Contractual liability for non-delivery of government housing: obligation of result established, appellate dismissal quashed and remanded

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2024

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 septembrie 2018, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe, au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună, în temeiul răspunderii civile contractuale, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.300 euro/lună sau 6.052,67 RON/luna la cursul de 1 euro/4,6559 RON din data de 21.09.2018 pentru perioada cuprinsă între data de 24.09.2015 şi data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 24.09.2018, în total suma provizorie de 46.800 euro sau 217.896,12 RON, cu titlu de daune-interese, constând în contravaloarea lipsei de folosinţă de 1.200 euro/lună pentru perioada cuprinsă între 24.09.2015 şi 24.09.2018, în total 43.200 euro (sau 201.134,88 RON), evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiza tehnică evaluatorie), precum şi contravaloarea lipsei de folosinţă ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinţei după recepţia la terminarea lucrărilor şi a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte şi locuinţa situată pe lotul x, cu număr cadastral x, înscrisă în CF individuală nr. 3989 conform încheierii nr. 12605/16.07.2004, situată în Voluntari, jud. Ilfov; daune morale în sumă de 100 euro/lună aferente aceleiaşi perioade, în total 3.600 euro, precum şi daunele morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinţei după recepţia la terminarea lucrărilor şi a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă.

De asemenea, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din data de 03.04.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 11.04.2019, sub nr. x/2018*.

Prin decizia nr. 2170/2020 din data de 12 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-au respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes.

S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., fiind obligată pârâta A.N.L. să plătească reclamanţilor suma de 16.704 euro, în echivalent în RON, la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului pentru perioada 24.09.2015 – 15.03.2017.

Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte pretenţii.

Totodată, a fost obligată pârâta A.N.L. să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată în cuantum de 8.160,44 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă pretenţiilor admise, onorariu de expert şi onorariu avocaţial.

2. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii B. şi A., solicitând anularea în parte a sentinţei apelate, cu consecinţa admiterii în întregime a cererii de chemare în judecată.

De asemenea, a formulat apel şi pârâta A.N.L., solicitând anularea în parte a sentinţei apelate şi respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 1821 din 5 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a civilă, cu majoritate s-a admis apelul declarat de pârâtă, fiind respins apelul reclamanţilor.

A fost schimbată, în parte, sentinţa apelată, în sensul respingerii, în tot, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată.

A fost menţinută în rest sentinţa apelată.

Au fost obligaţi apelanţii-reclamanţi să plătească apelantei-pârâte suma de 1.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

~Opinia separată fiind în sensul respingerii apelurilor ca nefondate.

3. Împotriva acestei decizii, la data de 23 februarie 2023 au declarat recurs reclamanţii A. şi B., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei curţii de apel, spre o nouă judecată a apelurilor formulate de reclamanţi şi de pârâtă.

De asemenea, au solicitat cheltuieli de judecată.

În ceea ce priveşte soluţia de admitere a apelului formulat de pârâta A.N.L., se invocă motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constând în încălcarea dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte obligaţiile pârâtei A.N.L. şi natura juridică a acestor obligaţii.

Se susţine că, în raporturile dintre părţi, A.N.L. cumulează calităţile de investitor, garant al statului şi de mandatar oneros al reclamanţilor, iar contractul de mandat nr. HC 1153 din 28.11.2006, încheiat pentru individualizarea raporturilor cu reclamanţii, în calitate de beneficiari, se completează cu obligaţiile legale ale A.N.L., dar şi cu cele ce decurg din contractele de antrepriză şi de construire.

Din dispoziţiile art. 1 şi 15 ale acestui contract rezultă că mandatul nu a fost dat pentru încheierea unor acte juridice, ci pentru asigurarea rezultatului constând în predarea locuinţei la termen şi în conformitate cu documentaţia tehnică.

Conform reclamanţilor, au fost încălcate dispoziţiile art. 969 coroborat cu prevederile art. 977, 978, 979, 981, 982 C. civ. şi art. 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 din Legea nr. 152/1998 privind organizarea şi funcţionarea A.N.L., coroborat cu art. 22 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, art. 1-5 din Regulamentul de recepţie a lucrărilor de construire şi a instalaţiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994, modificat prin H.G. nr. 343/2017, coroborat cu art. 6 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a A.N.L. din 27.06.2001.

