Cassation inadmissibility in pension recalculation litigation under exclusive appellate jurisdiction of Law No. 263/2010
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, leaving the final appellate decision that rejected the claim for pension recalculation and moral damages in force. The dispute concerned a social security litigation in which a pensioner sought to enforce pension indexation, recalculation under specific statutes, and compensation for the cost of living gap by suing the local pension house and the Ministry of Labor. The Court held that because the subject matter involved social insurance rights, the jurisdiction was governed exclusively by the specialized Pension Law, which restricts judicial recourse to a single level of appeal; consequently, the appellate decision became final and unchallengeable upon pronouncement or expiration of the appeal period, precluding any cassation appeal under the general Civil Procedure Code. The decisive legal basis included Article 155 of Law No. 263/2010, which establishes that appellate decisions are final, and Article 483(2) of the Civil Procedure Code, which explicitly excludes decisions in social security disputes from the scope of cassation appeal, upholding the principle of the legality of appeals and legal certainty.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ; Cassation inadmissibility in pension recalculation litigation under exclusive appellate jurisdiction of Law No. 263/2010: La 14 iunie 2023, reclamantul A. a declarat recurs împotriva acestei decizii întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 din C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 27 februarie 2024
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 13 martie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2018, având ca obiect recalculare pensie, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea acesteia la indexarea cuantumului pensiei sale începând cu data de 01.01.2018, cu rata inflaţiei potrivit Legii nr. 263/2010, obligarea pârâtei la recalcularea cuantumului pensiei anticipate parţiale, potrivit Legii nr. 216/2017 în termen legal de 45 zile şi emiterea unei noi decizii; obligarea la acordarea unui venit lunar potrivit Institutului Naţional de Statistică al României, care a stabilit suma minimă de bani necesară lunar pentru a putea trăi decent un pensionar în România, sumă garantată de Constituţia României.
În drept, au fost invocate Legea nr. 263/2010, Legea nr. 216/2017, Constituţia României şi Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale - CEDO.
La data de 16.05.2018, reclamantul a depus la dosar cerere de renunţare la judecata capătului al doilea al cererii de chemare în judecată.
La data de 24.05.2018, reclamantul a depus cerere modificatoare, prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât şi a Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.
Totodată, a completat capătul 3 al cererii de chemare în judecată, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei să îi plătească suma de 50.000 euro echivalent în RON, cu titlu de daune morale.
Prin sentinţa civilă nr. 7592/2018 din 22.10.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
2. Împotriva acestei sentinţe, cât şi a încheierii prin care s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, a declarat apel reclamantul, iar prin decizia civilă nr. 2417/02.05.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis apelul, s-au anulat sentinţa şi încheierea apelate şi s-a trimis cauza primei instanţe spre rejudecarea cererii modificate.
3. În consecinţă, dosarul restituit în vederea rejudecării, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2018* la data de 20.07.2020.
Prin notele de şedinţă din 24.09.2020, reclamantul şi-a micşorat câtimea obiectului cererii referitoare la acordarea daunelor morale, în sensul că a solicitat acordarea sumei de 5.000 euro echivalentul în RON.
Prin sentinţa civilă nr. 5449/20.10.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, ca neîntemeiată.
S-a luat act de renunţarea reclamantului la judecarea capătului al doilea al cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat obligarea pârâtei să îi recalculeze cuantumul pensiei anticipate parţiale, potrivit Legii nr. 216/2017 şi s-a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
4. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., prin care a solicitat admiterea cererii de apel, astfel cum a fost formulată.
Prin decizia civilă nr. 3392/11.06.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2018, a fost respins ca nefondat apelul reclamantului.
5. La 14 iunie 2023, reclamantul A. a declarat recurs împotriva acestei decizii întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 din C. proc. civ.
În considerarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale nu avea competenţa materială să soluţioneze capătul doi din cererea dedusă judecăţii, având în vedere că acest petit nu priveşte drepturi de asigurări sociale, ci doar drepturi constituţionale, respectiv obţinerea de drepturi compensatorii prevăzute de art. 47 din Constituţia României şi de către Institutul Naţional de Statistică prin aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 217/2000, privind garantarea coşului minim de consum/lună/persoană, iar raportat la natura obiectului dedus judecăţii – drepturi constituţionale, competentă în soluţionarea recursului pendinte este secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
De asemenea, s-a mai arătat că prin stabilirea calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii şi Protecţei Sociale printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, prezentul demers judiciar a ajuns într-o etapă superioră, respectiv de executare silită a obligaţiilor de plată a Statului Român prin Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale potrivit art. 628 alin. (1) pct. 1 şi pct. 4 C. proc. civ., iar potrivit pct. 2 al aceluiaşi articol se impune acordarea de dobânzi şi alte sume de bani care se cuvin creditorului A., fiind astfel vorba despre o "obligaţie de a face", respectiv de a pune în aplicare dispoziţiile art. 47 din Constituţia României, prin plata sumelor de bani datorate reclamantului pentru perioada 2016-2021, fiind un drept de creanţă, inclusiv penalităţi, daune morale şi materiale.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a precizat că instanţa de apel a pronunţat decizia atacată cu încălcarea dispoziţiilor art. 47 din Constituţia României, care reglementează dreptul la un trai decent.
Faţă de motivele anterior expuse, recurentul-reclamant a solicitat casarea hotărârilor pronunţate de Tribunalul Bucureşti şi de Curtea de Apel Bucureşti, ca fiind nelegale şi neconstituţionale, obligarea pârâtului Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale la acordarea de despăgubiri compensatorii pentru perioada 2016-2021, la plata sumelor de bani lunare, care trebuiau plătite de debitor, fiind un drept de creanţă, prin compensarea sumei de 625 RON/lună a pensiei cu diferenţa de bani stabilită de Institutul Naţional de Statistică trimestrial-anual a valorii coşului de consum zilnic.
