Late filing of cassation appeal; decase under preclusion rules
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as late, thereby upholding the Court of Appeal's decision to reduce the legal costs awarded to the prevailing defendant. The dispute originated from a civil suit filed by a public transport company against the members of its administrative board, seeking over 1.4 million RON in damages for alleged illegal dismissals; however, the first-instance tribunal had already dismissed the main claim as inadmissible, and the appellate court subsequently upheld that dismissal while reducing the attorney's fees claimed by the defendant. The recourant challenged only the appellate court's reduction of legal costs, arguing it violated contractual rights and lacked objective justification, but the Supreme Court found the appeal inadmissible because it was filed after the peremptory 30-day statutory deadline expired on December 12, 2022, without a request for reinstatement. Relying on Articles 185, 186, 181, 485, and 494 of the Civil Procedure Code, the court determined that the failure to file within the time limit triggered decase, making any substantive review of the fee reduction unnecessary.
Legislator headnote
AI generatedart. 64 alin. (4) C. proc. civ, art. 451 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 30 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ; Late filing of cassation appeal; decase under preclusion rules: Prin decizia nr. 1588/20.10.2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă a respins apelul şi a obligat apelanta la plata către intimaţii-pârâţi a cheltuielilor de judecată, respectiv, către intimatul-pârât H. suma de 5.000 RON, cuantum redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., către P. 5.000 RON, cuantum redus în temeiul aceleiaşi prevederi legale, către intimaţii-pârâţi D. şi B., suma de 5.000 RON pentru fiecare, iar către C. şi E. câte 5.291,92 RON.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 14 februarie 2024
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a Civilă la 19.07.2017 sub nr. x/2017, reclamanta Regia Autonomă de Transport Bucureşti a chemat în judecată pe pârâţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâţii, în solidar, la plata sumei de 1.457.408 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul produs reclamantei ca urmare a concedierilor nelegale dispuse în temeiul Hotărârii consiliului de administraţie nr. 18/30.08.2013, iar în subsidiar, dacă se va stabili doar vinovăţia unui/unora dintre pârâţi, să oblige pe acela/aceia, în mod exclusiv, la acoperirea părţii de prejudiciu pentru care răspund; a mai solicitat obligarea pârâţilor responsabili, în solidar, proporţional cu gradul de vinovăţie al fiecăruia, la plata prejudiciului în valoare de 1.457.408 RON, compus din sumele achitate pentru reîncadrarea unor angajaţi concediaţi nelegal, respectiv 198.641 RON pentru I., 247.766 RON pentru J., 325.400 RON pentru K., 233.166 RON pentru L., 158.798 RON pentru M., 145.641 RON pentru N., 149.996 RON pentru O., iar în cazul în care se va reţine vinovăţia doar a unuia dintre pârâţi, obligarea acestuia la plata întregii despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.
La 24.08.2017, pârâtul H. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, lipsei calităţii sale procesuale pasive şi prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată; totodată, a solicitat chemarea în garanţie a pârâţilor A., B., C., D., E. şi F..
Prin întâmpinările formulate, pârâţii B., A., P., E., C. şi D. au invocat excepţiile necompetenţei materiale procesuale, netimbrării acţiunii, lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, lipsei calităţii lor procesuale pasive, lipsei de interes a reclamantei, prescripţiei dreptului material la acţiune şi inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fond, respingere cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
La 13.10.2017, reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi a Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Bucureşti.
Faţă de această cerere, Municipiul Bucureşti a depus întâmpinare, invocând excepţiile inadmisibilităţii, lipsei calităţii procesuale pasive şi lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi a Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Bucureşti.
Prin întâmpinările formulate, pârâţii D., H., B. şi Q. au solicitat respingerea ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată a altor persoane.
Prin sentinţa civilă nr. 1176/15.06.2018, Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea secţiei a II-a contencios administrativ şi fiscal a aceluiaşi tribunal.
Astfel învestit, Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 26.09.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a VI-a Civile a Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2017, care, prin încheierea din 26.02.2019, a respins excepţia netimbrării acţiunii, iar prin încheierea din 12.06.2019, a respins, ca neîntemeiate, excepţia necompetenţei materiale procesuale şi cererea de disjungere a cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul H. şi, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată a altor persoane.
La 28.06.2019, prin încheiere, tribunalul a dispus suspendarea judecăţii, în temeiul art. 64 alin. (4) C. proc. civ., până la soluţionarea apelului exercitat împotriva încheierii din 12.06.2019, de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată a altor persoane.
După ce, prin decizia civilă nr. 1872/13.11.2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul împotriva aceste încheieri, judecata cauzei a fost reluată.
