Employment termination revision: Res judicata inapplicable to third-party employees in distinct litigation despite identical factual grounds

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2024

Deliberând asupra cererii de revizuire, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 27.05.2020, contestatorul A. a chemat în judecată pe intimata B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea deciziei din 14.04.2020 având ca obiect încetarea contractului individual de muncă nr. x/12.09.2017 încheiat cu contestatorul, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi reintegrarea sa în muncă, plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu alte drepturi de care ar fi beneficiat potrivit art. 80 alin. (1) din Codul muncii, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată generate de prezenta cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 3886/27.05.2021, Tribunalul Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, A. a declarat apel, respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 5800/28.10.2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Împotriva deciziei curţii de apel, A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că există hotărâri potrivnice, iar decizia a cărei revizuire a solicitat-o încalcă puterea de lucru judecat a următoarelor hotărâri: sentinţa civilă nr. 1111/16.02.2021, definitivă prin decizia civilă nr. 392/25.01.2022 pronunţate în dosarul nr. x/2020, sentinţa civilă nr. 1711/08.03.2021, definitivă prin decizia nr. 1676/15.03.2022, pronunţate în dosarul nr. x/2020, sentinţa civilă nr. 506/02.03.2021, definitivă prin decizia nr. 1677/22.11.2021, pronunţate în dosarul nr. x/2020, sentinţa civilă nr. 235/31.03.2021, definitivă prin decizia nr. 534/08.03.2022, pronunţate în dosarul nr. x/2020 şi sentinţa civilă nr. 7619/18.12.2020, definitivă prin decizia nr. 1647/15.03.2022, pronunţate în dosarul nr. x/2020.

Revizuentul a evocat dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. şi a susţinut că în cauză este îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză între decizia ce face obiectul prezentei cereri de revizuire şi cele 10 hotărâri în care s-a soluţionat aceeaşi problemă de drept, privind caracterul nereal al reorganizării economice a intimatei ce a reprezentat justificarea concedierii sale.

În susţinerea îndeplinirii condiţiei privind opunerea puterii lucrului judecat într-un alt litigiu, a prezentat aspecte teoretice privind principul securităţii juridice, prin prisma jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, susţinând că efectul pozitiv se impune într-un al doilea proces chiar dacă nu prezintă triplă identitate cu primul, dar are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, care nu mai poate fi contrazis.

În continuare, a examinat punctual hotărârile pronunţate de instanţele naţionale şi ale altor state în litigiile dintre intimată şi foşti angajaţi ai acesteia, concediaţi la 14.04.2020, în temeiul aceloraşi motive precum cele din litigiul său, relevând aspecte comune privind nelegalitatea măsurii concedierii acestora, motiv pentru care a apreciat că cererea de revizuire este fondată şi trebuie admisă.

Revizuentul a formulat critici privind sentinţa civilă nr. 3886/27.05.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin care s-a respins contestaţia sa privind decizia de concediere, susţinând că este nelegală; în paginile 19-47 ale cererii de revizuire a reprodus motivele prezentate în memoriul de apel la filele x, vizând nelegalitatea deciziei de concediere.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii cererii de revizuire, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a respins excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, iar cu privire la excepţia inadmisibilităţii acesteia a stabilit că, întrucât art. 513 C. proc. civ. limitează dezbaterile la admisibilitatea căii de atac şi la faptele pe care se întemeiază, cu prilejul deliberării asupra revizuirii vor fi examinate şi aspectele învederate în susţinerea acestei excepţii.

Analizând decizia atacată, prin prisma motivului de revizuire invocat, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În conformitate cu art. 431 alin. (1) C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

Iar potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Autoritatea de lucru judecat se poate manifesta atât sub forma unui efect negativ, cât şi a unuia pozitiv.

Dacă în ipoteza în care autoritatea de lucru judecat se manifestă sub forma efectului pozitiv, legea pretinde cerinţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, atunci când se manifestă pozitiv, identitatea trebuie să vizeze doar părţile.

Această concluzie rezultă din analiza art. 431 alin. (1) C. proc. civ., pentru cerinţa triplei identităţi, respectiv din examinarea art. 435 din acelaşi cod, pentru cerinţa identităţii de părţi. În acest din urmă caz, instanţa supremă notează că, atât timp cât autoritatea de lucru judecat constituie un efect al hotărârii judecătoreşti, caracterul acesteia, de a fi obligatorie şi producătoare de efecte, se manifestă numai între părţi şi succesorii lor; faţă de terţi, hotărârea nu produce decât un efect de opozabilitate.

De aceea, Înalta Curte va examina, în cadrul prezentei decizii, dacă cerinţa identităţii de părţi este întrunită.

Astfel, din analiza hotărârilor pronunţate în cele 5 litigii invocate de revizuent, cu privire la care acesta opune puterea de lucru judecat a aspectelor dezlegate, se constată că au avut calitate de contestatori alte persoane concediate de intimată, respectiv numiţii C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O., intimată fiind B..

În al doilea litigiu, soluţionat prin decizia civilă nr. 5800/28.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a cărei revizuire se solicită, calitate de părţi au avut A. şi B..

Aşadar, litigiile în care s-au pronunţat hotărârile pretins potrivnice nu s-au derulat între aceleaşi părţi, intimata B. fiind singura entitate care a avut calitatea de parte în toate dosarele invocate.

Or, făcând distincţie între efectele hotărârii, în special efectul peremptoriu opus prin lucrul judecat şi opozabilitatea ei, rezultă că revizuentul nu poate valorifica prin mijlocirea opozabilităţii, în favoarea sa, efectele lucrului judecat al altei hotărâri judecătoreşti definitive, care se produc între alţii.

Revizuentul este un terţ în raport cu hotărârile date în procese purtate între alţii, iar hotărârea contestată s-a bazat în examenul judiciar al unui context factual particular părţilor procesului. Chiar dacă prezintă elemente comune, procesele succesive nu au condus la pronunţarea unor hotărâri care să opună, în interdependenţă, efecte obligatorii, necesar a nu fi ignorate de instanţele investite în mod succesiv.

Revizuentul nu poate, aşadar, să valorifice în beneficiul său hotărâri judecătoreşti pronunţate în alte procese prin intermediul revizuirii care ocroteşte securitatea raporturilor de drept judecate, şi nu are ca scop unificarea jurisprudenţei.

Faţă de aceste considerente, nu poate fi reţinută incidenţa art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 513 alin. (1) şi (6) C. proc. civ., să respingă cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 5800/28.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2020.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 februarie 2024.