De asemenea, a mai solicitat autorul memoriului de recurs şi obligarea pârâtului la plata daunelor morale pentru suferinţa cauzată prin lipsa sumelor de bani cuveniţi pentru coşul minim.
La 16 august 2023 intimatul-pârât Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a transmis la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, având în vedere că decizia recurată este definitivă potrivit dispoziţiilor art. 153, 155 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu art. 483 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fond, ca nefondat.
De asemenea, prin întâmpinare s-a invocat şi nemotivarea cererii de recurs, având în vedere că aceasta nu conţine precizări care să conţină o minimă argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate.
La 1 septembrie 2023 intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, deoarece obiectul litigiului vizează acordarea unor drepturi de asigurări sociale.
Recurentul-reclamant A. a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, solicitând respingerea apărărilor pârâtului şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi obligarea pârâtei la plata de daune-interese sociale compensatorii până la concurenţa coşului minim lunar de consum, drept viager consfinţit de Carta Drepturilor Omului privind dreptul la viaţă.
6. Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin încheierea din 14 noiembrie 2023, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
La 6 decembrie 2023 a fost înregistrat la dosar punctul de vedere depus de recurent, prin care a formulat concluzii privind necompetenţa materială a Tribunalului Bucureşti şi a Curţii de Apel Bucureşti în soluţionarea litigiului său privind drepturile sociale prevăzute de Constituţia României, de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi de Declaraţia ONU.
Prin punctul de vedere înregistrat la 18 decembrie 2023 intimatul-pârât Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, iar în subsidiar, anularea acestuia.
În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 27 februarie 2024.
Constituită în completul de filtru, Înalta Curte, stabilind ordinea de soluţionare a excepţiilor, potrivit art. 248 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., reţine următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale a secţiei a II-a Civile din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie invocată prin memoriul de recurs, instanţa supremă o va respinge ca nefondată, având în vedere că litigiul are ca obiect drepturi de asigurări sociale, prin care se solicită recalcularea drepturilor de pensie, şi în consecinţă competenţa materială revine tribunalului, în complet specializat de asigurări sociale, potrivit dispoziţiilor art. 153 lit. g) din Legea nr. 263/2010.
În cauză, se constată că dosarul a fost soluţionat de către instanţele de fond după regulile şi competenţa prevăzute în materia litigiilor de muncă şi de asigurări sociale, respectiv în primă instanţă de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în conformitate cu prevederile art. 55 din Legea nr. 304/2004, respectiv ale art. 39 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015, emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr. 970/28.12.2005, în complet constituit dintr-un judecător şi 2 asistenţi judiciari, iar în apel de secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.
Prin urmare, raportat la obiectul dosarului, calificarea a fost stabilită de către instanţele de fond ca fiind un litigiu de muncă şi de asigurări sociale.
Competenţa instanţei de control judiciar fiind derivată din competenţa primei instanţe sau, după caz, a instanţei de apel şi, având în vedere că litigiul a fost soluţionat în fond de o instanţă/secţie/complet specializată/specializat, în cadrul verificărilor privind competenţa materială procesuală a instanţei de control judiciar aceasta va respecta specializarea primei instanţe, care se va aplica în mod corespunzător şi în calea de atac, fiind depăşit momentul procesual până la care, în mod obiectiv, putea fi verificată competenţa materială procesuală, potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., aşa cum în mod obligatoriu s-a statuat prin decizia nr. 4 din 24 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii.
În continuare, Înalta Curte va lua în examinare, cu prioritate potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului invocată prin întâmpinare, a cărei soluţionare face de prisos examinarea pe fond a litigiului, reţinând următoarele:
Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 3392 din 11.06.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, într-un litigiu, privind drepturi de asigurări sociale, prin care se solicită recalcularea drepturilor de pensie.
Se cuvine subliniat că, deşi prin cererea completatoare reclamantul a solicitat şi acordarea daunelor morale, întregul demers judiciar derivă dintr-un litigiu privind materia drepturilor de asigurări sociale, fapt ce nu schimbă nici competenţa instanţelor de judecată şi nici căile de atac prevăzute de normele imperative ale legii speciale nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii. Petitele subsidiare ale acţiunii sunt ataşate obiectului litigiului prin care reclamantul solicită acordarea unor drepturi de asigurări sociale, respectiv recalcularea drepturilor sale de pensie.
Potrivit art. 152 din Legea nr. 263/2010, anterior menţionată, "Jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel" iar conform art. 153 din acelaşi act normativ "Tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind: [...] lit. g) deciziile de pensionare emise de casele teritoriale de pensii".
De asemenea, în conformitate cu art. 155 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 263/2010 "împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă. Hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".
De altfel, legiuitorul a prevăzut la art. 483 alin. (2) C. proc. civ. că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în [...] conflictele de muncă şi asigurări sociale [...]. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive [...] 4. hotărârile date în apel fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs", iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiaşi articol "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".
Prin urmare, instanţa de recurs sesizată are obligaţia de a analiza exercitarea căii de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, potrivit căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ prevăzute de lege.
Conform principiului legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei ".
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului instituit de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată privind drepturi de asigurări sociale, hotărârea recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunţarea sa, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta se înscrie în ipoteza legală de excludere reglementată de art. 483 alin. (2) din acelaşi cod, fiind incident principiul legalităţii căilor de atac consacrat şi de art. 129 din Constituţia României.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 3392 din 11 iunie 2021 pronunţate Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia necompetenţei materiale a secţiei a II-a Civile din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 3392 din 11 iunie 2021 pronunţate Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 februarie 2024.