Mortgage discharge and promissory-note damages claims fail; both cassation appeals annulled as procedurally defective.

Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2024

Deliberând asupra recursurilor de faţă constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată în data de 30 aprilie 2015 pe rolul Tribunalului Brăila – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună radierea ipotecii transcrise sub nr. x/01.07.2013, potrivit contractului de ipotecă imobiliară nr. x/28.06.2013 şi a contractului de factoring nr. x/28.06.2013, obligarea pârâtei la plata de daune-interese, ca urmare a omisiunii de a radia ipoteca, precum şi constatarea intervenirii compensaţiei legale.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 2419, art. 2428 alin. (1) şi (2) lit. a), art. 1617 alin. (1), art. 1511, art. 1556 din Noul C. civ. şi contractul de factoring (art. VI alin. (8).

Prin sentinţa civilă nr. 453 din 13 decembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Brăila – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

2. Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar C.. şi administratorul special al societăţii reclamante, D..

Prin decizia civilă nr. 140/2019 din 8 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – secţia a II-a Civilă s-au admis apelurile formulate, fiind anulată sentinţa atacată şi dispusă trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

3. Dosarul a fost înregistrat la 03.07.2019 pe rolul Tribunalului Brăila – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015*.

Prin încheierea din 14 iulie 2020 s-a constatat că obiectul cauzei îl reprezintă acordarea de daune-interese, ca urmare a rămânerii fără obiect a capetelor de cerere privind obligarea pârâtei la radierea ipotecii şi constatarea intervenirii compensaţiei legale.

De asemenea, s-a apreciat că expertiza nu este utilă cauzei, fiind respinsă această probă.

Prin sentinţa civilă nr. 281/2020 din 21 iulie 2020 pronunţată de Tribunalul Brăila – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de A. S.A., prin administrator special D. şi prin lichidator judiciar C..

A fost respinsă cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii E., F., D., G., în ceea ce priveşte capătul 2 al cererii.

Totodată, au fost respinse, ca rămase fără obiect, acţiunea şi cererea de intervenţie accesorie cu privire la capetele 1 şi 3.

4. Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din 14 iulie 2020 au formulat apel reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar judiciar C.. şi intervenienţii accesorii E., F., D., G..

Prin decizia civilă nr. 325/2022 din 6 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – secţia a II-a Civilă s-a respins ca neîntemeiat apelul.

De asemenea, a fost admisă în parte cererea formulată de expertul contabil H., fiind suplimentat onorariul cuvenit acestuia cu suma de 2.000 RON, cu consecinţa obligării apelanţilor, în solidar, la plata acestei sume.

5.1. Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar C.. şi intervenienţii accesorii E., F., D. şi G., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Recurenta a expus parcursul procesual al demersului său judiciar, după care a trecut la dezvoltarea motivelor de recurs.

Cu privire la omisiunea băncii de a radia ipoteca, se arată că instanţa de apel în mod greşit a constatat că, în cauză, nu poate fi aplicat art. 2.419 C. civ.

În mod greşit s-a apreciat că nu se poate vorbi de o plată în sensul textului din C. civ., respectiv că fapta delictuală a băncii nu există.

Potrivit recurentei, interpretarea dată de instanţă art. 2.419 C. civ., în sensul că, prin plată, nu se înţelege stingerea obligaţiei în oricare din modurile recunoscute de C. civ., este fundamental greşită, cum, de altfel, greşită şi contradictorie este şi confuzia creată între natura şi izvorul creanţei chirografare deţinute de pârâtă la masa credală şi creanţa care izvora din contractele de factoring, stinsă prin novatie.

De asemenea, se invocă faptul că instanţa de apel, în analiza sa, nu a observat dispoziţiile art. 1.611 alin. (1) şi (2) C. civ.

Susţine recurenta că, prin raportare la aceste dispoziţii legale, pârâta era obligată să elibereze ipotecile înscrise asupra bunurilor reclamantei care garantau obligaţia iniţială, fiind evidentă omisiunea băncii, aceasta din urmă făcându-se vinovată de încălcarea legii şi de producerea prejudiciului cauzat reclamantei, astfel cum a fost calculat de experţi.

În opinia recurentei, confuză şi contradictorie este motivarea instanţei de apel care arată că termenul de 10 zile privitor la ridicarea ipotecilor ar fi curs de la momentul pronunţării sentinţei nr. 343/2017 de către Tribunalul Brăila, fapt care, potrivit curţii, ar conduce la ideea că debitoarea nu putea fi vătămată întrucât era deja în insolvenţă.

