Territorial jurisdiction in labor disputes: scope of "seat" under Art. 269(2) Labor Code and procedural capacity of non-legal entity subunits

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 28.02.2023, pe rolul Tribunalului Dolj – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2023, reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova a chemat în judecată pârâtul A., solicitând instanţei să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 6.000 RON conform raportului de control nr. x/15.10.2021 al Curţii de Conturi.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 254 alin. (1) şi (3) din Codul muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 7299 pronunţată la 18 decembrie2023, Tribunalul Dolj – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bucuresti - sectia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În considerentele hotărârii s-a reţinut, în esenţă, că, raportat la natura juridică a litigiului, respectiv un conflict de drepturi derivate din raporturi individuale de muncă şi data înregistrării cauzei – 28.02.2023, dată la care prin Legea nr. 367/2022 a dialogului social fusese deja abrogată Legea nr. 62/2011, instanţa a considerat ca fiind incidente doar dispoziţiile art. 269 din Codul muncii.

Cererea de chemare în judecată, a fost formulată în numele societăţii C.N.A.I.R. S.A. de directorul regional al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova, semnatar al acţiunii, care a indicat sediul direcţiei regionale ca sediu legal al reclamantei.

Prin urmare, în determinarea instanţei competente din punct de vedere teritorial, este important sediul unităţii ce are calitatea de reclamantă, iar nu sediul unităţii fără personalitate juridică, care acţionează ca mandatar al reclamantei, chiar dacă raportul de muncă s-ar fi derulat la sediul mandatarului.

Calitatea de mandatar a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova şi instituţia reprezentării nu au efecte juridice în planul competenţei şi nu atrag o anumită competenţă, ci reprezintă mijloace procedurale prin care părţile înţeleg să figureze în proces.

Dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii stabilesc o competenţă teritorială exclusivă ce nu poate fi înlăturată nici de alegerea reclamantului, nici de dreptul comun în materie de competenţă teritorială, conform principiului specialia generalibus derogant.

2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti - sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale sub acelaşi număr de dosar, care prin sentinţa civilă nr. 7299 din 18 decembrie 2023 a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, şi, în consecinţă, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În argumentarea soluţiei, a constatat că, prin raportare la pretenţiile deduse judecăţii, cauza are natura juridică a unui conflict de muncă, ce intră în sfera de reglementare a dispoziţiilor art. 266 Codul muncii. Dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, incidente în cauză, nu operează nicio distincţie în funcţie de natura sediului de a fi principal ori secundar iar, pe de altă parte, sediul subunităţii din municipiul Craiova a societăţii reclamante este un sediu al însăşi societăţii-mamă, întrucât subunitatea sa nu este un subiect de drept distinct, ci o entitate în structura acesteia.

3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 29 ianuarie 2024.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Litigiul pendinte, având ca obiect cererea formulată de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, în calitate de angajator, în contradictoriu cu persoana fizică pârâtă, are caracterul unui conflict individual de muncă, ce intră în sfera de reglementare a dispoziţiilor art. 266 din Codul muncii.

Pentru stabilirea competenţei sunt relevante dispoziţiile art. 269 din Codul muncii, forma în vigoare la data introducerii acţiunii, care la alin. (2) prevăd faptul că "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Se reţine faptul că, în ceea ce priveşte conflictul de competenţă ivit între Tribunalul Dolj şi Tribunalul Bucureşti, instanţele în conflict au apreciat diferit noţiunea de sediu al reclamantului.

Înalta Curte, constată că, cererea de chemare în judecată a fost formulată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, în contradictoriu cu pârâtul A., angajat al reclamantei în cadrul Agenţiei de Control şi Încasare Calafat din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova.

Conform art. 227 C. civ. "(1) Sediul persoanei juridice se stabileşte potrivit actului de constituire sau statutului. (2) În funcţie de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursalele, reprezentanţele sale teritoriale şi punctele de lucru. Dispoziţiile art. 97 sunt aplicabile în mod corespunzător".

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 56 alin. (2) din C. proc. civ.: "pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau entităţile fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii".

Instanţa supremă notează că, prin dispoziţiile legale mai sus citate, legea de procedură civilă le conferă structurilor teritoriale legitimare procesuală activă, chiar neavând personalitate juridică, dar constituite potrivit legii, raţiunea legiuitorului fiind legată de drepturile şi obligaţiile persoanei juridice care se exercită prin intermediul sucursalei, reprezentanţei teritoriale sau punctului de lucru, aşa cum este cazul în litigiul pendinte.

În aceste condiţii, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii cu cele ale art. 56 alin. (2) din C. proc. civ., rezultă că noţiunea de "sediu" la care fac referire dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, nu se referă numai la sediul principal al persoanei juridice, ci şi la sediul secundar, cum este cel al unei subunităţi, ce are capacitate procesuală de folosinţă şi de exerciţiu.

În cazul unei interpretări per a contrario, în sensul că, deşi reprezentanţa teritorială are capacitate procesuală de folosinţă şi exerciţiu, acţiunea în care are calitatea de reclamantă se introduce tot la sediul persoanei juridice mamă, s-ar goli de conţinut dispoziţiile art. 56 alin. (2) din C. proc. civ. şi ar fi încălcată însăşi raţiunea pentru care legiuitorul a recunoscut capacitate procesuală entităţilor fără personalitate juridică.

În raport cu argumentele arătate, având în vedere că sediul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova se află pe raza teritorială a judeţului Dolj, revine Tribunalului Dolj competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, coroborat şi cu faptul că în circumscripţia acestei instanţe îşi are sediul subunitatea reclamantă la care a fost angajat pârâtul.

Stabilirea acestei competenţe răspunde în egală măsură atât dezideratului unei bune administrări a justiţiei, cât şi interesului pârâtului domiciliat în municipiul Craiova, judeţul Dolj, care, prin eliminarea impedimentului distanţei geografice, îşi poate susţine apărarea la o instanţă cât mai apropiată de domiciliul său, fiind, astfel, create şi premisele unui proces echitabil, în care dreptul la apărare să fie unul efectiv pentru ambele părţi.

Pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 februarie 2024.