Territorial jurisdiction for flight delay compensation claims under Regulation 261/2004 against a foreign airline’s Romanian branch

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 31.01.2023, pe rolul Judecătoriei Buftea – secţia Civilă, sub numărul x/2023, reclamanta A.. a chemat în judecată pârâta B. Sucursala Otopeni, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâta la plata sumei de 1.956,88 RON, echivalentul sumei de 400 euro la cursul Băncii Naţionale a României din ziua introducerii cererii, la plata dobânzii legale de la data de 06.09.2022, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat şi taxă judiciară de timbru.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1575 din C. civ., art. 1028 alin. (2) din C. proc. civ., art. 7 şi art. 14 din Regulamentul nr. 261/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 4414 pronunţată la 11 mai 2023, Judecătoria Buftea – secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale exclusive şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Iaşi.

În considerentele hotărârii s-a reţinut, în esenţă, că în materia despăgubirilor întemeiate pe dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, se instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la locul de plecare sau de sosire a avionului.

Potrivit instanţei, din biletele de transport aerian anexate cererii rezultă că zborul operat de societatea pârâtă a avut ca punct de plecare Aeroportul din Londra Luton, iar ca punct de sosire Aeroportul din Iaşi.

Prin urmare, s-a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Judecătoriei Iaşi, în a cărei circumscripţie se află locul de sosire a avionului.

2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi – secţia Civilă sub acelaşi număr de dosar, iar prin sentinţa civilă nr. 10858/2023, din 15 noiembrie 2023, s-a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, şi, în consecinţă, s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În argumentarea soluţiei, a constatat că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.956,88 RON reprezentând compensaţie în temeiul Regulamentului 261/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului.

Instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 7 punctul 1 litera (b) a doua liniuţă din Regulamentul nr. 1215/2012 (anterior articolul 5 punctul 1 litera (b) a doua liniuţă din Regulamentul (CE) nr. 44/2001), se aplică în cazul în care, în materie contractuală, persoana care este chemată în judecată are sediul în alt stat membru faţă de statul în care a fost acţionat în justiţie.

Or, în cauză, pârâta B. Sucursala Bucureşti, are sediul în acelaşi stat membru în care se află sediul instanţei în faţa căreia a fost acţionată în justiţie, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 7 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012.

Potrivit art. 4 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, "sub rezerva dispoziţiilor prezentului regulament, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acţionate în justiţie, indiferent de naţionalitatea lor, în faţa instanţelor respectivului stat membru".

Prin urmare, a reţinut instanţa că reclamanta a respectat dispoziţiile redate anterior, iar conform dispoziţiilor de drept naţional, în materia despăgubirilor întemeiate pe contractul de transport sunt competente, din punct de vedere teritorial, mai multe instanţe potrivit art. 113 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., "în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: (...) 6. instanţa locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport", iar în cazul competenţei teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptăţit să aleagă o instanţă dintre mai multe instanţe deopotrivă competente.

Astfel, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Buftea, reclamanta a exercitat dreptul de a alege între instanţele deopotrivă competente, fixând competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Competenţa de soluţionare a cererilor întemeiate pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului nu este exclusivă în favoarea instanţelor de la locul de sosire sau de plecare. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut în Hotărârea din 9 iulie 2009, Peter Rehder, C-204/08, EU:C:2009:439, punctul 45, teza a II-a, că, reclamantul poate, în continuare, să sesizeze instanţa de la domiciliul pârâtului, în temeiul articolului 2 alin. (1) din Regulamentul 44/2001 (actualul articol 4 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012).

Astfel, norma de competenţă specială prevăzută la articolul 5 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001 (actualul articol 7 punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012) în materie contractuală nu înlocuieşte norma generală de competenţă de la domiciliul pârâtului, ci o completează.

3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 12 decembrie 2023.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea – secţia Civilă, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă vizează cererea de valoare redusă introdusă de reclamantă A., persoană juridică cu naţionalitate americană, împotriva pârâtei B. Sucursala Otopeni, societate străină având naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene şi un sediu secundar în România, localitatea Otopeni, jud. Ilfov, pe rolul Judecătoriei Buftea, prin care se solicită obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 1.956,88 RON, echivalentul sumei de 400 euro la cursul Băncii Naţionale a României din ziua introducerii cererii, reprezentând compensaţie pentru întârzierea zborului x/06.09.2022, conform art. 7 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE 261/2004.

