Annulment of arbitral award: validity of tribunal’s reasoning on performance guarantee retention and apportionment of common fault under Art. 608(1)(g) CPC

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2024

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea arbitrală înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, sub nr. x din 4 mai 2021, reclamanta A. S.R.L. prin administrator special B. şi administrator judiciar C., în contradictoriu cu pârâta D. S.R.L. a solicitat, ca tribunalul arbitral să dispună:

Obligarea pârâtei la plata sumei de 2.045.454,46 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate de la termenul iniţial stabilit pentru finalizarea lucrărilor, respectiv 20 mai 2017 şi până la data de 12 aprilie 2018, data rezilierii contractului, determinată ca urmare a deducerii din cuantumul total al penalităţilor datorate a valorii garanţiei de bună-execuţie.

Obligarea pârâtei la plata sumei de 426.208,89 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă valorii rămase neexecutată de la data rezilierii contractului şi până la data de 15 aprilie 2021, data formulării prezentei cereri arbitrale, datorată în temeiul O.G. nr. 13/2011 şi actualizată până la data plăţii efective.

Prin încheierea de şedinţă din 16 mai 2022, reclamanta a precizat cu privire la penalităţile/dobânda solicitate în continuare, că "rămâne la suma cerută până la introducerea cererii de arbitrare".

Prin sentinţa nr. 56 din 11 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2021 a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat formulată de pârâtă ca neîntemeiată.

A fost admis în parte primul capăt de cerere (acţiune) arbitrală şi, în consecinţă:

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 919.363,30 RON, cu titlu de penalităţi.

A fost respins capătul al doilea de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 32.539,72 RON, cu titlu de cheltuieli de arbitraj.

Împotriva sentinţei arbitrale, pârâta D. S.R.L. a formulat acţiune în anulare, solicitând admiterea acesteia, anularea hotărârii arbitrale şi trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral.

Prin sentinţa civilă nr. 94/2022 din 2 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă a fost admisă acţiunea în anulare formulată de petenta-pârâtă D. S.R.L. împotriva sentinţei arbitrale nr. 56/11.07.2022 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerţ si Industrie a României în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. - prin administrator judiciar C..

A fost anulată sentinţa arbitrală nr. 56/11.07.2022 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerţ si Industrie a României în dosarul nr. x/2021 şi trimisă cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal arbitral.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.R.L. prin administrator special B. şi administrator judiciar C. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecând cauza, să se dispună respingerea acţiunii în anulare ca neîntemeiată şi menţinerea sentinţei arbitrale nr. 56/11.07.2022 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2021, ca fiind temeinică şi legală, cu obligarea petentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea memoriului de recurs, se arată că hotărârea instanţei de fond privind admiterea acţiunii în anulare este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de drept material ce reglementează nemotivarea sentinţei arbitrale sub incidenţa art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

În acest context, se arată că instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că este întemeiat motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., întrucât în cauză nu se pune problema caracterului insuficient al motivării, ci a lipsei motivării tribunalului arbitral cu privire la aspectele esenţiale ale litigiului dedus judecăţii.

În acest sens, instanţa de fond a reţinut în chestiunea reţinerii garanţiei de bună-execuţie de către intimata-reclamantă în contul creanţei pe care o are faţă de petenta-pârâtă, că aceasta prezintă în mod evident caracter litigios, astfel că tribunalul arbitral nu putea lua act de deducerea invocată de intimata-reclamanta, ci trebuia să argumenteze de ce pretenţia intimatei-reclamante sub acest aspect era întemeiată.

De asemenea, soluţia de obligare a pârâtei la plata a 1/2 din cuantumul penalităţilor solicitate de reclamanta, ca urmare a reţinerii culpei comune, s-a apreciat de către instanţa de fond că nu este motivată, ca şi faptul că tribunalul arbitral nu a explicat modul în care a stabilit procentul de culpă şi întinderea obligaţiei de plată a intimatei-pârâte în raport cu acest procent.

Faţă de considerentele sentinţei atacate, recurenta apreciază că instanţa de fond a dat o interpretare şi aplicare greşită normelor de drept material prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., argumentele acesteia nefiind fundamentate pe niciun suport probator.