În opinia sa, fapta ilicită constând în neradierea ipotecilor a avut loc la data de 10.01.2014, când obligaţiile decurgând din contractul de factoring au fost stinse prin novaţie, pârâta acordând în acest sens o linie de credit, pentru care, fără a exista un acord cu debitoarea şi, cu încălcarea art. 1.611 C. civ., a reţinut nelegal şi abuziv toate garanţiile care afectau contractul de factoring.

Cu privire la biletele la ordin, se susţine că motivarea instanţei de apel, potrivit căreia, neexecutarea acestora de către bancă nu poate fi reţinută drept culpabilă, întrucât societăţile emitente ale biletelor nu aveau disponibilităţi băneşti necesare acoperirii creanţelor înscrise la masa credală, este în contradicţie cu înscrisurile de la dosar, în acord cu care, societăţile I. S.R.L. şi J. S.A. au rulat sume consistente prin conturile deschise la banca pârâtă.

Potrivit recurentei, neexecutarea biletelor la ordin aflate în posesia pârâtei reprezintă o culpă gravă a băncii şi o dovadă a intenţiei frauduloase de a proteja interesele societăţilor emitente în dauna reclamantei, cu consecinţa falimentării acesteia.

Concluzionează recurenta că, în cauză, sunt îndeplinite toate condiţiile antrenării răspunderii, banca pârâtă fiind direct responsabilă de prejudiciile produse reclamantei, astfel cum au fost cuantificate prin raportul de expertiză existent la dosar.

5.2. Împotriva aceleiaşi decizii a formulat recurs şi expertul contabil H., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea, în parte, a deciziei atacate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa încuviinţării onorariului definitiv cuvenit expertului în valoare de 12.707,02 RON şi a obligării părţilor la plata diferenţei de onorariu de 8.105,91 RON (suma de 2.000 RON fiind achitată cu titlu de onorariu provizoriu).

Totodată, a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata către expert a sumei de 2.601,11 RON, reprezentând onorariu pentru suplimentarea expertizei judiciare.

Pentru cazul în care s-ar considera că doar apelanţii trebuie să achite suma de 8.105,92 RON, reprezentând diferenţă onorariu expert, se solicită obligarea tuturor apelanţilor, în solidar, la plata acestei sume.

În motivare, a arătat că, la data de 16.12.2020, curtea de apel a încuviinţat proba cu expertiza contabilă judiciară, probă care trebuia să identifice prejudiciul cauzat reclamantei de către pârâtă, fiind stabilit un onorariu provizoriu de 2.000 RON. La termenul din 22.02.2022 s-a depus raportul de expertiză contabilă judiciară, prin care s-a răspuns întocmai obiectivelor stabilite de instanţă.

La termenul de judecată din data de 23.03.2022 expertul a solicitat instanţei încuviinţarea onorariului definitiv al lucrării de expertiză contabilă judiciară, în cuantum total de 10.105,91 RON.

De asemenea, la termenul de judecată din 22.06.2022 a cerut obligarea pârâtei să achite suma de 2.601,11 RON, pentru că a uzat nepermis de art. 337 C. proc. civ., prin formularea unor obiecţiuni nefondate, fapt care a dus la suplimentarea nejustificată a expertizei judiciare.

Cu privire la solicitarea de definitivare a onorariului de expert, se arată că instanţa, la termenul din 22.06.2022, a prorogat nejustificat pronunţarea pentru termenul următor, contrar dispoziţiilor art. 339 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit recurentului, Curtea de Apel Galaţi a dispus, fără motivare şi contrar art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000, admiterea în parte a cererii de majorare a onorariului de expert, încuviinţând doar o diferenţă în valoare de 2.000 RON.

A solicitat obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

La 22 martie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă B. S.A.

Cu privire la recursul formulat de expertul H., s-a invocat, în principal, excepţia nulităţii sau, după caz, a inadmisibilităţii recursului, în temeiul art. 458 şi art. 486 alin. (1) lit. d) coroborat cu alin. (3) C. proc. civ., cu consecinţa anulării cererii de recurs, având în vedere că expertul nu poate formula cale de atac, nefiind parte în proces, ci doar un participant, după cum cererea de recurs nu cuprinde motive de nelegalitate în privinţa hotărârii atacate, motivele de casare fiind invocate formal.

În subsidiar, s-a solicitat respingerea cererii de recurs ca neîntemeiată.

Cu privire la recursul formulat de reclamanta A. S.A. şi de intervenienţii accesorii, s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

S-a solicitat obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 28 martie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de expertul H., prin care s-a arătat că recursul reclamantei A. S.A. şi a intervenienţilor accesorii nu vizează onorariul său.