Prin sentinţa civilă nr. 911/03.07.2020, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă; a respins cererea de chemare în garanţie ca rămasă fără interes, a obligat reclamanta la plata către pârâtul D. a sumei de 7.000 RON şi către pârâtul H. a sumei de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată şi a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de H. de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în garanţie.
Împotriva acestei sentinţe, Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. a declarat apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul instanţei de apel sub nr. x/2022.
Prin decizia nr. 1588/20.10.2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă a respins apelul şi a obligat apelanta la plata către intimaţii-pârâţi a cheltuielilor de judecată, respectiv, către intimatul-pârât H. suma de 5.000 RON, cuantum redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., către P. 5.000 RON, cuantum redus în temeiul aceleiaşi prevederi legale, către intimaţii-pârâţi D. şi B., suma de 5.000 RON pentru fiecare, iar către C. şi E. câte 5.291,92 RON.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs P., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Prin memoriul său, a precizat că recursul vizează exclusiv soluţia instanţei de apel privind cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
A arătat că, în faţa curţii de apel, a solicitat ca, în ipoteza respingerii apelului, apelanta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată, în valoare de 19.301 RON, reprezentând onorariul avocatului său, din care 9.894 RON pentru judecata apelului, iar 9.607 RON, pentru judecata la prima instanţă, când nu le-a solicitat, întrucât urma să le recupereze pe cale separată.
Recurentul a criticat decizia recurată sub aspectul reducerii cuantumului acestor cheltuieli, considerând că suma solicitată este justificată de durata procesului, care a primit multe termene de judecată în etapa procesuală a fondului.
A evocat prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, art. 1.281 C. civ. şi art. 451 alin. (2) C. proc. civ. şi a susţinut că reducerea cuantumului onorariului de avocat este o ingerinţă în convenţia părţilor şi în dreptul părţii care a câştigat procesul de a recupera cheltuielile efectuate, astfel că poate fi dispusă, ca măsură excepţională, doar în situaţia unei disproporţii a onorariului faţă de valoarea sau complexitatea cauzei ori prestaţia avocaţială şi numai dacă această soluţie este justificată de un interes general.
Totodată, autorul căii de atac a afirmat că, în cauză, reducerea cuantumului onorariului de avocat nu a fost motivată obiectiv pe niciunul dintre aceste criterii, iar acordarea în parte a acestei cheltuieli îi este defavorabilă, prin comparaţie cu ceilalţi pârâţi, care au recuperat integral sumele solicitate.
În susţinerea criticilor sale, a mai invocat şi Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 82/2020 privind aprobarea "Ghidului orientativ al onorariilor minimale recomandate", potrivit căruia onorariul minimal recomandat pentru un litigiu evaluabil în bani de peste 1.000.000 RON este de 20.000 RON pentru etapa fondului şi tot atât pentru apel.
La 27.02.2023, intimata-reclamantă Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. a formulat întâmpinare prin care, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, iar pe fond, a solicitat respingerea căii de atac.
În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în cuprinsul căruia s-a reţinut că recursul a fost declarat tardiv şi că excepţia inadmisibilităţii invocată de Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. vizează, în realitate, nulitatea recursului, prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. raportul a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate că pot depune puncte de vedere la raport, însă doar intimata-reclamantă şi-a exprimat punctul de vedere.
Luând în examinare, cu prioritate, excepţia tardivităţii recursului, Înalta Curte arată că aceasta primează excepţiei nulităţii, întrucât vizează legalitatea învestirii instanţei de recurs şi, în situaţia admiterii, soluţionarea celeilalte excepţii ar fi de prisos, potrivit art. 248 alin. (2) C. proc. civ.
În aceste condiţii, asupra excepţiei tardivităţii, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În conformitate cu prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte", iar potrivit alin. (2), "când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează".
Cum decizia atacată a fost comunicată recurentului la 10.11.2022, aplicarea textelor de lege citate mai sus relevă că termenul de 30 de zile pentru declararea recursului s-a împlinit la 12.12.2022.
Cererea de recurs a fost transmisă prin poşta electronică la 16.12.2022, după împlinirea termenului legal şi peremptoriu pentru declararea căii de atac.
De asemenea, se reţine că recurentul nu a solicitat repunerea în termenul pentru exercitarea căii de atac a recursului, în condiţiile art. 186 C. proc. civ.
În considerarea argumentelor expuse, văzând dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora nerespectarea termenului stabilit pentru exercitarea unui act procedural atrage decăderea, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor legale evocate mai sus, va respinge ca tardiv recursul, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul-pârât P. împotriva deciziei nr. 1588/20.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 februarie 2024.