Competence conflict resolved: Reclassified as civil matter, jurisdiction assigned to Civil Section I

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25.10.2021 pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea – secţia Civilă sub nr. x/2021, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B. S.A. şi Consiliul de Administraţie al B. S.A., a solicitat obligarea acestora la despăgubirea echivalentă cu remuneraţia cuvenită pe 2 luni, conform contractului de mandat, respectiv la plata sumei de 27.352 RON, actualizată la zi, în funcţie de indicele de inflaţie de la data scadenţei, 01.11.2018, şi până la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 2009 şi urm. C. civ., art. 1350 şi urm. C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 3507 din 08 august 2022, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea – secţia Civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului de Administraţie invocate de pârâta B. S.A.

A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., fiind obligaţi pârâţii la plata unei despăgubiri constând în diferenţa dintre venitul net realizat în baza contractului de mandat în cuantum de 8.000 RON lunar şi venitul net realizat de acesta în calitate de membru în Consiliul de Administraţie al B. S.A. respectiv 2.504 RON lunar, pentru perioada cuprinsă între data revocării mandatului şi până la data la care ar fi expirat contractul de mandat (01.11.2018 – 04.01.2019), actualizată cu indicele de inflaţie, de la data scadenţei (01.11.2018 – data producerii efectelor deciziei de revocare nr. 98/30.10.2018) şi până la data plăţii efective, precum şi la plata sumei de 1.300 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii B. S.A. şi Consiliul de Administraţie al B. S.A., calea ordinară de atac fiind respinsă ca nefondată prin decizia nr. 1118/A din 12 decembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Vâlcea – secţia I Civilă.

3. Pârâta B. S.A. a declarat recurs împotriva hotărârii instanţei de apel, înregistrat la data de 06.03.2023 pe rolul Curţii de Apel Piteşti – secţia I Civilă sub nr. x/2021.

Prin încheierea din 12 septembrie 2023, Curtea de Apel Piteşti – secţia I Civilă a declinat competenţa soluţionării recursului în favoarea secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul aceleiaşi curţi de apel.

În considerentele acestei încheieri, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu cu un profesionist, în legătură cu acte îndeplinite în exercitarea activităţii sale obişnuite, profesioniste, litigiul fiind înregistrat la Judecătoria Râmnicu Vâlcea care, însă, nu are o împărţire a competenţelor funcţionale în secţii sau completuri specializate, în funcţie de calitatea persoanelor sau a litigiului civil.

Instanţa de recurs, reţinând că secţiei I Civile a Curţii de Apel Piteşti nu îi sunt atribuite spre competenţă litigiile între profesionişti, a invocat considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 4/2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a statuat, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 133 şi 136 din C. proc. civ., că determinarea competenţei materiale procesuale a instanţei de control judiciar se va realiza în considerarea obiectului şi naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanţa de fond, în cazul soluţionării în prim grad de jurisdicţie a litigiului de către o instanţă care nu cuprinde structuri specializate (secţii/completuri).

4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021*, care prin decizia nr. 1173/R-COM din 7 decembrie 2023, a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă, sens în care s-a dispus suspendarea judecării cauzei.

În pronunţarea acestei soluţii, s-a reţinut, în esenţă, că litigiul, în natura sa apropriat unui litigiu de muncă, raportat la obiectul cererii, a fost înregistrat potrivit dreptului comun la judecătorie, care a făcut aplicarea prevederilor C. civ., ale Legii nr. 31/1990 şi ale O.U.G. nr. 109/2011, reţinând că remuneraţia directorului era asimilată salariilor. S-a reţinut că reclamantul nu a formulat o acţiune în anularea deciziei nr. 98/30.10.2018, astfel că cererea este de drept comun, în pretenţii, iar din interpretarea normelor legale aplicabile, cât şi a clauzelor contractuale, rezultă că reclamantul era îndreptăţit la o despăgubire echivalentă cu remuneraţia cuvenită până la data încheierii contractului de mandat, care era asimilată din punct de vedere fiscal veniturilor din salarii.

A mai reţinut instanţa de recurs că împotriva sentinţei a fost declarat apel, soluţionat prin decizia nr. 1118/A/12.12.2022 de către Tribunalul Vâlcea – secţia I Civilă, care a arătat în motivare că obiectul litigiului a fost reprezentat de pretenţiile reclamantului, acţiunea fiind întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, astfel că cererea nu are natura unei opoziţii cu privire la hotărârea asociaţilor de modificare a actului constitutiv.