Se arată că, din cuprinsul contractelor de antrepriză generală nr. x din 07.05.2004 şi de construire nr. 1547 din 01.12.2007, rezultă controlul A.N.L. asupra constructorului, iar nefinalizarea construcţiei de către constructorul executant şi nepredarea locuinţei nu poate constitui o cauză exoneratoare de răspundere a pârâtei, în condiţiile în care aceasta nu a asigurat controlul executării obligaţiilor asumate de constructori, nu a asigurat înlocuirea constructorilor, nu a asigurat frontul de lucru şi nu a asigurat executarea lucrărilor de utilităţi.

Prin urmare, concluzionează recurenţii, sunt îndeplinite condiţiile pentru a răspunde faţă de reclamanţi pentru obligaţiile constructorului.

Subsumat aceluiaşi motiv de nelegalitate recurenţii invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 998, art. 1.073 şi art. 1.084 C. civ.

Astfel, contrar celor reţinute de instanţa de apel, pârâta A.N.L. avea obligaţia de a asigura finalizarea locuinţei prin realizarea recepţiei la terminarea lucrărilor, constructorului revenindu-i obligaţia de a executa lucrările de construcţie şi de a preda reclamanţilor locuinţa, după recepţia la terminarea lucrărilor realizată de A.N.L. Nefiind executate reţelele de utilităţi, de către terţe entităţi, pentru care A.N.L. este ţinută să răspundă, nu s-a realizat recepţia la terminarea lucrărilor, lipsirea de folosinţă fiind rezultatul faptei ilicite a pârâtei.

Totodată, se arată că lipsa de folosinţă nu este echivalentă cu prejudiciul constând în ratarea unei şanse şi nici cu preţul transferului drepturilor rezultate din contractarea locuinţei, reclamanţii având dreptul să fie proprietari şi, implicit, posesori, însă pârâta nu şi-a executat obligaţiile contractuale, prin urmare, despăgubirea pentru prejudiciul suferit constă în lipsa de folosinţă.

Prin contractul de mandat încheiat, reclamanţii au dobândit dreptul de a deveni proprietarii locuinţei şi titularii dreptului de folosinţă asupra terenului, pe toată durata de folosinţă a construcţiei, dreptul de a le fi predată construcţia la termenul convenit şi dreptul de a le fi executată construcţia conform autorizaţiei de construire, proiectului tehnic şi detaliilor de execuţie.

Ca urmare a nerealizării acestor drepturi, corelative obligaţiilor asumate de pârâtă, reclamanţii sunt îndreptăţiţi să solicite fie executarea în natură, fie rezoluţiunea celor două contracte şi restituirea prestaţiilor, fie daune pentru prejudiciile produse prin întârzierea la predare.

De asemenea, recurenţii menţionează că instanţa de apel a confundat recepţia la terminarea lucrărilor, definită la art. 5, 7 şi 8 din Regulamentul privind recepţia construcţiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994, modificată prin H.G. nr. 343/2017, raportat la art. 37 din Legea nr. 50/1991, cu recepţia finală, prevăzută la art. 24 din acelaşi Regulament.

Potrivit recurenţilor, este nelegal considerentul curţii de apel potrivit căruia prejudiciul invocat nu ar fi previzibil şi nici nu ar reprezenta consecinţa directă şi necesară a neexecutării obligaţiei contractuale a A.N.L. de a asigura finanţarea, nefiind întrunită condiţia existenţei raportului de cauzalitate.

În ceea ce priveşte soluţia de respingere a apelului formulat de reclamanţi, se invocă motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 Cod procedură civilă.

Subsumat motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi invocă încălcarea dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv, se arată că soluţia dată asupra apelului reclamanţilor este greşită, în ceea ce priveşte puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 5197 din 25 aprilie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin această decizie, instanţa supremă a constatat refuzul nejustificat al pârâtei A.N.L. de a întreprinde toate demersurile pentru finalizarea programului guvernamental Cartierul de locuinţe Henri Coandă, obligând-o să dispună toate măsurile administrative în acest sens, în termen de 6 luni de la data deciziei, sub sancţiunea amenzii prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. În considerente, s-a reţinut că A.N.L., în calitate de agent guvernamental, are obligaţia de a asigura finalizarea lucrărilor în ambele componente, respectiv edificarea locuinţelor şi infrastructura cu utilităţile şi urbanizarea, nefiind identificat vreun obstacol în realizarea obligaţiilor, drept cauză exoneratoare de răspundere.

