Inadmissibility of extraordinary appeal against final interlocutory order in insolvency proceedings under principle of legality of appellate remedies

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2024

Deliberând asupra recursului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 05.04.2013 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2013, în temeiul art. 27 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, debitoarea A. S.A. a solicitat deschiderea procedurii generale a insolvenţei, în vederea reorganizării şi desemnarea în calitate de administrator judiciar a Cabinetului Individual de Insolvenţă "B.".

Prin încheierea din 9 aprilie 2013, judecătorul-sindic, în temeiul dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, a admis cererea debitoarei A. S.A. şi a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă.

Totodată, în temeiul art. 34 din Legea nr. 85/2006, a fost desemnat administrator judiciar provizoriu Cabinetul Individual de Insolvenţă "B." pentru a îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 şi ale art. 3 pct. 26 din lege.

Prin încheierea din 3 martie 2014 s-a admis cererea formulată de creditoarea C. S.A., în contradictoriu cu debitoarea A. S.A., reprezentată de administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă "B." şi administrator special D.; s-a ridicat suspendarea prevăzută de art. 36 din Legea nr. 85/2006, cu privire la creanţa sa şi s-a admis cererea de valorificare imediată în cadrul procedurii insolvenţei, a bunului imobil situat în Bucureşti, str. x.

Prin încheierea din 30 iunie 2014, în temeiul art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, s-a dispus înlocuirea administratorului judiciar Cabinet Individual Practician în Insolvenţă "B.", fiind desemnat administrator judiciar provizoriu Cabinetul Individual de Insolvenţă E., până la numirea administratorului judiciar de către adunarea creditorilor.

Prin sentinţa nr. 42 din 19 ianuarie 2015, în temeiul art. 101 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, republicată, a fost confirmat planul de reorganizare, astfel cum a fost modificat, propus de debitoarea A. S.A.

În temeiul dispoziţiilor art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, prin raportul de activitate depus la dosar la data de 5 aprilie 2021, administratorul judiciar a solicitat să se dispună intrarea în procedura de faliment a debitoarei.

Prin sentinţa nr. 87 din 6 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea formulată de administratorul judiciar Cabinet individual de insolvenţă E. şi, în temeiul art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea 85/2006, a fost dispusă intrarea în faliment în procedura generală a debitoarei A. S.A.

Prin sentinţa nr. 88 din 6 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2013, a fost respinsă contestaţia formulată de creditorul F. împotriva hotărârii din 5 aprilie 2021 a Adunării creditorilor debitoarei A. S.A.

2. Împotriva sentinţei nr. 87 din 6 aprilie 2022 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat apel creditorul F., formulând în cadrul apelului şi cerere de suspendare a executării hotărârii apelate.

Prin încheierea din 28 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2013, a fost respinsă cererea de suspendare a executării sentinţei nr. 87 din 6 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, formulată de apelantul-creditor F..

Prin decizia nr. 58 din 15 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2013, s-au respins excepţiile netimbrării şi tardivităţii apelului.

Totodată, s-a respins ca neîntemeiat apelul declarat de apelantul-creditor F. împotriva sentinţei nr. 87 din 6 aprilie 2022 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

3. Împotriva încheierii din 28 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2013, la 17 octombrie 2022, F. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Recurentul a invocat nelegalitatea încheierii recurate, întrucât a fost pronunţată cu încălcarea dreptului la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţia României, precum şi art. 13 din C. proc. civ.. În acest sens, recurentul a învederat că la termenul de judecată la care a fost soluţionată cererea de suspendare a executării, fiind prezent în sală, a solicitat strigarea cauzei mai târziu, având în vedere că avocatul G., care avea delegaţie la dosar şi asigura apărarea sa în cauză, nu ajunsese. Recurentul a mai arătat că a părăsit sala de judecată pentru a da un telefon avocatului, iar când a revenit, a constatat că se judecase cauza, nefiindu­i permis să informeze judecătorul despre întârzierea avocatului sau de a formula el însuşi concluzii. Totodată, recurentul a precizat că a solicitat amânarea pronunţării în vederea depunerii unor concluzii scrise, cererea care însă nu i-a fost admisă.