În raport cu izvorul obligaţiei de plată solicitate, trebuie observat că dispoziţiile art. 7 pct. 5 din Regulamentul UE nr. 1215/2012, stabilesc că, "O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acţionată în justiţie într-un alt stat membru: (...) în privinţa unei contestaţii rezultate din activitatea unei sucursale, a unei agenţii sau a unei alte unităţi, în faţa instanţelor de la locul unde se află sucursala, agenţia sau unitatea în cauză".

De asemenea, la considerentul nr. 11 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 se reţine că, "Normele de competenţă trebuie să prezinte un mare grad de previzibilitate şi să se întemeieze pe principiul conform căruia competenţa este determinată, în general, de domiciliul pârâtului şi, astfel, trebuie să fie întotdeauna disponibilă, cu excepţia câtorva situaţii bine definite în care materia litigiului sau autonomia părţilor justifică un alt factor de legătură. În cazul persoanelor juridice, domiciliul trebuie să fie definit în mod independent, în vederea ameliorării transparenţei normelor comune şi a evitării conflictelor de competenţă".

Este adevărat că cererea este întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 iar prin hotărârea CJ.U.E. din 09.07.2009 pronunţată în cauza C-204/08, Peter Rehder împotriva C. s-a reţinut că, art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuţă din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială trebuie interpretat în sensul că instanţa în circumscripţia căreia se găseşte locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensaţii întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 şi pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinaţia într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.

Textul din regulamentul european care se referă la sintagmele - instanţa locului de plecare sau a locului de sosire a avionului – se interpretează în sensul că este competentă instanţa din statul unde se află locul de plecare sau instanţa din statul locului de sosire a avionului deoarece raţiunea regulamentului este de a stabili instanţa cărui stat membru al uniunii va fi competentă să soluţioneze un litigiu cu element de extraneitate intracomunitar. Odată stabilit statul al cărei instanţă este competentă a soluţiona cererea, determinarea competenţei materiale şi teritoriale a instanţei din statul respectiv se realizează potrivit regulilor de procedură ale acelui stat.

În cauză, pretenţia reclamantei priveşte activitatea unei sucursale situate în România a unei persoane juridice cu sediul într-un alt stat al Uniunii Europene; aceasta este situată în oraşul Otopeni, judeţul Ilfov, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Buftea. Prin urmare, din punct de vedere teritorial sunt incidente prevederile art. 109 din C. proc. civ., conform cărora "cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face şi la instanţa locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârşite de acesta".

Pe de altă parte, întrucât cererea derivă dintr-un contract de transport este atrasă incidenţa dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din acelaşi cod, mai este competentă instanţa locului de plecare sau de sosire. Din această perspectivă, este adevărat că Judecătoria Iaşi ar fi putut fi competentă să judece litigiul.

Însă, fiind vorba despre o pricină referitoare la bunuri constând în plata unei sume de bani cu titlu de despăgubire, aceste norme de competenţă teritorială alternativă sunt, aşa cum rezultă din economia art. 126 din C. proc. civ., norme de competenţă de ordine privată de la care părţile pot deroga, fie în scris, fie verbal în faţa instanţei de judecată, fie tacit prin sesizarea de către reclamant a unei alte instanţe decât cea competentă potrivit legii, urmată de neinvocarea de către pârât a excepţiei de necompetenţă teritorială de ordine privată în termenul limită stabilit de lege.

Întrucât necompetenţa de ordine privată a instanţei nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, aşa cum rezultă din prevederile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa supremă constată că Judecătoria Buftea, sesizată de reclamant, nu era îndreptăţită să invoce din oficiu excepţia de necompetenţă de ordine privată, devenind competentă a soluţiona pricina ca urmare a învestirii sale de reclamant urmată de neinvocarea de către pârâtă a excepţiei de necompetenţă în termenul limită reglementat de lege.

Instanţa supremă formulează observaţia că, în cauză, nu sunt incidente normele de competenţă teritorială menite a proteja consumatorii. Aşa cum rezultă din decizia preliminară pronunţată de C.J.U.E. în Cauza C-106/17 (pct. 40 – 43), un cesionar, cum este reclamanta, care exercită o activitate profesională, nu poate beneficia de protecţie specială acordată exclusiv consumatorului.

Pentru considerentele anterior expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea – secţia Civilă, căreia i se va trimite dosarul spre soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea – secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 februarie 2024.