La data de 21 aprilie 2023 a fost înregistrat răspunsul la întâmpinare formulat de expertul H., prin care s-a învederat că expertul judiciar are calitate procesuală în cauză.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 septembrie 2023, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor către părţi, cu menţiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La 30 octombrie 2023 intimata B. S.A. a depus punct de vedere cu privire la raportul asupra admisibilităţii în principiu, prin care a solicitat respingerea în principiu a celor două recursuri faţă de lipsa motivelor de casare invocate. Cu privire la recursul expertului a reiterat excepţia inadmisibilităţii faţă de lipsa calităţii procesuale active.

Prin încheierea din 05 decembrie 2023 au fost admise în principiu recursurile, stabilindu-se termen de judecată la 16 ianuarie 2024, cu citarea părţilor în şedinţă publică, pentru când a fost prorogată discutarea excepţiilor nulităţii recursurilor.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii căilor extraordinare de atac, urmând a anula ambele recursuri pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu privire la recursul declarat de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar C.. şi intervenienţii accesorii E., F., D. şi G., întemeiat formal pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate.

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanţă cu principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitat în termenele şi condiţiile prevăzute de lege.

În privinţa recursului, una dintre condiţiile esenţiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul memoriului de recurs este ţinut să îşi conformeze conduita procesuală acestor exigenţe legale pentru a crea premisele necesare pentru exercitarea controlului de legalitate de către instanţa de recurs.

Obligaţia părţii recurente de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulţumiri în raport cu soluţia atacată, ci implică obligaţia de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum şi dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în faţa instanţei anterioare şi/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanţă sau raţionamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate.

Indicarea greşită a unor motive de casare, dar susceptibile de încadrare de către instanţă în oricare dintre ipotezele de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., pe temeiul interpretării per a contrario a dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din cod, nu se sancţionează cu nulitatea recursului, însă invocarea unor critici care nu se încadrează în mod real în motivul de casare indicat şi nici într-un alt motiv de recurs prevăzut de lege, atrage aplicarea sancţiunii nulităţii căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că din memoriul de recurs nu se desprind critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva cazurilor de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În mod formal, recurenţii invocă art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv motivarea inexactă şi insuficientă şi existenţa unor motive contradictorii.

În fapt, recurenţii susţin existenţa unor pretinse considerente contradictorii cu privire la executarea unor bilete la ordin, prin raportare la probatoriul administrat în cauză şi interpretarea acestuia prin decizia atacată.

Totodată, se invocă pretinsul caracter contradictoriu al analizei ipotetice asupra aplicării art. 2.419 C. civ., pentru a se ajunge la concluzia existenţei unor fapte ilicite ale intimatei şi a unui prejudiciu.

Prin urmare, criticile nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din moment ce nu se susţine lipsa motivării soluţiei din dispozitiv şi nici cuprinderea unor considerente contradictorii în raport cu soluţia pronunţată ori care, prin argumentele expuse, s-ar exclude reciproc în raport cu pretenţiile deduse judecăţii.

Toate argumentele vizează, în realitate, considerentele instanţei de apel referitoare la evaluarea situaţiei de fapt şi a probatoriilor privind pretinsele fapte ilicite imputate intimatei în vederea antrenării răspunderii sale delictuale şi argumentele în drept invocate.

Mai mult, referirile la reinterpretarea probatoriului ţin de temeinicia hotărârii atacate, aspecte ce nu pot avea aptitudinea de a declanşa un control de legalitate în raport de motivul invocat.

Simpla invocare a motivului de casare nu conduce de plano la incidenţa acelui motiv de recurs, ci trebuie indicate critici concrete privind argumentele reţinute de instanţa de apel în justificarea soluţiei pronunţate, cu referire la aspectele de nelegalitate constatate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Prin urmare, se constată că în cauză criticile formulate nu configurează niciuna din ipotezele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat în mod formal de recurenţi în cuprinsul memoriului de recurs.

Nici celelalte susţineri circumscrise motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi convertite într-un veritabil motiv de recurs.

Într-o primă critică, în dezvoltarea acestui motiv de casare, s-a susţinut că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că nu era incident art. 2.419 C. civ., privind obligaţia de radiere a ipotecii, întrucât, în speţă, creanţa nu ar fi fost achitată, intimata fiind înscrisă la masa credală a societăţii apelante.

De asemenea, se susţine confuzia între natura şi izvorul creanţei chirografare deţinute de pârâtă la masa credală şi creanţa care izvora din contractele de factoring, stinsă prin novaţie.

O altă critică vizează nesocotirea dispoziţiilor art. 1611 alin. (1) şi (2) C. civ.