Prin urmare, determinant în stabilirea competenţei materiale procesuale a celor două secţii este criteriul referitor la natura litigiului, iar nu exclusiv calitatea de profesionişti a părţilor implicate în proces, concluzia rezultând atât din hotărârea colegiului de conducere nr. 5/2016, cât şi din interpretarea dată în soluţionarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 18/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea prin Decizia nr. 4/2023, pronunţată de instanţa supremă în recurs în interesul legii, s-a statuat asupra competenţei materiale procesuale a instanţei de control judiciar, în sensul că determinarea competenţei se va stabili: cu respectarea specializării primei instanţe (complet/secţie), care se va aplica în mod corespunzător şi în calea de atac; în considerarea obiectului şi naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanţa de fond, în cazul soluţionării în prim grad de jurisdicţie a litigiului de către o instanţă care nu cuprinde structuri specializate (secţii/completuri).

Întrucât dosarul a fost soluţionat în primă instanţă de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, iar în apel de Tribunalul Vâlcea – secţia I Civilă, care au reţinut că litigiul are ca obiect o acţiune în pretenţii contractuale, asimilate veniturilor din salarii, calea de atac a recursului este de competenţa procesuală a secţiei I Civile din cadrul Curţii de Apel Piteşti.

5. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă la data de 15 ianuarie 2024.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă ivit între două secţii aparţinând aceleiaşi instanţe, respectiv secţia I Civilă şi secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Piteşti, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea secţiei I Civilă a Curţii de Apel Piteşti competenţa de soluţionare a recursului, pentru următoarele considerente:

În cauză conflictul negativ a fost generat de interpretarea diferită a normelor privind competenţa materială procesuală a instanţei de control judiciar, respectiv a instanţei de recurs.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. "necompetenţa este de ordine publică (...) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat" iar conform art. 130 alin. (2) din acelaşi cod "competenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. "la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

Din analiza textelor legale evocate rezultă că verificările asupra competenţei materiale procesuale se definitivează cel mai târziu la primul termen de judecată în faţa instanţei de fond, când părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii, astfel că rezultatul lor se va opune inclusiv instanţei de control judiciar.

Prin urmare, excepţia privind necompetenţa materială procesuală după acest moment nu mai poate fi invocată, competenţa fiind stabilită în mod definitiv de instanţa pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.

Asupra corespondenţei dintre competenţa specializată a instanţei de fond şi a celei din calea de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat, prin decizia nr. 18/2016, că, potrivit principiului învestirii instanţelor de control judiciar din treaptă în treaptă, competenţa materială procesuală a instanţei care a judecat litigiul în fond se păstrează în mod corespunzător şi în căile de atac.

Aceeaşi concluzie derivă şi din decizia nr. 40/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în complet competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că "organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 94-97 din C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare; (…) astfel, în condiţiile reglementării în vigoare în perioada avută în vedere în prezenta cauză, competenţa trebuie atribuită instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea în fond, prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului ierarhic din treaptă în treaptă (…)".

De asemenea, prin Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că stabilirea competenţei materiale procesuale a instanţei de control judiciar se va determina cu respectarea specializării primei instanţe (complet/secţie), care se va aplica în mod corespunzător şi în calea de atac sau, în considerarea obiectului şi naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanţa de fond, în cazul soluţionării în prim grad de jurisdicţie a litigiului de către o instanţă care nu cuprinde structuri specializate (secţii/completuri).

Aşadar, din deciziile obligatorii ale instanţei supreme rezultă că în ipoteza în care litigiul a fost soluţionat în fond de o instanţă/secţie/complet specializată/specializat, în cadrul verificărilor privind competenţa materială procesuală a instanţei de control judiciar aceasta va respecta specializarea primei instanţe, care se va aplica în mod corespunzător şi în calea de atac, fiind depăşit momentul procesual până la care, în mod obiectiv, putea fi verificată competenţa materială procesuală, potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) raportat la art. 136 alin. (1) din C. proc. civ.

În cauză, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în calitate de primă instanţă, în cadrul căreia nu există formaţiuni specializate, a calificat litigiul ca fiind de drept civil, având ca obiect o acţiune în răspundere civilă contractuală, întemeiată pe dispoziţiile art. 1.350 şi art. 2009 şi urm. C. civ.

În apel cauza a fost judecată de secţia I Civilă a Tribunalului Vâlcea, calificarea naturii litigiului nefiind contestată în această cale de atac.

Prin urmare, raportat la obiectul şi natura litigiului, astfel cum au fost stabilite în fond şi respectând specializarea instanţei de apel, Tribunalul Vâlcea – secţia I Civilă, cererea de recurs care a generat conflictul negativ de competenţă se impune a fi judecată de secţia I Civilă a Curţii de Apel Piteşti.

Această din urmă instanţă este obligată să respecte specializarea precedentei instanţe de fond, fiind depăşit momentul procesual, până la care, în mod obiectiv, putea fi verificată competenţa material procesuală, potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) şi ale art. 131 alin. (1) raportat la art. 136 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1118/A din 12 decembrie 2022, pronunţate de Tribunalul Vâlcea – secţia I Civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. şi intimatul-pârât Consiliul de Administraţie al B. S.A. în favoarea Curţii de Apel Piteşti – secţia I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti – secţia I Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 februarie 2024.