Insolvency substitute sale contract: cassation appeal declared inadmissible due to definitiveness of appellate decision
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appeal in cassation as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's decision that annulled the debtor-company's earlier appeal against a first-instance judgment. The dispute arose in insolvency proceedings, where a creditor-purchaser sought a judicial order to serve as a substitute for an authentic sales contract regarding an asset (a dairy processing plant) acquired at auction, while the insolvent debtor contested the special administrator's authority and the trial court's subject-matter jurisdiction. Relying on the special insolvency law (Law No. 85/2014) and the Civil Procedure Code, the court determined that because the underlying claim stemmed from insolvency measures and was handled by the insolvency judge, the first-instance decision was subject only to a single level of appeal, rendering the Cassation Court's decision definitive and not susceptible to further challenge.
Legislator headnote
AI generatedart. 1669 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 45 din Legea nr. 85/2014, art. 1669 alin. (1) C. civ, art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014; Insolvency substitute sale contract: cassation appeal declared inadmissible due to definitiveness of appellate decision: În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1669 C. civ., Legea nr. 85/2014 şi Codul fiscal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 27 februarie 2024
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 10 mai 2022 pe rolul Tribunalului Specializat Argeş, sub nr. x/2016/a54, având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, în procedura insolvenţei debitoarei A. S.A., prin administrator special B. şi prin administrator judiciar C.., reclamanta D. S.R.L. a solicitat judecătorului-sindic să pronunţe o hotărâre judecătorească care să ţină loc de contract de vânzare între reclamantă, în calitate de cumpărător şi societatea A. S.A., în calitate de vânzător, privind activul "Fabrica de procesare lapte", adjudecat în contul creanţei deţinute împotriva societăţii debitoare A. S.A., în cadrul licitaţiei organizate la data de 27.04.2021.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1669 C. civ., Legea nr. 85/2014 şi Codul fiscal.
Prin sentinţa nr. 415/2022 pronunţată la 28 septembrie 2022, judecătorul-sindic al Tribunalului Specializat Argeş a admis cererea şi a constatat intervenită între creditorul D. S.R.L., în calitate de cumpărător şi debitorul A. S.A. – în reorganizare judiciară, în calitate de vânzător, vânzarea imobilelor teren intravilan în suprafaţă de 18.597 mp şi 13 construcţii, împrejmuire, drumuri, platforme şi alei, ce au făcut obiectul procesului-verbal al licitaţiei organizate în data de 27.04.2021 pentru valorificarea activului "Fabrica de procesare lapte Costeşti, jud. Argeş" din patrimoniul societăţii A. S.A., imobile situate în jud. Argeş, oraş Costeşti, str. x. S-a menţionat că hotărârea ţine loc de contract de vânzare.
2. Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii de şedinţă din 14 septembrie 2022 a formulat apel pârâta A. S.A., în faliment, prin administrator special B..
Prin decizia nr. 57/A-COM din 20 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepţia lipsei calităţii de reprezentant fiind anulat apelul declarat de pârâta A. S.A., în faliment, prin administrator special împotriva încheierii de şedinţă din 14 septembrie 2022 şi a sentinţei nr. 415 din 28 septembrie 2022, ambele pronunţate de Tribunalul Specializat Argeş, în dosarul nr. x/2016, ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitatea de reprezentant al apelantei.
3. Împotriva acestei decizii, la 14 aprilie 2023, pârâta A. S.A., în faliment, prin administrator special B. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei recurate.
În considerarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că, deşi prin încheierea de şedinţă pronunţată în data de 14 decembrie 2022 în cadrul dosarului nr. x/2016 s-a dispus confirmarea lichidatorului judiciar definitiv E.. al debitoarei A. S.A., instanţa de apel nu a dispus citarea noului lichidator în dosarul nr. x/2016 şi a soluţionat apelul cu nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 85/2014.
În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a precizat că instanţa de apel a pronunţat decizia, omiţând faptul că litigiul vizează însăşi calitatea de reprezentant al administratorului special al debitoarei, care avea sau nu obligaţia semnării actului autentic de vânzare-cumpărare. Or, în condiţiile în care hotărârea primei instanţe a fost pronunţată în contradictoriu cu administratorul special al debitoarei, o negare a dreptului de a formula cale de atac reprezintă o încălcare a dreptului la justiţie.