În acest context, recurenta susţine că reţinerea garanţiei de bună-execuţie s-a efectuat în acord cu cele agreate de părţile semnatare ale contractului nr. x/24.06.2016 la art. 9 din contract, astfel că acest aspect nu are caracter litigios, aşa cum greşit a considerat instanţa de fond.

De asemenea, obligarea pârâtei la plata penalităţilor de 1/2 din cuantumul penalităţilor solicitate s-a făcut ca urmare a reţinerii culpei comune, Tribunalul arbitral luând în considerare toate probele administrate în cadrul dosarului, iar în ceea ce priveşte aplicarea penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,3%, recurenta susţine că în mod corect tribunalul arbitral a aplicat dispoziţiile art. 19 din Condiţiile generale de contractare, părţile agreând procentul penalităţilor de întârziere.

Pentru aceste considerente, recurenta se consideră îndreptăţită să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susţine că instanţa a pronunţat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, susţinând că motivele pe care instanţa şi-a întemeiat soluţia pronunţată în cauză încalcă dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

În acest sens, recurenta arată că instanţa a apreciat că în cauză nu se pune problema caracterului insuficient al motivării, ci a lipsei motivării tribunalului arbitral cu privire la aspecte esenţiale ale litigiului dedus judecăţii.

Aceste susţineri se constată a fi nefondate, în condiţiile în care, considerentele hotărârii pronunţate de tribunalul arbitral sunt clare şi concise, iar argumentele prezentate în susţinerea soluţiei pronunţate sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul exigenţelor textului de lege evocat.

Astfel, în ceea ce priveşte reţinerea garanţiei de bună-execuţie, se constată că aceasta s-a efectuat în acord cu cele agreate de părţile semnatare ale contractului nr. x/24.06.2016 la art. 9, iar în raport cu dispoziţiile art. 1270 C. civ., se reţine că în mod corect tribunalul arbitral a luat act de faptul că reclamanta a reţinut garanţia de bună-execuţie pentru lucrările necorespunzătoare efectuate de pârâtă, garanţie dedusă din suma pretinsă cu titlu de penalităţi, aspect ce nu poate fi constatat a avea caracter litigios.

Referitor la obligarea pârâtei la plata penalităţilor de 1/2 din cuantumul penalităţilor solicitate, se constată că tribunalul arbitral a motivat, luând în considerare probele administrate în cadrul dosarului, reţinând în mod corect faptul că în cauză există culpa comună a ambelor părţi, context în care a admis în parte primul capăt de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere.

Aşadar, aplicarea penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,3% s-a făcut în raport cu dispoziţiile art. 19 din condiţiile generale de contractare, dispoziţii ce fac parte integrantă din contractul nr. x/24.06.2016, fiind aplicabile contractului, conform prevederilor art. 8 din contract.

Tot în acelaşi context, se reţine că părţile au agreat procentul penalităţilor de întârziere la care să se raporteze în situaţia în care pârâta va întârzia în livrarea lucrărilor sau părţilor din lucrare, procent cu care aceasta a fost de acord pe tot parcursul litigiului.

În acest context, Înalta Curte constată că hotărârea pronunţată de tribunalul arbitral a fost corect motivată, susţinând soluţia din dispozitiv, în condiţiile în care, instanţa a arătat care au fost temeiurile de fapt şi de drept reţinute, motivarea permiţând exercitarea unui control jurisdicţional efectiv, care să constate faptul că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii contractuale în temeiul cărora s-a apreciat că pârâtei îi revine obligaţia achitării penalităţilor de întârziere, astfel că soluţia de admitere a acţiunii în anulare pe considerentul lipsei motivării este nelegală.

Constatând că instanţa de fond nu a intrat în cercetarea pretenţiilor deduse judecăţii sub aspectul cererilor cu care a fost învestită, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator special B. şi administrator judiciar C. împotriva sentinţei civile nr. 94/2022 din 2 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă, cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin administrator special B. şi administrator judiciar C. împotriva sentinţei civile nr. 94/2022 din 2 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. S.R.L..

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2024.