În acest context, recurentul a susţinut că modalitatea în care a fost judecată cauza dovedeşte că nu a beneficiat de un drept de apărare efectiv, deşi avea angajat un avocat care să îl asiste, respectiv un specialist în domeniul juridic.

La 20 ianuarie 2023, intimata H. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării recursului, pentru ipoteza în care recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Totodată, s-a invocat excepţia tardivităţii recursului, în temeiul art. 450 raportat la art. 719 alin. (6) teza a II-a C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, anularea recursului ca fiind formulat peste termenul legal imperativ.

În acest sens, s-a învederat că încheierea de respingere a cererii de suspendare pronunţată la data de 28.09.2022 de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2013 a fost dată cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Intimata a mai invocat şi excepţia nulităţii recursului, întrucât, pe de o parte, acesta nu este motivat, în raport cu motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, motivele invocate de către recurent nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului.

La 17 februarie 2023, intimata H. S.R.L. a depus note de şedinţă, prin care a susţinut că recursul a rămas fără obiect, solicitând respingerea acestuia.

În subsidiar, intimata a solicitat instanţei de recurs să constate lipsa de interes, ca efect al respingerii apelului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013, prin decizia nr. 58/2023 din data de 15.02.2023, recursul formulat împotriva încheierii din 28 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin care a fost respinsă cererea de suspendare a efectelor aceleiaşi sentinţe, fiind lipsit de obiect şi, în subsidiar, de interes.

La data de 29 mai 2023, recurentul F. a formulat cerere de renunţare la judecata cauzei, fără obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 19 septembrie 2023, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 9 noiembrie 2023, intimata H. S.R.L. a depus la dosar punct de vedere, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar anularea acestuia. Pe fond a precizat că recursul este nefondat, lipsit de obiect şi de interes dată fiind soluţionarea apelului declarat împotriva sentinţei de trecere la faliment a debitoarei A. S.A.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 27 februarie 2024.

Constituită în completul de filtru, Înalta Curte, potrivit art. 248 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii recursului, reţinând următoarele:

Recursul formulat în cauză are ca obiect încheierea din 28 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2013, prin care a fost respinsă cererea de suspendare a executării sentinţei nr. 87 din 6 aprilie 2022, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, formulată de apelantul-creditor F..

În temeiul art. 450 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data demarării procesului, respectiv 05.04.2013, în apel poate fi solicitată suspendarea executării, iar potrivit alin. (3) cererea de suspendare se va judeca de instanţa de apel, prevederile art. 718 alin. (6) din acelaşi act normativ fiind aplicabile.

Potrivit acestor dispoziţii legale, la care norma ce reglementează procedura de suspendare a executării provizorii în apel face trimitere, încheierea asupra suspendării poate fi atacată numai cu apel, în mod separat.

Art. 718 alin. (7) C. proc. civ. prevede că, în ipoteza urgenţei, instanţa poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare, încheierea instanţei în această situaţie nefiind supusă niciunei căi de atac.

Înalta Curte constată că la originea exercitării recursului se află un litigiu privind procedura insolvenţei, respectiv deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei A. S.A., iar potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 8 alin. (1) şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, hotărârile curţii de apel, prin care sunt soluţionate apelurile declarate împotriva hotărârilor judecătorului-sindic sunt definitive de la pronunţare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel încât şi încheierea dată de instanţa de apel potrivit art. 450 alin. (3) din acelaşi cod va avea acelaşi regim juridic sub aspectul căilor de atac.

Conform principiului legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei ".

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului instituit de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

În consecinţă, întrucât hotărârea dată în apel este definitivă, şi încheierea dată asupra cererii de suspendare, este la rândul ei definitivă, iar recursul este inadmisibil.

Pentru aceste considerentele, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul F. împotriva încheierii din 28 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul F. împotriva încheierii din 28 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2013.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 februarie 2024.