Subsumat motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 1.282 alin. (2) C. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, se susţine că, prin încheierea contractului de vânzare, drepturile reclamanţilor vânzători s-au transferat cumpărătorilor, cu excepţia drepturilor ce decurg din întârzierea la predare, care fac obiectul dosarului nr. x/2018, aflat în faza recursului.

Prin urmare, în mod greşit a reţinut curtea de apel că, prin înstrăinarea locuinţei neterminate, reclamanţii nu ar mai fi lipsiţi de folosinţa bunului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă la 02 martie 2023.

Prin întâmpinarea înregistrată la 25 aprilie 2023, intimata-pârâtă A.N.L. a invocat pe cale de excepţie nulitatea recursului, pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La data de 25 mai 2023 recurenţii au formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiei nulităţii recursului.

Instanţa supremă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 septembrie 2023, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, cu menţiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, părţile neexercitându-şi însă acest drept.

Prin încheierea din 16 ianuarie 2024 a fost respinsă excepţia nulităţii pentru considerentele arătate în cuprinsul acestei încheieri şi admis în principiu recursul, fiind acordat termen de judecată la 27 februarie 2024, cu citarea părţilor în şedinţă publică.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, în urma soluţionării apelurilor declarate împotriva soluţiei primei instanţe, instanţa de control judiciar devolutiv a respins în tot cererea de chemare în judecată prin care reclamanţii B. şi A. au urmărit repararea prejudiciului material şi moral suferit în considerarea raportului contractual de mandat încheiat cu pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe.

Instanţa de apel a considerat că nu sunt întrunite condiţiile pentru atragerea răspunderii contractuale a pârâtei, întrucât neîndeplinirea la termen a rezultatului nu a dovedit neluarea tuturor măsurilor corespunzătoare de către pârâtă pentru realizarea scopului urmărit, respectiv executarea şi finalizarea lucrărilor de construire a locuinţei.

Potrivit instanţei de control judiciar devolutiv, prin contractul de mandat încheiat, pârâta A.N.L. şi-a asumat o obligaţie de diligenţă, iar pe durata raportului contractual aceasta a manifestat în permanenţă o conduită activă, depunând toate diligenţele în realizarea rezultatului dorit.

Prin memoriul de recurs, recurenţii-reclamanţi au criticat hotărârea instanţei de apel atât în ceea ce priveşte soluţia de admitere a apelului pârâtei, cât şi cea de respingere a apelului propriu, criticile formulate fiind întemeiate pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., texte legale potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv în ipoteza în care au fost încălcate sau aplicate greşit normele de drept material.

Referitor la soluţia de admitere a apelului pârâtei, o primă critică, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează încălcarea dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte calităţile pârâtei A.N.L. de investitor, garant al statului şi de mandatar oneros al reclamanţilor, precum şi natura juridică a obligaţiilor acesteia.

În acest sens, recurenţii-reclamanţi au susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 969 coroborate cu art. 977, 978, 979, 981, 982 C. civ., dispoziţiile art. 1-6 din Legea nr. 152/1998 privind organizarea si funcţionarea A.N.L., coroborate cu dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, art. 1-5 din Regulamentul de recepţie al lucrărilor de construire şi a instalaţiilor aferente, aprobat prin H.G. nr. 273/1994, modificat prin H.G. nr. 343/2017, coroborate cu art. 6 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe din 27.06.2001.

Au mai adăugat recurenţii că din dispoziţiile art. 1 şi 15 din contractul de mandat nr. HC 1153 din 28.11.2006 rezultă că mandatul a fost acordat pârâtei pentru asigurarea rezultatului constând în predarea locuinţei la termen şi în conformitate cu documentaţia tehnică.

Criticile privind modul în care instanţa de apel a aplicat normele de drept material în calificarea obligaţiilor ce revin pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe sunt fondate.

Înalta Curte constată că instanţa de apel în mod greşit, a respins cererea reclamanţilor, în virtutea principiului relativităţii efectelor contractului, cu motivarea că pârâta A.N.L. nu putea răspunde faţă de reclamanţi conform dispoziţiilor art. 1541 C. civ. pentru neexecutarea unor obligaţii ce derivă din alte contracte.

A mai reţinut instanţa de apel că pârâta nu a înţeles să îşi asume obligaţia de realizare a locuinţei la un anumit termen şi nu a garantat executarea obligaţiei ce îi revenea constructorului în acest sens, o astfel de intenţie nerezultând nici din prevederile contractului şi nici din conduita pârâtei.

Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar, în mod greşit a calificat obligaţia ce îi incumba pârâtei A.N.L. în temeiul contractului de mandat ca fiind de diligenţă şi nu de rezultat.

Astfel, potrivit art. 1 din contractul de mandat, finalitatea acestuia a fost de îndeplinire a prevederilor contractului de antrepriză, prin care pârâta A.N.L., în calitate de mandatar, s-a obligat faţă de recurenţi să îi reprezinte în vederea urmăririi executării şi finalizării lucrărilor de construire, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic şi autorizaţiei de construire, la termen şi în conformitate cu condiţiile de calitate stabilite prin contractul de construire. Prin dispoziţiile art. 14, părţile au convenit că sunt răspunzătoare de daunele-interese ce ar putea decurge din nerespectarea clauzelor contractuale.

La art. 13 s-a prevăzut că, în cazul în care antreprenorul general este în imposibilitate de a finaliza lucrările din cauze imputabile lui, mandatarul va asigura terminarea lucrărilor cu alt antreprenor general, valabilitatea mandatului încetând doar la recepţia finală a locuinţei, potrivit art. 15 din contract.

Prin urmare, din prevederile contractului de mandat rezultă că pârâta A.N.L. avea atât obligaţia de a încheia în numele şi pe seama sa contractul de construire cu antreprenorul general şi actele juridice necesare construirii locuinţei reclamanţilor, cât şi obligaţia de a urmări finalizarea lucrărilor de construire şi de predare a imobilului către aceştia, fiind exclusiv răspunzătoare pentru modul în care şi-a îndeplinit mandatul în conformitate cu dispoziţiile art. 1539 C. civ. de la 1864.

De asemenea, prin Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, s-a stabilit prin art. 1 că "pentru dezvoltarea construcţiei de locuinţe la nivel naţional se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Locuinţe, denumită prescurtat A.N.L., sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. A.N.L. este instituţie de interes public cu personalitate juridică, de coordonare a unor surse de finanţare în domeniul construcţiei de locuinţe, având autonomie financiară".

În consecinţă, Legea nr. 152/1998 a conferit intimatei A.N.L. calitatea de instituţie de interes public cu atribuţii în dezvoltarea construcţiilor de locuinţe, calitatea de dezvoltator şi coordonator al programului construirii de locuinţe la nivel naţional, precum şi de garant al statului pentru realizarea proiectelor guvernamentale, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 1-6 ale acestui act normativ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 61 punctele 4 şi 5 din Legea nr. 152/1998, în forma modificată prin O.U.G. nr. 66/2001, în vigoare la data încheierii contractului de antrepriză generală şi a contractului de mandat, intimata trebuia să realizeze anual un program de investiţii în colaborare cu organele administraţiei publice locale, care îi puneau la dispoziţie terenuri viabilizate înainte de edificarea construcţiilor, cu toate facilităţile asigurate de la bugetele locale, aprobarea documentaţiilor tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii incluse în programul prevăzut la punctul 4 făcându-se în condiţiile legii. În realizarea acestui obiect de activitate, A.N.L. a fost abilitată de lege să încheie convenţii cu autorităţile administraţiei publice locale pentru asigurarea accesului la terenuri ori asigurarea facilităţilor.

În scopul finalizării proiectului Henri Coandă, pârâta A.N.L. a încheiat sau a impus încheierea contractului de mandat nr. HC 1153 din 28.11.2006, a contractului de antrepriză generală nr. x din 20.07.2004 şi a contractului de construire nr. x din 01.02.2007, a convenţiei MM nr. x din 06.05.2004, convenţiei nr. 194 din 09.01.2004 cu C. S.A. D., precum şi a convenţiei nr. 15580 şi 22.12.2003 cu E. S.A., contracte indisolubil legate între acestea.

Aşadar, Contractul de mandat a fost perfectat în baza prevederilor Legii nr. 152/1998 prin care Agenţia Naţională pentru Locuinţe era abilitată să încheie contracte cu autorităţile administraţiei publice locale.

De asemenea, calitatea sa de dezvoltator imobiliar rezidă şi din actele juridice încheiate şi executate în respectarea obligaţiilor din contractele încheiate, respectiv din emiterea ordinelor de începere a execuţiei lucrărilor şi a proceselor-verbale de constatare a stadiului realizării construcţiilor.

