenta C. S.A., în temeiul art. 406 C. proc. civ.
Cererea a fost depusă în original, fiind semnată atât de reprezentantul legal al societăţii recurente, cât şi de avocatul semnatar al recursului, fiind însoţită, totodată, de delegaţia avocaţială aferentă formulării cererii de renunţare la judecată, la dosarul de recurs.
Cererea de renunţare la judecată a fost comunicată intimatei la data de 07.07.2023, potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, fără ca aceasta să exprime un punct de vedere referitor la înscrisul ce i-a fost comunicat.
4. Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin încheierea din 14 noiembrie 2023, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ., părţile neexercitându-şi însă acest drept.
În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 27 februarie 2024.
Constituită în completul de filtru, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, cererea de renunţare la judecata recursului, asupra căreia reţine următoarele considerente:
Manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecata recursului, reprezintă o achiesare la hotărârea instanţei de fond, un act de dispoziţie al recurentei ca expresie a disponibilităţii recunoscute de lege părţii, conform art. 9 C. proc. civ.
Art. 406 C. proc. civ. reglementează condiţiile în care poate opera renunţarea reclamantului la judecată, aceasta reprezentând un act procesual de dispoziţie, iar conform alin. (5) din norma legală evocată atunci "când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză".
Actul de dispoziţie în cauză nu urmează regimul art. 406 C. proc. civ., deoarece dispoziţia reglementează renunţarea la cererea de chemare în judecată, ca act începător al procedurii judiciare, iar nu renunţarea la calea de atac pe care partea a promovat-o.
Manifestarea de voinţă a recurentei, în sensul renunţării la judecata recursului, are valenţa unei achiesări la hotărâre, în acord cu prevederile art. 463 - 464 C. proc. civ.
Potrivit art. 463 alin. (1) C. proc. civ., achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre.
Având în vedere dispoziţiile legale evocate, precum şi manifestarea expresă de voinţă a recurentei-pârâte, care îmbracă una dintre formele prevăzute de art. 464 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să ia act de achiesarea acesteia la decizia nr. 47 din 9 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.
Referitor la cererea intimatei-reclamante A. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".
Intimata-reclamantă nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată, motiv pentru care Înalta Curte va respinge cererea privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de achiesarea pârâtei C. S.A. la decizia nr. 47 din 9 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.
Respinge cererea formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 februarie 2024.