Autoarea memoriului de recurs a menţionat că instanţa de apel avea obligaţia de a dispune citarea noului lichidator judiciar, pentru ca acesta să precizeze dacă îşi însuşeşte sau nu calea de atac.
Pe fondul cauzei, au fost reiterate criticile formulate în cadrul cererii de apel referitoare la nelegalitatea încheierii de şedinţă din 14.09.2022, la necompetenţa materială a Tribunalului Specializat Argeş în raport cu prevederile art. 45 din Legea nr. 85/2014, cererea de chemare în judecată, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1669 C. civ., fiind de competenţa instanţelor de drept comun precum şi la excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.
Mai mult, judecătorul-sindic a apreciat în mod greşit aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1669 alin. (1) C. civ., având în vedere că în dosarul de insolvenţă al debitoarei A. S.A. nu a fost niciodată semnată o promisiune bilaterală de vânzare.
La 30 iunie 2023 a fost înregistrată la dosar întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă D. S.R.L., prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil conform prevederilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 şi art. 43 alin. (1) din acelaşi act normativ coroborate cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ.
La 3 octombrie 2023 recurenta-pârâtă A. S.A., în faliment, prin administrator special B. a transmis la dosar răspunsul la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii invocate de intimată, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1669 din C. civ., fiind o veritabilă acţiune de drept comun.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin încheierea din 05 decembrie 2023, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ., părţile neexercitându-şi însă acest drept.
În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 27 februarie 2024.
Constituită în completul de filtru, Înalta Curte a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului invocată prin întâmpinare, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reţinând următoarele:
Recursul are ca obiect decizia nr. 57/A-COM din 20 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, prin care a fost anulat apelul declarat de pârâta A. S.A., în faliment, prin administrator special B. împotriva încheierii de şedinţă din 14 septembrie 2022 şi a sentinţei nr. 415 din 28 septembrie 2022, ambele pronunţate de judecătorul-sindic al Tribunalului Specializat Argeş, în dosarul nr. x/2016, ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitatea de reprezentant al apelantei.
Instanţa supremă constată că cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului litigiu a fost formulată în cadrul procedurii insolvenţei deschise împotriva debitoarei A. S.A., fiind de competenţa judecătorului-sindic conform dispoziţiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, cererea decurgând din măsurile dispuse în cursul procedurii insolvenţei, iar prima instanţă a reţinut că cererea dedusă judecăţii, deşi întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1669 C. civ., se încadrează în sintagma "procese şi cereri de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei", nefiind de competenţa instanţelor de drept comun.
Dispoziţiile imperative ale Legii speciale nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei, reglementează calea de atac împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul-sindic, iar potrivit art. 342 alin. (1) din acelaşi act normativ, "dispoziţiile prezentei legi se completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale C. proc. civ. şi ale C. civ..".
Astfel, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 "Curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic. Hotărârile curţii de apel sunt definitive." Art. 46 alin. (1) din acelaşi act normativ statuează că "Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel."
În conformitate cu prevederile legale anterior evocate, instanţa supremă, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, reţine că decizia recurată are caracter definitiv de la pronunţarea sa potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. coroborat cu alin. (2) teza finală al aceluiaşi articol, astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, fiind incidente dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., " (…) nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
Recunoaşterea unei căi extraordinare de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii consacrat de art. 16 din Constituţia României, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, părţile interesate pot exercita căile de atac, în condiţiile legii procesuale.
Corespunzător acestor prevederi, legea procesual civilă stabileşte hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de reformare sau retractare.
Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de legea procesuală.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care concretizează una dintre garanţiile unui proces echitabil.
Pentru aceste considerentele, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta A. S.A., în faliment, prin administrator special B. împotriva deciziei nr. 57/A-COM din 20 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta A. S.A., în faliment, prin administrator special B. împotriva deciziei nr. 57/A-COM din 20 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 februarie 2024.