Este evident că în temeiul contractului de mandat cu titlu oneros, având în vedere comisionul achitat, pârâta A.N.L. a fost împuternicită să urmărească execuţia şi finalizarea lucrărilor de construire, părţile contractante convenind că sunt răspunzătoare de daunele-interese ce ar putea decurge din nerespectarea clauzelor contractului menţionat.

Totodată, şi criticile recurenţilor privind existenţa în sarcina A.N.L. a obligaţiei privind asigurarea finalizării locuinţei prin realizarea recepţiei la terminarea lucrărilor sunt fondate, având în vedere faptul că pârâta A.N.L. a fost împuternicită să urmărească finalizarea lucrărilor de construire şi predarea imobilului către recurenţi, obligaţie ce presupune în mod necesar realizarea reţelelor de utilităţi.

În acest context legal şi convenţional, pârâta A.N.L. era ţinută, în calitate de mandatar, să îndeplinească întocmai şi în mod corespunzător obligaţiile asumate în raport cu recurenţii prin contractul de mandat şi să răspundă pentru modul în care şi-a îndeplinit mandatul.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că obligaţia asumată de mandatar este de diligenţă, părţile convenind dincolo de orice echivoc că Agenţia Naţională pentru Locuinţe se obliga nu doar să urmărească executarea, ci şi finalizarea lucrărilor la termen şi în condiţiile preconizate, caracteristica obligaţiei de rezultat fiind tocmai precizarea obiectului şi scopului urmărit sub sancţiunea daunelor-interese având în vedere caracterul complex şi interdependent al relaţiilor contractuale stabilite în scopul realizării proiectului demarat, precum şi faptul că, potrivit Legii nr. 152/1998 Agenţia avea obligaţia asigurării corelării programelor de investiţii în viabilizarea terenurilor cu programele de investiţii în construcţia de locuinţe.

Părţile, prin contractul de mandat, au stabilit obligaţia pârâtei A.N.L. de a urmări executarea şi finalizarea lucrărilor de construire pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic şi autorizaţiei de construire, la termen şi în conformitate cu condiţiile de calitate stabilite prin contractul de antrepriză, contractul de mandat având, cum anterior s-a arătat, caracterul unui act juridic complex.

Mai adaugă Înalta Curte că obligaţiile de rezultat ale mandatarei Agenţia Naţională pentru Locuinţe decurg şi din titlul oneros al mandatului, dispoziţiile contractuale şi legale menţionate venind în completarea dispoziţiilor din materia contractului de mandat prevăzute de art. 1532 şi urm. C. civ. de la 1864.

Calificarea instanţei de apel asupra naturii juridice a obligaţiilor pârâtei A.N.L. fiind greşită şi dezlegările ulterioare subsumate acestei analize sunt eronate, motiv pentru care, în rejudecare, se impune analizarea condiţiilor răspunderii civile contractuale a pârâtei în acord cu statuările instanţei supreme expuse anterior, cu privire la calificarea contractului de mandat şi obligaţiile mandatarului care decurg din acestea.

În analizarea condiţiilor răspunderii civile contractuale instanţa de apel va stabili în ce constă fapta ilicită, cadrul contractual, obligaţiile ce reveneau părţilor, acţiunile sau inacţiunile imputate în concret pârâtei A.N.L., dacă pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate contractual şi dacă există situaţii exoneratoare de răspundere.

În baza considerentelor anterior evocate, Înalta Curte va admite recursul reclamanţilor, va dispune casarea deciziei recurate, iar în rejudecare instanţa de apel va analiza apelurile formulate în cauză, cu privire la toate criticile şi apărările invocate de părţi.

În aceste condiţii, instanţa supremă constată că nu se mai impune analizarea în recurs a celorlalte critici de nelegalitate formulate de recurenţii-reclamanţi pe fondul cauzei, prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., având în vedere calificarea greşită a naturii juridice a obligaţiilor pârâtei A.N.L., acestea urmând a fi avute în vedere de către instanţa de apel, care va analiza cauza cu respectarea dispoziţiilor art. 501 alin. (3) Cod procedură civilă, prin stabilirea corectă a stării de fapt şi de drept şi cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente.

Având în vedere motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (2) raportat la art. 497 din acelaşi cod, va admite recursul reclamanţilor, va casa decizia civilă nr. 1821 din 5 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1821 din 5 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 februarie 2024.