Motivul de casare vizează încălcarea legii de drept substanţial, însă recurenţii nu invocă, în realitate, o restrângere nejustificată a aplicării prevederilor legale corespunzător situaţiei de fapt reţinute prin decizia atacată prin referire la raţionamentele logico-juridice ale instanţei de apel din decizia recurată.

Motivele de recurs sunt formulate, astfel cum au fost susţinute criticile din calea de atac devolutivă, respinsă ca nefondată.

Or, instanţa de apel a înlăturat incidenţa dispoziţiilor de drept material evocate, constatând, în legătură cu susţinerile din acţiune, că nu există faptele ilicite pretinse vizând neîndeplinirea obligaţiei radierii ipotecilor constituite în favoarea garantării creanţei intimatei ori împiedicarea executării unor bilete la ordin şi nici legătura de cauzalitate faţă de intrarea în insolvenţă a societăţii reclamante, instanţa devolutivă întemeindu-şi soluţia atât pe dispoziţiile art. 1 C. civ., cât şi pe efectele hotărârii judecătoreşti din procedura insolvenţei asupra raporturilor juridice dintre părţile în litigiu.

Atributul stabilirii situaţiei de fapt şi al aprecierii probelor aparţine în mod exclusiv instanţelor de fond, nefiind permisă o substituire în prerogativele determinate de lege, câtă vreme obiectul şi scopului recursului sunt reglementate, în mod imperativ, prin dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În motivarea căii extraordinare de atac examinate, recurenţii, sub pretextul invocării art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu fac decât să îşi prezinte nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată.

Prin urmare, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că autorii acestuia nu au formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune şi respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În calea de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept incidente.

Prin urmare, modalitatea de redactare a memoriului de recurs de către recurenta-reclamantă şi recurenţii-intervenienţi nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., nefiind identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, sancţiunea nulităţii recursului.

În continuare, referitor la recursul formulat de expertul H., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Apărările intimatei-pârâte privind inadmisibilitatea determinată de neîndeplinirea condiţiei de subiect al căii extraordinare de atac nu vor fi analizate, întrucât prin încheierea interlocutorie pronunţată în procedura de filtru în data de 5 decembrie 2023, s-a admis în principiu recursul şi s-a stabilit cadrul dezbaterilor în legătură cu condiţiile formale şi ordinea de prioritate a excepţiilor prin prorogarea discutării excepţiei nulităţii recursului, potrivit art. 248 C. proc. civ.

Prin recursul declarat, recurentul a invocat, în esenţă, aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 şi art. 339 alin. (2) C. proc. civ., privind admiterea în parte a cererii sale de majorare a onorariului cuvenit, instanţa de apel încuviinţând, fără a motiva, doar suma de 2.000 RON din 12.707,02 RON cât a solicitat, cererea de recurs fiind întemeiată formal pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Textul art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, controlul judiciar în casaţie nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sub aparenţa unei motivări insuficiente, recurentul-expert judiciar pune în discuţie o reevaluare a materialului probator în privinţa cuantumului onorariului cuvenit. Or, examinarea instanţei de recurs este limitată, de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

Înalta Curte va înlătura, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., şi criticile întemeiate pe pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât acestea vizează, în esenţă, soluţia de admitere în parte a cererii sale de majorare a onorariului cuvenit. Or, cenzurarea cuantumului drepturilor băneşti stabilite pentru expert nu se poate realiza în calea extraordinară de atac a recursului, în care se examinează exclusiv legalitatea hotărârii atacate, aplicarea în concret a dispoziţiilor art. 339 C. proc. civ. şi art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 presupunând o analiză a circumstanţelor cauzei şi a complexităţii lucrării de expertiză, chestiuni de temeinicie, incompatibile cu calea extraordinară de atac a recursului, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3), art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă, instanţa de recurs nu ar putea cenzura raţionamentul instanţei de apel din perspectiva criticilor privind argumentele reţinute şi proporţionalitatea onorariului de expert.

Totodată, nu ar putea fi analizate în raport cu obiectul învestirii, pretinsele critici faţă de măsurile procesuale dispuse de instanţă la termenul din 22.06.2022, încheierea respectivă nefiind recurată.

Faţă de considerentele ce preced, sunt întemeiate apărările intimatei B. S.A. formulate prin întâmpinare şi punctul de vedere cu privire la raportul întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., privind nulitatea recursurilor.

Prin urmare, cum sancţiunea nulităţii intervine nu doar atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, cum în cauză nu pot fi reţinute nici motive de ordine publică pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1), să anuleze recursurile declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar C.. şi de intervenienţii D., E., F. şi G., precum şi recursul declarat de expertul H., împotriva deciziei civile nr. 325/2022 din 6 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 ianuarie 2024.